Epilog

Săptămâna din luna lor de miere ajunsese la sfârșit. Mâine vor trebui să se întoarcă în New York și să reînceapă orele, după săptămâna în care au lipsit. Au fost cele mai bune zile din viețile lor pe acea insulă și niciodată nu vor uita. Au vorbit despre tot ce gândeau și de sentimentele lor în profunzime, s-au simțit foarte proști pentru că nu au spus-o mai devreme, dar fericiți că au spus-o în sfârșit și știind că împărtășeau același sentiment.

–         Mă voi simți foarte trist să las această insulă – a spus Edward în timp ce împacheta hainele lui în geamantan.

–         Și eu. Insula asta a fost ca o poveste cu zâne, mă simt ca Alice în țara minunilor, ca într-un vis – Edward a îmbrățișat-o.

–         Nu este un vis, este realitatea. Ce trăiești este adevărat, dar nu se termină aici, va continua – ea a râs fericită.

–         Da și asta mă face foarte fericită.

–         Mâine va trebui să mutăm toate lucrurile tale în apartamentul meu și apoi să luăm notițele de la universitate.

–         Va fi foarte obositor – Bella s-a încruntat gândindu-se la toate astea.

–         Dar merită.

–         Nici nu mă îndoiesc – a zâmbit fericită.

–         Ce zici dacă ne odihnim? Mâine vom pleca foarte devreme – Bella s-a încruntat.

–         Eu nu aveam în minte odihna ca rămas-bun – Edward a râs cu o inocență prefăcută.

–         Atunci? Ce ai în minte?

–         Ce zici dacă în loc să-ți zic, îți arăt?

–         Absolut de acord… Dar unde a rămas acea Bella acum câteva zile care mi-a zis ”nu te aștepta să fiu eu cea care ia inițiativa”? – ea a râs cu poftă.

–         Cred că a rămas exact când a spus asta – Edward i-a dat un sărut pe buze.

–         Mă bucur că s-a întâmplat așa.

Au intrat în cameră și s-au iubit ore întregi până când oboseala a pus stăpânire pe ei și au adormit. Ziua următoare au plecat foarte devreme de pe insulă și au mers până la aeroportul din Brazilia, de unde luau un zbor direct până la New York. Au ajuns la destinație cu puțin peste 3 după-amiaza și s-au întâlnit cu Alice, Jasper, Emmett și Rosalie așteptându-i. Niciunul nu a fost surprins văzându-i atât de drăgostoși și fericiți, deja își imaginaseră că mai devreme sau mai târziu asta se va întâmpla.

–         Bună! – s-a aruncat Alice pe ei – mă bucur că în sfârșit v-ați declarat dragostea! – amândoi s-au privit puțin surprinși.

–         Alice și tu cum… ?

–         Frățioare mă subestimezi, în plus eu știu totul.

–         Acum ai complexe de medium?

–         Nu-i dați atenție. Cum sunteți? Cum a fost călătoria?

–         Toate bune Jasper, fără inconvienente, deși am venit puțin cam obosiți – a spus Edward.

–         Numai când mă gândesc că trebuie să mă mut și să ajungem la zi cu curusule, mă simt și mai obosită.

–         Nu-ți face griji cumnățică.

–         De ce nu Emmett?

–         Împreună am adunat toate notițele pentru amândoi așa că trebuie doar să studiați pentru examenele care le veți da, în plus deja te-ai mutat Bella – a spus blonda.

–         Eu? În ce moment? Oh! Serios? – a întrebat văzând zâmbetele tuturor – Mulțumesc!

–         N-ai pentru ce, ia-l ca pe un cadou de nuntă din partea tuturor. Știam că veți veni obosiți așa că, am decit să mutăm noi lucrurile tale, eu am fost cel cu ideea – a spus Emmett mândru.

–         Mulțumesc Emmett, a fost un detaliu drăguț.

–         Nu este gratis, îmi ești datoare.

–         Cu ce?

–         Făcându-l fericit pe fratele meu, deși cred că deja l-ai făcut – a spus văzând zâmbetul care nu se mai ștergea de pe chipul lui Edward – V-ați ocupat deja de nepotul meu? – a întrebat, iar amândoi au roșit.

–         Destul Emmett, lasă-i măcar să se instaleze.

–         Dar Rose…

–         Risalie are dreptate, ar fi mai bine să meargă să se odihnească. Mâine vă veți întoarce la universitate – a intervenit Jasper văzând incomoditatea lui Edward și a Bellei.

Când au intrat în apartament au rămas cu gura deschisă.

–         Alice este genială – a spus Bella surprinsă.

–         Ai dreptate, nu doar a mutat lucrurile tale, dar a și rearanjat apartamentul, înainte era masculin, acum se vede că locuiește și o femeie aici.

–         Îmi place cum arată.

–         Vrei ceva de băut? – a întrebat în timp ce se îndrepta spre bucătărie .

–         O coca-cola, mulțumesc. Dar mai întâi mă voi schimba cu ceva mai comod.

–         Bine.

–         AH!  – Edward s-a speriat auzind țipătul Bellei și a fugit în cameră să vadă ce se întâmplă.

–         Bella, ce se întâmplă? – când a intrat a văzut-o stând în fața șifonierului cu expresia speriată.

–         De unde au apărut toate aceste haine? – Edward a râs cu amuzament – Alice! Acel demon mi-a cumpărat o grămadă de haine care sunt sigură că nu le voi purta niciodată.

–         Liniștește-te. Sunt doar haine – Bella a suspinat.

–         Ai dreptate, dar văzând toate aceste rochii elegante, încălțăminte cu tocurile înalte și haine de firmă, mă ia amețeala.

–         Vino – a luat-o de mână – cred că știu cum să te liniștec.

Au ieșit din cameră și s-au dus în camera în care era pianul.

–         Vei  cânta? – Edward a afirmat. S-a așezat pe băncuța pianului și i-a făcut și ei loc pentru a-i ține companie.

–         De mult nu am mai cântat cu tine lână mine.

–         Așa e.

–         Vrei să-ți cânt ceva în special?

–         Clar de lună a lui Debussy.

Edward a început să cânte și Bella a închis ochii și și-a pus capul pe umărul lui, Edward a închis și el ochii. Când a terminat cântecul, a început să cânte altul pe care Bella îl știa pe de rost.

–         Cântecul meu de leagăm… niciodată nu mi-ai spus pentru ce ai compus acea melodie.

–         Tu l-ai inspirat – Bella a deschis ochii pentru a-l privi. El de asemenea o pricea.

–         Serios?

–         Da, l-am compus gândindu-mă la tine. Este pentru tine.

–         Este superb. Mă face să mă simt foarte bine de fiecare dată când îl ascult.

–         Când l-am compus, a fost ca o formă de a-ți spune ce simt fără cuvinte.

–         Într-un fel știam – Edward a privit-o cu îndoială – Nu știu de ce, dar mereu, inconștient, am  știut că acel cântec era doar pentru mine, de aceea l-am numit cântecul meu de leagăn – Edward s-a aporpiat pentru a-i da un sărut.

–         Te iubesc Bella, să nu uiți niciodată asta.

–         Și eu te iubesc și nu, nu o voi uita.

Dimineața următoare când au ajuns la universitate, toți îi priveau. Pe lângă faptul că era vestea momenului, nunta lor, de asemenea păreau foarte îndrăgostiți și nimeni nu rata ocazia de a comenta despre cât de fericiți păreau împreună și cât de îndrăgostiți s-au întors din luna lor de miere.

Zilele treceau și erau în luna decembrie și Crăciunul sosise. În curând va fi noapte și erau foarte animați umplând apartamentul de decorațiuni și lucruri pentru Crăciun. În acest an nu vor merge în Forks, vor rămâne în New York, iar Carlisle și Esme vor veni la ei pentru a sărbători. Reuniunea va avea loc în apartamentul lui Alice.

–         A sunat Alice – a spus Edward intrând în cameră pentru a găsi o Bella certându-se cu un pieptăn – spune că am întârziat și că doar noi mai lipsim.

–         Să aștepte! – a spus cam nervoasă.

–         Calmează-te – a spus luând pieptănele – te ajut eu – a început să-i pieptăne părul – în ultima vreme ești cam isterică – a spus amuzat. Bella a tăcut – Ai pățit ceva?… Gata – a spus dându-i pieptănele.

–         Mulțumesc – Edward s-a apropiat, a îmbrățișat-o pe la spate și i-a dat un sărut tandru pe obraz. Bella avea o rochie neagră până la genunchi, cu dungi încrucișate, largă de la șold și avea un mic decolteu.

–         Ce ți se întâmplă Bella? În ultima vreme ești foarte nervoasă și-ți schimbi dispoziția din cauza oricărui lucru – el avea o cămașă de un albastru închis, niște pantaloni negrii și obișnuita lui freză.

–         Am să-ți spun ceva. Mă gândeam să-ți spun mâine de Crăciun, dar o să-ți spun acum – Edward s-a încordat puțin.

–         Ce este?

–         Îți amintești că ieri tatăl tău m-a consultat după amețelile pe care le-am avut? – el s-a preocupat.

–         Da. Ce s-a întâmplat? Ești bolnavă?

–         Nu, bolnavă nu.

–         Atunci?

–         Păi sunt… însărcinată – Edward a deschis ochii suprins.

–         Vorbești… serios? – ea a încuviințat – Însărcinată? – ea a încuviințat din nou. Edward a zâmbit fericit – Voi fi tată?

–         Vom fi părinți – s-a întors la Bella și acum era în fața ei și i-a dat un sărut exuberant, apoi a îmbrățișat-o și a învârtit-o în aer. – Edward, amețesc! – el s-a oprit.

–         Îmi pare rău… dar… sunt fericit! Adică, era ultimul lucru pe care trebuie să-l facem după căsătorie, dar niciodată nu am făcut-o cu intenția asta.

–         Da știu, dar, îți imaginezi? Un băiețel alerând pe aici, la fel ca tine?

–         Nu, va fi fetiță și va fi la fel ca mama ei… trebuie să ne mutăm!

–         Eh?

–         Da, în apartamentul ăsta nu este suficient spațiu pentru ca o fetiță să alerge și să facă dezastre – ea a râs auzind asta.

–         Apartamentul ăsta este aproape la fel de mare precum casa mea din Forks.

–         Nu contează, vreau să avem o casă cu grădină, unde fetița să se poată juca.

–         Va fi băiat Edward.

–         Vom vedea asta.

–         Sunt aproape sigură.

–         Aproape  – telefonul a sunat pentru a mia oară pe zi – trebuie să fie Alice, va fi isterică pentru că vom întârzia.

–         Ar fi bine să plecăm acum.

Au ajuns la apartamentul lui Alice și au suportat predica din partea acesteia, din cauză că au ajuns târziu. După o obișnuită intervenție din partea lui Jasper, Alice s-a calmat și au putut începe cina în pace. După cină, Edward a vorbit pentru toți.

–         Copii, Bella și eu avem să vă spunem ceva important – Carlisle era singurul care știa așa că bănuia care este treaba.

–         Frate, viața ta sexuală nu ne interesează, păstrează pentru tine detaliile.

–         Emmett, prin capul tău trece altceva în afară de mâncare și sex? – l-a certat Edward.

–         Sunt lucrurile cele mai importante în viața asta. Dacă vrei îți pot da câteva sfaturi cu cel de-al doilea. Rose îți poate confirma cât de bun…

–         Emmett! – l-au certat Esme și Rosalie în același timp.

–         Bine, dar știi frățioare unde mă găsești.

–         În fine, continuă fiule – a spus Carlisle.

–         Păi Bella mi-a dat azi minunata veste că…

–         Sunt însărcinată – a completat ea fraza.

–         Ce?! – au strigat cei tineri.

–         Da, am puțin mai mult de 3 săptămâni.

–         Asta este genial! Trebuie să mergem la cumpărături, fetița trebuie să aibe tot tipul de haine, o voi ține mereu la modă și Bella la fel trebuie să-și reînnoiască garderoba cu ceva mai maternal.

–         Alice calmează-te – din nou Jasper a încercat să o calmeze pe iubita sa.

–         Un bebeluș, copiii mă încântă! – a spus Rose.

–         Stai un moment Alice, pentru ce zici ”fetița”? Ești cumva ghicitoare? Va fi un băiețel.

–         Nu Bella, eu te sigur că va fi fetiță și o voi duce la cumpărături să o îmbrac la modă și-mi va călca pe urme.

–         Ignor-o te rog – a sfătuit-o Edward pe Bella.

–         Felicitări dragilor, mă bucur pentru voi – a spus Esme.

–         Voi fi unchi! – s-a bucurat Emmett.

–         Felicitări.

–         Mulțumesc Jasper.

–         Asta merită un toast! – din nou Alice.

–         Pentru viitorul lui Edward și al Bellei și pentru copilul care va veni – a spus Carlisle.

–         Noroc! – au spus în cor.

Câteva luni mai târziu, Bella și Edward au mers la Carlisle pentru un control și în final vor putea afla sexul copilului. Bella se încăpățâna că va fi un băiat, în timp ce restul familiei spuneau că va fi o fetiță. Se mutaseră într-o casă mare în New York pe care Edward a cumpărat-o din banii pe care-i lăsase bunicul său. El refuza să primească banii, avocatul a aflat într-una din vizitele lui că Bella era însărcinată și a decis să respecte o parte a contractului și să-i dea jumătate din bani, dar Edward a refuzat să-i primească, i-a acceptat doar când Carlisle l-a sfătuit și l-a încurajat să cumpere casa pe careo voia cu acei bani, așa că fără să se gândească prea mult, i-a luat și a cumpărat casa în care locuiau acum.

–         Bună Carlisle!

–         Bună tată.

–         Bună copii. Ești gata Bella?

–         Da, vreau să le demonstrez că este un băiețel.

–         Vom vedea – a zâmbit Edward.

Carlisle a întins-o pe Bella pe pat și a început cu ecografia, arătându-le fiecare parte care se vedea din copil.

–         Este… – Carlisle șovăia.

–         Ce tată?

–         … Fată – Edward a zâmbit triumfător.

–         Serios? – a întrebat Bella, deși ea ar fi vrut un băiat, chiar dacă era fată, o va iubi la fel.

–         Da, este fată. Nu am nicio îndoială.

–         Vezi? Va fi identică cu tine, te asigur.

–         Deși va fi fată, va trebui să fie identică cu tine – Edward a râs.

–         Și v-ați gândit la un nume?

–         Da, Bella avea mai multe opțiuni pentru fată sau băiat.

–         Și care este?

–         Renesmee Carlie – a spus ea.

–         Este o combinație dintre Esme și Renee și Carlisle și Charlie.

–         Mă bucur că ați amestecat numele meu – a zâmbit Carlisle fericit și el era încântat de venirea nepoatei lui.

După vizita la Carlisle, amândoi stăteau în grădina noii lor case. Bella stătea așezată între picioarele lui Edward.

–         Renesmee Carlie Cullen Swan – repeta Bella.

–         Fata noastră va avea un nume foarte ciudat.

–         Sigur că da, are niște părinți foarte ciudați care s-au căsătorit într-un mod ciudat –ambii au râs.

–         Într-un fel îi mulțumesc bunicului meu pentru ce a făcut – Bella l-a privit neînțelegând – dacă nu era acel contract prostesc și toate ideile lui nebunești eu n aș fi avut curajul să-ți mărturisesc că te iubesc, așa că într-un fel îi spun dator pentru asta.

–         Cred că și eu, dar oricum, vom fi împreună pentru totdeauna. Asta e ceva ce nimeni nu va putea împiedica, cu sau fără contract. Sunt sigură că am fi făcut-o pe cont propriu, poate an fi întârziat puțin mai mult, dar finalul ar fi fost același.

–         Da, ai dreptate și acum chiar nu ne vor despărți, cu fiica noastră la mijloc.

–         Te iubesc Edward.

–         Și eu pe tine.

Și deși mulți ar încerca, nu vor reuși să-I despartă pentru că este destinul lor să fie uniți pentru totdeauna, pentru că deși această poveste se termină aici, viața pe care ei o împart împreună, abia începe.

Sfârșit

____________________________________________________

Și cam atât a fost cu acest fic. Îmi cer scuze pentru greșeli, dar acum chiar m-am grăbit să traduc. Sper că v-a plăcut ficul acesta. Vreau să vă mulțumesc din suflet tuturor celor care au lăsat comentarii, m-a bucura enorm de mult să văd că v-a plăcut ce am ales și să văd că nu a fost o pierdere de timp. Totuși, le mulțumesc și celor care au citit dar nu au lăsat comentarii, sper totuși că motivele au fost altele, nu pentru că nu v-a plăcut ficul:)

Și ca să nu uit, îi mulțumesc din suflet autoarei pentru că mi-a dat permisiunea pentru a traduce acest minunat fic, care pe mine, personal m-a încântat.

Păi, eu cam atât am avut de spus. Lăsați-vă părerile:D ( vă rog frumos;;) )

Eu acum am zburat, am o temă la engleză pe care de câteva ore tot spun că o fac.

Ah! Era să uit ceva:D. Dacă găsiți vreun fic/one shot în spaniolă și ați vrea să-l citiți în română, lăsați un comentariu cu linkul:).

Kisses, AlexaNdra

 

Advertisements

20 thoughts on “Epilog

  1. Da!!!! :X:X:X:X:X:X:X:X
    Awwww ce tareeee!!!:X:X:X:x
    Sunt asa draguti in ficu asta:X:X:X:x
    Eram sigura ca nu va fi cum a zis Bella:))=))
    Ce final frumos:X:X:X
    Sper sa mai gasesti ceva de tradus;;);;)
    Plzz…;;)
    Succes cu celalalt fic acum:)
    Kisses:*:*:*:*:*:*:*:*:*

    Like

  2. trei cuvinte am: OMG!!!!!!!!!!!!!!!! ce tare…. bella si edward au un copil si o sa fie fata!!!!!!!!!!! URA!!!! :)) si o cheama renesmee…….si uraganul alice care vrea numai cumparaturi……si toata familia care zicea ca o sa fie fata
    doar bell se incapatana……bella ramane tot bella

    ps:nu au fost asa multe greseli

    Like

  3. a fost un fic grozav, multumimm mult de traducere! meriti multe laude pentru munca herculeana pe care ai depus/o traducand asemenea capitole kilometrice!
    pupici, allexandra

    p.s. sa ne asteptam de la un al one-shot cat de curand? eu sper ca da!

    Like

  4. Nu stiu daca vei citi comentariul asta,insa eu il voi scrie.Mereu am facut acest lucru si o voi face si in continuare.
    Pentru inceput mi-a placut epilogul. Extrem de frumos,a continut si momente amuzante. Superb. Ficul…nu am cuvinte pentru al descrie si imi dau seama de ce te-a incantat. Pe mine una m-a fermecat si a fost o placere sa il citesc. Autoarea a avut o idee geniala atunci cand la scris.
    Si acum urmeaza cea mai importanta parte a acestui comentariu: Multummim ca ti-ai dedicat timp pentru a traduce acest fic! Mai ales ca timpul dedicat traducerii sale nu a fost in zadar. Multumim! :*

    Like

    1. Eu citesc toate comentariile, doar că nu prea răspund la toate ( rușine să-mi fie 😀 ).
      Mă bucur că ți-a plăcut și să văd că nu sunt singura căreia i-a plăcut acest fic.
      Plăcerea a fost de partea mea! Și nici nu puteam cere mai mult:)
      Îți mulțumesc pentru că ai citit ficul și pentru comentarii:*:*:*:*

      Like

  5. awwww bne noi stiam ca va fi fata dar totusi am stat cumva in suspans :)) pana la urma daca voiai era baiat :))
    A fost un fic frumos, cu un singur defect: scurt!!!!!! De ce?!
    Bne te asigur ca voi spune tuturor fanilor de ficuri twilight pe care ii stiu de el pt ca merita citit! :*
    La mai multe ficuri!
    Cu drag
    Theo
    http://justmejustforever.wordpress.com/

    Like

    1. Îți mulțumesc pentru comentariile tale:*:*:*:* Mă bucur că ți-a plăcut:)
      Nu am avut ce face:D Așa a decis autoarea. Totuși când l-am citit mi-a plăcut foarte mult și am ținut cu tot dinadinsul să-l traduc:D
      Mulțumesc:*:*:*:*>:D<

      Like

    1. O să mai traduc un fic al aceleiași autoare. Este superb, cel puțin mie una mi-a plăcut la nebunie. Bine, o să-l traduc dacă autoarea își dă acordul:)

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s