Capitolul 3

Bella

Priveam corpul lipsit de viață și de orice picătură de sânge. Cu fieare om pe care îl ucideam simțeam cum umanitatea se îndepărta din ce în ce mai mult de mine. Mi-am ridicat privirea și în întunericul nopții, mi-am putut vedea reflexia în geamurile unei clădiri de birouri. Ochii mei de un roșu intens – așa cum erau imediat după ce vânam – mă înspăimântau chiar și pe mine. Mi-e dor de ochii mei căprui, fără nimic special în ei. În jurul gurii mai aveam puțin sânge. L-am șters imediat. Nu voiam să fie acolo. Nu voiam să  fiu eu acolo. Îmi doresc să pot da timpul înapoi și să nu mă fi dus deloc la acel spectacol. Am oftat. Era prea târziu pentru regrete. În ultimul an am cunoscut un monstru care în existența căruia nu am crezut niciodată. Acel monstru eram eu.

Îmi părea rău pentru ce le făceam oamenilor. Chiar dacă mă hrăneam doar cu scursuri. Erau tot oameni și frica din ochii lor era aceeași. De fiecare dată când mă priveam vedeam monstrul din mine, vedeam creatura oribilă care ajunsesem și mă uram. Am oftat din nou și am plecat de lângă corpul femeii. Mă îndreptam spre casa în care stăteam acum. Riley mereu găsea câte o casă și avea pregătită o alta pentru a ne muta după ce cea în care locuiam era distrusă complet. În drum spre casă am prins un miros al altor vampiri. Totuși nu ar trebui să mă mire, doar erau și alții la vânătoare, nu doar eu. Dar eu mergeam mereu singură.

Am tercut pe lângă cei doi nătărăi care se dădeau în spectacol în timp ce vânau. Dacă ar afla Riley, sau roșcata, ce fac ei aici, cred că s-ar înfuria destul de tare. Niciunul dintre vampiri nu știa identitatea roșcatei. Când vorbeau despre ea – asta când Riley lipsea – îi spuneau simplu, Ea. De fapt, nici eu nu-i cunoșteam identitatea, dar încă îmi aminteam cum arăta. Chipul ei rămăsese întipărit în mintea mea. Dar se presupunea că nu știu nimic despre ea și așa trebuia să rămână.

Focul începea să se stingă. Nu mai mă ardea atât de tare, dar mă simțeam foarte ciudat. Diferită.Urechile mele păreau să audă fiecare sunet, mirosul era mult mai bun. Simțeam un miros dulceag, plăcut, ce părea că provine de la cele 2 persoane care se aflau în aceeași încăpere cu mine. Stăteam întinsă pe ceva tare, probabil pe jos. De când devenisem conștientă, nu deschisesem deloc ochii.

–         Am nevoie de ajutorul tău. Trebuie să o faci să creadă că a fost creată de mine după ce a luat-o pe o străduță întunecată, mai mult nu știe.

–         Cum să fac asta Riley?

–         Tu doar imaginează-ți că poți să faci asta. Imaginează-ți că poți să-i induci aceste gânduri. Și te rog, nu pune întrebări.

Știam că vorbeau despre mine. Am așteptat ca să-mi dispară amintirile despre roșcată, dar nu s-a întâmplat asta.

–         Gata?

–         Da, m-am gândit.

–         Foarte bine.

Când mi-am dat seama că ceea ce rugase Riley pe Diego nu funcționase, m-am gândit că ar fi bine să mă prefac că totuși dăduse roade. Părea a fi foarte important pentru Riley și dacă afla adevărul, probabil m-ar ucide fără să clipească. Totuși, eu nici măcar acum nu am înțeles de ce nu a funționat ce-a încercat Diego să facă. De fapt, nu înțeleg… Cum ar fi fost în stare să facă așa ceva? Mi-am alungat orice întrebare din minte și mi-am continuat drumul.

–         Hai, ia-o, am auzit vocea lui Diego.

–         Îți bați joc de mine? Asta era o voce a unei fete.

–         Nu, sunt cât se poate de serios. Ia-o.

Vocile veneau de pe o străduță pustie și ferită de ochii lumii. Am auzit cum carnea a fost străpunsă de niște dinți, apoi încet-încet a dispărut acel bubuit slab, al unei inimi, căruia nu-i acordasem atenție până acum. Am hotărât să merg mai departe, dar ceea ce spusese Diego îmi atrăsese atenția.

–         Hai să ascundem trupurile în ocean.

La naiba! Cum am putut uita? Parcă aș fi fost creată ieri. M-am întors în locul unde lăsasem corpul femeii. Mi-am scos bricheta din buzunar și am început să dau foc la hainele ei, până când flăcările îi ajunseră la piele și aceasta ardea cu totul. Era o imagine groaznică de privit.

Nu știu ce s-a întâmplat, dar acum nu mai eram pregătită să mă întorc la casa lui Riley. Am mers într-un parc și m-am plimbat. Mă simțeam singură, nu era nici țipenie de om. Mă obișnuisem cu asta, cu singurătatea. În noua mea viață să fii singur era mai bine. Singur, izolat și tăcut te menținea în viață. Linișea mă incomoda. Niciodată când stăteam la casă – deoarece nu o puteam numi acasă – nu era liniște, doar agitație.

M-am mai plimbat pentru o vreme, apoi am plecat spre casă. Mergeam încet, la viteza umană. Îmi doream să prelungesc cât mai mult acest moment de singurătate, departe de toți. În casă erau 2 tabere. Unii erau cu Raoul, alții cu Kristie. Și mai erau câțiva, foarte puțini – printre care și eu – care nu făceau parte din nicio tabără. Nici Diego nu făcea parte din vreo tabără, dar el era mâna dreaptă a lui Riley. Nu avea niciun motiv să se alieze cu cineva. De obicei cel mai mult supraviețuiau cei care făceau parte din vreo tabără. Dar eu nu voiam sub nicio formă să mă alătur cuiva. Stăteam în colțul meu liniștită, fără să-i bag în seamă. Și până acum asta mă ajutase, așa că nu aveam de gând să schimb lucrurile.

Când eram încă în viață – asta nu o pot numi viață – îmi plăcea foarte mult muzica. De când am fost transformată, nu am mai avut parte de așa ceva. Dintr-o dată mi-a venit o idee. Aș putea merge la un mall și să ascult puțină muzică pentru un moment, și aveam să plec înainte să se lumineze. M-am dus la cel mai apropiat mall pe care îl știam. Am trecut cu ușurință de sistemul de siguranță. Am colindat magazinele și prin minte mi-au trecut niște imagini. Eram eu, târâtă de prietenele mele prin toate magazinele. Nu-mi plăceau cumpărăturile, dar veneam cu ele și simplul fapt că ieșeam împreună, nu conta unde, era distractiv. Îmi părea rău că nu aveam să le mai văd vreodată. Nici pe ele, nici familia mea. Ar fi mult prea periculos să mă apropii de cineva. S-ar putea ca setea să pună stăpânire pe mine și să nu mai răspund de faptele mele. Atunci chiar m-aș urî mai mult decât aș putea vreodată și aș regreta pentru tot restul vie… existenței mele.

Am intrat într-un magazin de muzică și am luat niște CD-uri la întâmplare. Am luat și un CD-player și am ascultat muzică. Mi-a fost atât de dor de ea. Simțisem că o parte din mine lipsea, dar acum eram întreagă.

Când schimbam cântecul, niște sunete mi-au atras atenția. Am scos căștile din urechi, apoi încet m-am îndreptat către sursa zgomotului. Provenea dintr-o librărie. Acum pe bune, ce hoț ar fura dintr-o librărie? Să încerce și ei magazine de bijuterii, sau tefoane… nu cărți. Eram decisă să-l opresc pe hoț din „treaba” lui, dar am rămas fără cuvinte când mi-am dat seama că „hoțul” era, sau mai bine zis erau, Diego și o fată. Adică pe bune acum ești vampir și tu iei cărți? Prin minte mi-a trecut gândul că eu intrasem aici doar ca să ascult muzică, nu să și iau. Deci am alungat orice gând de dezaprobare la adresa lor. Am vrut să plec de acolo. După cum spuneam, preferam să trec nevăzută și îmi plăcea să fiu pe cont propriu. Se pare că mișcarea mi-a fost prinsă, deoarece Diego apăru într-o clipă lângă mine.

–         Ce faci aici? Ne spionai?

Da sigur. Altceva mai bun nu am de făcut. Mi-am înghițit cuvintele.

–         Nu, doar am auzit un zgomot și credeam că este un hoț. Scuze.

–         Și ce? Veneai să salvezi magazinul?

Mă enerva tonul lui autoritar și batjocoritor, dar din păcate nu puteam să-i răspund. Am lăsat capul în jos.

–         Diego, îi spuse fata cu un ton mustrător. Se pare că erau apropiați din moment ce își permite să vorbească așa cu el. E în regulă. O știu pe ea. Și ea e la fel ca mine, nu vrea să aibă de-a face cu Raoul sau cu Kristie.

Am ridicat privirea spre fată. Atunci am văzut-o mai bine și mi-am dat seama că ea este fata care întotdeauna stă în preajma lui Fred Ciudatu’. De el nu se apropia nimeni, nici nu-l priveau și încă nu înțelegeam de ce. Dar se pare că ea era o fată deșteaptă. Stătea în preajma lui și astfel nimeni nu o observa.

–         Îmi cer scuze, spuse Diego oftând. Tâmpiții lui Raoul m-au enervat și credeam că faci parte din ei.

Acum mă făcea tâmpită pe față? Din nou mi-am înghițit cuvintele.

–         Mda, i-am văzut și eu pe nătărăii ăia. Am trecut pe lângă ei și mi-am continuat drumul, am spus înainte să-mi dau seama.

–         Se pare că în seara asta dau numai de fete deștepte. Bun venit în club. Asta bineînțeles, dacă și Bree acceptă.

–         Desigur, cum să nu. Bun venit în ”Clubul celor raționali”, așa l-a numit Diego, spuse Bree râzând.

Fără să vreau, am zâmbit și eu. A trecut atâta timp de când nu am mai făcut acest gest. Era pentru prima oară în noua mea viață când zâmbeam. Am rămas puțin surprinsă, dar m-am bucurat că am reușit să fac asta.

–         Ce, nu îți convine? Ai spus că e în regulă, Diego făcu o față de cățelus, iar Bree râse. Diego își schimbă privirea și acum zâmbea.

Îi zâmbea lui Bree, dar într-un mod foarte ciudat. Parcă și ochii îi licăreau. Și pentru prima oară ochii roșii nu mi s-au mai părut atât de înfricoșători. Sclipirea aceea din ochii lui semăna cu afecțiunea.

–         Ba îmi convine. Dar parcă suntem prea îngâmfați.

–         Hei, numele clubului spune doar adevărul.

Amândoi au râs, iar eu am zâmbit – pentru a doua oară – privindu-i.

–         Deci, tu ești Bella, nu? Întrebă Diego întorcându-se spre mine după ce s-au oprit din râs.

–         Da, eu sunt Bella.

–         Ce vârstă ai Bella?

El nu știa răspunsul la întrebarea asta? Doar era cu Riley în momentul în care transformarea mea se terminase. Aveam impresia că nu dorea să-i spună despre asta lui Bree, așa că am tăcut. Nu voiam să le stric prietenia.

–         Cam jumătate de an. Nu prea îmi amintesc cum s-a întâmplat. Știu că o luasem pe o străduță care era pustie și l-am întâlnit pe Riley. Din viața mea anterioară nu știu mai nimic.

Diego mă privi surprins. Dar nu am înțeles de ce. Nici nu i-am dat prea mare importanță.

–         Serios? Chiar așa s-a întâmplat? A întrebat Diego.

–         Da. Ce pare atât de ciudat.

–         Nu, nimic…

–         Cred că ar fi cazul să plecăm. Nu mai e mult și soarele va răsări.

Bree avea dreptate. Trebuia să plecăm, altfel soarele ne va prăji, la propriu.

_________________________________________________________________

Și acesta a fost capitolul 3. Îmi cer scuze că nu este mai lung:) Eu am încercat să-l termin azi și atât am putut scrie:) Capitolul 4 nu cred că pot să-l postez mai devreme. Am de făcut un portofoliu la mate, un portofoliu la română… și alte chestii, dar nu vă plictisesc acum cu ce-am de făcut:)

Vreau să vă anunț că unele lucruri care vor fi la perspectiva Bellei vor fi inspirate din Noua și scurta viață a lui Bree Tanner.

Sper că v-a plăcut capitolul acesta:) Vă aștept părerile.

xoxo, AlexaNdra.

Advertisements

20 thoughts on “Capitolul 3

  1. E superb:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X
    Bai deci faza cu hotul de carti=)) A fost prea tare:))
    Ce misto ar fi sa putem intra asa in magazine dupa inchidere sa ascultam muzica sa citim carti:)))
    Abia astept sa lupta..:> Presupun ca se vor lupta in curand.
    Succes la next!!! Te pup:*:*:*:*:*:*:*:*:*:*:*:*>:D:D:D:D<

    Like

    1. Eu nu vreau doar să citesc cărți. Eu le vreau și în bibliotecă:X:X:X:X:X De ce nu e furtul legal?:(( Dap, ne îndreptăm cu pași repezi spre luptă:>:> Nu mai e foarte mult>D

      Like

  2. deci… practic eu te omor!!!! e un capitol atat de scurt, si mi se pare mie sau bree si diego se plac? totusi, sper din tot sufletul si inmioara mea, sa nu-i omori si pe ei…

    Like

    1. Păi și în Noua și scurta viață a lui Bree Tanner se plac:D De acolo m-am și inspirat:) Dar nu este foarte scurt:-? Adică și la YBWM, ultimele capitole ( de fapt cam de la cap 13 încolo ) au avut 4-5 pagini. Și capitolul ăsta a avut 5 pagini:D Oricine, orice mi-ar spune nu revin la obiceiul meu da a face capitole de minim 8 pagini, dar să postez o dată pe lună. Cred că sunteți de acord cu mine aici.
      În fine…nu știu dacă am să-i omor sau nu:-? Mă mai gândesc:>)

      Like

      1. haiu maaaa….. in primul rand, e bine cu capitole scurte, doar ca… pur si simplu parca nu s-a intamplat nimic, interesant, si deaceea, in fine, nu am citit noua si scurta viata a lui bree , dar totusi, eu zic ca ar trebui sa-i lasi in viata pe bree si diego , stiu ca va primi o familie noua si tot tacamul, dar totusi, niste prieteni vechi de natura vampirica nu strica!!!!

        Like

    2. Am uitat să precizez ceva. Ce am spus în comentairul anterior nu a fost pe un ton înțepat:D O spuneam ca o constatare:) Așa, acum.. Eu îți recomand să citești și Noua și scurta viață a lui Bree Tanner. Mie una mi-a plăcut la nebunie și am înjurat școala pentru că nu am putut să o citesc pe toată din prima:D

      Like

  3. Love, it, love it!! super tare:x:x:x:x
    Ce e aia Noua si scurta viata a lui Brree tanner.
    Dap, tu ai deja 3 capitole, iar eu nu am deact unul:(( fir-ar
    Faza cu hotul de carrtiiiiii:))=))
    Super tare. :*:*:*:*:*:*:*:*:*:*:*:::*::*:*:*::*:*:*:*:*:*:*:*:*:*

    Like

    1. Noua și scurta viață a lui Bree Tanner este o nuvelă. Este povestită viața armatei de nou-născuți a VIctoriei, de fapt mai mult a lui Bree. Și sunt câteva lucruri noi pe care le afli citind cartea:D Mie una mi-a plăcut foarte mult și-mi pare rău că am amânat atât să o citesc. Oricum, citind am ajuns să înțeleg de ce Stephanie s-a atașat de personajul lui Bree:D Eu o recomand din toată inima. Dacă ți-a plăcut Twilight, e imposibil să nu-ți placă Noua și scurta viață a lui Bree Tanner.
      Mă bucur că ți-a plăcut capitolul:*:*:*:*

      Like

  4. Glumesti ? A fost …. minunat cap asta ! Ai citit cartea ” Noua si scurta viata a lui Bree Tanner ” banuiesc . Si eu ! Imi place ideea si nu cred ca va fi o problema daca te veni inspira incontinuare de acolo . Doar e un fanfic Twilight .
    Sper ca vei posta cat mai repede 9 poate iti faci timp ) si abia astept intalnirea cu Cullenii 😀

    Like

    1. Mă bucur că ți-a plăcut:) M-am atașat foarte mult de anumite personaje din Noua și scurta viață a lui Bree Tanner și nu m-am putut abține:D Inițial când mi-a venit ideea pentru acest fic, totul decurgea altfel în mintea mea, dar de când am citit cartea, nu m-am putut abține. Sper că vă va plăcea cum am ales eu să continui povestea:) Încerc să postez la maxim o săptămână și dacă nu reușesc, la 2 sigur postez:D Mulțumesc pentru comentariu:*:*:*:*:*

      Like

  5. As fi vrut si eu sa citesc “Noua si scurta viata a lui Bree Tanner”
    Am avut un asa super-mare ghinion sa nu gasesc cartea :(( in fine
    Capitolul a fost super 😉
    Felicitari pentru inca un capitol foarte reusit 😀

    Like

    1. Eu cu chiu cu vai am reușit să o citesc. Îți recomand ca imediat când vei avea ocazia să o iei și să o citești. Este super tare și sunt multe detalii care în cărți nu sunt precizate.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s