Capitolul 4

Ziua de vineri a venit foarte repede. Am vorbit cu Edward la universitate și el mi-a explicat că trebuia să treacă să o ia pe Leah, apoi va trece după noi, pentru că Jacob nu știa drumul spre cabană, așa că vom merge doar cu Volvoul lui Edward. Înainte să plecăm fiecare la apartamentul lui, m-a luat într-o zonă mai izolată a universității și m-a sărutat cu pasiune un timp îndelungat. După sărut am început să mă gândesc… Oare ce eram eu pentru Edward? Ce simțea cu adevărat pentru mine? Dorința, era ceva sigur, dar ținea la mine? Avea un oarecare sentiment de dragoste pentru mine? Și cel mai important… Ce simțeam eu pentru el? Când eram alturi de el mă simțeam foarte mulțumită, mă simțeam liniștită și împăcată, când îl vedeam pulsul mi se accelera și picioarele îmi tremurau, dar când făceam dragoste, mă transporta în altă lume. Cu siguranță atinsesem cerul împreună cu Edward. Atunci, asta era iubire? Eram îndrăgostită de Edward? De amantul meu? În realitate eram ceva mai mult decât amanți? Termentul de „iubiți”, după cum a spus și Edward, l-am folosit pentru ca această relație nebună să nu pară atât de frivolă. Dar, era doar pentru asta, sau era ceva mai mult?

Edward m-a privit direct în ochi observându-mă pierdută în gândurile mele. Eu pur și simplu i-am zâmbit și el mi-a dăruit unul din zâmbetele lui ștrengărești care-mi plăceau atât de mult. Pulsul mi s-a accelerat repede și atunci am înțeles. Răspunsul era da. Eram cu siguranță îndrăgostită de Edward Cullen. Oare când am trecut de la pasiune la iubire? Nu am nici cea mai vagă idee, dar eram sigură. Îl iubeam.

–         Ce s-a întâmplat? – m-a întrebat

–         Nimic. Doar mă gândeam că asta va fi o călătorie ciudată – Edward nu mi-a crezut, mi-am dat seama, dar nu a spus nimic.

–         Da, va fi ciudată. Mă întreb dacă în această călătorie cineva va descoperi pe cineva.

–         Sper doar că nu pe noi – el m-a îmbrățișat de rămas-bun. Trebuia să ne grăbim. Deși am împachetat tot, încă lipseau niște detalii.

–         Ar fi mai bine să mergem, avem multe de făcut – eu am aprobat, apoi fiecare s-a dus la mașina lui și a plecat.

Două ore mai târziu, Jacob ajunsese la apartamentul meu cu bagajul lui și cu un zâmbet radiant. Păi cum altfel? O avea pe Leah la câțiva metri distanță. Zece minute mai târziu, Edward și Leah au ajuns și ei. Am coborât tot bagajul și l-am pus în portbagajul Volvoului, apoi ne-am urcat în mașină; eu și Jacob stăteam în spate, iar Leah și Edward în față. M-am așezat pe partea lui Edward după ce am venit de la supermarket și am cumpărat mâncare pentru sfârșitul de săptămână. Trei ore de mai târziu în care am tot mers, ajunsesem la o cabană drăguță, lângă Chicaho. Nu era foarte mare, dar era primitoare. Avea pantru camere și două băi la primul etaj. La parter avea o mini sufragerie cu șemineu, o bucătărie, o cameră rezervată spălatului și alte băi.

Ne-am stabilit fiecare într-o cameră și mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta, pentru că nu puteam să-mi imaginez cum aș dormi cu Jacob și cu atât mai puțin ca Leah să doarmă cu Edward. Am aranjat bagajul și mâncarea, ne-am făcut un duș și apoi ne-am întâlnic în sufragerie. Edward a aprins focul în șemineu, vara ajunsese la final și se putea simți răcoarea toamnei. Pentru azi am avut mâncare chinezească, pe care o luasem de la supermarket. După drum nu a avut nimeni chef să gătească. Am mai vorbit un moment, apoi Jacob a adus câteva beri. Se ocupase să-și aducă tot arsenalul pentru sfârșitul de săptămână. Eu ca de obicei am refuzat să beau alcool. Jacob a oftat frustrat, cum făcea de obicei când refuzam  o băutuă și totuși, el mereu insista să beau.

–         Bun, trebuie să animăm puțin toate astea. Am venit să ne odihnim și să ne bucurăm – a spus Jacob. Se observa cu ochiul liber că cele cinci beri pe care le băuse își făcuseră efectul.

–         Ce propui? – a întrebat Edward curios. El nu băuse mai mult de una.

–         Adevăr sau provocare!

–         Nu se pare că este un joc pentru copii, Jacob? – a spus Leah, care și ea băuse destul.

–         Nu și dacă jucăm serios Leah. Îndrăzniți sau nu? – Edward și cu mine ne-am privit, apoi am încuviințat – Bine, o să folosim sticla asta – a spus indicând una din sticlele goale din jurul său.

A învârtit sticla de câteva ori. Primul a fost Edward. Ca pedeapsă Jacob l-a pus să mărturisească o situația rușinoasă de când era copil. Următoarea a fost Leah. De data asta Jacob, care dădea provocările și punea întrebările, a îndrăznit să-i sună să-și scoată bluza și să rămână în sutien. Ea nu a avut nimic de obiectat și s-a supus imediat. Apoi am urmat eu.

–         Adevăr sau provocare? – m-a întrebat Jacob. Eu am șovăit puțin.

–         Provocare.

–         Uii, asta nu se vede în fiecare zi. Să vedem… Trebuie să fie ceva bun, ceva care cu adevărat să te rușineze – eu l-am fulgerat cu privirea – Știu! Sărută-te cu Edward – amândoi am deschis ochii surprinși.

–         Ce? – l-am întrebat. Poate nu auzisem bine. El doar a râs.

–         Ești sigur? – l-a întrebat Edward.

–         Da, nu mă deranjează deloc. Știu că Bella nu ar fi în stare să mă înșela vreodată. În plus, eu îmi dau consimțământul, nu se pune ca trădare – mereu atât de încrezut. Așa că eu nu te-aș înșela vreodată? Jacob, doar dacă ai ști. Am gândit eu.

–         Jacob, uiți că Edward are iubită – i-am spus ca să văd reacția lui Leah. Toți ne-am uitat la ea, iar aceasta a ridicat din umeri.

–         Nu mă tem de o fetiță ca tine – mereu cu complexele ei de superioritate – Eu știu cum să țin un bărbat alături de mine – Da, sigur. Înșelându-l este o modalitate foarte bună.

–         Vedeți? Nu aveți scuză. Trebuie să vă sărutați timp de un minut – wow, Jacob nu știa ce făcea. Chiar nu știa, altfel, niciodată nu s-ar fi gândit la provocarea asta.

–         Bine – am spus cu resemnare refăcută.

M-am așezat la mijloc, în fața lui Edward. El de asemenea avea o privire resemnată, dar ochii lui îmi spuneau cât de amuat era de situația asta. Este interesant cum amândoi am învățat să știm ce gândește celălalt doar privindu-l în ochi. Am început să mă apropii încet, mi-am pus suav buzele peste cele ale lui Edward, într-un mod timid. Mă incomoda să știu că aveam două perechi de ochi care ne priveau, așa că m-am controlat ca să nu-mi pierd rațiunea și să nu mă arunc asupra lui Edward. Mi-am ținut mâinile în poală. Se pare că și el gândea ca mine și nu m-a atins. Mi-am deschis încet buzele și le-am mișcat ținând ritmul cu Edward. Am fost atentă tot timpul să nu mă deconcentrez și să nu măresc ritmul sărutului. După acel minut Jacob a apladuat și noi ne-am separat.

–         Iate uită! Asta a fost stimulant – a spus Jacob. Apoi a învârtit din nou sticla și i-a venit rândul lui Leah. Spre surprinderea mea și a lui Edward, acesta i-a cerut să-l sărute – Așa vom fi chit – a fost scuza lui.

Sărutul lor a fost mult mai animat decât cel al lui Edwar și-al meu. Spre deosebire de noi, Jacob i-a luat obrajii în mâini și a apropiat-o de el, iar ea și-a trecut brațele după gâtul lui. Edward m-a privit și mi-a făcut cu ochiul. Eu am zâmbit și i-am întors gestul. Îmi plcăea să văd că pe niciunu nu ne afectase scena la care eram martori. După un minut, Edward i-a anunțat și s-au separat.

Noaptea a continuat și Jacob era din ce în ce mai beat, iar Leah nu era mai prejos. Au făcut concurs cine rezista cel mai mult în picioare și desigur a trebuit să intervenim. Amândoi erau foarte rău pentru a continua acel joc stuid. Edward a dus-o mai întâi pe Leah în camera ei și apoi m-a ajutat pe mine să-l duc pe Jacob în camera lui. L-am așezat pe pat și l-am descălțat. Când voiam să plecăm, Jacob m-a apucat de mijloc și a căzut cu mine deasupra lui în timp ce mă îmbrățila puternic. Am încercat să mă desprind, dar mă ținea bine.

–         Rămâi Bella – mi-a spus pe jumătate adormit, cu ochii închiși și vorbind cu dificultate – te doresc, să facem dragoste – imediat am simțit că brațele lui Jacob mă eliberează și cele ale lui Edward mă despărțeau cu rapiditate de el în timp ce mă punea în picioare. Când l-am privit, m-am speriat. Edward era încruntat și o expresie de furie era pe chipul lui în timp ce mă ținea ferm de mijloc. M-am uitat la Jacob și dormea, așa că l-am luat pe Edward de obraji și l-am apropiat de mine.

–         Calmează-te – i-am spus încet ca să nu-l trezesc pe Jacob.

–         Cum vrei să mă calmez după ce ți-a spus acele lucruri? – a vorbit ferm, dar totodată suav. Era sigur că nici el nu-l voia pe Jacob treaz.

–         Este beat, Edward.

–         Chiar dacă este, el tot spune adevărul. Încă te vrea în patul lui și nu voi permite asta – pulsul mi s-a accelerat.

–         Și cumva crezi că eu vreau asta? Mă crezi în stare să fiu cu Jacob, când sunt și cu tine? – i-am spus jignită – Știi foarte bine că niciodată nu l-aș mai lăsa pe Jacob să mă folosească. Nu vreau resturi de la nimeni. Dacă am acceptat să fiu cu tine când tu ești în continuare cu Leah, a fost pentru răzbunare. Dar nu-mi place să fiu pe locul doi.

–         Atunci e pentru asta? Este doar pentru răzbunare – mi-a spus jignit. Cea de-a doua a fost o afirmație – Ești cu mine doar pentru că-ți convine? Eu nu contez pentru tine – din nou cea de-a doua a fost o afirmație. L-am privit din nou pe Jacob care dormea și l-am împins pe Edward afară din cameră. Trebuia să vorbim, iar eu trebuia să-l lămuresc că mi-a interpretat greșit cuvintele.

–         Ar fi mai bine să ieșim. Nu mi se pare un loc potrivit ca să vorbim.

–         Desigur, altfel dragul tău Jacob își poate da seama că ai un amant – și fără să-mi dea șansa de a spune altceva, a ieșit cât ai clipi pe hol. Eu am mers repede în urma lui și l-am văzut coborând scările.

–         Edward! – l-am strigat, dar nu s-a oprit – Edward, așteaptă! Ai interpretat greșit. Edward! – dar el ieșise afară.

Am fugit cât îmi permiteau picioarele și am coborât scările, dar la ultima scară stângăcia mea și-a făcut simțită prezența și am căzut. Când m-am ridicat și am ieșit, Edward nu mai era prin preajmă. Am intrat și am urcat până la camera mea. M-am aruncat în pat și nu mi-am putut stăpâni plânsul. Mă durea foarte mult că Edward gândea acele lucruri despre mine. Eu eram îndrăgostită de el. Cum putea să creadă că doar mă foloseam de el? în plus, și eu pot să mă îndoiesc de el. Nici Edward nu mi-a clarificat ce simte pentru Leah și pentru mine. Dar totuși, lacrimile continuau să coboare pe obrajii mei și dulerea pe care o simțeam în piept nu voia să plece. Voi aștepta până mâine. Edward trebuia să mă caute ca să vorbim. Eu deja încercasem, dar el nu m-a lăsat să-i explic. Dacă el era indiferent cu mine de acum încolo, atunci chiar mâine voi trimite totul la naiba și-l voi înfrunta pe Jacob. Nu mă mai ajuta la nimic să continui farsa asta dacă Edward nu-mi era alături. Cu acest gând am adormit.

O mișcare în pat și un corp mișcându-se până stătea deasupra mea m-a trezit. Repde am încercat să-l dau jos de pe mine. Prima idee care-mi trecuse prin minte a fost că era Jacob. Persoana de deasupra mea a încercat să mă liniștească ținându-mă de umeri, dar eu nu m-am lăsat. L-am împins, fără vreun succes. Câteva secunde mai târziu încercam să mă calmez.

–         Bella sunt eu. Deschide ochii – era vocea lui Edward. Până acum nu-mi dădusem seama că aveam ochii strâns închiși. După cum mi-a spus, i-am deschis și am putut să-i văd chipul datorită luminii lunii care intra pe fereastră. Expresia lui era complet diferită față de mai devreme. Dar părea puțin cam vinovat. Eu m-am încruntat fără să-i înțeleg expresia și de ce era aici. Edward mi-a observat nedumerirea și m-a îmbrățișat îngropându-și capul în gâtul meu – iartă-mă – mi-a spus și eu am căscat ochii surprinsă – iartă-mă iubirea mea – iubirea mea? – îți jur că nu a fost intenția mea să te tratez așa. Dar gelozia m-a orbit și am spus orice prostie. Mă ierți? – în vocea lui chiar se putea simți vina.

–         M-ai jignit Edward – i-am spus iritată.

–         Știu, dar îți jur că nu am gândit niciodată așa. Doar văzându-te în brațele lui Jacob și mi-am pierdut controlul. Nu-mi place ca cineva să te atingă. Bella, te rog iartă-mă.

–         Nu-ți mai cere scuze Edward. Nu am nimic ce să-ți iert. Este logic să gândești așa după ce ți-am propus atât de frivol să fim amanți. Eu pur și simplu voiam să spun că nu-mi place să fiu pe locul doi și oricât de mult mi-ai plăcea în alte circumstanțe nu aș fi acceptat să fiu cu tine. Dar nu am știut să mă exprim și oricine ar crede că sunt o… – El mi-a dat un sărut ca să mă oprească.

–         Nici măcar să nu o spui, Bella. Tu crezi că dacă ar fi fost oricine altcineva aș fi acceptat? Oricât m-ar fi înșelat Leah, dacă nu ai fi fost tu cea care mi-a propus, eu nu m-aș fi prestat la asta – mi-a spus serios.

–         Ce vrei să-mi spui? – am întrebat cu inima bătându-mi frenetic.

–         Întâi de toate, pentru că știu cum ești și știu că nu ești genul care apelează la acest tip de acorduri cu oricine și în orice moment, trebuie să fi fost foarte îndurerată ca să te gândești la așa ceva și în al doilea rând și cel mai important, simțeam ceva pentri tine dinainte – mi-a spus privindu-mă în ochi – nu voiam să accept pentru că erai iubita prietenului meu și eu eram deja într-o relație cu Leah, dar când am aflat că amândoi ne înșelau și când mi-ai făcut acea propunere, atunci nu am putut să refuz. Era singura mea șansă să fiu cu tine, pe lângă faptul că îmi și plăcea ideea de a ne răzbunat – nu-mi venea să cred – dar Bella – a continuat – lucrurile mi-au scăpat de sub control. Nu știi ce dificil este pentru mine să te văd atât de aproape de Jacob și mai rău, să-mi imaginez că ești cu el în intimitate. Mă macină furia și gelozia doar gândinu-mă că te atince. Cred că, fie sunt nebun fie… sunt îndrăgostit de tine – ultima parte mi-a spus-o șoptind. Inima mi s-a oprit – de asta când am ieșit să mă gândesc puțin și mi-am dat seama cât de prost am fost purtându-mă așa cu tine, m-am întors cât mai repede să-ți cer iertare.

–         Așteaptă, mergi mai încet. Ce-ai spus? – l-am întrebat uimită.

–         Când am ieșit… – a început să zică agitat.

–         Nu – l-am întrerupt – Cealaltă.

–         Că te iubesc?  – m-a întrebat serios – Bella eu… știu că asta poate suna ciudat, dar chiar o fac. Nu știu cum, dar sunt îndrăgostit de tine.

–         Serios? – el a suspinat și a aprobat.

–         Ăsta este adevărul – nu averam nevoie de mai mult. L-am îmbrățișat cu putere și l-am sărutat pasional. El mi-a întors sărutul cu aceeași intensitate.

–         Și eu te iubesc Edward – i-am spus când ne-am oprit din sărutat – de asta să nu te gândești niciodată că eu vreau să fiu cu Jacob. Eu vreau să fiu doar cu tine, numai cu tine – Edward m-a sărutat.

–         Niciodată – au fost ultimele lui cuvinte.

Am început să ne sărutăm disperați. Aveam nevoie să demonstrăm prin mângâierile noastre ceea ce tocmai ne spusesem în cuvinte. Că ne iubeam. Aveam voie să clarificăm că relația noastră nu era ca simpli amanți. Ceea ce era între noi era mai puternic decât asta.

În noaptea asta, am făcut dragoste ca niciodată. Știind că ne erau împărtășite sentimentele amândurora, era un stimulent foarte important pentru nou. Ne-am sărutat, mângâiat, am gemut și am gâfâit cu atâta intensitate că am simțit că ating cerul. Nu ne-a păsat că ne auzeau, dacă ne găseau și ne descoperea primii. În noatea asta, eram doar noi și iubirea noastră.

Eram întinși, dezbrăcați, acoperiți cu cearcafurile și într-o liniște foarte comodă. Îmi țineam capul pe pieptul lui Edward în timp ce îi mângâiam abdomenul. El mă ținea de mijloc în timp ce cu cealaltă mână îmi mângâia brațul.

–         Ce vom face de acum înainte? Eu nu vreau să continui cu farsa asta mult timp Edward. Vreau să putem ieși împreună fără să ne ascundem – am spus.

–         Știu. Și eu vrea același lucru.

–         Totuși, încă vreau ca noi să fim cei care-o descoperă. Vreau să le văd reacția.

–         Trebuie să acționăm repede Bella. Trebuie să fim foarte atenți la gesturile lor și să încercăm să le creem ambuscade. Ei sunt din ce în ce mai evidenți. Curând va veni moment. Dar în noaptea asta nu mai vreau să mă gândesc la asta – mi-a spus în timp ce-mi dădea un sărut pe frunte și mă apropia mai mult de el. M-a acoperit mai mult cu cearceaful și a închis ochii – Noapte bună iubire.

–         Noapte bună, Edward.

Dimineața următoare am fost primii care s-au trezit și asta ne-a ajutat foarte mult. Nu era convenient să ne vadă dormind în aceeași cameră. Îmi doream ca Jacob și Leah să facă o greșeală și să-i descoperim cât mai curând. Muream de nerăbdare să fiu cu Edward. Am făcut micul dejun, dar doar pentru noi doi. După cum credeam, atât Jacob, cât și Leah aveau să doarmă până târziu și aveau să se trezească cu o mahmureală teribilă.

Și cum am presupus, așa s-a întâmplat. Primul care s-a trezit a fost Jacob. Era teri după-amiaza când a apărut în sufragerie în timp ce Edward și cu mine jucam poker pe covor. Se plângea de o durere de cap teribilă, iar eu nu m-am putut abține și i-am spus că de-asta nu-mmi place să beau, în plus i-am mai spus și despre aspectul lui. El a luat niște aspirină, a scos o sticlă de apă de la frigider și s-a așezat lângă noi, întinzându-se pe canapea în timp ce se ținea cu o mână de cap. Leah a întârziat  să se trezească. Era trecut de cinci când a apărut cu un aspect impecabil în sufragerie. Singurele indicii legate de starea ei erau sticla cu apă din mâna dreaptă și ochelarii de soare acoperindu-i ochii, dacă nu ar fi fost toamnă, ar fi trecut neobservată.

În acea zi am hotărât să nu ieșim și am decis să facem un foc afară. Edward și eu eram mai limpezi la minte așa că noi am făcut cea mai mare parte din treabă. Jacob s-a oferit să aducă lemne și Leah ne-a onorat cu prezența ei și ne-a întreținut cu comentarii despre plictiseala ei.

La șapte seara, focul era deja aprins și făceam câteva bezele și beam ciocolată caldă. Am vorbit despre teme lipsite de importață, am glumit și am vorbit despre vremea când Edward și Jacob erau la școală. De asemenea am vorbit și despre prietenii comuni pe care eu și Edward îi avem în Las Vegas și i-am putut observa pe Jacob și Leah tensionându-se când am pomenit de Orașul Păcatului. Asta ne-a reamintit că în curând va trebui să mergem la Baby Shower al bebelușului lui Alice.

La zece și patruzeci și cinci stingeam focul. În ciuda situației în care suntem, a fost plăcută seara. Aproape se putea considera că toți patru eram buni prieteni, dar acel aproape nu se pune. Era mai important faptul că nu erau doar două presupuse cupluri, ci mai erau și patru amanți, doi în cunoștință de cauză și doi crezând că era un secret bine păstrat. Nu încetam să mă întreb: Cine va descoperi pe cine?

Cincisprezece minute mai târziu și după ce nu a ajutat la nimic, Leah a decis să plece să doarmă susținând că o doare capul. Jacob ne-a ajutat să stingem focul și să băgăm păturile și celelalte lucruri pe care le-am scos, dar apoi s-a scuzat și a decis să plece și el. Încă simțea mahmureala de mai devreme. Edward și cu mine nu i-am acordat atenție și am spus că terminăm de spălat vasele pe care le-am folosit și apoi vom merge să dormim de asemenea.

Am decis să mai bem o cană de ciocolată caltă înainte să aranjăm bucătărie, care era un dezastru. Ne-am luat timpul nostru și deși era destul de târziu, unu noaptea, niciunu dintre noi nu avea somn. În plus, ne simțeam bine să vorbim despre cărți. Era unul din subiectele mele preferate. Edward avea o cantitate mare de cunoștințe în domeniul literaturii și părerile lui erau interesante. Dintr-o dată Edward s-a apropiat de mine și m-a încolțit între el și masa din bucătărie. A rămas să mă privească un moment și mi-a dat ocazia de a face același lucru cu el. Ne-am apropiat și sărutul nu a întârziat. Mi-am trecut mâinile după gâtul lui și el m-a luat de mijloc și m-a ridicat așezându-mă pe masa din bucătărie. Mi-am deschis picioarele și Edward s-a așezat între ele ca să fie mai aproape de mine.

–         Te iubesc – mi-a spus la ureche.

–         Și eu te iubesc – i-am răspuns.

Ne-am sărutat din nou, de data asta mai tandru și mai calm. Acum nu împărțeam dorința, împărțeam iubirea și afecțiunea care o simțeam unul pentru celălalt. Dintr-o dată am simțit cum Edward se retrage de lângă mine brusc. Când am deschis ochii, mi-am dat seama cu oroare că Jacob îl împinsese și voia să-i dea un pumn, pe care mulțumesc lui Dumnezei, Edward a reușit să o evite. De asemenea am văzut-o și pe Leah stând în pragul ușii de la bucătărie, privind cu ură. Dar m-a surprins să văd că privirea ei se îndrepta către Jacob și către Edward. Am fugit repede și m-am pus între ei.

–         Blestemat fiu de cățea! – striga Jacob la Edward.

–         Calmează-te Jacob! – am strigat și eu.

–         Cum îndrăznești să-mi spui asta? Cu atât mai mult după ce te-am găsit făcând cu el, ești o…

–         Ai grijă cum vorbești Jacob! Nu îndrăzni să te referi la Bella în acel mod pentru că nu răspund de mine – i-a spus Edward cu furie, apucându-mă de mijloc și dându-mă la o parte. Eu am revenit repede între ei.

–         O tratez cum am eu chef. Este iubita mea! Îmi datorează fidelitate mie! – de data asta nu l-am lăsat pe Edward să intervină. Am făcut-o eu înainte ca altcineva să apuce să spună ceva.

–         A, da? – i-am spus nervoasă. Jacob mi-a acordat toată atenția lui – Îți datorez fidelitate? Sigur, proasta de Bella nu ar fi niciodată în stare să te înșele! Corect? Ei bine, te înșeli. Nu doar tu poți să o faci și eu mă pot presta la același joc – Jacob a deschis ochii și gura surprins – De ce te miri? Credeai că nu-mi voi da seama? Ai crezut că nu vom afla de cele două săptămâni pe care le-ați petrecut împreună în Las Vegas? – am privit-o pe Leah care rămăsese cu aceeași expresie ca mai înainte și apoi pe Jacob, care a închis gura. Nu prea avea multe de zis – Și totuși, mai ai nerușinarea să-mi faci un reproș? Sau spune-mi, unde mergeți tu și Leah la ora asta împreună și îmbrăcați așa? – am spus referindu-mă la pantalonii de pijama ai lui Jacob, cu care era îmbrăcat și la pijamaua minusculă a lui leah. Din nou Jacob a rămas mut – tăcerea ta spune o mie de cuvinte Jacob. Dar știi? Nu-mi pasă. Nu-mi mai pasă nimic din ce faci. Am încetat să te iubesc acum mult timp. Ai încetat să mai contezi pentru mine. Faptul că m-ai înșelat doar mi-a făcut o favoare. M-ai apropiat de Edward. Pentru că-l iubesc. Știi, ceva care a început ca o răzbunare, a devenit ceva important pentru mine.

–         Taci! – a strigat Jacob – Spui asta doar pentru că ești rănită. Este imposibil să te fi îndrăgostit de el într-un timp așa de scurt – Jacob a strâns mâinile în pumni și Edward m-a dat la o parte din calea lui.

–         Imposibil? Ești sigur de asta? – i-a spus Edward – Atât de sigur de tine ești? Sau spune-mi, Jacob, atunci ce faci cu Leah? Pentru că, din câte am înțeles, ați început înaintea noastră. Ți se pare imposibil să simți ceva pentru cineva într-un timp scurt? Dar voi ne-ați înșelat cu mult înainte.

–         Tu nu te băga Edward. Asta este între Bella și mine.

–         Nu! –a strigat Edward, pierzându-și controlul. Instinctiv l-am apucat de cămașă ca să se calmeze, el și-a relaxat puțin umerii – lasă cinismul Jacob. Din momentul în care mi-ai trădat încrederea culcându-te cu iubita mea, a devenit și treaba mea. Și mai mult dacă vorbești de Bella, pentru că nu numai ea s-a îndrăgostit de mine. Și eu sunt îndrăgostit de ea și nu știi cât de mult îți mulțumesc pentru fapta ta. Niciodată nu am crezut că voi fi atât de mulțumitor față de cineva care m-a trădat cu iubita mea – pumnul lui Jacob a zburat spre chipul lui Edward. Dar Edward a reușit să evite impactul, apucându-l pe Jacob de încheietura mâinii – Nu te înțeleg Jacob. Atât de mult te doare în orgoliul de bărbat? Atât de mult îți displace să știi că Bella a fost în stare să-ți plătească cu aceeași monedă? Pentru că este sigur că nu o iubești. Sau de ce ai înșelat-o? Pentru ce ai ajuns la asta și faci atâta scandal pentru cineva pe care nu ai prețuit?

–         Tu nu înțelegi! – a strigat Jacob.

–         Nu. Pentru asta, explică-mi – a spus din nou Edward. Eu am privit-o pe Leah și am putut observa că și ea voia atât de mult ca noi să afle motivele lui Jacob. Desigur că ei nu-i păsa că ne-a găsit pe Edward și pe mine în acea situație, ceea ce o enerva era atitudinea lui Jacob.

–         O iubesc. Înțelegi? Te iubesc Bella – mi-a spus.

–         Mă iubești? Nu insulta iubirea în acest mod Jacob. Cine înșeală atunci când iubește, așa cum ai făcut tu cu mine? Pentru numele lui Dumnezeu! Era iubita prietenului tău! – am spus cu furie.

–         Eram frustrat! Credeam că mi-am pierdut abilitățile de bărbat pentru că tu nu păreai să simți nimic cu mine. Nu voiai să întreținem relații, dacă te sărutam, te retrăgeau, nu-ți plăcea să fii în contact cu mine și asta mă preocupa. Trebuia să știu dacă problema era la tine sau era la mine.

–         Și soluția era să te culci cu prima persoană care-ți iese în cale, nu? – i-am spus – Uite Jacob, nu trebuie să-mi ai dai alte scuze. Îți sapi propriul mormânt. Ce e făcut, e bun făcut, nu mai se poate face nimic. Mai bine îți accepți vina și lăsăm farsa asta odată. Tu poți să continui liniștit cu Leag și eu pot să-mi duc viața în liniște cu Edward – m-am uitat în jur și am observat că Leah nu mai era.

–         Edward – a repetat ironic – Așa deci? Edward? – apoi a râs. Părea dement – dacă mă gândesc mai bine, vă potriviți. Dar mă întreb… Edward, ce va trebui să faci ca să te culci cu Bella? Mi-a luat un an și jumătate ca să o sărut – nu-mi venea să cret ce era în stare să facă din orgoliu. Desigur, cum eu, incredibil de proasta Bella, l-am înșelat, acum trebuia să apeleze la orice lucru ca să mă umilească.

–         Ei bine Jacob – a început Edward cu un zâmbet arogant – cred că nu voi avea această problemă. După cum ai văzut, Bella se simte comodă să mă sărute și eu nu voi avea nevoia de a căuta pe alta ca să-mi dovedesc bărbăția – Jacob s-a ridicat repede și s-a aruncat asupra lui Edward. Au început să se lovească și eu am rămas înmărmurită. Dar am reacționat repede și am încercat să-i desper.

–         Ajunge! – a strigat Leah din ușa bucătăriei. Ambii au încetat să se bată și eu am fugit repede la Edward, apoi am privit-o. Surprinzător, Leah purta haine de stradă și avea bagajul lângă ea. Când s-a pregătit așa repede?

–         Ești patetic Jacob – i-a spus – acceptă naibii odată. Ești vinovat pentru tot. Bella poate face ce vrea cu viața ei, lasă naibii orgoliul. Nu faci decât să arăți ridicol – Jacob și-a șters sângele care-i ieșea din buza inferioară și a privit-o atent – Nu-ți voi cere iertare Edward. Știi că nu aș fi sinceră și nici nu-mi stă în fire să fac așa ceva și în plus, nu regret – i-a spus privindu-l și pentru prima oară nu am văzut aroganță în privirea ei – Nici nu-mi voi justifica faptele, pur și simplu am făcut-o și punct. Mă bucur că măcar te-a ajutat să găsești pe cineva prin intermediul acțiunilor mele. Îți doresc numai bine și ție la fel, Bella – eu am privit-o și în ochii ei era numai adevăr. Pur și simplu am încuviințat ca răspuns – Nu mai am nimic de făcut aici. Plec.

–         Nu trebuie să pleci la ora asta Leah – i-a spus Edward. Am făcut în ochii lui că aprecia că deși se purta ca de obicei, nu se depărta de realitate și nu inventa scuze.

–         Am chemat deja un taxi. Aș fi ipocrită să mai rămân aici după toate astea. În plus nici nu m-aș simți comodă – a spus din nou – Și tu ar trebui să faci la fel, Jacob – el s-a ridicat fără să privească pe cineva și a urcat la etaj. Leah s-a dus în sufragerie și s-a așezat așteptând taxiul. Eu l-am luat pe Edward și l-am analizat să văd dacă are răni. Avea un pomete roșu. Am mers la frigider și am scos niște gheață, am pus-o într-o cârpă și m-am întors la Edward. L-am pus să se așeze lângă masă și am început să-i pun gheața înainte să se învinețească. Edward a zâmbit și m-a îmbrățișat de la mijloc.

–         De ce râzi? – i-am spus coborând vocea. Leah ar putea să ne asculte din sufragerie.

–         Nu a ieșit cum ai vrut tu – a spus încet. Eu l-am privit fără să înțeleg – Tu voiai să fim noi cei care-i descoperă și s-a întâmplat exact invers – eu m-am încruntat și am suspinat frustrată.

–         Nu mi se pare amuzant Edward. Nu a fost o scenă plăcută – el mi-a dat un sărut rapid pe buze.

–         Chiar și-așa, s-a terminat tot. Putem să terminăm cu farsa asta și să începem cum trebuie – eu am zâmbitm apoi am simțit niște pași pe scări și l-am văzut pe Jacob coborând cu bagajul lui. Leah s-a apropiat de el, iar taxiul ajunsese. Se pare că încerca să-l convingă ca să plece împreună. El a negat de câteva ori, dar în final a acceptat și au urcat în taxi. Când am auzit mașina plecând, Edwad s-a ridicat și m-a luat de mijloc – Ar fi mai bine să mergem să ne odihnim. Încă mai avem o zi aici și vreau să profităm că suntem singuri și să ne plimbăm prin apropiere – eu am încuviințat și ne-am îndreptat spre camera mea. În sfârșit puteam dormi împreună fără teamă că ne vor descoperi.

Dimineața a venit repede. Am dormit împreună și liniștiți. Când m-am trezit m-am simțit împăcată, cu adevărat era liniștitor și consolator să știu că toată încurcătura s-a terminat. Era stresant să ai două relații în același timp. Nu înțelegeam cum unele persoane intră în încurcături din plăcere. Eu nu aș fi în stare să fiu cu două persoane în același timp pentru mult timp.

Am ridicat capul și l-am văzut pe Edward care încă dormea. Era atât de liniștit și frumos. Nu m-am putut stăpâni și i-am atins chipul și l-am mângâiat blând. El a suspinat și a deschis încet ochii. Mi-a dăruit acel zâmbet ștrengar care-mi plăcea atât de mult și s-a apropiat ca să mă sărute.

–         Bună dimineața – i-am spus.

–         Dacă mă trezești așa și când deschid ochii te văd pe tine, mereu va fi o dimineață bună – eu i-am zâmbit în timp ce mă înroșea puțin. Edward a râs și m-a îmbrățișat.

–         Mergem să luăm micul dejun? Mi-e cam foame – i-am zis.

–         Bine. Dar de data asta eu voi pregăti micul dejun – eu am zâmbit. Edward era un excelent bucătar.

Am mâncat în liniștiți și am vorbit puțin. Era ca și cum în ultimele două zile nu am împărțit casa cu nimeni. Ca și cum mereu am fost numai noi doi. Nu am deschis subiectul despre Jacob și Leah. Nu avea niciun rost. Totul s-a rezolvat și nu aveam de ce să mai vorbim despre asta. La pprânz ne-a m plimbat puțin prin împrejurimi. Era un loc drăguț, natural și pașnic.

–         Ai de mult timp cabana asta? – l-am întrebat.

–         Mi-au dăruit-o când încă eram la liceu. Dar nu prea am venit aici. Era a părinților mei, veneau aici ca să-și petreacă aniersările. Dar acum merg în vreun loc exotic din lume.

–         Încă sunt împreună? – el a încuviințat – Ce frumos. Părinții mei s-au despărțit când aveam câțiva ani. Mama s-a recăsătorit când aveam șaptesprezece ani. Atunci am plecat din Phoenix ca să le las intimitate și m-am mutat cu tata în Forks.

–         Forks? – am încuviințat – Tata a fost medic la un spital de acolo. Am locuit câțiva ani în Forks, dar când am împlinit nouă ani ne-am mutat aici în Chicago.

–         Ia uite. Ce mică e lumea.

–         Complet adevărat.

–         Acum că mi-am amintit… Tu mergi la Baby Shower al bebelușului lui Alice, nu? – Edward a încuviințat – Te-ai gândit ce-i iei?

–         Mă gândeam să-ți cer ajutor în legătură cu asta. Să fac cadouri la bebeluși nu este punctul meu forte. Deși aveam o mică sugestie, voiam să știu dacă e bine.

–         Care?

–         Să le dau un album foto pentru când se va naște copilul. Din câte observ, Alice va fi tipica mamă care-și va aminti fiecare gest pe care-l va face copilul ei. Și ce metodă mai bună decât fotografiile?

–         E o idee super! Dar oricum va trebui să le dau altceva.

–         Ne vom gândi noi la ceva. Apropo, în ziua când va fi Baby Shower, te voi prezenta părinților mei. Ei îl adoră pe Jasper așa că vor fi prezenți – eu am devenit agitată.

–         Părinții tăi? Și dacă nu le va plăcea de mine? – Edward a zâmbit și m-a îmbrățișat.

–         Te vor plăcea sigur, vei vedea. Știu că Esme și Carlisle te vor adora – eu am zâmbit. Speram că va fi așa – Bella – a spus dintr-o dată serios.

–         Spune-mi – am întrebat agitată.

–         Știu că deși am zis-o o dată, nu a fost așa de oficial cum trebuie, așa că te voi întreba din nou – eu l-am întrebat fără să înțeleg. El a zâmbit și m-a luat de obraji – Bella, vrei să fii, oficial, iubita mea? – zâmbetul meu nu a întârziat să apară. Mi-am trecut mâinile după gâtul lui.

–         Da! – și l-am sărutat.

După ce ne-am sărutat un timp ne-am mai plimbat ceva și la două după-amiaza am strâns lucrurile și am plecat. Ne aștepta un drum de trei ore și voiam să ajungem pe lumină, înainte de apus. Am ajuns în apropierea orei cinci pentru că Edward conduce ca un nebun. M-a însoțit până la apartamentul meu și mi-a cărat bagajul. Am stabilit că va veni să mă ia ziua următoare și vom merge la o întâlnire adevărată. Voiam să încep această nouă zi ca iubiți cu adevărat, cum eram, așa cum trebuie. Și ce altă formă mai bună decât a avea prima noastră întâlnire oficială? Ne-am despărțit la ușa apartamentului meu cu un sărut tandru și un „te iubesc” din partea amândurora, apoi Edward a plecat la apartamentul lui.

A trecut o săptămână de la prima noastră întâlnire. Edward m-a dus la un restaurant italian și apoi ne-am plimbat puțin prin part. Părea atât de fericit cu noua lui iubită și eu nu puteam decât să fiu de acord cu asta. Mă încânta să fiu lângă el și să simt că fac parte din viața lui. După primbare am fost la apartamentul lui și Edward a cântat la pian pentru mine. Mă bucuram să-l văd cântând. Era atât de serios și atât de ireal stând la pianul lui alb și mișcând degetele ca un expert ce era, încât m-am excitat doar gândindu-mă. După câteva melodii, el s-a apropiat de mine și m-a sărutat cu pasiune. Am făcut dragoste pe pian de câteva ori și apoi am mers în camera lui unde am continuat să ne iubim toată noaptea.

–         La ce te gândești? – m-a surprins vocea lui Edward în timp ce mă îmbrățișa de mijloc. Eu am roșit agitată și el a zâmbit observând.

–         La prima noastră întâlnire – cu zâmbetul lui ștrengar mi-a demonstrat că știa exact la care parte a întâlnirii mă gândeam.

–         Da, nu am mai reușit să-mi văd pianul la fel – mi-a zis în timp ce-mi săruta gâtul.

–         Nici eu liftul din blocul meu – am contnua. El a râs. La a patra întâlnire oficială am făcut dragoste în liftul blocului meu. I-am mulțumit lui Dumnezeu că nu erau camere instalate înăuntru. Edward din nou s-a apropiat și mi-a sărutat gâtul.

–         Hei! Căutați-vă un hotel. Asta este o petrecere pentru un copil nu a burlacilor – vocea înconfundabilă a lui Emmett ne-a întrerupt.

–         Mi-era dor de glumele tale Emmett.

–         Nu-ți tenta soarta Edward. Dacă ți-e așa dor de mine, pot să mă mut în Chicago ca să nu-și mai fie – apoi a râs. Edward arăta îngrozit.

–         Nu știu de ce te miri așa Emmett. Cu siguranță te-am văzut distrându-te foarte tare cu Rosalie în bucătărie – în loc să se rușineze, Emmett ne-a făcut cu ochiul și a zâmbit fericit.

–         Ce pot să-ți spun? Eu mereu o satisfac pe Rose a mea. Nu contează momentul și locul. În plus acum că în sfârșit este însărcinată avem cum să dovedim flexibilitatea și mobilitatea…

–         Emmett! – am spus în același timp. Sarcina lui Rose era o veste surpriză pentru toți cei prezenți. Au așteptat această zi ca să ne spună că Rose era însărcinată în două luni.

–         E bine, fără detalii. Dar ce contează eu că mereu o satisfac pe Rose a mea.

–         Da, de asta sunt sigur – a spus Edwar râzând.

–         Ce faceți aici pe balcon? Am nevoie de invitații mei în sală – a spus o foarte însărcinată Alice. Era adorabilă cu burta ei imensă.

Ea a fost prima pe care am sunat-o și i-am dat vestea că m-am despărțit de Jacob și că sunt cu Edward. M-a pus să-i povestesc cu lux de amănunte și apoi a scos un țipăt de bucurie care m-a lăsat surdă cu urechea dreaptă pentru două zile. Alice era fericită că eram cu Edward. Mi-a mărturisit că deja începuse să încropească un plan ca să fim împreună în ziua cu Baby Shower. Dar era încântată că nu a fost nevoie de intervenția ei divină. Azi era exact acea zi. I-am dăruit bebelușului un medalion de argind, pe care chiar dacă nu-l va folosi decât peste câțiva ani, Alice era încântată pentru detaliu și pentru albumul lui Edward. A promis că va fotografia fiecare zi a copilului ei și va umple albumul cât mai curând posibil.

Părinții lui Edward ca și cadou au împodobit camera copilului cu jucării, mobilă și un leagăn frumos. Leagănul era proiectat chiar de Esme Cullen, o femeie cu adevărat frumoasă și dărgăstoasă. Era dragostea în persoană. Carlisle Cullen era un bărbat uluitor, drăgăstos și amabil. Se vedea ce persoane bune erau și acum puteam să-mi dau seama de ce Edward era așa de minunat. Moștenise părțile cele mai importante ale personalității părinților lui, în afară de frumusețea amândurora.

Când am ieșit din meditațiile mele am observat că Emmett și Alice nu erau și că Edward mă privea curios. Se pare că vorbise și eu nu-i răspunsesem.

–         Scuze! Ce spuneai? – el a zâmbit.

–         Îți spuneam că ar trebui să intrăm. Hormonii gălăgioși ai lui Alice nu ar rezista prea mult dacă nu o ascultăm – eu am zâmbit.

–         Ai dreptate.

–         La ce te gândeai?

–         Le cât de frumos și minunat ești – am spus îmbrățișându-l și sărutându-l cu dragoste pe buze – De asemenea mă gândeam și la cât de mult de iubesc – Edward a zâmbit și mi-a răspuns la îmbrățișare.

–         La fel cum te iubesc și eu.

–         Nu ți se pare amuzant?

–         Ce anume? – m-a întrebat neînțelegând.

–         Ce a început cu un acord de amanți, s-a terminat cu o iubire de cuplu.

–         Și nu doar pentru noi – mi-a sus zâmbind.

–         La ce te referi?

–         Jasper mi-a povestit că nu cu mult timp în urmă i-a văzut din nou pe Leah și pe Jacob la un hotel aici, în Las Vegas. După  Jasper și capacitatea lui misterioasă, de data asta era diferit. El spunea că se putea simți iubirea dintre amândoi, nu ca înainte, când se obseerva doar pasiunea. Acum păreau ca o pereche de proaspăt căsătoriți. Și cine știe? Poate s-au căsătorit și acum sunt în luna de miere.

–         Mă bucur. E bine că a meritat pentru ceva faptul că ne-au trădat așa. Sper ca de data asta să fie perechea potrivită – Edward m-a îmbrățișat.

–         Da. În plus nu putem să-i învinovățim foarte mult. Datorită lor suntem acum împreună. Chiar îi datorez totul lui Jacob. Fără el nu aș fi avut ocazia de a fi amantul tău – eu am zâmbit și el m-a sărutat.

Un țipăt al lui Alice ne-a făcut să ne întoarcem în casă din nou. Eu eram mai mult decât fericită. Mă bucuram să știu că Jacob a găsit în Leah iubita care eu nu al știut să fiu pentru el. Deși ne-au trădat, nu le purtam pică și mă așteptam ca viața să le dea ce e mai pun. Dar de asemenea așteptam asta și pentru mine, deși deja aveam ce era mai bun din lume. Îl aveam pe Edward, aveam o viață împreună. Era cel mai minunat lucru care mi se putea întâmpla și mă gândeam să profit la maxim de asta.

Sfârșit

___________________________________

[Uitați, Bella și Edward nu-i urăsc pe Jacob și pe Leah. Ba chiar le sunt recunoscători că au ajuns împreună;;)]

Și acesta a fost ultimul capitol al ficului. Sper că v-a plăcut la fel de mult ca și mie:) Ceva păreri? Să mai traduc un fi de-al autoarei?:)

27 thoughts on “Capitolul 4

  1. okkk, deci banuiesc ca eu sunt a doua, nu??? in fine ce sa zic, avand in vedere ca tu esti in team jacob, nu prea-mi vine sa-l injur prea tare, ba chiar pot zice ca sunt bucuroasa ca asa s-a intamplat….e interesant cum iti joaca feste destinul, nu??? in fine, vroiam sa te intreb… am gasit cateva ficuri dragute, si vroiam sa te intreb daca te deranjeaza sa traduci si fic-uri mai lungi??? una peste alta, acest fic a fost cu adevarat special-asta e parerea mea cel putin, si vroiam sa te intreb cand lui next-ul la ficul tau….. sunt ATAT de curioasa daca ma intelegi….

    Like

    1. Mă bucur că ți-a plăcut ficul:) Păi următorul fic pe care vreau să-l traduc are cam 9 capitole:D Oricum, Amantes por Acuerdo a avut cam 60 de pagini. Deci a avut puține capitole, dar erau destul de lungi. Cam 15 pagini un capitol.
      Dacă ficurile sunt în spaniolă, atunci lasă-mi linkul și o să încerc să traduc:)
      Capitolul 8 îl pun mâine sau poimâine. Din păcate nu pot avea aceeași viteză la scris ca la tradus:(

      Like

      1. nu… sunt in engleza… dar ok, la ce gusturi ai… astept capitolul 8 dar sunt si curioasa ce planuiesti cu ficul poe care vrei sa-l traduci.. daca ai si un rezumat…

        Like

      2. Nu prea mă pricep la engleză. Adică să citesc, da ar fi ok, dar când vine vorba să traduc… Atunci mi-e mai greu. O să postez rezumatul la noul fic în curând. Capitolul 8 este aproape terminat, dar nu mai pot acum să scriu. Deci îl postez mâine:)

        Like

  2. Bine, bine…poate nu il mai urasc asa de tare pe Jacob.
    Pana la urma…el si Leah(care e o catea, apropo) i-au auds imperuna pe Edward si Bella.
    Ma bubucra ca macare Leah gandea ca lumea. macar ea a plecat cu demnitate.
    Totusi…inca il mai dispretiesc pe Jacob din ficul acesta pentru ca a zis ca o iubeste pe Bella, desi era evident ca nu era real..:-s
    Bun….am terminat cu partea asta..asa de…calma
    Yeeyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyy!!!! Bella si Edwar sunt impreuna, Bella si Edward sunt impreunaaaaaa!!! Sac lu Jacobbbbbbbbb!!!!!! :)) Da, oficial am innebunit:))
    Dar ma bucur ca si Jacob e fericit. Chiar daca a trebuit sa faca ce a facut pentru fericire.
    Ce final, nene. Ce final! Au inceput ca amanti si au ajus sa fie iubiti:x:x:x!
    Da, da, daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!! Da mai traduci ficuri ale autoarei….
    Ok, m-am cam lungit.
    Te las si ma duc si ei sa vad cum stau cu inspiratia pentru capotlul 4:x:*
    PS:Cand vine cap 8 din ficul tau??? Sunt nerabdatoare sa vad ce se intampla.
    Ok, gata, ma opresc.
    Superb final!:x:*:*

    Like

    1. Nu am spus eu că nu trebuie să-i urâți așa de tare?:))
      Totul e bine când se termină cu bine:) Următorul fic pe care îl voi traduce este puțin diferit, deși e tot rated M :d
      Încerc să postez mâine sau poimâine la LAFS:D ( Mulțumesc încă o dată pentru ideea pe care mi-ai dat-o:) )
      Păi spor la scris:*:*:*:*
      Mă bucur că ți-a plăcut ficul:)

      Like

  3. Cat de frumooooooooos !!! Deci a fost superb , imi pare rau ca s’a terminat , dar nu pot spune ca a fost un fic scurt , deci mai bine nu ma plang :)) Mi’a placut la nebunie cum i’ai descoperit >:) si schimbul de replici a fost . . . genial :> Dar cel mai important e ca au ajuns impreuna , si chiar asa e , din cauza lui Jacob ei doi au format un cuplu , a font un fic foarte reusit , sper sa traduci mai multe , te pricepi :*:*:*

    Like

  4. Awww:X:X:X:X:X S-a terminat asa frumossss!!! Si nu, nu-l urasc pe Jacob:))
    Deci faza cu pianul si cu liftul=))))) Mortale:)))) Oricum ma bucur si pentru Jacob sii Leah. E bine ca s-a terminat totul cu bine si asa frumooosss:X:X:X:X
    Pf..pacat ca sunt doar 4 capitole:( Era asa frumos sa mai vedem in continuare cate ceva;;)
    NORMAL!!! EU sigur vreau sa mai traduci!! Asta e clar:))
    Felicitari pentru ficul asta!!
    Si nu uita: astept urmatorul fic pe care o sa-l traduci:-w
    Succes in continuare!!!!
    Te puuppp:*:*:*:*:*:*:*:*:*:*:*:*:*:*:*

    Like

    1. Da, cine ar fi crezut la începutul ficului că Bella va ajunge așa?:))=))
      Au făcut câteva alegeri greșite, dar au ajuns pe drumul cel bun(Jake și Leah).
      O să mai traduc, cu siguranță:) Deja am găsit un nou fic.
      Mulțumesc la fel!*:*
      Pupici:*:*:*:*:*:*:*:*:*:*:*

      Like

  5. Ce final:X:X:X!Nu-l urasc pe Jacob(si-a primit bataia care si-a meritat-o pentru ca a inselat-o pe Bella) nici pe Leah!Imi pare bine pentru Edward si Bella!Leah a fost sincera si le-a zis ca nu-i pare rau…:D
    Intr-un fel ma bucur si de ei (Leah si Jacob)…
    A fost foarte tare faza cu pianul:)) si liftul =))!
    BINEINTEES CA VREAU SA TRADUCI!ASTEPT URMATORUL FIC:D
    Felicitari!
    Pupici:*:*

    Like

    1. Mă bucur că ți-a plăcut:) Jacob săracu, a avut multe de îndurat datorită ficului acesta:))
      Daa.. Bella și Edward se cam lasă conduși de hormoni:)) (nu că eu m-am supărat:)) )
      M-am apucat deja de tradus, dar nu știu sigur dacă să-l și postez acum…
      Mulțumesc.
      Pupici:*:*:*:*:*:*:*:*:*

      Like

  6. Am citit toate capitolele asa,dintr-o suflare!Pot spune doar ca este e geniala povestea!Absolus superba!Vei mai traduce povesti?
    Oricum,esti bestiala!

    Like

    1. Îți mulțumesc:) Mă bucur nespus de mult că ți-a plăcut:)
      Da, voi mai traduce. Chiar acum am un fic în curs de traducere:D Dar îl voi posta peste vreo 2 săptămâni și ceva:D

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s