Capitolul 7

Bella POV

Pe drum niciunul din noi nu a vorbit. Nici nu erau multe de zis. Edward a condus mai repede decât de obicei și am ajuns repede. El a întrebat de Alice la recepție și chiar dacă nu aveau vești despre starea ei, ne-au trimis în sală, unde era Jasper. Când am intrat l-am văzut așezat într-unul din multele scaune albe de acolo, cu capul plecat și mâinile acoperindu-i chipul. Când ne-a văzut s-a ridicat și ne-a îmbrățișat pe Edward și pe mine. Văzându-i privirea lui Jasper, mi s-a rupt inima. Durerea lui era așa profundă că nu am cuvinte ca să descriu cum arăta. Pot doar să spun că omul care stătea în fața noastră nu semăna deloc cu Jasper pe care-l cunoșteam.

–         Ce au spus de sora mea? – a întrebat Edward.

–         Nimic. Au băgat-o în operație azi-noapte și nu mi-au spus altceva, doar că încă o operează dar nu mi-au spus de ce – Jasper vorbea cu vocea spartă. Lacrimile nu au întârziat să apară pe chipul meu.

–         Cum s-a întâmplat? – a întrebat din nou Edward.

–         Aseară a ieșit la opt ca să verifice o comandă pe care o aștepta. I-am spus să aștepte până azi, dar Alice a spus că era important, că trebuia să facă dacă erau complete pentru că va începe să confecționeze rochiile pentru parada ei și nu voia să întârzie toată producția. Eu m-am oferit să o duc, dar nu a vrut. Tocmai aunsesem de la o întâlnire cu Eleazar și voiam ca ea să se odihnească – Jasper a făcut o pauză când nu a mai putut vorbi – La nouă și jumătate m-au sunat de aici ca să mă anunțe că Alice a avut un accident. Se pare că un bețiv a pierdut controlul mașini și i-a apărut în cale. Ea a încercat să evite impactul cu mașina, dar nu a reușit să o facă la timp și s-au ciocnit. Mașina s-a întors de câteva ori și s-a oprit într-un stâlp iluminator – nu am mai rezistat și l-am îmbrățișat pe Jasper. Sufeream eu pentru Alice, dar pentru Jasper trebuie că era mult mai rău.

–         Și cealaltă mașină? – m-am întors ca să-i văd chipul lui Edward. Și el suferea deși înceca să ascundă asta părând puternic.

–         Nu a fost găsită. S-a știut că a fost o altă mașină doar din cauza urmelor unor roți și a sticlei sparte care nu aparțineau Porsche-ului lui Alice și de la adâncitura care o avea mașina în spate – Edward a strâns mâinile în pumni.

–         Edward, eu te-am anunțat doar pe tine. Nu i-am sunat nici pe părinții tăi, nici pe Emmett. Eu…

–         Nu-i nimic, Jasper – l-a întrerupt Edward – te înțeleg. Nu-ți face griji, mă ocup eu de asta – s-a depărtat câțiva metri ca să vorbească la telefon. Eu încă îmbrățișându-l pe Jasper, l-am apropiat de bancă și l-am așezat. Părea un zombie. S-a lăsat ghidat fără să opună rezistență și nu spunea nimic, privirea lui s-a pierdut când ne-am așezat.

–         Mă duc să-ți aduc un ceai – chiar dacă nu mi-a răspuns, tot aveam să-i aduc unul. Înainte să merg la cafenea, m-am apropiat de Edward.

–         Nu tată, nu avem nici cea mai vagă idee – vocea lui Edward, deși era fermă, expirma clar duere – Bine, nu-ți face griji. Sună-l pe Emmett și te rog, calmeaz-o pe Esme înainte să o aduci.. Vă aștept, la revedere – m-am apropiat și când m-a văzut m-a îmbrățișat. Și-a îngropat capul în curbura gâtului meu și nu a spus nimic.

–         Nu trebuie să pari puternic Edward – i-am spus – Știu că te doare. Nu-i nimic dacă și arăți asta – eu știam cât ținea Edward la Alice și știam cât de tare era îndurerat în aceste momente și chiar dacă eu nu puteam face nimic, puteam măcar să fiu acolo pentru el. Am simțit că bluza mea se umezește la umeri și brațele lui mă strângeau mai puternic și auntci mi-am dat seama că plângea. Fără să vreau am început să plâng și eu.

–         Oricine ar fi vinovatul, îl voi găsi – mi-a spus cu vocea spartă – mă simt neputincios, neputând să fac nimic. Dacă Alice ajunge mai rău…

–         Nu o spune Edward. Nu va  fi mai rău, ea e puternică. De ce nu te duci mai bine să-l însoțești pe Jasper. O să aduc niște ceaiuri pentru toți – Edward s-a depărtat de mine și mi-a dat un sărut puternic pe buze.

–         Mulțumesc – a spus în timp ce îmi ștergea lacrimile.

–         Nu ai pentru ce. Și eu o iubesc, este ca o soră pentru mine – i-am șters și eu lacrimile – Așteaptă-mă împreună cu Jasper, mă duc după ceaiuri – el a încuviințat și s-a dus să stea lângă cumnatul lui.

Am fost repede la cafenea și am cerut trei ceaiuri și m-am întors la fel, nu voiam să stau mult timp departe de băieți sau de Alice. Amândoi au acceptat ceaiul și l-au băut aproape dintr-o înghițitură. Jumătate de oră mai târziu, medicul care avea grijă de Alice a apărut în sfârșit și toți ne-am apropiat repede de el.

–         Cum este soția mea, doctore? – s-a grăbit Jasper să întrebe.

–         În aceste momente se găsește în afara oricărui pericol – spuspinul pe care l-am scos toți trei s-a auzit în întreaga încăpere – dar… – și așa s-au dus veștile bune.

–         Ce este? – a spus Edward – nu eschivați. Ce are sora mea?

–         Este în comă – am rămas fără cuvinte și din nou lacrimile mele și-au făcut apariția – a suferit o puternică lovitură la cap și asta a provocat o congestie,  ne-am ocupat de ea la timp, dar coma a fost inevitabilă. O să-i facem niște analize când va ieși complet de la reanimare și atunci vom putea da un verdict, deși nimic nu va fi 100% sigur.

–         Asta înseamnă că nu putem ști sigur când se va trezi? – am întrebat printre suspine. Doctorul a încuviințat.

–         Pot să o văd? – a cerut Jasper.

–         Nu este recomandat – dar doctorul văzându-l și-a schimbat părerea – doar o persoană și pentru scurt timp. Când o vom muta de la terapie intensivă într-un salon, o veți putea vedea cu toții.

–         Du-te tu Jasper – i-a spus Edward, iar el a încuviințat și a mers după doctor.

Pe la mijlocul zilei era în spital toată familia Cullen. Esme era așa de tristă precum îmi imaginasem. Ea era ca un înger, cu prea multă iubire și tandrețe ca să reziste unei lovituri ca aceasta. Carlisle avea aceeași exresie ca Edward, încerca să pară puternic și calm ca să o facă pe Esme să se simtă mai bine, dar în ochii lui se putea observa cât îl durea. Mai târziu au ajuns și Emmett și Rosalie. Să-l văd pe Emmett așa deprimat, cu fizicul lui așa puternic și aerul lui așa fericit cum era înainte, îmi sfâșia inima. Nici Rosalie nu arăta prea diferit de Esme sau de mine. Și nimeni nu ar fi putut la ce s-a întâmplat. Era imposibil să te gândești că cea mai fericită și energică din familia Cullen era cea care trecea prin asta.

–         Bella, draga mea, e păcat că trebuie să ne reîntâlnim în asemenea circumstanțe. Nici măvar nu v-am felicitat pentru logodna voastră – mi-a spus Esme îmbrățișându-mă.

–         Nu-ți face griji pentru mine Esme. Asta contează cel mai puțin în aceste momente – după ce Esme mi-a dat drumu și a intrat în camera unde era Alice, m-au îmbrățișat și Emmett și Rosalie, care ieșeau în acel moment.

–         Bella, de când nu ne-am mai văzut – mi-a spus Rosalie.

–         Ce ai mai făcut Rose?

–         Bine, deși mă îndoiesc că după vestea asta ne vom mai simți bine pentru un timp.

–         Încă nu-mi vine să cred – a spus Emmett serios. Erau puține dățile în care-l vedeam așa – Tocmai Alice care era cea mai plină de viață dintre noi toți să trebuiască să treacă prin asta. Nu pot nici să mă imaginez fiind în locul lui Jasper – a îmbrățișat-o pe Rose ca și cum se asigura că ea era acolo.

–         Edward a încercat să-l congingă să meargă să se schimbe și să mănânce ceva, dar a refuzat. De când au mutat-o pe Alice în salon nu s-a dezlipid de ea nici un minut.

–         Îl înțeleg – a spus din nou Emmett – dar dacă nu mănâncă măcar ceva, se va îmbolnăvi. Este suficient că ne aflăm aici pentru o persoană, ca să mai fie încă cineva. Stai că vorbesc eu cu el – și fără alte cuvinte s-a retras în salonul unde era Alice.

Rosalie și eu l-am urmat dar am rămas afară. Nu permiteau multe persoane în același timp și acolo erau deja Edward, Jasper, Esme și Carlisle. Am ascultat câteva discuții și câteva clipe mai târziu a ieșit Emmett cărându-l pe Jasper ca pe un sac de cartofi în timp ce ieșea din spital. Jasper lovea cu piciorul ca un copil și-i spunea un milion de insulte în drum. Dacă nu ne aflam în situația asta, mai mult ca sigur, am fi râs, dar nimeni nu a spus nimic.

–         Ar fi mai bine ca și voi să mergeți să vă odihniți și să vă schimbați – ne-a spus Carlisle mie și lui Edward – am înțeles că ați venit aici direct de la aeroport. Acum starea lui Alice este sabilă. La cea mai mică schimbare, vă vom suna. Deja suntem destui aici, trebuie să facem cu rândul. Nu rezolvăm nimic stând aici toți – Edward a încuviințat.

–         Să mergem Bella, tata are dreptate. Sunați-mă pentru orice – s-a apropiat să le dea un sărut lui Esme și Rosalie și și-a îmbrățișat tatăl. Mi-am luat la revedere la fel de la ei și apoi am mers în parcare după Volvo.

Am ajuns acasă și după ce am făcut un duș și ne-am schimbat, Edward a luat legătura cu Eleazar ca să-l informeze despre ce s-a întâmplat și ca să-i ceară să rămână la conducerea firmei luni pentru că nu vom fi acolo. El a acceptat și ne-a cerut să-l informăm despre orice schimbare va avea Alice.

După ce am mâncat, l-am convins pe Edward ca să dormim puțin. Părea așa epuizat că nu știam dacă era mental sau fizic,  așa că voiam ca măcar să se odihnească. Ne-am culcat în camera lui și am dormit câteva ore înainte să ne întoarcem din nou la spital și să-i înlocuim pe Emmett și Rosalie. Jasper era din nou acolo, dar cel puțin s-a schimbat și a mâncat ceva. Alice era la fel. Să o văd așa liniștită și mai palidă decât de obicei, cu o mulțime de aparate conectate la corpul ei cauza tristețe tuturor.

Sâmbătă și duminică au trecut la fel. Alice nu arăta nicio îmbunătățire și cu fiecare zi ce trecea eram din ce în ce mai preocupați. Luni nimeni nu s-a dus la muncă și în reviste și ziare  deja apăruse teribilul accident al mezinei familiei Cullen. Edward și Carlisle voiau să afle de unde au aflat, dar nu era nicio urmă.

Marți, Edward trebuia să semneze niște documente importante. Eleazar le-a adus acasă de dimineață, dar Edward era la spital așa că nu a putut să le semneze. Mi-am luat angajamentul să i le duc la prânz când voi merge la spital și apoi să le duc înapoi la firmă pentru că Eleazar avea o întâlnire importantă și nu putea aștepta. Am luat micul dejun, mi-am făcut un duș și m-am schimbat. Mi-am pus o jachetă, era cam înnorat azi. Am căutat cheile de la mașina pe care mi-a dat-o Edward pentru uzul personal și am ieșit cu actele spre spital. Eram pe punctul de e închide ușa cu cheia când am simțit că am fost împinsă bruscă înapoi în casă și am căzut pe jos împrăștiind tot ce aveam în mâini.

Încă pe jos, m-am întors repede ca să-mi văd agresorul, deși nu era foarte greu să-mi imaginez despre cine era vorba. Efectiv, Jasper stătea drept în fața mea cu acea privire și acel zâmbet care-mi inspirau teamă. Era diferit de cum mi-l aminteam. În loc de părul lui blond, lung, era acum scurt și vopsit negru. Și-a lăsat barba să crească și o vopsise și pe aceea. Și-a pus lentile de contact tot negre și asta îl făcea să arate și mai înfricoșător. Dar cu toate aceste schimbări, l-aș fi recunoscut oriunde. Poate era instincul meu care fie cum o fi îl identificase.

–         Bună iubirea mea, ți-a fost dor de mine? – mi-a spus în timp ce se apropia lent de mine și și-a înclinat capul. Mi-am pierdut glasul la auzul vocii lui – Imbecilul ăla care a venit mai devreme nici nu și-a dat seama că am intrat aproape urmându-l. A fost dificil să intru în casa asta, dar nu imposibil… Ce ai crezut? Că voi uita de tine? – s-a apropiat de mine și mi-a mângâiat obrazul, iar eu am încremenit de teamă – Sigur că nu iubirea mea. Te-am căutat, știi? Și nu mi-a plăcut deloc ce am văzut în reviste.

S-a încruntat demonstrând enervarea lui. M-a prins de păr și mi-a tras capul mai în spate în timp ce și-l apropia pe al lui de mine. Mi-am strâns buzele ca să nu țip. Nu-i voi face pe plac să mă audă implorând.

–         Până la urmă ai ajuns cu imebcilul tău amant! Târfă interesată. Îmi imaginez că nu ai așteptat și cu el până să te căsătorești – mi-a dat o palmă, dar nu am scos niciun sunet – Ești o târfă dată naibii, Isabella! Treaba ta ca asistentă este să stai toată ziua cu capul între picioarele lui? Răspunde-mi! – mi-a dat o altă palmă, dar de data asta am reacționat și în timp ce capul mi s-a întors din cauza loviturii brațul meu a făcut la fel ca să-i întoarcă palma și apoi l-am împins cu piciorul. James și-a pierdut echilibrul și eu m-am ridicat repede fugind din casă, dar m-a apucat de pantaloni și m-a trântit din nou.

–         Dă-mi drumul psihopatule! – i-am strigat recuperându-mi vocea și lovind într-una cu piciorul.

–         Și unde te vei duce? Să-l cauți pe Făt Frumos al tău? Ai de gând să-i ceri ajutorul din nou? Nu-ți voi da o a doua șansă, Bella. Ori vii cu mine, ori mori chiar aici.

–         Prefer de o mie de ori să mor decât să merg cu tine oricunde – o altă palmă a venit și din nou i-am întorso, dar de data asta James se aștepta așa că nu și-a pierdut echilibrul.

–         Tu ai cerut-o. Dar înainte mă voi distra puțin cu tine. Nu vei scăpa așa ușor de mine.

James m-a ridicat de pe jos, strângându-mă tare de mână. M-a târât până la bucătărie și a început să deschidă sertarele de la dulap. L-am privit terifiată când a deschis locul unde erau cuțitele și a început să le aleagă privind lama fiecăruia. Totul semăna cu un film de groază, James fiind psihopatul și eu victima proastă, iar partea înfricoșătoare e că era real, foarte real. Când a găsit cel mai bun cuțit pentru el, m-a privit cu șiretenie în timp ce zâmbea și din nou am încremenit.

–         Uite Bella, dacă nu te porți bine, va trebui să-l folosesc – a apropiat încet cuțitul de gâtul meu căutând locul perfect ca să taie. Am închis ochii puternic ca să evit lacrimile. Nu-i voi oferi plăcerea să mă vadă plângând – Acum chiar ne vom distra un moment. Unde preferi să o facem? Aici în bucătărie sau în una din camerele de sus?  – a închis ochii ca și cum medita și apoi i-a deschis în timp ce zâmbea – E mai bine sus. În camera iubitului tău. Va fi un tablou foarte frumos. Va ajunge și te va găsi în propriul lui pat după ce ai fost violată și tranșată într-un mod tragic. Pot să-mi imaginez fotografiile care vor apărea pe prima pagină în reviste. Bieții Cullen, suferind pierderea tragică a ccelor două femei frumoase din familie. Păcar că nu am putut să termin repede cu pitica aia, dar după ce termin cu tine, mă voi ocupa și de asta. Mă deranjează că încă respiră – am deschis ochii surprinsă.

–         Tu ai fost! Dement blestemat! De ce i-ai făcut asta lui Alice? – i-am strigat străduindu-mă să mă eliberez, dar nu am reușit.

–         Nenorocita a fost vinovată pentru că m-ai înșelat! Ea făcea pe pețitoarea ca să comunici cu imbecilul de Cullen!

–         Ești nebun James! Niciodată nu te-am înșelat. Totul a fost în capul tău, nu fi tâmpit! – m-a prins din nou de păr.

–         Taci! Nu-mi mai pasă de nimic! Tu îmi ești datoare, așa că asta fac aici, predind ce-i al meu.

A început să mă împingă din nou spre scări. Începuserăm să urcăm când am văzut o statuetă mică de bronz, doar nu aveam să stau cu mâinile în sân. Tatăl meu m-a învățat să-mi înfrunt problemele și să mă bat când era necesar. Am luat statueta și fără să stau pe gânduri, l-am lovit fără să mă uit unde. Am simțit că mi-a dat drumu și am urcat scările fugind, rugându-mă ca stângăcia mea să nu apară de data asta și să mă împiedic, să fiu la mila lui. Trebuia să intru în una din camere și să mă baricadez cum puteam. Asta era singura opțiune care-mi rămăsese. Deși îl lovisem, el bloca drumul și ar fi mai dificil pentru mine să sar peste el și să fug pentru a ieșit din casă. Mă îndoiesc că m-ar ajuta la atâta coordonarea mea.

Am intrat în camera lui Edward și am încuiat-o, deși era logic ca această ușă de lemn nu va fi un impediment prea mare pentru James. Nu aveam nimic altceva ce să fac. Trebuia să rezist și cel mai probabil să aștept pentru ajutor. Am înjurat când mi-am dat seama că m-am închis tocmai în camera în care James voia să-mi facă felul.

–         Bella! – l-am auzit strigând, cel mai sigur își revenise după lovitură – Bella! Unde ești? – sigur, eu aveam să-i spun unde – Târfă nenorocită! M-ai făcut să mă enervez, Bella. Dacă nu ieși în momentul ăsta, când te voi găsi va fi mult mai rău! – vocea se simțea din ce în ce mai aproape. Am respirat de câteva ori și am încercat să mă calmez ca să mă gândesc ce puteam face.

Mi-am băgat mâinile în buzunarele jachetei și am simțit ceea ce putea fi salvarea mea. Mobilul meu! Îl pusesem în buzunarul jachetei. Sperm doar ca dacă îl sunam pe Edward, va putea să vină la timp.

____________________________________

Scuzați greșelile:)

Advertisements

10 thoughts on “Capitolul 7

  1. Offff… deci nu pot să creddd!:(( A găsit-o James:((Să sperăm că o să moară James!:((
    Ştiam eu că el a omorât-o pe Alice! Ţi-am zis eu.
    Deci nu mai pot spune nimic, parcă eram într-un film d-ăla de groază. Mă holbam la computer ca o nebună. Of, sper să nu se întâmple nimic cu Bella şi Alice.
    Pupici:*:*

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s