Capitolul 15

Edward

Nu-mi vine să cred ce făcusem. O sărutasem pe Bella. În momentul în care i-am simțit dulceața buzelor mi-am dat seama că asta era ceva ce voiam să fac din momentul în care am văzut-o prima oară, atunci când ea făcea parte din armata Victoriei. Desigur, atunci eram cu gândul la faptul că trebuia să ieșim învingători din luptă, apoi când am văzut-o eram prea distras de faptul că nu-i puteam citi mintea, deși eram totodată și puțin fascinat. Dar în seara asta… Când i-am văzut latura sensibilă și delicată a Bellei m-am gândit destul de mult la asta, deși am încercat să îngrop gândul cât mai adânc. Însă când am fost deasupra ei, când am fost așa aproape de ea,  nu am mai putut să mă abțin.

Iar acum când am ajuns acasă, ne-am întâlnit cu Tanya. Nu o uram sau ceva asemănător, dar cu Tanya avusesem o aventură, iar ea știa care erau intențiile mele și a acceptat. Totuși când am pus capăt „relației”, ea mi-a mărturisit că era îndrăgostită de mine și că a acceptat deoarece era dispusă să accepte orice modalitate de a fi aproape de mine. Iar acum, mă privea cu speranță și gândurile ei nu mă ajutau deloc să o ignor. Toate gândurile ei erau îndreptate spre mine și parcă mi le striga în față. Când Alice s-a dus să-i arate camera Bellei, Tanya mi-a propus – în gând – să discutăm într-un loc mai retras. Trebuia să-i spun odată pentru totdeauna că relația noastră s-a terminat, așa că am acceptat și am mers undeva în spatele casei, unde nu puteam fi văzuți și am ales să vorbim cât mai încep ca să nu fim nici auziți.

–         Edward, începu ea apropiindu-se de mine. Te-ai râzgândit? În legătură cu noi?

–         Tanya, ți-am mai spus… Ce a fost între noi s-a terminat.

–         Dar chiar nu te-ai gândit ce bine ne-ar fi împreună? Edward, tu ești singur, eu sunt singură… Nu ar mai trebui să cauți în altă parte ceea ce eu ți-aș putea oferi. M-aș oferi ție oricând, Edward.

Tanya îmi luase chipul în mâini și eu din instinct mi-am pus mâinile peste ale ei ca să i le îndepărtez.

–         Nu Tanya, i-am spus eu.

În clipa aceea Tanya s-a ridicat și m-a sărutat. Simțeam pasiunea pe care o punea ea în acel sărut, dar din păcate nu i-o împărtășeam. Nu era corect să profit de sentimentele Tanyei și să fim din nou împreună. Mi-am mutat mâinile pe umerii ei încercând să rup sărutul într-un mod nu prea brutal. Ea a înțeles mesajul și a întrerupt sărutul, dar continua să mă privească în ochi de la o distanță prea mică.

–         Nici asta nu te-a convins?

–         Nu. Tanya, relația noastră s-a terminat cu mult timp în urmă.

–         Dar eu te iubesc. Nu ți-am demonstrat și prin acel sărut?

Din păcate cu el ai reușit să reînvii și mai mult amintirea sărutului de dinainte. Bineînțeles, nu i-am spus asta. Nu eram chiar așa de nesimțit.

–         Tanya, nu ar fi corect față de niciunul dintre noi.

Ea mă privi tristă și apoi oftă.

–         E din cauza alteia, nu?

Imediat cum m-a întrebat, imaginea Bellei îmi apăru în minte. Îmi apăru privirea ei când zâmbea, când era supărată, când era nervoasă (pe mine, normal) și în toate aceste imagini, esența Bellei se simțea și mă făcea să mă gândesc și mai mult la ea, la momentele noastre împreună, chiar dacă fuseseră puține, fuseseră minunate și speram că vor mai exista pe viitor.

–         Nu mai e nevoie să-mi răspunzi, privirea ta spune tot, zâmbetul trist îi apăru pe buze. Mi-am dat seama că erai puțin schimbat, deși nu cu mult. Parcă aveai o altă strălucire în privire și zâmbetul tău era puțin schimbat, parcă mai optimist. Am sperat că era pentru mine, că știai că sunt aici. Îmi pare rău Edward.

–         Nu… Mie îmi pare rău. Îmi pare rău că am fost un porc în trecut și am profitat de tine.

Tanya râse, dar umorul îi lipsea din acel râset slab.

–         Te rog… Acelea au fost cele mai frumoase momente din existența mea. Și mai degrabă aș putea spune că eu am profitat de tine. Știam în ce mă implic când am acceptat acea relație.

–         Poate nu a fost…

–         Te rog nu spune. Ar durea prea tare să aud cuvintele alea cu voce tare.

–         Îmi pare rău Tanya. Sper din suflet să-l găsești pe cel care cu siguranță îți va fi partener și care te va iubi sincer, așa cum meriți.

–         Nu îmi vorbi pe tonul ăla de milă. Dacă tu ți-ai găsit pe cineva după cum spui, să nu simți milă față de mine.

–         Dar nu e milă… Este…

–         Ceva asemănător cu mila. Știi ce? Nu contează. Hai să fim familia care eram înainte. Dacă înceercăm și chiar vrem, o să reușim.

–         Mulțumesc Tanya. Pentru tot.

Nu ne-am îmbrățișat. Aveam impresia că asta ar fi îngreunat lucrurile și mai mult pentru Tanya și voiam să reușim. Să ne înțelegem ca într-o familie. Mereu i-am considerat pe cei din clanul Denali cei mai apropiați în afară de cei din familia noastră. Și ne făcea bine să petrecem timpul împreună, iar momentele „ca în familie”, deși erau rare, erau memorabile.

Am mers înapoi în casă și am vrut să merg să vorbesc cu Bella. Voiam să știu dacă se simțea bine după tot episodul cu părinții ei pentru că eram sigur că nu-i era ușor. Dar când Alice mi-a spus că s-a dus cu Bree să se plimbe și să discute, nu am putut să nu mă bucur. Bella și Bree erau la fel ca mine cu familia mea. Țineau foarte mult una la alta și deja nu mai formau un clan, ci erau și ele o familie. După cum și Bree o numise pe Bella sora ei. Speram să se împace pentru că asta ar fi făcut-o pe Bella să se simtă mai bine și s-ar fi dus unul din motivele ei de supărare.

Când Alice ne-a anunțat că în curând se vor întoarce Bella și Bree, mai că nu m-am dus înainte ca să le întâmpin. Jasper deja începea să mă privească ciudat pentru că putea să-mi simtă entuziasmul. Însă în momentul în care Bella și Bree intrară în casă, totul se schimbă. Lui Jasper îi era vizibil greu să se lupte cu entuziasmul meu și cu furia Bellei. Totuși când am văzut-o în acea stare, entuziasmul meu a scăzut considerabil ușurându-i într-un fel munca lui Jasper, care acum trebuia să se descurce doar cu o emoție puternică.

–         Unde ați fost? Întrebai eu văzând că nimeni nu spune nimic.

Imediat cum am vorbit, Bella m-a țintuit cu o prvivire furioasă ce părea în stare să scoată flăcări și să mă prăjească pe loc chiar acolo.

–         Tu să te duci dracului, dar să te asiguri că acolo rămâi și nu te mai întorci vreodată.

S-a dus în camera ei neuitând să trântească ușa.

Am privit-o pe Bree întrebător și încercând să-i citesc gândurile, dar nu am găsit nimic. Apoi am auzit în cap o voce.

„Degeaba încerci să afli ceva de la mine. Bella mi-a spus de abilitatea ta și tot din cauza asta nu a vrut să-mi spună de ce s-a supărat. Știe că m-aș gândi la asta și tu ai afla, iar ea nu vrea asta.”

Din spusele lui Bree nu pot să deduc decât că-i vina mea. Dar nu știam de ce, ce am făcut, nu aveam nici cea mai vagă idee. Ce aș fi putut să fac atât de rău încât să capăt acea privire plină de ură din partea Bellei?

„Nu știu ce i-ai făcut de a enervat-o atât de tare, dar crede-mă că dacă înainte nu vă înțelegeați bine, acum te urăște sigur. Nu o spun ca să te descurajez, dar nu am mai văzut-o așa niciodată.”

La naiba! Ce-i făcusem? Măcar să-mi spună cu ce i-am greșit ca să știu să-mi îndrept greșeala. La naiba cu femeile astea și cu temperamentul lor. Iar Bella… Bella avea să fie condamnarea mea. La naiba cu ea!

Am plecat din casă într-un loc unde să mă pot gândi liniștit. În poiana mea.