Capitolul 4

Capitolul patru

Lidera târfelor

 

Duminică a fost ziua fetelor. Rose şi Alice au fost la apartamentul Bellei, s-au uitat la filme, au vorbit despre băieţi, deşi de data asta Bella doar asculta, şi din nefericire pentru Bella s-au jucat de-a „Barbie Bella”. Înainte să plece, Alice i-a pregătit nişte haine pe care să le îmbrace mâine. În acea zi nici nu l-a văzut şi nici nu a vorbit cu Edward şi încă avea sărutul întipărit în minte. Ea voia să ştie ce credea el despre acest lucru.

Dimineaţa următoare, Edward a trecut să o ia, punctual ca de obicei. S-a comportat ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat aşa că nici ea nu a menţionat despre acidentul cu sărutul.

A dus-o la prima oră, dar înainte să plece i-a amintit ce i-a promis în legătură cu Jacob, iar ea l-a asigurat că va sta departe de el. S-a dus la locul ei obişnuit şi a început să mâzgălească în timp ce ora începea. Înainte de a intra profesorul în clasă, Jacob s-a apropiat cerându-şi scuze. Începea să creadă că cu acest tip mereu va fi aceeaşi poveste cu scuzele. Ea l-a iertat, dar l-a avertizat să stea departe, deoarece nu voia probleme cu logodnicul ei. Dimineaţa a trecut liniştită până la ora prânzului.

–         Trebuie să vorbesc cu voi doi! – a arătat Alice cu degetul spre ei. Amândoi s-au uitat la ea neînţelegând.

–         Acum ce mai e?

–         Edward, pe la preţioasele mele urechi au ajuns nişte bârfe.

–         Bârfe? – a întrebat Emmett.

–         Da. Şi permite-mi să spun că nu este nimic de bine, iar Rose este martoră – a arătat spre ea, iar blonda a aprobat.

–         Spune odată Alice – a grăbit-o Edward.

–         Deci să vezi, eram la baia fetelor şi acolo era trioul de târfe, Jessica, Tanya şi Lauren vorbind în cel mai enervant mod posibil, ştii cum sunt cele ca ele – Edward a privit-o din nou ca să treacă la subiect – se pare că nu ne-au observat şi au început să vorbească despre voi dou.

–         Despre noi? – a întrebat Bella surprinsă.

–         Da, despre voi. Spuneau că pentru nişte logodnici, păreaţi mai mult prieteni decât orice altceva, deşi eraţi mereu împreună şi vă ţineaţi de mână, niciodată nu au văzut un semn de afecţiune mai personal – Bella şi Edward s-au privit şi au roşit amintindu-şi accidentul de sâmbătă – în plus, lidera târfelor, Tanya, a spus că intenţionează să-l cucerească pe frăţiorul meu. Aşa că – a continuat Alice – va trebui să o faceţi sau, după cum i-a spus şi Jacob în acest week-end Bellei şi oamenii vor începe să suspecteze şi să atace.

–         Şi ce contează? Oricât ar bănui, oricum noi ne vom căsători. Ceea ce spune lumea nu-mi pasă.

–         Nu e bine frăţioare – a spus Rose exasperată – oamenii se vor gândi că vă căsătoriţi din obligaţie – ambii s-au uitat la ea, deoarece era evident – nu mă priviţi aşa, oricare ar fi motivul, asta este o nuntă adevărată, aşa că va trebui să vă comportaţi ca un cuplu adevărat… asta sunteţi.

–         Calmaţi-vă amândouă. Nu-i mai presaţi aşa – a liniştit Jasper spiritele.

–         Dar mai sunt 15 zile până la nuntă.

–         Gata Alice, calmează-te te rog. Facem tot ce putem.

–         Bine, dar aţi face bine să vă pregătiţi. Peste 8 zile este petrecerea de logodnă şi deşi vom fi puţini, în faţa celorlalţi trebuie să arătaţi că sunteţi o pereche de îndrăgostiţi care se vor căsători.

Au terminat conversaţia cu acel comentariu. Ambii ştiau că la petrecerea de logodnă trebuia să se comporte exact cum spunea Alice, dar era ceva greu de cerut. Următoarele 2 ore după prânz le aveau libere, trebuia să meargă doar la ultima, iar ziua următoare nu se făceau ore. Alice şi Rose, au hotărât să meargă la cumpărături şi să nu meargă la ultima oră. Jasper şi Emmett le-au însoţit, aşa că singurii care au rămas erau Bella şi Edward. Ei vor merge la ultima oră şi cum o aveau împreună au decis să iasă în grădină şi să vorbească pentru a trece timpul.

–         Edward.

–         Spune – Bella s-a întors ca să-l vadă. Stătea între picioarele lui, cu spatele la el. De mult exista acea încredere între ei, doar erau prieteni de ani buni.

–         Voiam să-ţi vorbesc despre ceea ce a zis Alice.

–         Te ascult.

–         Ce vom face? – Edward a râs.

–         Mai mult decât să vorbim, mă întrebi – Bella s-a uitat urât la el – Bine. Mă gândeam să-ţi propun ceva, dar nu ştiu dacă vei accepta.

–         De ce nu aş accepta?

–         Vezi tu, Alice are dreptate. Vrem sau nu, la petrecerea de logodnă cel mai sigur este ca…

–         Ce?

–         Ca toţi să se aştepte de la noi să ne dăm câteva… săruturi – Bella a roşit.

–         Şi eu mă gândeam la asta, dar – a ridicat capul – singurul sărut pe care l-am dat în viaţa mea, a fost cel accidental de sâmbătă.

–         În legătură cu asta… îţi datorez nişte scuze. Nu mi-am dat seama când te-ai întors.

–         Nu ai de ce să îţi ceri scuze. În plus, dacă de acum încolo vom face ce a spus Alice, doar nu-ţi vei cere scuze de fiecare dată. Sau da?

–         Presupun că ai dreptate. Şi Bella – ea l-a privit în semn de răspuns – nici eu nu am sărutat pe nimeni – ea a deschis ochii surprinsă.

–         Serios?

–         De ce eşti surprinsă? Ştii că nu am avut niciodată o iubită.

–         Ştiu, dar, am crezut că măcar te-ai sărutat. Nu vorbim niciodată prea mult despre asta.

–         Păi nu. Şi nici eu nu ştiam că nici tu nu te-ai sărutat niciodată.

–         Acum ştii. Dar spune-mi, ce voiai să-mi propui.

–         Păi – a exitat puţin – să practicăm – a spus într-un final. Bella se înroşise.

–         Bine, dar.. acum?

–         Nu trebuie să fie acum. Când te simţi pregătită.

–         Eu mereu am avut încredere în tine – Bella a văzut de la depărtare trioul de târfe, cum le numise Alice – Edward.

–         Ce?

–         Se apropie „trioul de târfe”. Ce-ar fi să practicăm – Edward s-a întors şi a putut vedea în dreapta lui cum veneau cele menţionate şi puţin mai încolo Jacob.

–         În regulă. Pregătită?

–         Cred că da.

Edward a luat-o pe Bella de mijloc şi a întors-o puţin pentru un unghi mai bun. A lăsat o mână pe mijlocul ei şi cealaltă pe gâtul ei. A suspinat nervos şi a închis ochii apropiindu-se încet. Inima Bellei galopa, simţind mâna lui Edward pe gâtul ei, văzându-l închizând ochii şi apropiindu-se. Era agitată. Şi-a închis şi ea ochii când el era la milimetri depărtare. Când în sfârşit a simţit buzele lui Edward peste ale ei, şi-a pus mâinile în părul lui. Sărutul a început delicat, el a apropiat-o mai mult de corpul lui şi Bella fără să protesteze, s-a lipit mai mult de el. Sărutul devenea mai profund şi mai pasional. Edward şi-a trecut limba peste buza ei de jos, cerând voie, iar ea a deschis gura pentru a accepta. Fiecare a simţit savoarea celuilalt şi erau surprinşi deoarece era atât de dulce. Au continuat să se sărute un lung timp, fiecare pierzându-se în senzaţiile provocate de celălalt.

Atât trioul de târfe cât şi Jacob i-au văzut şi nu şi-au putut stăpâni un gest de invidie. Sărutul pe care-l vedeau confirmau că pasiunea şi iubirea erau prezente în cuplu. Şi chiar mai mult, ei aveau dreptate, ambii erau rezervaţi. Stăteau sub un copac, în cel mai îndepărtat loc din grădină. Erau puţini oameni pe acolo din moment ce majoritatea deciseseră să plece de la universitate şi să nu mai stea la ultima oră. Aşa că primul lucru la care s-au gândit a fost că au căutat un loc mai ferit pentru a putea fi împreună.

Cei doi s-au despărţit din cauza nevoii de aer, dar nu a durat mai mult de jumătate de secundă pentru a se săruta din nou. De data asta Bella s-a întors complet pentru a fi în faţa lui Edward şi l-a îmbrăţişat cu posesivitate în timp ce-i mângâia gâtul şi părul, lipindu-se mai mult de el. După mai multe săruturi, s-au separat, gâfâind. Încă erau îmbrăţişaţi.

–         Wow, cre că… bine, nu am mai sărutat pe nimeni, dar a fost minunat – Edward a râs la ceea ce a zis.

–         Cred că suntem de acord – s-au privit în ochi în linişte, verde contra ciocolatiu, ambii căutau răspunsuri în privirea celuilalt, dar în acelaşi timp erau atât de concentraţi în gândul lor încât nu căutau nimic, doar linişte. Încercau să se simtă mai liniştiţi privindu-se în acel mod. După un timp Edward a vorbit.

–         Cred că deja am pierdut ultima oră – s-au separat şi s-au ridicat în picioare.

–         Da, a început de 20 de minute – a spus Bella după ce s-a uitat la ceas.

–         Mai bine am pleca, oricum majoritatea au plecat deja. Vrei să ne uităm la un film? Am câteva filme pe care mi le-a adus Alice şi încă nu le-am văzut. Ce zici, îi sunăm pe ceilalţi şi ne uităm la un film?

–         În regulă.

Edward a sunat-o pe Alice, iar ea a fost de acord şi au stabilit să se întâlnească într-o oră la apartamentul lui Edward. El locuia într-o clădire, lângă Alice, în acelaşi cartier, aproape de cartierul în care locuiau Emmett şi Jasper, fiecare într-un bloc diferit. Toţi au vrut să o convingă pe Bella să ia apartamentul pe care i-l oferise Carlisle în aceeaşi zonă, dar ea a refuzat aşa că nu au avut de ales decât să-i găsească un apartament care să corespundă cerinţelor ei, care nu existau, şi care să fie aproape de al lor.

–         Fă-te comodă – a spus Edward când au intrat în apartament – Vrei ceva de băut?

–         Ai Coca-cola?

–         Da, imediat ţi-o aduc. Ţine – i-a dat un teanc de filme – Alege ce-ţi place. Ceilalţi trebuie să vină. Alice a spus că vor aduce pizza.

–         Bine – un minut mai târziu Edward s-a întors cu sucul ei şi i l-a dat – Mulţumesc. Cred că azi vom vedea asta – i l-a arătat.

–         Unul de groază?

–         Da.

–         După să nu te plângi că nu poţi dormi.

–         Ştii că nu sunt tipul acela de fată care nu poate dormi după ce a văzut un film de groază.

–         Bine, vom vedea. O să-l pun ca să fie gata când vin şi ceilalţi – s-a auzit soneria.

–         Deschid eu.

–         Mulţumesc.

Când Bella a deschis uşa, Alice s-a aruncat în braţele ei.

–         Bună. Am ajuns.

–         Văd… asta.

–         Iubito, o omori – Dumnezeule, Bella trebuia să-i mulţumească cumva lui Jasper de câte ori a scos-o dintr-o situaţie incomodă ca asta, salvându-i viaţa.

–         Aţi ales ce film vom vedea? – A întrebat Emmett când erau în sufragerie.

–         Da, ăsta – i-a arătat carcasa filmului.

–         De groază?  Am auzit că filmul acesta este bun.

–         L-a adus Alice.

–         Asta e surioara mea, mereu cu gusturi bune.

–         Mulţumesc Emmett.

–         Unde pun astea? Am adus 2 pentru că Emmett mănâncă singur o pizza.

–         Pune-le pe masă Rose – a spus Edward – sunteţi gata?

–         Mai lipseşte Jasper. S-a dus după sucuri.

–         Sunt aici iubire.

S-au aşezat comod pe canamea Alice, Jasper, Bella şi Edward şi pe jumătate aşezaţi pe covor Emmett şi Rose. După ce s-au uitat la film au jucat monopoly până când s-a făcut foarte târziu.

–         O să fie furtună – a spus Emmett uitându-se pe fereastră.

–         Mai bine plecăm. Trebuie să mă trezesc dimineaţă pentru că mâine am un proiect de grup, mergem Emmett? – a întrebat Jasper.

–         Vin. Pa prieteni.

–         Venim şi noi cu voi. Tu o duci pe Bella acasă, da? – l-a întrebat Alice pe Edward.

–         Da, strâng puţin pe aici şi o duc.

–         Bine, noroc. Ne vedem mâine.

După ce au plecat, Edward şi Bella au făcut puţină ordine. Bella căra cutiile de pizza când un tunet puternic s-a auzit, iar Bella s-a speriat şi cutiile i-au scăpat.

–         Ce s-a întâmplat?

–         M-a luat prin surprindere – Edward a zâmbit. El ştia că Bella se temea de tunete.

–         Bine, te duc acasă.

–         Ok – când Edward căuta cheile alt tunet s-a auzit şi Bella a ţipat – Edward – a spus apoi.

–         Spune – încă zâmbea.

–         Pot… să rămân… cu tine?

–         Ţ-e frică?

–         Păi – alt tunet – păi da, mi-e frică.

–         Deci, nu eşti ca fetele care se tem de filmele de groază, dar te temi de tunete.

–         Nu ştiu de ce râzi dacă deja ştiai asta – el a râs cu poftă, apoi a îmbrăţişat-o.

–         Stai liniştită. Ştii că poţi rămâne când vrei. Stai să caut ceva de îmbrăcat ca să te schimbi.

Edward a intrat în camera lui şi imediat a ieşit cu o cămaşă cu mâneca lună şi suficient de mare încât să-i vină ca un halat.

–         Ţine. Cred că-ţi va veni bine.

–         Mulţumesc. Merg să mă schimb – Bella a intrat în baie. După un scurt timp a ieşit şi, într-adevăr, cămaşa îi venea până la genunchi. Edward a închis gura. Era a naibii de sexy îmbrăcată aşa – gata.

–         Ţi-am aranjat patul, eu voi dormi pe canapea. Camera de oaspeţi este ocupată de pian – zâmbi.

–         Dacă vrei, pot dormi eu pe canapea.

–         Nu e nevoie. Este destul de comod. În plus unde ar rămâne cavalerismul meu dacă te las să dormi pe canapea? Am o reputaţie de păstrat – a zâmbit şi Bella.

–         Bine.

După ce Bella s-a instalat, Edward s-a dus pe canapea pentru a dormi. Şi Bella a încercat să doarmă, dar tunetele nu o lăsau, aşa că a mers după ceva de băut până la bucătărie. A mers în linişte, nu voia să-l trezească pe Edward care dormea în sufragerie. A intrat în bucătărie şi a luat un pahar cu apă.

–         Ce faci trează la ora asta?

–         Ahhh!

–         Linişteşte-te. Eu sunt.

–         Edward, m-ai speriat!

–         Scuze, dar te-am văzut trecând.

–         Credeam că dormi.

–         Nu, eram treaz. Nu poţi dormi din cauza furtunii? – Bella s-a înroşit văzând că Edward purta doar o pereche de pantaloni. Pieptul lui era gol şi era perfect.

–         Nu.

–         Vrei să-ţi cânt cântecul tău de leagăn ca în vremurile vechi? – ea a zâmbit la amintire.

–         Dacă nu te deranjează.

–         Sigur că nu. Să mergem – a dus-o de până până la cameră, a pus-o în pat şi a învelit-o şi apoi a început să cânte.

–         Edward.

–         Hm?

–         Dormi cu mine. M-aş simţi mai bine dacă aş dormi cu cineva – Inima lui Edward a bătut cu putere. Mereu i-a cântat cântecul ei de leagăn, dar niciodată nu au dormit împreună.

–         Eşti sigură?

–         Da, vino – i-a făcut loc lângă ea. El s-a aşezat şi ea şi-a pus capul pe pieptul lui – continuă să cânţi – şi cum a cerut, el a continuat să cânte. Nu a durat mult până când ambii au adormit.

Noaptea a făcut loc zilei, Bella s-a trezit înaintea lui Edward şi văzându-l dormind nu a putut să nu-l privească. Era atât de frumos când dormea, atât de liniştit. Nu putea să nu se simtă protejată alături de el. Nu s-a gândit prea mult noaptea trecută când i-a propus să doarmă împreună, dar nu a regretat. A fost una dintre cele mai liniştite nopţi, nici măcar nu visase, totul a fost foarte relaxant. După ce l-a contemplat un moment s-a ridicat şi s-a dus la baie să se spele pe faţă. Când a ieşit Edward era trez.

–         Bună dimineaţa.

–         Bună dimineaţa Bella. Te-ai trezit de mult?

–         Nu. Ce zici să-ţi fac micul dejun ca mulţumire că ai avut grijă de mine noaptea trecută?

–         În regulă. N-am mai mâncat de mult ceva preparat de tine – soneria le-a întrerupt discuţia.

–         Trebuie să fie Alice. Cel mai sigur, a fost la apartamentul meu şi nu m-a găsit.

–         Alice? La ora asta? Dar azi nu sunt ore.

–         Cât este ceasul?

–         9:14 dimineaţa. Ştii bine că atunci când nu sunt ore doarme cel puţin până la prânz – Bella a ridicat umerii.

–         Cine ştie? Sora ta este nebună. Oare acum ce i-o mai fi trecut prin minte? Merg să-i deschid.

–         Ok, mă voi spăla pe faţă între timp.

Bella s-a îndreptat spre uşă şi a deschis fără să întrebe. Mai mult ca sigur trebuia să fie Alice, dar mare i-a fost surpriza când a văzut o blondă întorcându-i spatele. Fata auzind că s-a deschis uşa a început să vorbească în timp ce intra.

–         Bună Edward! Te întrebi de unde ştiu adresa ta. Ei bine, cum împărţim o oră şi cum eşti atât de inteligent, am venit ca să mă ajuţi cu câteva lucruri pe care nu le înţeleg, scuze că vin atât de devreme, dar – fata s-a oprit când a văzut că nu Edward îi deschisese uşa. Bella şi-a putut da seama că era Tanya, lidera trioului de târfe. Tanya s-a înroşit, realizând că iubita lui Edawrd stătea pe jumătate dezbrăcată cu o cămaşă care mai mult ca sigur era a lui şi avea părul dezordonat. Era invidioasă.

–         Îl cauţi pe iubitul meu­? – a spus Bella subliniind „meu”, moartă de gelozie.

–         Bună – a zâmbit Tanya fals – Da. Vezi tu, noi avem câteva ore împreună şi aş vrea să-mi explice câteva lucruri.

–         Bella? – Edward a ieşit din cameră exact cum îl lăsase. Cu pieptul gol şi cu pantalonii de pijama. A zâmbit când Tanya a deschis gura, aproape salivând şi apoi a închis-o dezgustată. Orice i-ar vedea aşa s-ar gândi că au dormit împreună, şi deşi asta s-a întâmplat, nimeni nu ar crede că nu au făcut „nimic” – Nu este Alice? – a întrebat tin nou.

–         Nu iubitule este cineva care spune că este colega ta – Edward s-a uimit puţin auzind cum i-a spus Bella, dar văzând persoana din faţa uşii a înţeles şi s-a simţit fericit gândindu-se că Bella era geloasă.

–         Oh, Tanya. Ce doreşti? – a spus în timp ce o lua pe Bella de mijloc.

–         Păi… aş vrea să mă ajuţi cu ceva care nu am înţeles, dar, sunteţi ocupaţi.

–         Nu Tanya, aşteaptă. Intră. Nu suntem ocupaţi acum – a spus Bella, Edward fiind surprins – De ce nu te duci să te schimbi iubitule, în timp ce fac ceva pentru micul dejun – Edward a aprobat şi s-a dus în cameră – Intră Tanya, fă-te comodă. Vrei să iei micul dejun?

–         Nu mulţumesc, nu mănânc nimic înainte de prânz.

–         Ok, dacă vrei te poţi uita la televizor.

Bella a mers în bucătărie pregătindu-i masa lui Edward. Câteva minute mai târziu el a ieşit îmbrăcat, cu părul ud după baie. A trecut prin faţa Tanyei şi a salutat-o şi apoi a mers la bucătărie, îmbrăţişând-o pe Bella de la spate.

–         Te ajut? – Tanya putea vedea perfect tot ce se întâmpla în bucătărie de unde stătea.

–         Nu, deja ţi-am spus că azi gătesc eu. În plus aproape am terminat.

–         Faci asta ca să i-o arunci în faţă, nu? – a întrebat Edward în şoaptă.

–         Da, nu cumva asta vrea Alice? În plus, nu-mi plac femeile care le fac vizite bărbaţilor logodiţi la ora asta a dimineţii şi evident fără intenţii de a învăţat. Cel puţin nimic în legătură cu universitatea – a răspuns pe acelaşi ton. Edward a râs fericit.

–         Eşti geloasă?

–         Da – apoi a vorbit încât să audă şi Tanya – Mă poţi ajuta să duc vasele astea?

–         Desigur iubito.

Au pus totul pe măsuţa din sufragerie şi Edward s-a aşezat cu Bella în cealaltă parte a canapelei.

–         Şi spune Tanya, ce nu ai înţeles?

–         Ăă, la ora domnului Bern nu am înţeles… ăă… tema pe care ne-a pus s-o facem acum 2 zile, da asta – evident ea nu venise cu intenţia de a învăţa. Dar era adevărat că nu înţelesese.

–         Este uşor. Ţi-ai adus notiţele?

–         Nu, le-am uitat – Bella a ridicat sprâncenele gândindu-se la evidentele intenţii ale blondei.

–         Nu-ţi face griji, îţi explic cu ale mele – a mers după notiţele lui. Apoi i-a explicat primele puncte Tanyei în timp ce Bella îi dădea să mănânce. Telefonul a sunat.

–         Răspund eu – s-a oferit Bella – Alo?… Esme! Ce mai faci?… Eu, bine mulţumesc… Da… Îi explică ceva unei colege… Alice ne-a anunţat… Desigur… Trimite-i salutări din partea mea de asemenea… I le voi da… Pa.

–         Ce voia mama? – Tanya era atentă la tot în legătură cu ei. Din nefericire nu mai putea spune că nu se comportau ca un cuplu.

–         A sunat ca să ne anunţe despre petrecerea de logodnă. Spune că trebuie să fin cu o zi înainte pentru pregătiri şi să aranjăm câteva lucruri pentru nuntă. Îţi trimit salutări ea şi tatăl tău – Edward a luat-o de mână pe Bella pentru a se aşeza lângă el.

–         Când e nunta? – a întrebat Tanya.

–         Peste 2 săptămâni – a răspuns Edward.

–         Şi de ce vă căsătoriţi aşa tineri? Eşti cumva însărcinată? – a întrebat-o pe Bella cu răutate.

–         Nu, nu sunt… încă – a spus Bella.

–         Atunci? Nu vi se pare că sunteţi prea tineri pentru a vă căsători?

–         Eu nu cred că este o vârstă pentru a te căsători. Pur şi simplu o faci când eşti pregătit… şi eu nu mai pot trăi fără Bella şi ea fără mine, nu-i aşa?

–         Desigur – a răspuns dându-i un sărut uşor pe buze lui Edward. Tanya s-a încruntat de invidie. Soneria s-a auzit din nou.

–         Voi continuaţi cu studiul, deschid eu. După cum se aude, sunt sigură că este Alice.

Când Bella a deschis uşa, Alice a făcut acelaşi lucru ca de obicei: a sufocat-o.

–         Bună cumnato!

–         Alice, o vei asfixia – a certat-o Edward de pe canapea. Cea menţionată i-a dat drumul Bellei şi a scos limba la fratele ei – fratele meu m-a sunat înainte de a-şi face baie şi mi-a spus că târfa lider este aici. Ţi-am adus câteva haine, dar nu spune nimic, e bine să creadă că tu ai haine aici – i-a vorbit în şoaptă. Bella a dat din cap.

–         Merg să-mi fac un duş şi să mă schimb – a spus Bella în timp ce intra în cameră.

–         Te ajut? – a comentat Edward. În mod de răspuns, Bella i-a făcut cu ochiul.

–         Bună. Tu cine eşti? – Tanya a privit-o surprinsă.

–         Nu ştii cine sunt? Credeam că toţi de la universitate mă ştiu.

–         Păi cum vezi, nu toţi – a răspuns Alice.

–         Este Tanya Denali, avem câteva ore împreună.

–         Aha.

–         Sunt şi lidera majoretelor echipei de fotbal american de la universitate.

–         Aha.

Edward a continuat să-i explice tema Tanyei în timp ce Alice se uita la televizor. Câteva minute mai târziu Bella a ieşit îmbrăcată cu nişte blugi negru, o bluză în dungi, albă, papuci de casă şi părul prins în coadă. Edward a încetat să-i mai explice Tanyei pentru a-şi privi iubita. I-a zâmbit puţin cam agitată, iar el i-a întors un zâmbet mare în semn de aprobare. Alice nu a putut să nu-i privească cu bucurie. Căsătoria asta va fi un adevărat succes. Jumătate de oră mai târziu, Tanya a plecat.

–         Târfă nenorocită!

–         Calm Alice. Măcar Bella era aici şi nu a trebuit să-i fac faţă singur

–         Da. Şi mai bine, după ce vă căsătoriţi, Bella se va muta cu tine. Nu putem permite să apară mai multe târfe. Sunt ca o ciumă – au râs ambii – Eu trebuie să plec, am o întâlnire cu Jazz al meu şi trebuie să mă aranjez – Alice s-a oprit când era pe cale să iasă şi le-a spus – mă bucur că nu mai este o prefăcătorie. Pe bune, vă stă bine împreună – şi fără să mai spună altceva a închis. Ambii au rămas puţin şocaţi şi îmbujoraţi din cauza comentariului. Dar au preferat să schimbe subiectul şi să vorbească ca şi cum nimic nu s-ar şi întâmplat.

__________________________________________________________

Și am reșit să mai traduc un capitol:D Sper că v-a plăcut:).

Aştept părerile voastre:):*:*

14 thoughts on “Capitolul 4

  1. Tanya e o curva,ca intotdeauna.
    Aww…ce draguti sunt Bella cu Ed. :X:X:X:X:X
    Alice cupidonul din fiecare fic da o replica de final bestiala la sfarsit. :))
    Super capitol.Vreau nexxxxtttt:((
    PS: Sunt suparata pe tine:-w

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s