Geek (tradus)

One-shot scris de indiemonster şi tradus de mine.

________________________________________________________________________________________

Geek

Scurtă descriere făcută de autor : Câteodată, iubirea este acolo unde te aştepţi mai puţin.

________________________________________________________________________________________

Edward’s P.O.V

Deprimat!

Mă privesc pentru ultima oară în oglindă, înainte de a suspina din greu şi de a-mi trece mâna prin părul meu arămiu.

„Oricât te-ai aranja ea mereu te va vedea ca pe un frate, Edward Cullen” mi-am amintit.

„Blestemat subconştient” – am mormăit mintal în timp ce îmi luam ghiozdanul de pe podeaua din camera mea dezordonată.

Singurul lucru care era bine organizat şi în toată splendoarea ei era adorata mea colecţie de discuri şi cărţi. Erau lucrurile mele cele mai de preţ. Cred că nu am încercat să fac ordine în camera mea de când ne-am mutat în Forks, Washington; un mic orăşel în care aproape în toate zilele anului era frig şi ploua. În plus mai era şi monoton. Eram nerăbdător să termin liceul şi să mă mut într-un oraş mare unde să strălucească mereu soarele. Unul dintre motive ar fi fost să fug de zilele întunecate, dar nu era motivul principal. Într-adevăr nu.

Motivul principal avea nume şi prenume. Isabella Swan. Bella; cum îi plăcea ei să i se spună. Cea mai bună prietenă a mea, sau dacă preferaţi, fata de care sunt îndrăgostit de când am văzut-o prima oară. Ea este frumoasă. Chiar foarte frumoasă. Dar nu doar din punct de vedere fizic. Nu.. În realitate nu am cuvinte ca să descriu cât de magnifică este. „Cea mai bună prietenă a mea” face parte dintre acele fete care bagă mâna în foc pentru integritatea şi starea emoţională a altei persoane.

Eu şi familia mea ne-am mutat în acest oraş plictisitor şi întunecat când m-am înscris la liceu; deoarece tatălui meu, Carlisle, i s-a oferit un loc de muncă la spital şi mama mea, Esme, considera mai bună o viaţă liniştită şi monotonă într-un orăşel decât una „activă şi stresantă” într-un oraş mai mare.

În momentul în care am pus piciorul în acest oraş am ştiut că nu voi fi încă unul ca cei de aici. Pur şi simplu „băiatul ciudat şi străin, provenit din Londra”. Nu m-am înşelat când am crezut asta. Majoritatea fetelor şi băieţilor de la liceu mă ignorau. Cu excepţia celor „populari” sau ar trebui să spun „copii cu creierul în spate”. Ei erau dedicaţi în a-mi face viaţa imposibilă. Singura persoană care a îndrăznit să-mi vorbească a fos o fată frumoasă cu nişte ochi căprui, profunzi. M-a ajutat cu orarul meu, să găsesc sălile de clasă, m-a însoţit la ore şi la pauza de masă şi din acea zi ea a devenit cea mai bună prietenă a mea. La început am fost mai distant, credeam că vrea să-mi fie prietenă doar din milă; dar era exact contrariul. Încet, încet mi-am dat seama că voia să fie prietena mea pentru că într-adevăr voia asta. Nu pentru că eram băiatul singur şi tocilar sau ceva de genul. După ce mi-am dat seama, m-am deschis complet ei şi am ajuns să fiu cel mai bun prieten al ei, umărul pe care poţi plânge şi un sprijin personal, la fel cum era şi ea pentru mine. Nu mi-am dat seama în ce moment sentimentele mele faţă de ea au înflorit şi s-au schimbat dintr-o iubire frăţească într-una cum un bărbat iubeşte o femeie. Eram absolut sigur de un singur lucru.

Eu eram necondiţionat şi irevocabil îndrăgostit de Isabella Swan.

Mi-am scuturat capul şi am ieşit din gândurile mele în care eram adâncit, apoi am aruncat o privire la ceas. Era timpul să merg la Bella să o iau de acasă. Asta era rutina noastră. Ea avea o camionetă veche şi şubredă pe care eu o consideram inutilă. Acum o săptămână a fost avariată aşa că eu m-am aferit să o duc şi să o aduc de la liceu. La început a refuzat, dar ce altă opţiune mai avea? Să vină cu maşina de teren a tatălui ei  sau să meargă pe jos 2 kilometri, în timp ce ploua?

Am coborât scările fredonânt un cântec în timp ce mergeam la bucătărie, unde am găsit-o pe mama pregătind micul dejun.

–         Bună dimineaţa, dragule – a spus în timp ce mi-a dat un sărut pe obraz şi punea micul dejun pe masă, iar eu deschideam frigiderul. – Nu ţi-e foame? – a întrebat deoarece eu am luat doar o sticlă de apă minerală.

–         Bună dimineaţa, mamă – am spus în timp ce desfăceam sticla de apă, iar apoi am luat o înghiţitură – Nu, voi întârzia să o iau pe Bella şi nici nu mi-e foame – i-am zâmbit şi m-am apropiat de ea să-i dau un sărut pe obraz – Ne vedem mai târziu.

–         La revedere, fiule – a spus luând un tacâm de pe masă – Salut-o pe Bella din partea mea – am auzit-o strigând când ieşeam pe uşa de la garaj unde era preţiosul meu Volvo.

–         Ok. – am strigat înainte să închid portiera.

Am făcut traseul repede, pentru că ştiam foarte bine drumul şi eram pierdut în gândurile mele. Înainte să-mi dau seama, deja mă aflam în faţa casei ei. Am oprit lângă maşina de servici a tatălui ei şi am mers până la uşa casei ei şi am sunat.

Mama ei, Rene, care semăna cu Bella doar că diferea vârsta, culoarea ochilor şi a părului, mi-a deschis uşa şi m-a întâmpinat cu un zâmbet cald.

–         Bună dimineaţa, Edward – a spus, iar eu i-am răspuns la zâmbet.

–         Bună dimineaţa, doamnă Swan – ea a râs, iar zâmbetul meu s-a lărgit puţin. Râsetul ei îmi amintea de cel al Bellei.

–         Mereu atât de educat – a spus în timp ce îşi agita capul şi zâmbetul ei se mărea – Bella coboară imediat. Ai vrea să mănânci ceva? – a spus în timp ce a făcut un gest prin care mă invita înăuntru.

–         Nu, mulţumesc doamna Swan. Nu mi-e foame – am spus intrând în casă.

–         Ia loc Edward. Bella nu mai întârzie mult – a spus şi mi-a indicat fotoliul.

Am făcut exact aşa cum mi s-a spus şi de la bucătărie l-am putut vedea pe somnul Swan.

–         Bună dimineaţa, domnule Swan – am zâmbit cam forţat. Câteodată tatăl Bellei mă făcea să mă agit. Nu era prea întântat pentru faptul că petreceam o mare parte din timp cu fiica lui.

–         Bună dimineaţa, Edwin – mi-am dat ochii peste cap mintal. Nu conta de câte ori îi reaminteam numele meu tatălui Bellei. Niciodată nu şi-l amintea.

–         Dragule, îl cheamă Edward – a spus doamna Swan dându-şi ochii peste cap. – Se pare că nu eşti în stare să-ţi aminteşti – şi a continuat să gătească ceva pe aragaz în timp ce domnul Swan mormăi ceva răsuflând, iar eu râdeam încet.

–         Tată lasă-l în pace pe Edward – a spus Bella coborând scările. Arăta al naibii de frumoasă. M-am mustrat mintal pentru acele tipuri de gânduri îndreptate către o femeie. Dar cu Bella era dificil. Ea era prea frumoasă pentru proriul ei bine – Bună dimineaţa, dovlecel – a spus în timp ce-mi dădu un sărut pe obraz. Iubeam acest gest, contactul buzelor ei suave cu pielea mea era reconfortant. Parfumul ei m-a copleşit, iar eu zâmbeam puternic. Frezii şi trandafiri. Ca în fiecare zi.

–         Bună dimineaţa, Bella – am zis în timp ce mă ridicam de pe fotoliu şi o urmam în bucătărie.

–         La revedere mamă – şi-a sărutat ambii părinţi pe obraji – La revedere tată. Ne vedem mai târziu – apoi m-a luat de mână, zâmbind puternic şi m-a tras repede din bucătărie.

–         Presupun că asta înseamnă că nu mănânci – a spus Rene din bucătărie. Bella a râs uşurel şi a dat din cap.

–         Nu mi-e foamne, mamă. Ne vedem – apoi a terminat cu târâtul complet din bucătărie în timp ce mama ei îşi lua la revedere.

–         Cineva îşi doreşte foarte mult să meargă la liceu azi am spus nedumerit în timp ce Bella se încheia la jachetă şi închidea uşa.

–         Nu – Bella a negat cu capul în timp ce râdea – Doar că mi-ai lipsit, dovecel – a zis chicotind şi jucându-se cu o şuviţă din părul meu. M-a inundat un val de fericire şi am râs puţin.

–         Şi mie, Bells – am suspinat – Şi mie – mi-a pus mâna în jurul umerilor ei în timp ce ne îndreptam spre volvo-ul meu. Ea nici măcar nu avea idee cât de adevărat era ceea ce tocmai îi spusesem.

________________________________________________________________________________________

Bella’s P.O.V

Negare

Edward şi-a trecut mâna în jurul umerilor mei şi imediat m-am simţit din nou acasă. Acel contact cald şi delicat era reconfortant, ca ceva de care aveam nevoie ca să mă simt completă. El era prietenul meu cel mai bun deşi de multe ori lumea ne confunda cu o pereche de „porumbei” cum spunea mama mea. Dar ei pur şi simplu nu înţelegeau relaţia noastră. Eu aveam nevoie de Edward, de el, de prietenia lui şi de mângâierea lui caldă şi reconfortantă. Rene mereu zicea că eram îndrăgostită de Edward şi nu-mi dădeam seama, că voi ajunge să-mi dau seama când va fi prea târziu şi să mă trezesc acum. După cum spuneam , nimeni nu înţelege relaţia noastră. Aşa cum eu aveam nevoie de Edward, şi el avea nevoie de mine. Ştiu că e greu de crezut, dar eu eram sprijinul lui emoţional cum şi el era al meu.

Edward a deschis portiera copilotului pentru mine, fiind un gentlemen, cum făcea de obicei. Cu toate acestea, nu făcea acest lucru cu falsitate, el aşa era. Aşa a fost crescut. I-am dat o şuviţă de păr din părul lui arămiu, minunat, de pe faţă în timp ce-i zâmbeam şi intram în maşină. Mereu i-am adorat şi invidiat părul, de acea nunaţă neobişnuită de cupru, catifelat şi strălucitor. Trebuia să recunosc, nu aveam niciun motiv să mint. Edward era extrem de frumos. Era palid, înalt, suplu, dar musculos şi chipul lui, ascuns după părul lui mătăsos, semăna cu o statuie de marmură; mandibula încadrată perfect, nişte buze perfecte şi pline; în spatele acelor ochelari, nişte ochi verzi minunaţi, care scânteiau când era nervos şi străluceau când era fericit. Am suspinat.

–         La ce te gândeşti? – sunetul vocii lui m-a făcut să tresar puţin – Îmi pare rău, nu voiam să te sperii. Doar că în dimineaţa asta pari cam absentă – a explicat în timp ce mă privea cu colţul ochiului.

I-am zâmbit şi am pus o mână pe umărul lui.

–         Nu am nimic, dovlecel – am spus şi mi-am aruncat privirea pe geam.

–         Te pot întreba  ceva? – a întrebat cu un ton din care se distingea teama. Mi-am dat ochii peste cap auzind tonul vocii lui. Edward parca maşina. Am observat cum Jacob mă saluta cu un gest din mână în timp ce se dădea jos de pe motocicleta lui şi mi-a făcut cu ochiul.

–         Edward – l-am certat – ştii că poţi să-mi spui şi să mă întrebi orice. Nu există secrete între noi. – i-am spus în timp ce el oprea maşina.

–         Îţi place Jacob? – a întrebat. M-am încruntat puţin, gândindu-mă la întrebare şi la ce răspuns să-i dau.

–         Nu ştiu – am suspinat – Mă atrage puţin… dar… – mi-am strâns mai mult buzele gândindu-mă cum să-i explic ce simţeam.

–         Dar? – o scurtă bătaie în geam ne-a făcut pe amândoi să tresărim. Edward a coborât geamul şi am văzut-o pe Tanya Denali care-l privea pe Edward cu un zâmbet mare.

________________________________________________________________________________________

Edward P.O.V

Începutul sfârşitului

Am coborât geamul maşinii şi am văzut chipul Tanyei care mă privea cu un zâmbet prietenos, căruia i-am răspuns.

–         Bună Tanya – am spus, iar zâmbetul mi s-a lărgit.

Ea a râs suav.

–         Bună Edward – şi-a trecut o mână prin păr apoi s-a uitat la Bella – Bună Bella – a spus în timp ce zâmbetul îi pieri puţin.

–         Bună – a răspuns Bella pe un ton sec. M-am încruntat şi i-am arătat o privire ca să o avertizez că mai târziu îmi va da o explicaţie pentru comportamentul ei.

Tanya şi-a dres glasul, iar eu mi-am întors atenţia la ea.

–         Edward… – a spus  înainte să se blocheze şi să-şi coboare privirea.

–         Da Tanya? – ea şi-a ridicat privirea şi eu i-am dat un zâmbet de încurajare. Nu înţelegeam de ce avea atitudinea asta.De când o cunosc a fost o persoană plăcută. Îmi cădea bine.

–         Mă întrebam dacă... – a roşit şi brusc s-a orpit din vorbit. M-am încruntat şi am privit-o confuz în timp ce ea suspina şi lua o gură de aer. – Ştiu că nu e convenţional. Se presupune că ar trebui ca tu să fii cel care o spune, dar… – a suspinat din nou frustrată şi apoi părea că se calma şi mi-a dat un zâmbet cald – Ţi-ar plăcea să mergi să iei cina cu mine în seara asta?

–         Oh... – Wow… Era singurul lucru la care mă puteam gândi. De ce ar vrea Tanya Denali să meargă la cină cu mine?

Totuşi… De ce nu?

De ce să nu o fac, din moment ce fata de care sunt îndrăgostit mă vede doar ca pe un frate? De ce să nu încerc să trec peste asta şi să-i fiu un prieten adevărat? Aşa amândoi am fi fericiţi. Eu cu Tanya şi ea cu Jacob.

Mereu am considerat-o pe Tanya atractivă. Nu se compara cu ce simţeam pentru Bella, dar ştiam că dacă voi renunţa la Bella, sentimenele mele pentru Tanya vor înflori. Tanya era o persoană plăcută, atractivă şi sunt sigur că dacă nu aş fi cunoscut-o pe Bella poate aş fi fost îndrăgostit de ea acum. Sau poate că nu. Nu mai e nimeni ca Bella.

–         Dacă nu vrei… eu… îmi pare rău Ed… – am întrerupt-o. Mi-am dat seama că o lăsasem să aştepte prea mult şi sigur ea a interpretat greşit tăcerea mea.

–         Nu! Nu, nu! – am spus în timp ce ridicam mâinile – Eu… – am luat aer şi apoi am zâmbit puţin – Sunt sigur că ne vom distra în seara asta Tanya – zâmbetul meu s-a lărgit puţin – Vin să te iau la 8, e bine?

___________________________________________________________________________________

Bella’s P.O.V

Momentul adevărului

Căţea – am gândit îmi timp ce-mi încrucişam braţele – Evident îţi va spune că nu. El nu ar renunţa la vinerea noastră de pizza pentru că tu, regina popularităţii, l-ai invitat la cină.

–         Dacă nu vrei… – sigur că nu vrea. Dacă ar vrea să meargă la cine, ar merge cu mine – eu… îmi pare rău Ed…

–         Nu! Nu, nu! Nu, nu?! Am gândit alarmată în timp ce-mi desfăceam braţele – Eu… – Edward a luat aer. Era agitat? Pentru că ea l-a invitat la cină? Îi plăcea? Dintr-o dată un sentiment de furie a trecut prin corpul meu. De ce nu mi-a spus niciodată că se simţea atras de Tanya Denali? El nu trebuie neapărat să-ţi spună, Bella-mi-am amintit – Sunt sigur că ne vom distra în seara asta Tanya – zâmbetul lui s-a lărgit, iar mie mi se întorcea stomacul pe dos – Vin să te iau la 8, e bine? – CE?!

Ce s-a întâmplat cu vinerea noastră de pizza? – am gândit în timp ce mi se strângea stomacul.

Tanya s-a apropiat şi i-a dat un sărut lui Edward pe acelaşi obraz pe care eu l-am săurtat azi dimineaţă, cel pe care-l conseideram al meu.

Al tău? – mi-a spus o voce din capul meu în bătaie de joc – Edward poate lăsa pe oricare barbie de plastic să-l sărute şi asta e dorinţa lui.

Dar… – am gândit nepunticioasă.

Dar ce, Bella? – a spus acea voce stresantă – De ce te deranjează atât? Cumva eşti… geloasă?

Geloasă? Eu nu aş putea să fiu geloasă. Pentru că atunci, asta ar însemna că…!

Şi atunci adevărul m-a lovit.

Oh, rahat, rahat şi mai mult rahat…

________________________________________________________________________________________

Edward’s P.O.V

Veşti bune!

După ce Tanya a plecat m-am întors şi am văzut-o pe Bella cu privirea exorbitantă în timp ce se uita pe parbriz dar fără să observe nimic în realitate. Era mai palidă decât de obicei şi respira întrerupt. Un val de panică m-a inundat în timp ce vedeam spaima în ochii ei ciocolatii.

–         Bella! – am exclamat în timp ce am luat-o de umeri şi am întors-o între mine. Mi-am trecut înnebunit privirea peste chipu şi corpul ei, încercând să găsesc vre-o rană sau vre-un semn pentru atitudinea ei.

–         Edward! – a exclamat cu vocea spartă şi putema vedea teama inundându-i ochii-i de culoarea ciocolatei. – Eu…tu… şi… eu…nu… Oh, la naiba! Nu! – singurul lucru pe care-l spunea erau incoerenţe şi asta mă îngrijora şi mai mult.

–         Bella, ce se întâmplă? – am întrebat înnebunit.

–         Edward! – a exclamat înainte să înceapă să plângă. Asta m-a neliniştit şi mai mult decât eram. Bella nu plângea niciodată. Niciodată.

Am legănat-o aproape de mine, iar ea suspina uşurel. Voiam să-mi spună de ce era tristă. Dacă motivul era Jacob, jur că eram în stare să-l vânez ca un câine şi să-i fac moartea lentă şi dureroasă. Mai întâi i-aş smulge pielea soioasă, bucăţică cu bucăţică, în timp ce mă bucuram de durerea care i-o cauzam; apoi muşchi cu muţchi şi în ultimul rând, când m-ar ruga să-l omor, i-aş rupe oasele pe rând şi l-aş lăsa să sângereze până la moarte.

–         Edward! – a strigat Bella cu vocea spartă, scoţându-mă din gângurile mele sadice.

Am început să fredonez cântecul de leagăn pe care l-am compus pentru ea, în timp ce îi mângâiam încet părul şi inspiram parfumul ei. S-o uit ar fi ca un blestem. O pedeapsă. Serios acum… La ce m-oi fi gândit când i-am spus „da” Tanyeie?

–         Ce s-a întâmplat, draga mea? – am întrebat blând.

–         Îmi poţi face o favoare? – a întrebat în şoaptă. Folosind un ton temător.

–         Desigur Bella – am şoptit şi eu la rândul meu – Ştii că mereu voi fi aici pentru tine, dovlecel.

Ea a râs uşor.

–         Hei! Nu fura porecla inventată de mine! – a exclamat în timp ce-mi dădea o lovitură jucăuşă în umăr.

–         Niciodată nu am ştiut de ce îmi spui aşa – am spus în timp ce ştergeam cu degetul o lacrimă ce cădea pe obrazul ei.

–         E din cauza părului tău – a spus cu un zâmbet ce tocmai se aşeza pe buzele ei cărnoase.

–         Părul meu? – am întrebat ridicând o sprânceană.

–         Da, părul tău. Are acea nuanţă de bronz care-mi aduce aminte de portocale; iar portocalele-mi amintesc de dovleci, iar dovlecii la rândul lor de Halloween şi de primul Halloween pe care l-am petrecut împreună. M-ai ajutat cu dovlecii. Şi dovlecii îmi amintesc de mai multe lucruri legate de tine… – a explicat dând din umeri. Încă o dată modul în care gândea ea m-a lăsat perplex.

–         Oh... – am spus, apoi mi-am amintit – Eşti gata să-mi spui ce ţi s-a întâmplat? Sau vrei să-mi ceri ceva mai întâi? – am întrebat în timp ce-i mângâiam obrajii ce căpădau o culoare trandafirie adorabilă.

–         Edward, faza e că... eu… eu cred că… nu, sunt sigură că… – sunetul clopoţelului a întrerupt bâlbâiala zisă de Bella în timp ce eu mă încruntam de confuzie – La naiba! – a strigat Bella, iar apoi a suspinat profund – Trebuie neapărat să mergi la ore? – m-a întrebat făcând o grimasă.

Nu m-am gândit de două ori.

–         Sigur că nu. Orice ar fi de îţi dă această stare este mai important decât liceul – am spus trăgând-o la pieptul meu. Apoi i-am sărutat frunea şi am şters lacrimile care încă mai rămăseseră.

–         Mulţumesc, Edward – a şoptit în timp ce-mi dădea un sărut pe obraz şi se aşeza mai bine pe scaunul copilotului.

A suspinat şi m-am uitat în oglinda retrovizoare ca să ies din parcare.

–         Unde vrei să mergi? – am întrebat încet.

–         Într-un loc în care să putem vorbi – a şoptit cu vocea tremurând. Nu mi-a plăcut deloc tonul ei. Era sumbru şi bucuria şi dulceaţa atât de obişnuite în vocea ei de soprană fuseseră înlocuite cu nervi.

–         Bella, mă nelinişteşte. Ce se întâmplă? E ceva rău? – am întrebat, iar în vocea mea se putea recunoaşte disperarea.

–         Pentru mine nu… – apoi s-a cutremurat puţin – Nu ştiu pentru tine – a vortit foarte încet.

Eram cu nervii în pioneze. Ce a vrut să spună cu asta?

În drum spre poieniţa noatră m-am tot gândit la motivul pentru care starea ei de spirit era sumbră şi nervoasă. Era o veste importantă… Se muta din Forks? Nu, nu cred. Mama ei mi-ar fi spus ceva legat de asta azi dimineaţă. În plus Bella refuza acea propunere şi a fost ceva care s-a întâmplat după discuţia mea cu Tanya pentru că era într-o dispoziţie bună dimineaţă când am fost să o iau de acasă. Poate bou’ de Jacob a avut ceva de a face. Am văzut cum a salutat-o înainte ca Tanya să mi se adreseze… atunci, dacă are legătură cu Jacob şi e ceva bun?… De ce comportamentul ei ciudat? Ea a spus că era ceva bun pentru ea şi ceva care ar putea fi rău pentru mine…

Atunci adevărul m-a lovit.

Ea ştia despre sentimentele mele pentru ea. Ea ştia şi voia să rupă prietenia noastră… ea m-a schimbat cu Jacob şi de-aia se comportă aşa.

–         Edward? – a şoptit Bella în timp ce mă lua de umăr – Ce se întâmplă, dovlecel?

Mi-am încleştat maxilarul şi respiram întrerupt şi am oprit maşina lână drumul pe care trebuia să mergem până la poiana noastră.

–         Ştiu ce vrei să-mi spui – am spus brusc ieşind din maşină.

–         A, da? – a întrebat temătoare şi tremurând.

–         Da – am răspuns sec Nu e nevoie să-mi spui – Bella mi-a trimis o privire de durere, iar ochii ei se umezeau.

–         Măcar puteai să mă respingi mai amabil – a spus în timp ce lacrimile îi inundau obrajii şi tremura – Văd că te-am subestimat.

–         Să te resping? – am întrebat confuz – Despre ce vorbeşti? Nu veneai aici ca să-mi spui că mă lăsai pentru Jacob şi să mă îndepărtez de tine?

–         Jacob? – a întrebat ştergându-şi lacrimile şi încruntându-se – Să te las pentru Jacob? Dumnezeule! Sigur că nu – a spus apropiindu-se de mine cu un rânjet. – De unde ţi-a venit ideea asta stupidă?

–         Eu… – am şoptit în timp ce mă simţeam ca un idiot pentru că am făcut-o să plângă… Stai… ea a spus să o resping? – Să te resping? – am întrebat cu o voce mai acută decât de obicei. Respiraţia mea urca şi cobora şi eram sigur că aveam ochii bulbucaţi.

–         Eu… – a spus Bella închizându-şi ochi. Apoi a zâmbit – De ce nu ne plimbăm puţin Edward? – m-a întrebat în timp ce m-a luat de mână şi se întrepta către drumul care ne ducea la poieniţă.

Doar că de data asta era diferit.

Pentru că ea a încrucişat degetele noastre.

Fireşte că drumul a fost parcurs în linişte. Ea se juca cu degetele noastre incrucişate şi îmi evita privirea. Eram curios şi cu nervii făcuţi praf. Ea a spus „să mă respingi”. Asta înseamnă că vrea să-mi facă o propunere sau… Sau poate simte ceva pentru mine…

Nu, Edward – m-am certat mintal – Eşti un visător, evident are legătură cu „favoarea” pe care vrea să ţi-o ceară.

Când în sfârşit am ajuns în poiană Bella a dat drumul mâinilor noastre, făcând ca mâinile mele să cadă din cauza lipsei atingerii ei, iar ea mergea în centru.

Soarele ieşise în timp ce noi mergeam în acel mic loc plin de flori şi în acest moment se afla între copacii şi îi dădea Bellei o lumină angelică în timp ce ea îşi deschidea braţele încercând să simtă toată căldura soarelui.

Era într-adevăr un înger.

Îngerul meu.

Ea a închis ochii şi şi-a ridicat puţin braţele învârtindu-se şi soarele îi făcea părul să aibe sclipiri roşcate. Îi evidenţia pielea ei palidă şi genele groase pe sub care mă privea. Buzele ei roz şi pline erau întredeschise şi obrajii ei îmbujoraţi, iar vântul dansa cu părul ei în propriul şi misteriosul lor ritm.

M-a lăsat fără răsuflare; încă o dată.

–         Vin-o aici – a spus Bella întinzând o mână pe care am apucat-o imediat. – Îmbrăţişează-mă – a cerut în timp ceşi odihnea capul pe pieptul meu – Am nevoie să mă atingi, dovlecel – cu respiraţia întreruptă şi inima bătând ca şi cum ar fi fost la o cursă de maşini, m-am supus cerinţelor ei – Vreau… – a şoptit – vreau să-mi faci o favoare – a spus cu o voce tristă.

–         Spune-mi ce doreşti, draga mea. Doar spune-mi – am spus disperat.

–         Vreau… – a luat o gură de aer – Vreau să… – s-a oprit brusc şi şi-a îngropat faţa în pieptul meu. Puteam să simt căldura din obrajii ei îmbujoraţi prin cămaşa mea, până la piept.

–         Bella, trebuie doar să-mi spui ce doreşti – disperarea mea s-a transformat în spaimă.

–         Ai putea… Ai putea să nu mergi la cină cu Tanya în seara asta? – a întrebat încet, ca şi cum s-ar teme să nu mă rănească.

„Favoarea” ei m-a lăsat fără cuvinte. De ce nu voia să merg la cină cu Tanya în seara asta?

Bella a interpretat greşit tăcerea şi încordarea mea. Am simţit-o încordându-se în braţele mele.

–         Bine… dacă tu vrei… adică vreau să spun, nu ai de de ce să nu te duci la cină cu fata care-ţi place doar pentru că prostuţa de cea mai bună prietenă a ta îţi spune să-faci „favoarea” de a… – am întrerupt-o punându-mi un deget pe buzele ei.

–         Bella – am spus confuz – Tanya nu este fata de care sunt îndrăgostit – m-am încruntat şi am scuturat capul neputincios.

–         Atunci chiar eşti îndrăgostit de cineva? – a întrebat cu… tristeţe?

Tristeţea ei mi-a dat puţin din speranţele false pe care mi le-am interzis până acum. Simţeam cum inima mea s-a trezit dintr-un somn adânt.

–         Da – am spus cu sinceritate.

–         La naiba, Edward! – a spus dându-mi drumu la mână şi începând să dea mici lovituri în pieptul meu – De ce? – a suspinat puţin în timp ce eu o priveam dezorientat – Eu… – vocea ei s-a rupt şi şi-a fixat privirea în pământ – Eu te iubesc Edward – a spus în timp ce se lăsa pe jos şi eu m-am piertut într-o mare de senzaţii.

________________________________________________________________________________________

Bella’s P.O.V

O întorsătură neaşteptată şi un… final fericit?

Gata.

I-am mărturisit.

I-am mărturisit „marea mea descoperire”; cea pe care o ştiam de mult timp dar negam să accept până când am văzut că era să fie totul pierdut.

Acum putea să mă respingă şi să mă lase aici ca să meargă la fata de care, spre nenorocirea mea, era îndrăgostit.

Liniştea nenorocită care era între noi mă dispera. Pur şi simplu voiam să mă respingă rapid ca să pot să mă duc acasă, să plâng şi să mănânc o îngheţată mare în timp ce vedeam filme romantice şi îmi blestemam „soarta”.  Dacă am acea chestie blestemată.

Edward s-a lăsat să cadă lângă mine şi mă privea direct în ochi. Prin ochelarii lui am putut vedea o pare de emoţii în acei ochi verzi, profunzi. Mă privea şi avea buzele acelea perfecte întredeschise şi o şuviţă din părul lui îi acoperea o parte din faţă. Încet, încet s-a apropiat de mine cu respiraţia sacadată, imitând-o la perfecţie pe a mea, în timp ce răsuflările noastre , a lui cu acel miros de mentă, se amestecau. Chipul lui era la centimetrii depărtare faţă de al meu  şi eu eram mai nerăbdătoare ca niciodată să rup distanţa dintre noi şi să ating cu buzele mele acele buze ale lui, roz, perfecte. Am ridicat mâna şi i-am luat ochelarii ca să pot observa mai bine avei ochi al dracului de frumoşi care acum părau că sclipesc.

–         În sfârşit… – a şoptit Edward înainte de a-şi uni buzele de ale mele.

________________________________________________________________________________________

Edward’s P.O.V

Inimaginabil!

Buzele ei suave, dulci şi perfecte se mişcau împotriva alor mele într-un dans lent, trorturant, dulce şi incredibil de plăcut. Era chiar mai plăcut decât în toate acele fantezii. Totuşi, niciuna dintre ele nu se compară, nici măcar puţin, cu acest moment inimaginabil.

Era pur şi simplu perfect.

M-am mişcat şi mai aproape de ea şi mi-am pus mâinile pe talia ei delicată şi subţire. Degetele ei s-au înnodat în părul meu, umplându-mă de satisfacţie. Limba ei mică şi caldă a cerut permisiunea pentru a ajunge în gura mea, pe care i-am acordat-o bucuros.

Atunci ea a zis pentru a doua oară cuvintele care mi-au schimbat viaţa pentru totdeauna.

–         Te iubesc – a şoptit deasupra buzelor mele. Respiraţia mea a devenit şi mai sacadată şi sărutul a crescut la alt nivel. Inima mea părea că vrea să-mi iasă din piept şi delicioasa luptă dintre limba ei şi a mea mă făcea să mă dezechilibrez literalmente.

–         Spune-o din nou – am murmurat în timp ce buzele mele coborau pe gâtul ei, simţindu-mă ca un copil cu o jucărie nouă.

–         Te iubesc – a murmurat respirând sacadat.

–         Din nou – am spus sărutând cu mai multă pasiune.

–         Te iubesc – a spus din nou în timp ce-şi lăsa capul pe spate.

–         Încă o dată – am zis apăsând-o şi trăgând-o de mijloc.

–         Te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc… – a spus din nou şi din nou, iar eu mă simţeam cel mai fericit bărat din lume.

Mi-am pus mâinile de o parte şi de alta a feţei ei şi i-am sărutat buzele cu pasiune. Mi-am amintit că trebuia să fiu mai blând cu ea, dar era destul de dificil când ea îşi trecea mâinile peste paţa mea şi prin părul meu. Ea s-a întins pe pământ şi eu m-am pus deasupra ei, dar mă sprijineam în coate pentru a nu fi cu toată greutatea corpului meu deasupra ei.

–         Te iubesc Isabella Marie Swan – am şoptit în urechea ei cu vocea răguşită, buzele mele jucându-se cu lobul urechii ei. Ea a tremurat puţin, dar apoi mi-a cuprins chipul cu mâinile ei micuţe şi mi-a dat un sărut înnebunitor.

Nu mi-am dat seama în ce moment soarele s-a ascuns după nori, dar, în orice caz în acest moment eram uzi din cauza ploii. Bella a tremurat de frig iar eu m-am ridicat ca să-i dau haina mea.

–         O să răceşti – i-am spus punând haina pe umerii ei. Ea a negat din cap.

–         Am şi eu haina, dovlecel – mi-a luat jacheta din mână şi mi-a pus-o pe umeri. – Tu vei răci dacă nu o vei pune pe tine – s-a apropiat până când buzele ei erau la urechea mea. M-am cutermurat uşor – Nu aş vrea ca cel mai bun prieten al meu şi acum cel-mai-tare-iubit-din-întreaga-lume să răcească – am zâmbit şi am luat-o de coapse.

–         A, da? – am întrebat sărutându-i gâtul – Pot să ştiu cine e ăla? – am întrebat glumind.

–         Oh, sigur îl cunoşti – a spus ridicând din umeri şi scoţând un “Hum hm?” – Oh, da. Este extrem de frumos – pe buzele mele s-a format un zâmbet mare, iar prin corpul meu a trecut un val de satisfaţie când am aflat că acel înger mă considera atractiv.

–         Da? – am întrebat sărutând-o pe obraz.

–         Da… ador părul lui mătăsos, de culoarea bronzului – a spus jucându-se cu o şuviţă din părul meu care-mi intra în ochi – Îi iubesc ochelarii – a spus luând ochelarii de jos, de unde-i lăsasem când ne sărutam şi şi-i-a pus la ochi. Îi veneau bine – Iubesc buzele lui pline şi perfecte – murmură trecându-şi un deget deasupra lor – Şi cel mai important…

–         Da? – am murmurat.

–         Îi iubesc acei ochi verzi, frumoşi şi strălucitori şi personalitatea lui minunată. Ţi-am spus că este unul dintre fiinţele cele mai minunate care există? – a întrebat în timp ce-şi trecea mâinile pe umerii mei.

–         Nu – am şoptit privind acei ochi profunzi asemeni unui ocean de ciocolată – Dar îţi pot spune că este un bărbat foarte norocos. Probabil e cel mai norocos din întreaga lume – am murmurat în timp ce i-am dat un sărut scurt pe buze.

–         Hum hm? a încuviinţat – Şi asta de ce? – a întrebat jucându-se cu părul meu.

–         Pentru că are iubita cea mai frumoasă, atât la interior cât şi la exterior, din întreaga lume – am spus ridicându-mă o dată cu ea pentru că avea braţele în jurul gâtului meu. A sărit şi şi-a încrucişat picioarele în jurul taliei mele, iar eu o ţineam ca să nu cadă – Şi ştii ce mai e? – am întrebat în timp ce mă învârteam. Bella a râs şi a dat din cap în semn că „nu” – O iubeşte! – am spus în timp ce priveam la cer, iar râsetele şi viteza cu care ne învârteam creşteau. – Te iubesc, Isabella Marie Swan! Te iubesc mai mult decât propria-mi viaţă! Eşti totul. Totul pentru mine. – Bella scotea mici râsete, care erau muzică pentru urechile mele, iar noi continuam să ne învârtim. Azi a fost cea mai frumoasă zi din întreaga mea existenţă. Şi totul datorită acestei fete a naibii de frumoasă care stătea la mine în braţe.

________________________________________________________________________________________

Câteva ore mai târziu…

–         Atunci… – a spus Bella în timp ce a împreunat mâinile noastre şi se aşeza mai bine pe locul copilotului.

–         Spune-mi iubire… – am zis zâmbind şi mai mult şi pornind maşina.

–         Nu vei mai merge la cina ta cu Tanya, nu-i aşa? – a întrebat cu ochii îngustându-i-se.

–         Ei bine… eu… ăă.. – am gângurit.

–         Edward Cullen! – a exclamat Bella, fără a-i veni să creadă, dând drumul mâinii mele şi încrucişându-şi braţele la piept. – O să mergi la cina aia blestemată cu Tanya? – a întrebat cu un ton îndurerat.

–         Bineînţeles că nu, Bella – am spus în timp ce o luam din nou de mână – Era doar o glumă… Dar…

–         Dar ce? – a întrebat Bella nerăbdătoare.

–         Tu nu vei merge la întâlnirea ta cu Jacob, nu? – am întrebat tensionându-mă puţin.

–         Nu, sigur că nu – a spus ca şi cum ar fi fost ceva evident – Jacob… nu îmi place – a oftat – Îl văd ca pe un… frate – a explicat aruncându-mi o privire usturătoare – Cunosc doar o persoană pe care o iubesc acel mod şi acea persoană e departe de a fi Jacob.

–         Hum hm? – am întrebat cu un zâmbet arogant.

–         Aha… – a spus cu un zâmbet răuvoitor care se mărea puţin câte puţin. – Se numeşte Dan – a spus suspinând dramatic.

Deşi ştiam că este o glumă, zâmbetul mi-a pierit şi gelozia a ieşit la suprafaţă.

–         Dan? – am întrebat încruntându-mă – Care Dan? Îl cunosc?

–         Aha – a răspuns uitându-se pe fereastră.

–         De unde? – am cerut să ştiu.

–         De la liceu – a dat din umeri.

–         Tu cum l-ai cunoscut? – am cerut din nou.

–         De la ora de franceză. Ar trebui să vezi ce accent are – a suspinat – este al naibii de sexy – a suspinat din nou.

–         Bella nu e amuzant – am îngăimat în timp ce strângeam cu forţă de volan.

Bella a început să râdă tare şi s-a întors să-mi dea un sărut rapid şi scurt pe buze.

–         Eşti adorabil când devii gelos – a spus chicotind.

–         Hmph! – am spus enervat.

–         Stai liniştit, nu există decât un băiat pentru mine – a spus în timp ce încrucişa din nou mâinile noastre.

–         Da… Dan – am spus sarcastic, iar Bella a râs.

–         Opreşte acolo – a ordonat în timp ce-mi arăta într-o parte a şoselei. Am ridicat o sprânceană.

–         Pentru…? – am întrebat.

–         Tu doar opreşte – a spus simplu. Am ridicat din umeri şi m-am supus. Tata îmi spunea mereu că trebuie să le asculţi pe femei chiar dacă au fost rele şi… Hei! Cine sunt eu ca să o contrazic? Am suspinat şi mi-am scuturat capul. Am simţit cum Bella se aşeza mai comod. – Aşa că… Crezi că singura persoană pe care o iubesc este „Dan”? – a spus ridicând o sprânceană. Un zâmbet mi-a apărut pe faţă şi am negat încet din cap – Ce bine… pentru că cel pe care-l iubesc nu are accent francez…

M-am încruntat.

–         Despre ce vorbeşti? – am întrebat luând-o de talie. Bella a chicotit şi mi-a dat un sărut rapid care m-a făcut să am pe faţă un zâmbet prostesc.

–         Ei bine..păi… – a suspinat – Că „iubirea mea platonică” se numeşte Edward Cullen, are 17 ani, accent britanic; este palid, musculos, are un păr neobişnuit – dar asta nu-l face mai puţin adorabil – de culoare arămie şi este cel mai bun prieten al meu pe care-l iubesc la nebunie.

–         Nu cred că este platonic. – am murmurat  în timp ce-i sărutam buzele pline.

–         Nu – a şoptit înainte să adâncească sărutul.

Eram în pauza de masă. De acum 3 luni şi 2 săptămâni eu şi Bella am început să ieşim, iar acestea au fost cele mai fericite 3 luni şi 2 săptămâni din întreaga mea viaţă.

–         Ce faci? – a întrebat în timp ce-şi lăsa tava cu mâncare pe masă şi-mi lua ochelarii ca să şi-i pună. Iubeam când făcea asta; era frumoasă cu ei.

–         Nimic, aştept cu disperare ca iubita mea să ajungă să cumpere prânzul ca să-i devorez buzele – am spus zâmbind.

–         Hum hm? – a întrebat în timp ce zâmbea şi ne uneam buzele – Ştii ceva? – a întrebat în timp ce-şi înnoda degetele în părul meu.

–         Hmm? – am întrebat, iar ea se juca cu fermoarul de la puloverul meu; la fel adoram şi când făcea asta. Acum înţelegeam de ce fotbaliştii le lasă pe majorete să le poarte jachetele. Era ca o formă de a declara că sunt ale lor.

–         Ieri am primit scrisoarea de la Brown – a spus.

–         Şi…? – am întrebat cu emoţie.

–         M-au acceptat! – a strigat râzând, iar eu mă îndrepram spre ea ca s-o iau în braţe – Vom merge împreună la Brown! – a spus în timp ce-mi săruta buzele şi începuse să ţopăie.

Oh, da!

Nu puteam să mai cer nimic de la viaţă. Decât să nu mă îndepărteze de îngerul meu.

___________________________________________________________________________________

Nota autorului: Acolo unde spune „Câteva ore  mai târziu…”, nu au făcut nimic, doar s-au bucurat unul de compania celuilalt.

Nota traducătoului: Acesta a fost un one shot cam lung. Eu sper că v-a plăcut, deoarece mie mi-a plăcut foarte mult ideea şi modul în care evoluează lucrurile. Sper că am făcut o treabă bunăJ. Şi scuzaţi greşelile, dar m-am cam grăbit să traduc şi traduceam şi eu când aveam timp.

Advertisements

8 thoughts on “Geek (tradus)

  1. Adorabil , este minunat totul, iar daca cineva spune ca nu i-a plăcut am sa-l distrug , frate cum sa nu iti placa e minunat s-ar face un film de Oscar dupa cele scrise mai sus . Felicitări Alexandra traduci minunat si sa stii ca ai gusturi foarte bune in alegerea one-shot-urilor.Eu una as mai citi o mie de shot-uri de genul asta .Sper ca ai sa mai traduci si pe viitor.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s