Capitolul 19

Edward

Trecuse deja o săptămână de când au plecat cei patru să caute ajutor. În tot timpul care trecuse, eu mai mereu eram cu Bella. Mereu găsea câte un motiv ca să fim doar noi doi. O vânătoare, niște curiozități, plictiseală. Iar eu, de fiecare dată, eram mai mult decât bucuros să accept.

În ultima săptămână casa se umplea pe zi ce trece de vampiri. Din fericire, au fost destul de mulți care au acceptat să ne ajute și să ne fie martori în confruntarea cu Volturii. Surprinzător, toți se înțelegeau destul de bine, deși proveneau din culturi diferite. Au făcut schimb de impresii, de cunoștințe și niciodată nu a avut loc vreo ceartă. Carlisle și Esme erau continuu atenți cu oaspeții și erau pe fază când sosea cineva nou. Bree s-a împrietenit repede cu Zafrina, Senna și Kachiri, fetele din clanul Amazonian, deși aveau un aspect mai dur și impuneau respect. Fetele au învățat-o pe Bree destul de multe lucruri noi și ea era fericită să-și petreacă timpul cu ele.

–         Edward, poți să vii și cu mine la vânătoare? Mă întrebă Bella.

–         Sigur. Dar ai fost acum două zile.

–         Știu, dar mi-e sete.

–         Bine, să mergem.

Am pornit împreună spre pădure. Cine ne-ar vedea, ar crede că ne tot strecurăm și încercăm să fim singuri pentru cine știe ce. Adevărul e că din ziua în care făcusem dragoste, eu și Bella nu am mai avut parte de nicio apropiere. Nici măcar de un sărut. Dar îmi pusesem în gând să iau lucrurile încet cu Bella. Ea avea ceva diferi. Mă făcea să vreau altceva, mai mult decât să-mi satisfac dorința carnală. Consideram că ea merita mai mult decât o aburire cu ajutorul cuvintelor sau o tăvăleală pe unde nimeream.

Am tot înaintat prin pădure, trecând pe lângă câteva animale numai bune de vânat, dar Bella nu s-a oprit. Continuă să meargă până a găsit un loc unde copacii erau mai rari. S-a oprit dintr-o dată.

–         Edward, te-am mințit. Nu te-am chemat azi cu mine ca să vânăm. Adevărul e că… Am nevoie de ajutorul tău.

–         Cu ce te-aș putea ajuta? Am întrebat curios, dar și dornic să o ajut cu orice avea nevoie.

–         Vreau să învăț să mă lupt.

–         Poftim? Vorbești serios?

–         Normal. Trebuie să învăț și eu să mă lupt calumea.

–         Bella, tu te gândești cumva că Volturii nu se vor opri să asculte și atunci va fi o luptă? Asta nu se…

–         Nu e vorba de asta. Vreau eu să știu să mă lupt. Nu se știe când pot avea nevoie.

–         Dar tu nu ai nevoie de ajutorul meu… Tu știi să te lupți. Ne-ai învins și pe mine și pe Jasper.

–         Ba nu, Edward. Eu știu doar să mă apăr și să omor. Nu știu să imobilizez, sau să scot pe cineva temporar din luptă. Asta vreau să mă înveți.

–         Dar, de ce eu?

–         Nu cred că aș putea să-l iau acum pe Carlisle de o parte și să-l pun să mă învețe. Plus că sunt obișnuită cu…

Ea lăsă capul în jos rușinată și nu-și termină propoziția.

–         Ești obișnuită cu…? am îmboldit-o să continue.

–         Nimic, nu contează. Ideea e că vreau ca tu să mă înveți.

–         Bella, eu nu sunt un profesor bun. De ce nu aștepți să se întoarcă Emmett și Jasper și-i rogi pe ei.

–         Biiiine. Dacă tu nu vrei…

Bella se bosumflă și privi în altă parte. Buza ei de jos se răsfrânse afară și avea o privire de cățeluș plouat încât mai că nu-mi venea să fac și tumbe pentru ea numai să nu mai privească așa.

–         Bine, hai că înerc. Dar să nu zici că nu te-am avertizat.

–         Yay! Mersi Edward!

Bella sări de bucurie și apoi își aruncă brațele în jurul meu îmbrățișându-mă bucuroasă. Era primul gest de apropiere dintre noi de la acel act de pasiune. Dacă știam că oferindu-mă să o învăț pe Bella să se lupte avea să o apropie de mine, fir-ar să fie, mă ofeream în urmă cu o săptămână.

S-a depărtat de mine stânjenită și privind oriunde, numai nu la mine.

–         Bun, cu ce începem? Întrebă ea.

Și așa am început să ne antrenăm. Mai întâi îi explicam lucrurile de bază, apoi încercam să punem în practică. Bella era o elevă chiar bună. Învăța repede și se putea observa că avea o bază pusă, probabil de tatăl ei care a învățat-o să se apere. Însă Bella avea dreptate. Ea nu știa să pună pe cineva la pământ și să-l imobilizeze ca să-l împiedice să o mai atace. Ea punea pe cineva la pământ doar pentru câteva clipe. Imediat ce mă trântea pe jos și atingeam solul, mă puteam ridica și să încep un nou atac fără probleme. Bellei i-a fost puțin cam greu să învețe să scoată pe cineva temporar din joc, fără să-i pună capăt zilelor. Dar până la sfârșitul antrenamentelor excelase și chiar reușise să mă învingă de câteva ori. Am zâmbit mândru de ea și de ce realizase.

–         Da’ știi să minți nu glumă, zise ea când ne pregăteam să plecăm.

–         Poftim? Întrebai eu nedumerit.

–         Ai zis că nu ești un profesor bun. Ești un profesor excepțional. Te descurci mult mai bine decât tata. Lui i-a trebuit o lună întreagă să mă învețe să dau un pumn bine plasat.

–         Cred că dacă tatăl tău nu te-ar fi învățat câte ceva, azi nu am fi făcut mai nimic. Deci în mare, meritul este al lui.

Ea îmi zâmbi. Ne plimbam prin pădure, îndreptându-ne spre casă. Eu și Bella mai vorbeam din când în când, dar în rest a fost un drum parcurs în liniște.

Dintr-o dată am auzit niște foșnituri și vocea unei minți mi-a pătrun în cap. Cineva se pregătea de atac. Nu mi-am dat seama cine era exact, dar sigur era vorba despre unul dintre lupi. Nu am avut timp decât să-i strig Bellei un „Ai grijă”, dar lupul deja își începuse saltul spre ea.

Bella a fost luată prin surprindere și a fost trântită la pământ târându-se pe el, cu lupul deasupra ei. Răgetul furios al lupului se auzi în întreaga pădure. În mai puțin de o secundă, Bella reacționă și împinse lupul care zbură prin aer până la impactul cu solul. A urmat o serie de lovituri și de trânte, încât abia puteam să le urmăresc. Nu-și dădeau niciun răgaz. Imediat cum unul dintre ei prindea ocazia, îl ataca pe celălalt. Voiam să intervin, să o ajut pe Bella, dar așa ceva nu era posibil fără să o încurc. Continuau atac după atac, până au realizat că așa nu ajung nicăieri și au început să schimbe tactica. Stăteau în picioare privindu-se. Bella adoptă poziția de atac și așteapta ca lupul să facă primul pas, iar ea avea să fie pregătită de ce va urma. Dar asta nu s-a întâmplat. Lupul o privea cu o uimire nedisimulată, incapabil să facă vreo mișcare.

„Bella? O fi chiar ea?” Vocea pe care o auzisem în capul meu, era fără îndoială a lupului. Se cunoșteau? Fusese ceva între ei? Or fi fost împreună când Bella era om? Un sentiment de furie la adresa lupului mă învălui. Dar nu a durat mult și satisfacția i-a luat locul. Bella era a mea acum. Ideea asta, posesivitatea cu care am gândit-o, m-a uimit chiar și pe mine. De fapt, chiar m-a speriat un pic.

„Lipitoare!” mi se adresă el mie. „Asta e Bella? Ce i-ai făcut?”.

–         O cunoști? Mi-a scăpat mie cu voce tare.

–         Ce tot spui acolo? Vorbi Bella printre dinți fără să-și ia privirea de pe lup.

„Nu plecați, sau sunt în stare să vă urmăresc gol pușcă.” Apoi dispăru în pădure, printre tufișuri ca să revină la forma lui umană.

–         Hai să mergem, îmi spuse Bella risipind din furie și îndreptându-și spatele.

–         Nu putem.

–         De ce? A plecat, nu ne mai reține nimic.

–         Vrea să-ți vorbească.

–         Mie?

Bella părea de-a dreptul mirată, dar nu a mai insistat să plecăm. Aproape imediat ce ne-am terminat schimbul de replici, băiatul apăruse din tufișuri. Se uita la Bella cu ochii căscați de uimire.

–         Bella? Ești într-adevăr tu?

Ea îl privi uimită și încântată de o potrivă. Acum, mai mult ca niciodată aș da orice ca să aud ce gândește Bella. Voiam să știu de ce-i așa de încântată că s-a luminat la față. Poate se iubeau și… Încă o mai fac. Mi-am îndreptat atenția spre băiat încercând să aflu de la el, dar altceva în afară de bucuria că o revede pe Bella nu găseam.

–         Wow. Tu chiar ești Jake al meu? Când ai crescut așa mare?

Jake al ei? Am încercat să-mi ascund cât mai bine gelozia și să nu o las să răbufnească la suprafață. Javra a rânjit și s-a uitat la ea cu ochii sclipindu-i de bucurie. Ah, ce n-aș da să-i scot ochii ăia ca să nu se mai holbeze așa la Bella.

–         E o chestie specifică lupilor.

Ai uitat să precizezi și duhoarea care-ți mută nasul.

–         Da’ chiar… Cum ai ajuns.. ăăă, ce ești acum?

–         E o poveste lungă. S-a întâmplat acum doi ani.

–         Doi ani? Atunci când…

–         Dap. De asta eu și tata am plecat  așa brusc.

–         Oh, Jake. N-ai idee ce dor îi este tatei de Billy.

–         De fapt, știu. V-am cam spionat în ăștia doi ani. Sunt la curent și cu dispariția ta. Bine, acum te-am regăsit. Bells cum ai…?

Nu-și termină întrebarea și mă privi aruncând flăcări din ochi. Veni spre mine amenințător. De fapt, semăna cu un dragon când făcea asta. Mai lipsea să sufle foc.

–         Sugătorul naibii! De ce i-ai făcut asta? Te-ai amorezat de ea și ai văzut singura cale de a fi împreună transformând-o? Cât de egoist poți să fii? Să o iei de lângă părinții ei? Să-i distrugi viața. Tu…

–         Jake! Strigă Bella nervoasă. El nu mi-a făcut nimic. De fapt, datorită lui și familiei lui acum duc o viață relativ normală, altfel aș fi stat prin păduri și probabil aș fi înnebunit.

Băiatul lup nu slăbea privirile pe care mi le arunca, dar nu mai înainta. Se uita când la mine, când la Bella suspicios. Se gândea că Bella ar putea minți ca să mă acopere, dar asta nu era una și aceeași cu Bella pe care el o cunoștea. Ceea ce mă readucea la întrebarea care nu-mi dădea pace. De unde se cunosc? Care-i legătura dintre ei?

–         Atunci cum s-a întâmplat?

–         A fost cineva. E o poveste lungă și nu mai vreau să mă gândesc la ce a fost.

Un urlet aparținând unui lup s-a auzit din depărtare.

–         Ăsta ar cam fi semnalul că trebuie să plec, spuse băiatul trist.

–         Înțeleg. Dar nu-i nimic… Ne mai putem întâlni, nu?

–         Asta-i sigur. Am putea să ne vedem mâine tot aici.

–         S-a făcut.

Apoi Bella a făcut ceva ce m-a surprins. S-a dus în dreptul lui și l-a luat în brațe. Se pare că nu eram singurul surprins. Și el căscase ochii de surpriză, dar asta nu l-a împiedicat să-și treacă mâinile în jurul lui. Am avut nevoie de toată stăpânirea de sine ca să nu mă duc și să-i rup mâinile. Nenorocitul ăla se bucura chiar foarte mult de acea îmbrățișare. Gândurile lui erau doar „de când n-am mai îmbrățișat-o pe Bella”.

–         Câh! Ce-i mirosul ăsta? Spuse Bella strâmbând din nas când încheie îmbrățișarea.

–         Hei! Făcu eș jignit. Eu n-am comentat nimic despre mirosul tău. Cinstit ar fi să nu comentezi nici tu de al meu.

–         Eu put?

Bella se uită mai întâi la el, apoi și-a întors privirea spre mine. Nu-i venea să creadă că miroase urât. Privirea ei era prea amuzantă și am izbucnit în râs. La scurt timp după mine a râs și băiatul lup.

–         Bella, noi pentru ei nu avem un miros prea plăcut. Și nici ei pentru noi.

–         Aaa… Acum înțeleg.

Urletul de lup s-a auzit din nou.

–         Acum chiar plec. Ne mai vedem Bells.

Dar nu a plecat până nu s-a apropiat de ea și i-a dat un sărut pe obraz. Apoi a dispărut în pădure. Corcitura aia! Gata, Bella nu avea să-l mai vadă vreodată. Și voi avea personal grijă de asta. Dar, puteam oare să-i fac asta Bellei? Era evident că ea era bucuroasă că l-a revăzut. Aș putea să-i refuz această șansă? Aș putea să-i provoc o supărare – din nou – și să o împiedic să zâmbesc. Răspunsul era mai simplu ca „bună ziua”. Nu puteam fi atât de egoist. Dacă vederea câinelui o va bine dispune, atunci va fi liberă să-l vadă. Chiar dacă gelozia mă măcina pe dinăuntru și nu-mi va da pace. Totuși, muream de curiozitate să știu ce rol a jucat el în viața ei. Adică poate au fost doar prieteni și gelozia mea era în van.

–         Văd că ești bucuroasă că l-ai văzut, am spus eu sperând să aflu ceva de la ea fără să o întreb direct.

–         Normal. Nu mi-am mai văzut verișorul de 2 ani. Înainte să dispară nu trecea o zi în care să nu ne vedem. Mi-a fost tare dor de el.

A zis verișor? Adică el îi este rudă? Asta înseamnă că nu poate fi absolut nimic între ei. Fără să vreau am zâmbit din toată inima, bucuros.

–         Ce-i cu zâmbetul ăla?

–         Nimic. Sunt doar fericit pentru tine.

Nu era în totalitate o minciună. Bella s-a uitat la mine suspicioasă, dar nu a spus nimic. Am pornit înapoi spre casă. Bella îmi vorbea într-una de Jake, de ce făceau ei în copilărie. Văzând-o așa entuziasmată era o încântare pentru mine, ceea ce este ironic având în vedere că mai înainte eram dispus să-l omor pe acel Jacob pentru posibila idilă dintre ei și pentru că el încă însemna ceva pentru ea din moment ce era așa bucuroasă.

Am intrat înapoi pe proprietatea familiei mele și puteam auzi o mulțime de voci și de gânduri. Erau mulți vampiri împrăștiați peste tot prin jurul casei. Bella văzuse ceva care o făcu să se oprească din mers și să se holbeze la acel lucru. M-am uitat și eu în aceeași direcție și i-am observat pe Kate și Garrett. Stăteau față în față și Garrett întindea mâna ca să o atingă pe Kate, iar în clipa în care a avut loc contactul dintre mâinile lor, Garrett s-a cutremurat și s-a prăbușit la pământ. De lângă mine, Bella a scos un sunet șocat.

____________________________________

Și acesta a fost capitolul 19. Trebuie să fac o precizare. Ideea cu Jacob, verișorul Bellei a fost a Issaissabellei. Deci, mulțumesc din nou. Știu că spusesem că nu m-am gândit să-l aduc și pe Jake în peisaj, dar totuși… e Jake:d Așa că m-am mai gândit, et voila! Le resultat est le capitol que vous avez lu. ( Fuck! nu știu ce m-a apucat x_x. Nici nu cred că-i corect:)) )

În fine, sper că v-a plăcut capitolul:* Dacă aveți sugestii lăsați-mi comentarii. Chiar voi încerca să țin cont de părerile voastre:)

PS: S-ar putea să iau o mică pauză. Nu de alta, dar aș rămâne în urmă la școală. Nu-mi mai găsesc deloc timp să scriu fără să ignor școala. Sper să nu vă supărați. Oricum, nu e nimic sigur, dar dacă nu postez weekend-ul viitor, să știți de ce.

Advertisements

15 thoughts on “Capitolul 19

  1. Super! Mi-a placut la nebuie.:) Si Ed..gelos?:)) Ma asteptam sa sara pe el 🙂 Sper sa te descurci bine cu scoala 🙂 Stiu cum e 😦 Astept cu nerabdare sa revii 🙂

    Like

  2. Deci, oficial te iubesc!!!! sincer, capitolul asta a fost pur si simplu… genial!!! sincer, mi-a placut, si am ras atat de mult cand am vazut ca edward este gelos…. si ca de repede si-a dat seama de legatura jacob…. sincer, sunt flatata, pentru ca ai luat in calcul si propunerea mea….multumesc, si sa ai o saptamana cat cat cat mai usoara….

    Like

    1. îmi place să țin cont și de părerea cititorilor mei. fără voi, ficurile mele ar fi doar niște cuvinte aruncate pe aici, personajele ar fi doar niște nume… datorită vouă, ele prind viață:)

      îți mulțumesc frumos:*:*:*:* succes și ție la școală>:D<

      Like

  3. Ador fiecare Edward gelos :))) ca si pe acesta de asemenea :))
    A fost tare cat a aflat ca Jake este verisorul Bellei ,mi se pictase si mie pe buze zambetul acela urias pe care=l avea si Edward cand a aflat :))

    Like

  4. 1 la mana… probabil ma omori mental… eh asta e..
    2la mana… wow. edward e gelooss, edward e geloooss!:)) hehe, ma mai apuca din cand in cand.:D va rog sa scuzat atacurile enervante:))
    chiar nu credeam ca jacob(oftat-visat) o sa fie verisorul ei. eu ma asteptam la ceva mai mult. ar fi fost mai interesant. dar, daca zici tu…
    oricum , ma gasesti la next:*

    Like

    1. cred că la ce le-am plănuit, am complicat destul acțiunea:)) și chiar nu mai voiam să-l văd pe jake suferind, cu atât mai puțin eu să fiu cea care-i cauzează această suferință. nu m-ar lăsa inimioara.
      de ce să te omor?:-?

      Like

      1. nu doar că țin la el. eu îl iubesc pe Jake:X:X:X
        (înainte să spună cineva că-s nebună, da sunt mai mult decât conștientă că e un personaj fictiv)

        nu am de ce să te omor. citești când vrei și când ai timp:):*:*:*

        Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s