Capitolul 9

Bella

A trecut o lună de când nu mai știam nimic despre Diego. Bree nu înceta să spere că Diego era în viață și era bine, însă eu nu eram așa de sigură. O parte din mine credea că Diego fusese omorât. Fie de cei cu ochii aurii, fie de monștrii aceia.

Lupii giganți ar fi putut să-l omoare pe Diego din plăcere, dar vampirii l-ar fo omorât doar dacă i-a atacat. Carlisle spusese că intenția lor era doar să se apere. Și chiar îl credeam. Părea sincer când spunea asta.

De când am scăpat de moartea noastră sigură, am hoinărit prin pădure. Nu știam unde altundeva am putea să mergem. Eu renunțasem să mai omor vreun om. Nu conta dacă era cineva de la periferie sau un om important. Era o viață de om pe care nu voiam să o curm. Nu o condamnan pe Bree că ea încă mergea la vânătoare. Era decizia ei. Însă eu nu mai puteam face acest lucru, mi-era imposibil. Nu mai voiam să fiu un monstru.

Oricum nu mi-era foarte greu să nu mă gândesc la faptul că trebuia să mă hrănesc. Nu puteam să mi-l scot din minte pe el. L-am văzut doar o dată, câteva clipe, dar mi-a fost suficient ca să-mi rămână impregnat în memorie. Amintirea lui era mai vie decât oricare alta. Era prezent în gândurile mele zi și noapte. Nu contează ce făceam, un colț din mintea mea îi era rezervat lui. Speram că aveam să-l revăd, dar totodată știam că asta era imposibil. Nu puteam să ne întoarcem la ei. Dacă o dată ne-au lăsat să plecăm, nu sunt sigură că o vor face și a doua oară.

Vocea lui Bree mă readuse la realitate.

–         Bella, trebuie să te hrănești! Îți pierzi din putere pe zi ce trece. Cine știe ce ți se poate întâmpla…

–         Nu pot Bree… Nu pot face asta din nou.

–         În ritmul ăsta vei pieri. Bella nu vreau să te pierd. Tu ești singura care mi-a mai rămas.

–         Iartă-mă, dar chiar nu mai pot.

Bree lăsă capul în jos pentru un moment și părea tristă, dar apoi ridică capul și mă privi furioasă. Niciodată nu o mai văzusem așa. Și părea că asta este o latură a ei pe care nu vreau s-o cunosc.

–         Nu poți sau nu vrei? Am deschis gura să spun ceva, dar Bree nu m-a lăsat. Tu nici măcar nu încerci. Bella, noi nu știm mai nimic de natua creaturii care suntem. Nu știm cum vei ajunge dacă nu te hrănești. Tu vrei să te autodistrugi, asta vrei. Și mă vei părăsi. Ce s-a întâmplat cu „vom fi alături mereu”?

Nici nu m-a lăsat să-i răspund. A plecat de acolo în clipa imediat următoare după ce a terminat de vorbit. Am strigat în urma ei, dar nu s-a întors deloc spre mine. A dispărut din raza mea vizuală. La naiba! În acest moment uram viteza vampirică. M-am dus la un copac, l-am apucat de trunchi și l-am scos din rădăcini, apoi l-am aruncat în alt copac, înclinându-l puțin și lăsându-l cu o parte din rădăcini la suprafață. Mă înfuria gândul că m-am certat cu Bree și că era posibil să o las singură. Dar nu mai puteam omorî pe nimeni, nu conta ce fel de persoană era. Nu știam cât voi mai putea rezista. După cum a spus și Bree, știam doar lucrurile esențiale.

* * *

Era noapte. Nu știam cu exactitate ora, dar cred că era trecut de miezul nopții. Bree încă nu se întorsese și-mi făceam griji pentru ea. Se apropia cineva. Mi-am putut da seama că era vorba de un vampir datorită zgomotului aproape insesizabil pe care-l făcea. Un om ar fi făcut mult mai mult zgomot. Am trecut imediat în poziție de apărare. Nu voiam să mă bat, dar era necesar să mă apăr. Oricum, dacă s-ar fi ajuns la o confruntare nu sunt sigură că aș avea vreo șansă. Sunt prea slăbită.

–         Bella? Am recunoscut vocea lui Bree și m-am relaxat.

Am pornit spre ea și am luat-o în brațe.

–         Bree, îmi pare rău. Știu ce ți-am promis și am de gând să-mi țin promisiunea. Vom găsi noi o cale.

–         Bella, îmi pare rău pentru ce ți-am spus. Nu am ținut cont de dorințele tale, am fost egoistă.

–         Ba nu! Ai avut dreptate. Eu ți-am promis ceva. Și sunt sigură că ne vom descurca și vom găsi o cale de a supraviețui.

Bree mi-a zâmbit vinovată.

–         Am cam găsit eu una. Și-a dus mâna la spate și a scos o pungă. Lichidul roșu mi-a captat imediat atenția. Îmi doream să-l simt cum curge pe gâtul meu. Nu simțeam niciun miros. Probabil punga era închisă ermetic. M-am uitat la Bree nedumerită.

–         Cum…?

–         Bancă de sânge. Am găsit una în Port Angeles și am intrat după închidere. Nu-ți face griji, n-am lăsat nicio urmă. Am gustat și eu. Nu e la fel de delicios, dar îți dă puterea necesară.

Nu am gândit foarte mult și am luat punga din mâna ei, am desfăcut-o și am băut tot sângele. Simțeam cum începeam să prind cât de cât putere și arsura din gât, pe care în majoritatea timpului mă chinuiam să o ignor, se diminua, dar nu dispărea de tot. Când am terminat mi s-a părut foarte puțin. Voiam mai mult. Bree îmi mai întinsese una pe care am luat-o fără ezitare. După ce am terminat-o și pe a doua m-am simțit mai bine, mai puternică. Arsura din gât nu dispăruse nici acum, dar nu mai era insuportabilă. După ce mi-am potolit setea de câteva săptămâni, am început din nou să gândesc rațional.

–         Mulțumesc Bree! Nu m-am gândit niciodată la asta. Este o bună modalitate de a supraviețui.

Am îmbrățișat-o. Apoi un gând își făcu loc în mintea mea. Sângele ăsta era pentru niște oameni. Ar avea nevoie de el pentru o transfuzie, pentru ceva ce le-ar putea salva viața. Iar lipsa sângelui… Avea să le complice procesul de vindecare, sau poate chiar să-l împiedice.

–         Cunosc privirea aia, spuse Bree. La ce te mai gândești acum?

–         Unii oameni s-ar putea să aibă nevoie de sângele ăsta pentru a supraviețui.

Bree și-a dat ochii peste cap, a oftat exasperată, dar când a deschis gura să spună ceva, un foșnet ne-a atras atenția. De data asta am luat o poziție de atac, am împins-o pe Bree în spatele meu și primul impuls a fost să-l atac pe cel care se apropiase. Însă am observat cine era și am renunțat la acest gând, dar totuși, am rămas în poziția de apărare.

–         Voi…? Sunteți din armata Victoriei, nu?

–         Dacă Victoria este cea care ne-a mințit în legătură cu tot și ne-a pus să vă atacăm, atunci da. Sau mai bine spus, am fost, am spus eu normal.

–         Ce faceți aici? Întrebă Carlisle.

–         Nu căutăm probleme. Dacă ăsta este teritoriul vostru, noi plecăm, am spus temându-mă că ar putea fi prin preajmă și restul clanului său.

Cu un vampir, poate mă descurcam, dar cu mai mulți… șansele scădeau considerabil.

–         Dar, cum e posibil? Întrebă el, pe nimeni în special, părând nedumerit.

–         Poftim? Eu eram mai confuză decât el.

Carlisle îmi ignoră întrebarea și mi-a adresat alta.

–         De când stați aici?

–         Hmm… Nu știu sigur. Probabil o lună.

–         Interesant, spuse el meditativ.

Bine, știu că el  ne-a ajutat când a fost lupra și am putut să plecăm fără să fim urmărite sau atacate, dar acum chiar începea să mă calce pe nervi.

–         Ce? Uite, dacă vrei să…

Cuvintele mi-au fost întrerupte în momentul în care cineva s-a aruncat asupra mea. Ce naiba? Mi-am revenit repede din șoc și am ripostat. L-am împins pe atacatorul meu, care era deasupra mea și a zburat spre un trunchi de copac. Impactul a fost atât de puternic încât copacul s-a înclinat și a ieșit puțin din rădăcini. Bree era pregătită să sară și ea la atac.

–         Nici măcar să nu te gândești! Fugi, nu mai sta.

Bree m-a ascultat și… nu m-a ascultat. Nu s-a amestecat în luptă, dar nici nu a plecat de acolo. M-am uitat repede la Carlisle. El doar stătea și nu spunea nimic. dar nici nu părea pregătit să intre în luptă, așa că m-am relaxat. Din partea lui nu trebuia să-mi fac griji. Atacatorul meu stătea acum în picioare. Era… era el. Fir-ar să fie! Era cel care îmi bântuia gândurile. Și pe care în clipa de față îl vedeam venind înspre mine, cu intenția clară de a mă ataca. Am așteptat, apoi m-am ferit în ultimul moment. M-am lăsat în jos și am trecut în spatele lui. L-am lovit cu piciorul trimițându-l în alt copac. De data aceasta copacul nu a mai pățit nimic.

–         Ce dracu’ ai? Te-ai plictisit și nu ai ce face? L-am întrebat printre dinți.

El nu mi-a răspuns și s-a aruncat din nou asupra mea. Am vrut să mă feresc și de data asta, dar nu am mai reușit și m-a trântit pe jos. Își îndreptă amenințător dinții spre gâtul meu.

–         Edward, nu!

În clipa următoare era jos de pe mine, iar Bree stătea undeva lângă mine, în poziție de atac. Edward se ridicase de pe jos și părea pregătit pentru un alt atac. În clipa următoare, Carlisle era lângă el, împiedicându-l să mai facă vreun pas.

–         Edward!

El s-a mai calmat, dar acum părea de-a dreptul confuz.

–         Acum că te-ai domesticit, poți să-mi spui mărețul motiv pentru care m-ai atacat? Am spus cu o falcă în cer și-una în pământ.

–         Dar… Nu înțeleg… Alice a avut o viziune, spuse vorbind cu Carlisle, apoi se întoarse spre mine. Tu voiai să-l ataci?

–         Să-l atac? Nu am vrut să sar la atac decât când nu știam cine e. Tu știi să faci diferența dintre instinct și rațiune? M-am răstit eu la el.

–         Edward, e în regulă. Uite, nu m-au atacat. De fapt, vei fi chiar surprins în legătură cu ele.

Edward îl privi pe Carlisle nedumerit, apoi după privirea lui părea că înțelegea, oicare-ar fi lucrul la care se referea Carlisle.

–         Bella și Bree, a spus Edward dintr-o dată, iar eu am ridicat sprâncenele nedumerită. De unde știa cum ne cheamă?

–         Bun, spuse Carlisle întorcându-se spre noi. Bella, Bree, noi ducem o viață diferită față de ceilalți vampiri. Noi nu ne hrănim cu oameni, eu am deschis ochii surprinsă. Dacă nu se hrăneau cu oameni, atunci cum supraviețuiau? Voiam și eu să aflu acest lucru. Noi, continuă Carlisle, consumăm sânge de animal. Nu este la fel, dar este un substituent suficient. Evident, nu ne dă aceeași putere pe care ne-ar da-o sângele de om, dar ne ajută să supraviețuim și să trecem neobservați, amestecându-ne cu lumea. Acum chiar eram surprinsă. Vampiri și oameni laolaltă? Mi se părea chiar imposibil. Poate doar își bate joc de noi. Aș putea să vă explic mai multe despre asta, dar acum nu am timp. Am întârziat la lucru și au nevoie de mine la spita.

–         Bun. Acum chiar îți bați joc de noi, am spus fără să-mi dau seama, dar totuși am continuat. Adică vrei să spui că tu, ca vampir, ai o slujbă și pe deasupra, mai e și într-un spital?

–         De fapt, chiar așa e, a spus Edward. Vrei să treci cu ochii tăi să vezi? A spus el arogant.

Îmi venea să-i răspund că da, vreau. Dar mă gândeam la oamenii care erau acolo, la mirosul de sânge prezent în aer. Numai gândul la asta și-mi lăsa gura apă, iar arsura din gât era din nou prezentă. Nu, nu mi-aș putea permite vreodată să fiu prezentă într-un astfel de loc. Nu fără să fac rău cuiva.

–         Edward! Spuse Carlisle pe un ton mustrător, care m-a surprins. Îl certa pe Edward că mi-a vorbit de sus, asta după ce eu îi răspunsesem atât de obraznic. Dacă vreți să aflați mai multe, ați putea să mă așteptați acasă, împreună cu familia mea.

A spus cumva familie? Un grup de vampiri, toți în același loc, nu se numea clan? El de ce îl numise familie? Edward mă privea cu frustrare, la fel cum mă privise prima oară când ni s-au întâlnit privirile.

Mă gândeam la ce îmi spusese Carlisle. O altă modalitate de supraviețuire. Fără să fac rău cuiva sau să privez pe cineva de un lucru primordial. Da, voiam să aflăm mai multe despre asta. Știu că și Bree era de acord cu mine. Dar… Să megem în casa lui? Înconjurate de mai mulți vampiri? Nu mă puteam juca cu pericolul. Chiar dacă el era așa, încă îmi amintesc de celălalt vampir – Jasper – care se arătase total împotriva noastră și nu voia cu niciun chip să ne lase. Nu aveam de gând să o pun pe Bree în pericol. Carlisle păru că știa la ce mă gândeam.

–         Nicio grijă. Nimeni din familia mea nu vă va ataca. Edward va avea grijă să fiți în siguranță.

A vorbit foarte sigur pe el, dar nu știam dacă să-l cred. L-am privit pe Edward și tor mă privea frustrat și nervos. Care e problema lui? Nu i-am făcut nimic. Nu înțeleg de ce mă privește așa. Nu prea aveam încredere că Edward ne-ar fi apărat dacă cineva ar încerca să ne atace. Viața mea aș putea să o risc, eu puteam încerca să mă apăr, dar s-o risc și pe-a lui Bree? Așa ceva era imposibil. Era sora mea. Să o pun pe ea în pericol era ceva ce nici măcar nu-mi trecea prin cap. Bree se uita acum la mine și aștepta să dau răspunsul. Tocmai mă pregăteam să spun că nu. Sigur aveam să ne descurcăm noi. Acum știam de sângele de animal, nu ne va mai fi greu. Dar Bree a dat din cap că da. Ea voia să accept și să mergem la casa lui Carlisle.

Am oftat și am răspuns.

–         Ok. Mergem.

Carlisle a zâmbit, apoi a plecat spre spital, presupun. Edward ne-a făcut semn să-l urmăm și eu m-am pus imediat în spatele lui, stând astfel între Bree și el. Dacă el se gândea cumva să ne atace, Bree avea să fie în siguranță.

Am mers prin pădure un timp până când am ajuns în fața unei case imense, iar atât eu cât și Bree am rămas cu gura căscată. Ei bine, asta era ceva la care nu ne așteptam.

______________________________________

Ei bine, iată că a avut lor reîntâlnirea Bellei cu familia Cullen. Bine, doar cu doi membrii ( momentan ). Cum vi s-a părut?:)

Și după cum ați citit, atacul asupra lui Carlisle a fost o alarmă falsă:D Bella noastră nu se lasă condusă doar de instinct.

Aștept părerile voastre mai jos:)

xoxo, AlexaNdra.

Advertisements

23 thoughts on “Capitolul 9

  1. Daaaaaa:X:X:X:X:X:X:X:X S-au intalnit cu Carlisle si Edward:>
    Ce s-a intamplat cu Diego?:-?… Hmm….
    Edward inca nu poate sa ii citeasca gandurile Bellei:)):>
    Deci abia astept sa vad ce se mai intampla cu astia doi.:X:X:X
    Doamne..saraca Bella…:( Daca nu ii aducea Bree sange….
    Eh..e bine ca acum merge la Culleni acasa :>
    Sper ca nu o sa le atace nimeni=))
    Succes la next!!
    Te pup:*:*:*:*:*:*:*:*:*:*:*:*:*:*:*

    Like

    1. Diego e undeva, departe;;)
      Le-am pregătit ceva Bellei și lui Edward >:)
      Ca de obicei, încerc să scriu repede:D Asta dacă nu pun mâna pe vreo carte care să-mi placă. Ceea ce presimt că se va întâmpla:))
      Mulțumesc. Spor și ție la scris.
      Pupici:*:*:*:*:*:*:*:*:*:*:*:*:*

      Like

      1. Undeva departe=)) Departe de tot..de tot ce-a avut=))))
        glumesc…
        Lasa carteaa:(( Vreau capitolul urmatorrr:((((((
        :*:*:*:*:*:*:*:*:*:*:*

        Like

  2. ;;) YEEEEEEEEY!Ai postat!
    Dublu YEEEEEEEY!Bella s-a intalnit cu Cei doi…
    Edward frustrat din cauza ca nu-i poate umbla prin minte..:D
    Diego…..Bree…
    Bella Era sa moara…Merge la Culleni acasa:*
    MULTA ACTIUNE:x
    Jasper si Rosalie…hmmm….sa nu faca cine stie ce scena cu Bella.
    Succes la scris!
    Pupici:*:*:*:*

    Like

    1. Ehh… Nu murea Bella. Și Carlisle refuza la început să se hrănească, dar și-a dat seama că asta nu-l va ucide. Deci, dacă Bella ar fi continuat, doar i-ar fi slăbit puterile.
      Hmm… M-am gândit că ar putea să facă ceva Jasper, dar nu e nimic sigur:D
      Oricum, veți vedea în capitolul următor:)
      Mulțumesc!
      Pupici:*:*:*:*:*:*:*:*:*

      Like

  3. În primul rând, te iubesc la naibii de mult pentru că ai făcut această faptă uimitoare. Tu chiar stai toată ziua cu ochii în calculator?? Sau ce??!!
    Super tare!! Bella, Edward, Bree, Carlicle…
    Mă rog, ultimii doi nu prea au importanţă, dacă mă înţelegi:>
    Dar tot sunt supărată pe tine pentru că era s-o omori pe Bella! Mă rog, Edward era s-o omoare pe Bella!! Alarmă falsă…Şi tu care m-ai ţinut cu sufletu la gură cine naiba îl atacă pe Carlisle.
    Sper să nu fie scene în casa Cullen. Bella şi Bree nu au nevoie de aşa ceva:(
    Dar Diego ce a păţit? E mort? Sau îl aduci cu panglucuţă şi fundiţă în faţa lui Bree??:))
    Şi am o idee: Ar fi drăguţ să pui nişte personaje. Adică poze cu ele…Măcar să semene puţin cu ce ai tu în cap. Să ne dăm şi noi seama cum arată.
    În al doilea rând, am citit ce ai scris ca post. Sincer, tu scrii, aşa că, în marea parte, e decizia ta când postezi. Nu m-ar deranja dacă ai lua o pauză. O meriţi din plin!
    Deci, multă inspiraţie şi mulţi pupicei de la mine!:*:*:*:*:*:*:*:*:*:x:x:x

    Like

    1. Nu:)) Dar stau noaptea până târziu(bine, până dimineața) și mai scriu atunci:D
      Bella nu avea să moară:D
      Diego e…Diego e undeva departe:D
      M-am gândit să pun poze cu personajele, dar nu am găsit nimic care să-mi convină pentru Diego din mintea mea:D
      Mulțumesc:*:* Păi cred că voi posta ficul tradus după ce mă întorc de la mare:)
      Pupici:*:*:*:*:*:*:*:*:*:*:*:*

      Like

    1. Diego nu va apărea în peisaj prea curând.
      Familia înainte de toate, nu?:)) Și în plus, Edward nici măcar nu știa pe cine atacă, știa doar că Carlisle era în pericol:)
      Mă bucur că îți place:)
      Mulțumesc:*:*:*:*:*:*:*:*:*:*

      Like

  4. deci… mi sa parut… scurt… mult prea scurt dupa parerea mea… mi-ar fi placut sa fie un picut mai mult dar.. asta e… si in fine, alarma falsa?!?!? deci, eu am stat atata cu sufletul la gura o gramada de timp, si tu imi vii la mine si imi spui ca a fost o alarma falsa?!?!? deci… oficial, esti cea mai tare, mai surprins fff mult in acest capitol, si, desi am o vaga banuiala de ce era edward asa frustrat si confuz… astept next-ul si sincera sa fiu, mi-ar placea ca la casa cullen sa fie o scena… si ar fi interesant sa apara si diego tot acolo… in fine, ma bucur ca ai reusit sa postezi atat de repede, si distractie placuta!!!!

    Like

    1. A avut 6 pagini jumate, mai lung decât capitolul anterior. Și totuși, l-am postat la 2 zile 😀 Și totuși, când închei un capitol, o fac pentru că simt că acela trebuie să fie sfârșitul capitolului. Dacă încerc să o mai lungesc, pare prea tras de păr.
      Mai sunt și alarme false, nu?:))
      Chiar mă bucur că te-am surprins:) Asta înseamnă că pot fi și imprevizibilă:-? Yay:x
      E posibil să aflați în capitolul 10 de ce e Edward frustrat 😀 Dar încă nu sunt sigură. Habar nu am ce să scriu în capitolul10:))
      Mulțumesc:*:*:*:*:*:*:*:*

      Like

  5. Ahhh … nu pot sa cred ca ne lasi asa , in suspans o saptamana ( parca , nu ? )
    Dar mi-a plact la nebunie si abia astept capitolul 10 !
    Ah , si noul fic deasemenea . 😀

    Like

    1. Eu plec vinerea asta.. Și stau cam o săptămână jumate. M-am gândit doar că nu o să postez momentan ficul tradus, dar voi mai scrie la LAFS și sper să mai postez înainte să plec:)
      Mă bucur că ți-a plăcut:*:*:*

      Like

  6. Deci aveam dreptate :)) Chiar ma gandeam la Bella si la Bree „atacandu-l ” pe Carlisle .Bine nu l-au atacat asa a presupus Alice dar pana la urma totul s-a sfrsit cu bine 😡
    Ma duc la urmatorul capitol 😉
    Pupici :*

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s