Zilele 22-46/366

A trecut atât de mult timp de când n-am mai scris pe blogul ăsta. Aș vrea să dau vina numai pe facultate și pe sesiune, dar adevărul e că uneori mai găseam câteva minute libere și aș fi putut să mai scriu câte ceva, doar că m-am gândit că mai bine postez după sesiune (care mi-a smuls și ultimul fir de răbdare, de liniște și de calm). Dar eu am terminat cu examenele de săptămâna trecută, însă abia acum am apucat să postez – pentru asta dau vina în totalitate pe lenea mea care mă găsește în cele mai nepotrivite momente.

Dar acum m-am întors, sper eu pentru cât mai mult timp. mda, mda.. asta zic eu acum…

Vai, deci s-au întâmplat atâtea în zilele astea în care am tras chiulul lipsit și îmi pare rău că nu am notat ceva, să fi făcut o schiță pentru că sunt sigură că multe lucruri am uitat, la naiba! Așa că voi scrie și eu din amintiri (păcat că în capul meu e o ceață imensă).

O să încep cu o întâmplare care mi-a tot stat în cap și nici acum nu am trecut complet peste. Ideea e că în aceste zile în care am absentat, a fost și ziua tatălui meu – da, îi voi transmite urările voastre – iar asta s-a întâmplat când încă nu începusem efectiv cu examenele, mai aveam vreo 2 zile până la primul examen, așa că nu eram stresată la maximum, dar eram în drum spre asta. Și s-a întâmplat că a venit mătușa mea la noi; nu stau acum să vă povestesc tot ce s-a întâmplat în ziua aia, pentru că nu veți avea răbdare să citiți  și nici eu să scriu; ideea e că urăsc când fac ceva să vină o altă persoană să-mi spună că mă mișc încet și că-mi arată ea cum se face, sau să mi se atragă atenția că dorm prea mult (da, era ora 12 a.m. și eu dormeam, dar având în vedere că m-am culcat la 6 dimineața, nu pot spune că am dormit foarte mult), sau să vii în casa mea, eu vreau să gătesc ceva după o rețetă știută de mine și-mi spui tu că faci așa cum știi tu că doar nu ar fi posibil ca eu să știu ceva diferit și bine; sau să mă enervezi la culme, iar apoi când îți spun în față, că am nevoie de puțin timp să mă calmez și după trec peste ușor tu să te pui în fața mea și să mă obligi să-mi treacă în locul ăla unde mă pui tu. Și după cum probabil v-ați dat seama, toate astea s-au întâmplat în acea zi și au mai fost câteva dar pe astea mi le amintesc acum. Îmi dau seama că i-am stricat ziua tatălui meu și îmi pare rău pentru asta, dar când mă calci pe nervi la nesfârșit, așteaptă-te ca la un moment dat să pun piciorul în prag. În fine, nu m-am certat cu tata pentru asta, mi-am cerut scuze în fața lui, rudelor mele nu le-am spus nimic pentru că nu am considerat că aș avea de ce să-mi cer scuze. Și cam asta a fost cu ziua tatălui meu în care mi-am făcut nervi.

În zilele următoare am început să mă pregătesc pentru examene și să intru în panică fiindcă le aveam foarte aproape unul de celălalt și nu aveam decât o zi între examene, zi în care mai mult mă pregăteam psihic pentru examenul ce urma decât să fi învățat efectiv. Am avut noroc cu weekendurile că așa am mai prins și eu 2 zile între examene. N-am mai avut timp nici să stau pe facebook cât stăteam înainte și nici măcar să mai văd și eu vreun episod, ce să mai spun să citesc o carte. Bine, recunosc, la un moment dat mi-am făcut timp să mai urmăresc și eu cam 2-3 episoade din seriale, dar tot am rămas în urmă. Și s-a mai întâmplat într-un weekend când am pus mâna pe o carte și m-am trezit că am citit toată seria de patru cărți în două zile – acum, nu vă gândiți că fost cărți de peste 350 de pagini fiecare; au fost scurte, cam de 200-250 de pagini și astfel am reușit să le citesc. Dar serios că simțeam că înnebunesc dacă nu citesc ceva.

Oricum, a trecut și sesiunea asta, ultima sesiune în care mă mai pot simți și eu oarecum lejer pentru că în sesiunea următoare cred că mă voi gândi numai la licență. Deci nu-mi vine să cred că s-au dus trei ani din viața mea și că mai am puțin și termin facultatea, pentru mine este ireal. Bine că încă nu am intrat în panică cu licența, dar nu știu cât voi mai fi așa calmă. Stați fără grijă, când voi începe să mă panichez vă veți da seama, asta dacă nu o voi spune direct.

Și pentru că am vorbit numai despre lucruri mai nasoale, mi s-a întâmplat și ceva super: am câștigat la un concurs o carte pe care chiar mi-o doream ❤ Și cu siguranță o voi citi cât mai curând.

Apoi s-a mai întâmplat ceva nasol, dar din care a ieșit un lucru bun. Săptămâna trecută mi-am spar ecranul telefonului și credeți-mă, chiar mi-a părut rău pentru telefonul ăla. Nu era cine știe ce, începuse să se miște în reluare și deja mă enerva că nu avea memorie suficientă pentru câte aplicații voiam eu, dar chiar am ținut la telefonul ăla și când am văzut că s-a spart, am simțit că-mi pică tavanul în cap. Totuși, în urma acestui eveniment nefericit am reușit să-mi iau un alt telefon (bine, l-am convins pe tata să-mi ia alt telefon, na! ca să fiu sinceră până la capăt; iar eu am stabilit de comun acord cu ai mei că ăsta este ultimul telefon pe care mi-l mai iau cu banii lor). Nici acest telefon nu este cine știe ce față de ceea ce este actual pe piață, dar având în vedere că bugetul nu-l controlam eu și a fost ceva neprogramat, a tebuit să caut ceva care să fie bun pentru ceea ce vreau eu (aplicații – adică memorie – și poze) și nici să nu coste mult și am dat de o ofertă genială, așa că am profitat; iar acum am primit telefonul și sunt atât de ferictă ❤ Mi-am instalat la aplicații pe el și mi-am făcut atâtea conturi că nu știu cum voi ține pasul cu toate rețelele.

Ah și trebuie să menționez și minunata zi de 14 februarie. Sinceră să fiu, eu n-am nimic cu Valentine’s Day și mă bucur când văd oamenii care sărbătoresc dragostea – vorbesc serios. Dar cum eu sunt singură (și nici nu-s interesată de vreo relație în viitorul apropiat) mi-am mai găsit niște prieteni ca mine și am sărbătorit împreună de Valentine’s Day. Bine, bine… N-am sărbătorit Valentine’s Day, ci am zis să bem și noi că am scăpat de sesiune. Cred… Eh, ce naiba… De când ai nevoie de motiv ca să bei?

Bine, acum nu vă gândiți că sunt o alcoolică fără șanse de scăpare, eu beau de cel mult 6-7 ori pe an, și ajung să mă îmbăt doar de 2-3 ori. Așa că încă mai există spernață pentru mine.

Așa, acesta a fost un scrut rezumat al celor 24 de zile în care am lipsit. Pentru voi cum a fost sesiunea? Cum au fost zilele astea?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s