Ignorada (tradus)

După cum spune şi titlul, acesta este un one-shot. L-am gasit pe www.fanfiction.net şi mi s-a parut interesant, aşa că l-am tradus.

Scurtă descriere: Bella îl iubeşte în secret pe Edward Cullen, dar acesta o ignoră complet.

_______________________________________________________________________________________

Ignorada

Altă zi, altă noapte, alt vis cu Edward Cullen. Ca de obicei, mă culc în patul meu şi mi-l imaignez, îmi imaginez chipul lui, ochii lui şi zâmbetul lui incredibil.

Am încercat să-l evit de multe ori, dar mi-este imposibil, el domneşte în gândurile mele mereu, îmi ocupa mintea şi nu mai lasa spaţiu pentru nimic. După ce am mai plans înca câteva ore, am adormit şi l-am visat.

M-am trezit de dimineaţă, m-am schimbat cât mai frumos am putut pentru ca să-l impresionez şi ca să se uite la mine. Am ajuns la şcoala şi el era aici, râzând cu prietenii lui. M-am apropiat puţin şi el s-a întors, repede am întors privirea, am roşit şi am plecat repede de acolo.

La prima oră s-a apropiat de mine, iar eu eram agitată şi mi-au scăpat toate lucrurile. El a râs şi a plecat lăsându-mă să mă afund în ruşinea care a pus stăpânire pe mine.

După asta nu s-a mai apropiat de mine, iar eu m-am întristat. Colega mea se uita la mine şi în timp ce rade, mă întreabă:

-Este adevarat ca îţi place de Edward?

M-am facut albă şi m-am încordat. Ştiau secretul meu şi mai mult ca sigur şi el stia. În acel moment am luat o decizie. În sfârşit îi voi spune tot ce simt, nu îi voi mai ascunde acest lucru.

M-am apropiat de el şi l-am privit în ochi, eram pe punctul de a articula cuvântul, când el s-a întors şi s-a îndepărtat de mine. Am încercat să-l opresc, dar el nu mă asculta. Era prins in ceea ce vorbea cu prietenii lui, aşa că am renunţat.

Treceau zile şi atitudinea lui nu se schimba. Plângeam în fiecare noapte. Prietenele mele erau îngrijorate. Chipul meu arăta tristeţe şi strălucirea din ochii mei a dispărut.

Fiecare zi ce trece este o furtună, un iad; inima mea nu mai rezista şi se rupea in bucăţele. Acasă, făceam foarte urât ca să mă mute la altă şcoală, dar părinţii mei refuzau aşa că a trebuit sa resist să fiu ignorata şi să fiu rănită cel mai profund.

Culmea, azi trebuia să am sportul, chinul mei datorită lipsei mele de coordonare pe care o am. Am fost puşi în aceeaşi echipă de fotbal, îmi pasă mingea şi când am încercat să dau cu piciorul în minge, m-am încurcat în propriile mele picioare şi am căzut pe podea. Toţi râdeau şi îşi băteau joc de mine. Lacrimile nu au întârziat să-şi facă apariţia datorită umilinţei.

M-am uitat la Edward. El nu râdea, ci încerca să se apropie de mine, dar s-a oprit.

Am luptat împotriva durerii piciorului meu şi am plecat fugind de acolo. Am ajuns într-o încăpere goală, m-am aşezat pe jos şi am început să plâng disperată. Nu puteam să cred tot ce mi se întamplase.

El ajunsese cu o cutie cu ţesuturi. M-am ascuns după părul meu. El s-a aşezat lângă mine pe podea. M-am întors spre el, iar el mi-a oferit o batistă.

-Nu plânge – mi-a spus în timp ce îmi ştergea lacrimile cu batista – Nu trebuie să-i iei in serios, nu trebuie să-şi bată joc de tine.

Aproape am râs de ironia cuvintelor lui din moment ce ştiam că şi el a râs de mine în nenumărate randuri.

-Şi tu ai râs şi ţi-ai bătut joc de mine. – am încercat să-I reproşez, dar părea mai mult o părere de rău.

-Nu este adevărat. – mi-a spus.

-Nu vorbea de acum, ci din totdeauna. Dar nu te învinovăţesc. Cine nu ar râde de fata cea mai împiedicată din şcoala. – m-am plans eu şi lacrimile iar şi-au făcut apariţia în colţul ochilor mei, dar le-am şters repede.

-Nu vorbi aşa. Ştiu că mi-am bătut joc de tine şi că asta ţi-a făcut rău, ştiu că nu trebuia să o fac. Pentru asta vreau să-ţi cer să mă ierţi. – m-au surprins cuvintele lui, atât de mult încât stăteam cu ochii bulbucaţi.

-Să-ţi ceri scuze? – am întrebat sceptică.

-Da. Mă ierţi pentru toate lucrurile care ţi le-am făcut? – am fost foarte fericită pentru un moment, dar apoi m-am întristat din nou. El îşi cerea scuze, dar apoi totul va reveni cum era înainte. Mă va ignora şi voi continua să fiu singura.

El a observat faţa mea trista.

-Ştiu că ţi-e greu să mă ierţi, dar te rog din suflet. Niciodată nu am vrut să-ţi fac rău, pe cuvânt.

Am suspinat. Acesta era momentul în care voi decide ce aveam să fac.

-Edward – am murmurat numele lui cu atâta dificultate – Nu mi-e greu să te iert, mi-e greu să accept indiferenţa ta.

S-a uitat la mine confuz.

-Indiferenţa mea? – îşi fixă ochii pe ai mei.

-Da, indiferenţa ta Edward… Mă doare faptul că mă ignori, că nu vrei nimic cu mine, dar nu asta contează, nici măcar nu vorbeşti cu mine. – am spus încercând să fug de privirea lui, dar mi-era imposibil. Ochii mei mă obligau să mă întorc pentru a-i vedea pe ai lui.

-Bella – numele meu suna atât de bine pe buzele lui – Eu nu te-am ignorat din cauza motivului că nu mi-ai plăcea.

-A, nu? Atunci de ce? – oare o fi pentru că îi… Nu, nu, asta nu ar putea fi. Trebuie sa renunţ să-mi fac speranţe false.

-Am încetat să mai vorbesc cu tine pentru ca… Uite Bella, niciodată nu am fost bun în a-mi exprima sentimentele. Când mi-au spus că îţi plac, am început să mă agit. Nu am ştiut cum să reacţionez, aşa că am început să te ignor. M-am purtat urât cu tine pentru că nu ştiam ce să fac. Şi tu îmi placi Bella. Şi încă mult.

-Adică, m-ai ignorat pentru că erai agitat?

Nu-mi venea să cred ceea ce tocmai auzisem. Lui îi plăcea de mine. El simţea pentru mine ce simţeam eu pentru el. Inima mea bătea o luase razna şi respiraţia mea a devenit din ce în ce mai grea, eram aproape în şoc.

-Da. Îmi pare rău, ştiu că trebuia să fiu mai curajos.

-Trebuia să fi fost, dar asta nu mai conteaza. Deja ai spus-o.

-Atunci, nu eşti supărată sau ceva asemănător? – am observat faptul că era nervos şi îi era frică de un raspuns afirmativ din partea mea.

-Sigur că nu! Sentimentele mele pentru tine nu s-au schimbat.

El a zâmbit, zâmbetul lui luminând întreaga încăpere.

-În acest caz, Bella, ai vrea să fii iubita acestui prost laş care ţi-a făcut atâta rău?

Am zâmbit.

-Da! Mi-am încurcat braţele în jurul gâtului lui şi l-am îmbrăţişat. Nu mai conta suferinţa şi nici tot ce s-a întâmplat, pentru că acum eram cu el şi asta era singurul lucru de care trebuia să-mi pese.

Ne-am desparţit din îmbrăţişarea noastră, dar am rămas apropiaţi uitându-ne unul în ochii altiua şi pierzându-ne.

Atunci am fost cea mai fericită fată din lume.

________________________________________________________________________________

Sper că va plăcut şi vreau să ştiu dacă sunteţi interesate să mai traduc câte un one-shot. Aştept răspunsurile voastre.

Şi dacă aţi avea vreo preferinţa ca să traduc un fic sau un one-shot [ din spaniolă ], aştept propunerile voastre printr-un comentariu, pe mess, sau prin mail. Y! Messenger : dulcealexa_loveblue_4ever@yahoo.com

Kisses:*:*:*