Capitolul 10

Bella

Mărimea casei din fața mea era impresionantă. Și măcar de-ar fi fost numai atât. Fusesem obișnuită cu case dărpănate, uitate de lume, care nu păreau că mai rezistă mult, iar atmosfera atât înăuntru cât și în afară era sinistră, întunecată. În schimb casa din fața mea era diferită. Îmi puteam da seama după peretele făcut integral din fereastră că lumina care pătrundea prin el dădea o luminozitate casei și era chiar primitoare. Exteriorul parcă te invita să intri înăuntru și să explorezi mai mult. Curtea imensă care înconjura casa era atât de vie. Verdele acela crud, chiar dacă era toamnă, umed din cauza ploii care, în acest oraș, părea nelipsită odată la câteva zile.

–         Uau! Te rog, spune-mi că îți bați joc de mine, am spus eu înainte să-mi pot da seama.

Edward mă privea cu un rânjet tâmpit pe față. La naiba! Tot arăta bine. Totuși încă se uita la mine de parcă ceva nu-i convenea. Gata! Asta a umplut paharul.

–         Poți să-mi spui și mie de ce naiba mă tot privești așa? Ce ți-am făcut de nu-ți convine? Și prima oară când ni s-au întâlnit privirile, tot aveai în ochi un strop de frustrare. Dacă nu-ți convine ceva, spune-mi-o! Fără menajamente.

Zâmbetul i s-a șters de pe față și apoi mi-a întors spatele, îndreptându-se spre intrarea în casă.

–         Du-te dracului! I-am spus eu nervoasă, iar el m-a ignorat.

Ahh! În momentul ăsta îmi doream să fac stânga împrejur și să plec cât mai repede și mai departe de locul ăsta. Dar nu! Nu puteam da cu piciorul unui asemenea ajutor din partea lui Carlisle doar pentru că tâmpitul de Edward era un nesuferit, încrezut și arogant.

–         Bella, calmează-te! A spus Bree.

Am inspirat și expirat, chiar dacă asta nu era neapărat necesar, dar pentru mine a avut dintotdeauna un efect de calmare, care mă ajuta să n-o iau razna. Fir-ar! Asta nu mă ajuta. Am închis și ochii și am continuat să inspir adânc și să expir lung. Phiu! Mă calmasem.

–         Scuze Bree, doar că tâmpitul ăsta m-a enervat.

Nu mi-am dat seama la început că nu conta  că vorbisem încet, Edward tot mă auzise. Și totuși, nu am realizat acest lucru până ce Edward nu apăru lângă mine ca fulgerul și mă privi cu furie. Bree a icnit speriată. I-am anticipat mișcarea pe care intenționa să facă, așa că am apucat să-i spun înainte.

–         Nu face nimic!

Edward mă privi întrebător, dar după o urmă de înțelegere a apărut pe fața lui și s-a prins că nu mă adresasem lui. Dar imediat după asta a părut surprins, apoi obișnuita lui expresie de frustrare își făcu din nou apariția. Eu am oftat exasperată.

–         Uite! Din nou. Ce naiba ai? Ce te sâcâie? Știi, dacă nu vorbești, nu rezolvi nimic.

Deschise gura și dădu să spună ceva, dar apoi o închise la loc. Ne privi pe rând pe mine și pe Bree, plimbându-și privirea între noi. Apoi rămase cu ochii fixați asupra mea. Eu îl priveam întrebătoare cu sprânceana ridicată, așteptând să-mi răspundă. Lucru pe care speram să-l facă mai repede sau aveam să-mi pierd cumpătul din nou. Și cu tot ce a spus Carlisle, nu mai eram chiar așa de sigură de ce avea să facă Edward. Văzusem sclipirea de mânie din privirea lui de mai devreme, când îl făcusem tâmpit cu voce tare și apăuruse imediat în fața mea. Până la urmă, Edward s-a întors și s-a îndreptat din nou spre casă.

–         Haideți! Carlisle mi-a spus să vă duc acasă.

Nu mai eram chiar atât de sigură să merg. Dacă el mă privea de parcă voia să mă omoare, el, căruia Carlisle i-a spus să aibă grijă de noi, oare la ce ne puteam aștepta din partea celorlalți? Știam că erau șapte vampiri. Carlisle era la spital, Edward era aici cu noi, deci mai rămâneau cinci. Nu eram proastă, știam că nici cel mai puternic vampir nu ne-ar fi putut apăra simultan de cinci vampiri dacă aceștia ne-ar ataca.

Bree mi-a observat șovăirea și s-a apropiat de mine apucându-mă de mână și trăgându-mă după ea, care îl urma pe Edward. Se uita la mine rugător și mi-am pus picioarele în mișcare. Edward a deschis ușa și a intrat în casă, dar aștepta dincolo de prag, privindu-ne, cu ușa deschisă. Când am ajuns în dreptul ușii, ne făcu un semn să intrăm și așa am făcut. De fapt Bree a făcut asta, trăgându-mă pe mine după ea. Nici nu am inrat bine în casă și cineva se năpusti asupra noastră. Mai întâi spre Bree, dar o lăsase în câteva secunde, apoi veni la mine. Credeam că vrea să mă atace, dar nu am apucat să fac nicio mișcare, căci vampirul care tocmai venise mă îmbrățișase. Pe bune, ce e în neregulă cu oamenii – vampirii – ăștia? Eu rămăsesem perplexă în fața gestului ei. Totuși, eram chiar uimită că o vedeam. Știam prea bine cine era. Riley avusese grijă să ne-o descrie foarte detaliat în momentul în care ne-a spus cine era ținta noastră. În fața mea stătea o fată – un vampir – mică de înălțime, cu părul scrut și aranjat în toate direcțiile și cu un zâmbet uimitor.

–         Bella, Bree, ne spuse fata când îmi dădu drumul din îmbrățișare. Îmi cer scuze. Totul s-a întâmplat din vina mea. Am văzut că l-ai atacat pe Carlisle, dar imediat după, te-am văzut vorbind cu el. Am încercat să-i spun lui Edward, dar el deja plecase. Am văzut când te-a atacat, Bella. Să nu-l înțelegeți greșit, el s-a luat după prima viziune a mea și nu a vrut decât să ajute un membru al familiei noastre.

–         Alice, pot să-mi cer și singur scuze, în numele meu, dacă vreau și am cui.

Voiam să-i spun ceva lui Edward, dar altceva îmi stătea pe cap în acest moment. Ceva mai important decât Edward și nesimțirea lui.

–         Staaaai puțin. Viziuni? Tocmai ai spus că ai avut viziuni? Întrebai eu nevenindu-mi să cred.

Edward se pregăti să deschidă gura, dar Alice îl străfulgeră cu privirea.

–         Da, viziuni. Cred că aveți multe lucruri de aflat, dar nu-i nimic. Avem suficient timp la dispoziție ca să…

Alice lăsase propoziția în aer și nu mai continuă. Nu înțelegeam de ce s-a oprit. Aceasta s-a întors brusc și s-a uitat în spate, în același timp cu Edward. Nu știam de ce, dar tocmai după aceea am văzut o străfulgerare. Un vampir se îndrepta spre noi și știam că ținta eram eu și Bree. Nu am apucat decât să o pun pe Bree în spatele meu. În același timp, Edward se puse în fața mea ca să-l împiedice pe acel vampir să ne atace. Dar nu rezolvase nimic. Vampirul – mi-am dat seama că era Jasper – l-a împins cât colo și exact atunci am împins-o pe Bree puțin mai în spate ca să fie cât mai la distanță. L-am așteptat pregătită pe Jasper și când se pregătea să-mi sară la gât, eu am sărit în față și l-am trântit pe jos. Nu voiam să-l omor, așa că m-am ridicat repede. Speram să-și dea seama că nu vreau să-i fac nimic, că nu aveam nicio intenție în a-i ataca familia și astfel să mă lase. Dar el nu înțelegea asta. Edward încercă din nou să-l oprească, dar Jasper era mai rapid. Reușise să se strecoare din nou și se îndrepta înspre mine. M-am ferit din calea lui, iar el s-a întors repede spre mine, moment în care mi-am strâns mâna în pumn și l-am azvârlit în direcția lui. Îl lovisem atât de tare, încât acum zbura prin cameră, aterizând în colțul opus, distrugând mobilierul de acolo. Păcat.Dulapul acela și tabloul care stătuse până acum pe perete, erau frumoase. Acum nu mai rămăsese mai nimic din ele. Edward și Alice stăteau acum în dreptul lui împiedicându-l să mai atace din nou.

–         Iubitule, liniștește-te! Nu ne vor face niciun rău, spuse Alice pe un ton înduioșător.

Jasper se uită la ea întrebător, iar apoi încuviință, cu greu.

–         Știu, că vrei să mă protejezi, dar ele chiar nu se gândesc să atace pe vreunul dintre noi, cu atât mai puțin pe mine.

–         În plus, Carlisle a spus să nu le facem niciun rău. El m-a rugat să le aduc aici și să așteptăm până vine el, iar eu trebuia să am grijă să nu se întâmple… ceea ce tocmai s-a întâmplat. Noroc totuși, că Bella este o luptătoare bună.

Am căscat gura – da, la propriu – surprinsă. Edward îmi făcuse un compliment? Să reforumlez, accetuând niște cuvinte de bază. Edward îmi făcuse mie un compliment? Am închis repede gura, imagindânu-mi cât de stupid am putut arăta.

–         Fraților, asta a fost super tare.

Un tip pe care nu-l observasem până acum stătea în încăpere. Vocea lui era groasă și intimidantă, iar înfățișarea lui chiar te făcea să-ți fie frică. Era înalt, masiv, un pachet de mușchi, semăna cu un uriaș.

–         Bella ești tu? Întrebă el uitându-se la mine. Am încuviințat, nefiind în stare să articulez vreun cuvânt. Deci să înțeleg că deja te-ai luptat cu Edward și cu Jasper? Am încuviințat din nou. Rândul meu când e?

Mă uitam la el incredulă. Tocmai îmi ceruse să ne luptăm? Adică, dacă ar vrea o luptă, nu ar trebui să sară la atac direct? Îmi cerea să ne luptăm? Ba chiar, mai voia să știe și când e rândul lui. Tipu ăsta nu era în toate mințile.

–         Emmett! Strigă Edward dezaprobator.

–         Oh, haideți! De ce numai voi să vă distrați? Răilor.

–         Idiotule, nicio încăierare nu a fost din distracție. A fost o neînțelegere. Carlisle m-a pus să le aduc aici pe Bella și Bree ca se le spună mai multe despre un stil de viață liniștit, nu ca să ai tu cu cine te lupta.

–         Serios acum! Nu e de parcă ar fi o luptă până la moarte.

–         Emmett, încetează acum. A spus și tipa care ne-a îmbrățișat.

–         Dar Alice… Începu el, dar apoi se opri în mijlocul propoziției. Știți ce? Continuă el. Lăsați-o baltă. Se întoarse spre mine. Bella?

Mă uitam la el întrebător.

–         Emmett ești chiar nătărău! Termin-o odată!

–         Oh, mai taci, Edward! Nu vorbeam cu tine.

Un oftat exasperat se auzi din încăpere. M-am întors spre sursa zgomotului și acolo stătea o fată blondă, de o frumusețe uluitoare. Părea că tocmai coborâse de pe o pasarelă de defilare. Am rămas mută de uimire. Știam că toți vampirii au o înfățișare foarte frumoasă, lucru care făcea parte din camuflajul nostru, modalitatea noastră de a ne atrage prada. Dar ea… Ea se încadra la acel tip de vampiri despre care puteai spune cu toată siguranța că și în viața umană frumusețea-i era fără margini.

–         Emmett! Plecăm, acum.

–         Iubito…

–         Mi-ai promis că vii cu mine la vânătoare. Mișcă-te.

Emmett oftă înfrânt și o urmă pe fata blondă. În curând, în încăpere am rămas doar eu, Bree, Edward, Jasper și Alice. Dar nu am apucat să stăm doar noi, în liniște nici măcar trei secunde. În încăpere intrase o altă femeie vampir. Privirea ei era blândă, chipul ei zâmbitor, dar când intrase în încăpere, uluiala îi învadă chipul. Privi pe rând fiecare chip din încăpere, dar asupramea și a lui Bree poposise ceva mai mult. Stânjeneala a pus stăpânire pe mine. M-am uitat la Bree, dar ea părea fascinată. Edward plecase de lângă Jasper și Alice și veni să stea lângă mine și Bree.

–         Ce se petrece aici? Întrebă femeia pe o voce suavă, caldă. Voce care se asemăna unui clinchet de clopoței.

Pentru un moment nimeni nu spuse nimic, dar apoi Edward trase adând aer în piept și vorbi.

–         Carlisle le-a întâlnit pe Bella și Bree în pădure. Carlisle a fost foarte intrigat de un anume aspect legat de ele și m-a rugat să le aduc aici, să-l așteptăm până vine, ca să poată vorbi cu ele despre stilul nostru de viață.

–         Păi dacă-i vorba de asta, nu stați așa. Faceți-vă comode. Luați loc.

Era clar că vorbea cu noi, dar mie nu-mi venea a crede.

–         Desigur, continuă ea, nu că ar fi necesar să stați jos, dar m-am gândit că poate nu ați vrea să stați în picioare, în mijlocul holului. Urmați-mă!

Ca de obicei, în ultimele câteva ore, Bree fu cea îndrăzneață, iar eu eram mai reticentă. Ea a urmat-o pe acea femeie și m-a tras și pe mine după ea. Femeia ne-a spus să luăm loc pe o canapea, care se afla în mijlocul unei camere, ce părea a fi sufrageria. Ne-a spus că o cheamă Esme, iar noi ne-am prezentat, deși știa deja cum ne cheamă, totuși, așa era politicos. Apoi am început să vorbim despre diverse chestii, așteptându-l pe Carlisle să se întoarcă.

_______________________________________

Mda, pe final e cam grăbit. Nu mai știam ce să scriu:D Oricum, încă nu am ajuns acasă, dar am reușit să termin capitolul și să-l postez. Nu e cine știe ce, dar totuși, e ceva după atâta timp în care am lipsit, nu? Oricum, sper că voi reuși să postez și capitolul 11 destul de curând.

PS: Vă rog, nu mă înjurați pentru mărimea capitolului. Chiar nu mai știam ce să scriu și simțeam că asta a fost tot ce voiam pentru capitolul 10, așa că am pus punct.

PS2: Vă rog, scuzați greșelile:)

xoxo, AlexaNdra.

Advertisements

18 thoughts on “Capitolul 10

  1. Este prea tareee!!!! S-au intalnit cu Culleni:>
    Doamne si Edward=)) nu spune ce are…asta pe pariu ca e asa ca sa nu se bucure Bella:)))
    Mi-a placut faza cu Emmett=)))))
    Si abia astept sa vina Carlisle sa vad ce se intampla. Plus intre Bella si Edward:X:X:X
    Succes la next!!!!!
    Te pup:*:*:*:*:*:*:*::*
    PS: abia astept sa vi acasa>:D:d:d<

    Like

    1. Cred că e mai mult decât evident care e problema lui Edward cu Bella:)) Oricum, nici nu știu de ce nu-i zice odată. Mda, știu… Eu sunt aia care scrie, dar mereu când dau să scriu așa ceva, pur și simplu nu pot. Așa că-i mai las nițel:))
      Emmett e mereu Emmett, indiferent de situație:))
      Capitolul următor nu va avea cine știe ce acțiune:-??

      Like

  2. te iubessc!!!! deci, acest capitol fost atat de… atat de… tare…. mi-a placut mai ales atitudina exatziata a lui alice, cea aparatoare a lui jazz, cea frustrata a lui edward, cea amuzanta a lui emmet, cea frivola a lui rosalie, si in sfarsit cea polititcoasa a lui esme!!!! tu chiar te pricepi…

    Like

  3. ” În plus, Carlisle a spus să nu le facem niciun rău. El m-a rugat să le aduc aici și să așteptăm până vine el, iar eu trebuia să am grijă să nu se întâmple… ceea ce tocmai s-a întâmplat. Noroc totuși, că Bella este o luptătoare bună.

    Am căscat gura – da, la propriu – surprinsă. Edward îmi făcuse un compliment? Să reforumlez, accetuând niște cuvinte de bază. Edward îmi făcuse mie un compliment? Am închis repede gura, imagindânu-mi cât de stupid am putut arăta.”
    ……………………………………………………………………………………….
    ”- Bella ești tu? Întrebă el uitându-se la mine. Am încuviințat, nefiind în stare să articulez vreun cuvânt. Deci să înțeleg că deja te-ai luptat cu Edward și cu Jasper? Am încuviințat din nou. Rândul meu când e?”
    …………………………………………………………………………………………
    Waw!Edward e putin cam necioplict dar…Asta e:))
    Capitolul e grozav!Abia astept next!

    Like

  4. Ah cat de mult imi place cum se incaiera Edward cu Bella :)))
    Mie chiar imi place Edward cel necioplit :))
    Si Emmett a fost amuzant ca deobicei .Dar ma apuca mereu un val de tristete cand vad ca se termina capitolul si acum ma asteapta decat unul 😦

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s