Capitolul 16 – Cântecul

Capitolul 16 – Cântecul


Din perspectiva lui Edward

 

M-am trezit în „simfonia” provocată de sforăiturile lui Emmett. Buimac am aruncat o privire la ceas. Este deja ora prânzului? M-am ridicat din pat şi m-am dus să îmi fac un duş pentru a mai mă trezi puţin.

Am intrat din nou în cameră, dar Emmett, Jasper şi Jake dormeau duşi în continuare. Sper să nu doarmă toată ziua, iar eu să mă plictisesc şi să nu am ce face. Oare la ce oră au venit de la bal? Bella! Poate ea nu doarme. Am să mă duc la ea. Edward, băiete, eşti un geniu! M-am îmbrăcat cu o pereche te blugi şi cun tricou albastru. Părul nu m-am mai chinuit să îl aranjez pentru că era o pierdere de timp, aşa că doar mi-am trecut mâna prin el. Emmett îşi susţinea în continuare concertul de sforăituri; chiar mă întreb cum de cum nu s-a trezit tot liceul, sau cel puţin cei din cameră. Ehh, nu mai contează. Am pornit spre camera Bellei. Ajuns în faţa uşii, m-am asigurat că nu mă vede nimeni şi am intrat în cameră.

Cu siguranţă azi mă voi plictisi de moarte. Până şi Bella doarme dusă. Dar e aşa de liniştită când doarme, aşa de frumoasă, asemenea unui înger; un înger coborât pe pământ doar pentru mine.

În timp ce priveam cum doarme acel înger, simţeam cum în capul meu zburau numai note muzicale şi toate se aşezau pe un portativ, creând astfel un perfect cântec de leagăn pentru persoana ce se afla în raza mea vizuală, Bella. Fără să mai stau pe gânduri, am pornit spre parcare şi m-am urcat în maşină, zburând pe şosea. O să le cer scuze părinţilor pentru o eventuală amendă.

Am ajuns acasă în timp record. Mama şi tata nu erau pe nicăieri prin apropiere. M-am aşezat în faţa pianului şi mi-am trecut tegetele peste clape. Sunetul mai m-a liniştit, dar cântecul tot îmi stăruia în minte.

Am început cu primele acorduri. Continuarea a venit din mers. Nu trebuia decât să mă gândesc la chipul ei atât de inocent când dormea, la frumuseţea ei în orice parte a zilei, fie că este seară, zi, dimineaţă sau noapte; la vocea ei perfectă care îmi încânta auzul de fiecare dată când vorbea, la trupul ei divin, părând desprins din revistele de modă, la buzele ei după care tânjeam atât de mult, la ochii ei în care mă înecam de fiecare dată când priveam în ei, la râsul ei cristalin ce-mi era întipărit în minte, la ea. Doar la ea trebuia să mă gândesc pentru a compune un cântec de leagăn prin cere-mi pot exprima tot ce simt pentru ea. Toată adorarea, toată iubirea ce i-o port, toată bucuria pe care o simt când e lângă mine. Bella era muza mea. Era oaza mea de inspiraţie şi sursa bucuriei mele.

Din clipa asta am conştientizat că eu nu voi mai putea trăi fără Bella. Aveam să duc pariul până la capăt doar pentru pian. Dar ştiam ce-i voi cere lui Emmett atunci când voi câştiga pariul. Îi voi cere să nu îi spună Bellei vreo vorbă despre acest pariu blestemat pe care l-am făcut într-un moment în care eram extrem de nervos, asta datorită lui Emmett care a reuşit să mă scoată din pepeni.

Totuşi dincolo de pariul făcut cu Emmett, puteam vedea ceva. Puteam vedea ceva ce-mi doream eu să se întâmple şi speram din toată inima ca acest lucru chiar să fie realizat. Ştiu că pare prostesc, având în vedere că am doar 18 ani, dar totuşi îmi vedeam viaţa alături de Bella. Mă vedeam îmbrăcat într-un costum negru, Bella cu o superbă rochie de mireasă, amândoi în faţa altarului jurându-ne iubire eternă. Apoi iluziile mele au prins alt contur. Eu şi cu Bella ăn curtea unei case imense, în jurul nostru copii care se jucau şi ne spuneau „mamă” şi „tată”.

Gândurile mi-au zburat la dorinţa pe care mi-am pus-o când eram cu Bella şi când am văzut steaua căzătoare. Cât de orb am putut fi încât nu am observat că Bella era cea care-mi era predestinată? Şi ştiam că aşa e. Eram mai convins ca niciodată că Bella este persoana alături de care-mi  voi întemeia o familie, persoana pe care o voi iubi până îmi voi da utlima suflare.

Cântecul Bellei era gata. Poate păream îngâmfat, dar ieşise perfect. Chiar mai bine de atât nu se putea. Începutul cântecului era specific unui cântec de leagăn; exprima linişte, pace. Apoi începea să prindă o nuanţă mai romantică, ce te ducea într-o imagine de desene animate cu un cuplu pe un norişor şi cupidon aflându-se lângă ei, fericit de treaba care o făcuse, încet, încet am adăugat şi câteva acorduri din marşul tradiţional a lui Wagner; doar câteva, nu prea se puteau distinge. Această parte a cântecului arăta dorinţa mea nespus de mare ca într-o zi o voi cere pe Bella în căsătorie, iar ea va accepta. Apoi, spre final era din nou cântecul de leagăn, cel inspirat de Bella, cel care mă ducea cu gândul la fiinţa ei perfectă.

Acesta va fi cadoul meu pentru Bella. Un cântec compus special pentru ea. Deşi ea nu va afla încă natura sentimentelor mele pentru ea.

Am aruncat o privire spre ceas şi era deja 4 după amiaza. Dar chiar trece repede timpul. Bănuiesc că acum ceilalţi sau trezit. M-am urcat în maşina mea şi am pornit spre liceu. De data asta nu mai mergeam cu o viteză foarte mare.

La liceu nu era nimeni. Totul era linişte şi pace. Dar oare toţi au atat până dimineaţa de dormeau duşi şi nu era nici urmă de om prin prejmă? Poate am noroc şi s-a trezit vreunul dintre băieţi. M-am îndreptat spre camera mea, însă imediat cum am intrat, am auzit sforăiturile lui Em. La naiba! Ăsta chiar trebuia să doarmă atât de zgomotos? Bun, deci băieţii dorm toţi duşi, poate fetele sunt treze. Şi prin „fete” te referi în special la Bella, nu e aşa? Ba da, aşa e. Care e problema? Niciuna, doar că făceai economie de litere şi sunete dacă ziceai doar Bella şi nu fetele. Mda, bine. Pa! De ce naiba ai mai apărut? Mi-era foarte bine fără tine. Eh.. Ce a fost frumos a durat puţin.

Fetele dormeau şi ele, dar am putut observa că patul Bellei era gol. Ea nu era aici. Dar unde putea fi?

Din perspectiva Bellei

 

Cine naiba mă poate suna aşa de dimineaţă? Să se culce şi să mă lase naiba în pace să dorm. Eram hotărâtă să nu răspund, dar când a sunat şi a patra oară, am răspuns.

-Mda?!

-Bella? La ora asta dormi? Era doar tata, pe care apropo, naiba să îl ia pentru că mi-a distrus frumosul meu vis cu Edward.

-Ce vrei să spui cu la ora asta? E abia… am aruncat o privire spre ceas. 13:OO?!?! Ce am făcut de am dormit până acum?

-Asta ar trebui să te întreb eu pe tine.

Apoi amintirile au năvălit în mintea mea. Seara, balul, Edward. Aseară am fost la bal cu Edawrd, am stat până târziu, deci prin urmare am dormit până târziu.

-Oh! Aseară am fost la un bal organizat de şcoala noasrtă, deci de aia am dormit atât de mult. În fine. De ce mai sunat?

-Bells, eu şi mama ta vrem să vorbim ceva cu tine. Îmbracă-te şi vin-o la sala de întâlniri. Noi suntem deja aici. Te aşteptăm.

Şi cu asta mi-a închis. Mi se părea mie sau era cam agitat? Poate era doar imaginaţia mea. Mi-am făcut un duş rapid şi m-am îmbrăcat cu primele haine pe care le-am nimerit.

O fustă scurtă de blugi şi un maiou alb cu ştrasuri, iar în picioare am încălţat nişte cizme lungi, până sub genunchi, albe. În sala de întâlniri deja se aflau părinţii mei care mă aşteptau.

-Bun, am venit! Ce era aşa de urgent încât aţi venit până aici?

-Bella noi… nu ştim cum să îţi spunem fără să-ţi sară ţandăra. Spuse mama mea cu o oarecare reţinere în voce.

-Spuneţi pur şi simplu. Nu suportam să mă ţină în suspans.

-Ei bine, noi vrem să…începuse tatăl meu să vorbească.

-Noi vrem să divorţăm. Terminase mama mea.

Ei vor să ce? Oh, nu! Spune-mi că sunt la camera ascunsă şi din clipă în clipă îmi va spune cineva „Te-am prins!”. Asta nu se putea întâmpla; nu putea fi adevărat. Nu mama şi tata. De ce?  Ei erau foarte fericiţi împreună. Nu i-am văzut vreodată certându-se. De ce să se despartă acum? Şi de ce tocmai acum, cu câteva zile înainte de ziua mea?

Ei aştepta să zic ceva. Dar ce puteam spune? Dacă mă enervam şi ţipam la ei, ştiam că nu rezolv nimic. Ce altceva le puteam spune? Bravo, vă felicit pentru decizia luată. Sper din toată inima că vă bucuraţi că m-aţi distrus.

-Ok! Cum vreţi voi; doar e viaţa voastră! De parcă nu aş face şi eu parte din viaţa voastră. Am terminat eu în gând.

-Oh! A fost mai uşor decât credeam.

Asta s-o creadă ea. Nu-i voi ierta în viaţa mea pentru ceea ce mi-au făcut acum.

-Eu am plecat. Mă aşteaptă prietenii mei.

-Stai Bella. Vrem să îţi mulţumim că ai acceptat aşa uşor.

-Nu aveţi pentru ce. Am plecat. Pa!

-Pa!

Am minţit când am spus că mă voi duce la prietenii mei. Ei dormeau cu toţii. Am mers afară în speranţa că mă voi mai linişti. Cum am fost singură, lacrimile au început să îşi facă apariţia. Trebuia să mă descarc cumva.

Eu i-am crezut mereu un cuplu exemplar, mereu mi-am dorit să am pe cineva care să însemne pentru mine cât înseamnă Charlie pentru Renee şi viceversa. Nu pot să cred că mi-au făcut asta. M-au distrus, m-au lovit unde mă durea cel mai tare. Chiar nu le păsa deloc de mine? Ce aveau de gând să facă? M-au crescut împreună, sunt deja mare, mă pot descurca şi singură, asta credeau ei, nu? Ei bine, dacă nu credeau asta, atunci nu-mi explic decizia lor de a divorţa.

Stăteam singură, pe iarbă, cheuită cu piciorele la pieptul meu, iar mâinile erau încolăcite în jurul picioarelor, eu plângând în continuare. Ce am făcut să merit asta? De ce soarta mă pedepseşte în halul ăsta? De ce tocmai mama şi tata? De ce m-am mai născut? De ce au mai vrut un copil dacă urma să îi facă rău în halul ăsta?

Sunt prea multe „de ce-uri”. Prea multe semne de întrebare, prea multe întrebări al căror răspuns nu-l puteam afla singură. Singură… Nu aveam pe nimeni lângă mine, nimeni care să mă ajute, să mă înţeleagă, să-mi spună că totul va fi bine şi că va fi alături de mine, nimeni. Eram singură! Nici măcar cel mai bun prieten al meu din copilărie nu era lângă mine.

Nu ştiu cât am stat aici. Minute, ore, puteam să fi stat şi zile pentru că nu mi-am dat seama. Soarele nu mai era în acelaşi loc pe cer şi se pregătea de apus. Aşa se pregătea de sfârşit încă o zi din viaţa mea. O zi oribilă care speram să fi fost doar un coşmar. Dar nu, nu era un vis, ci era purul adevăr. Un crud adevăr ce mă sfâşie.

Dintr-o dată am simţi două braţe în jurul meu. Se pare că nu eram atât de singură.

Nu m-am gândit se două ori şi mi-am aruncat faţa la pieptul celui care mă luase în braţe. Nu-mi păsa cine era, atâta timp cât stătea alături de mine. Eu plângeam în continuare iar el nu făcea nimic altceva decât să-mi mângăie părul şi să mă strângă la pieptul lui. În acest moment mă simţeam întreagă. Simţeam că eram capabilă să trec peste orice. De ce tocmai acum când apăruse persoana asta mă simţeam aşa?

-Gata Bella, linişteşte-te. Mi-a murmurat blând vocea, care m-a ajutat să identific persoana care era alături de mine. Pentru o clipă am îngheţat, neputând să zic nimic, dar apoi l-am strâns şi mai tare în braţe, de parcă realizasem că de asta depinde viaţa mea, că fără el nu pot trăi. Sinceră să fiu, acum nu-mi mai păsa de locul în care mă aflam, de faptul că cel care-mi era alături se apropiase de mine doar ca să câştige un pariu. Tot ce conta era că-mi era alături şi că aveam un umăr pe care să plâng.

A  stat cu mine cât am plâns fără să mai zică nimic. Când a observat că m-am mai liniştit mi-a luat faţa în mâini şi privirile noastre s-au intersectat. Pe faţa lui se putea citi o durere de nedescris. Dar oare de ce durere? Ce a putut el să păţească mai rău decât mine?

-Bella te simţi mai bine?

-D-d-da… cred.

O urmă de linişte i-a luminat faţa şi m-a luat din nou în braţe.

-Dacă vrei să vorbeşti, sunt aici.

În loc de răspuns eu am suspinat zgomotos.

-Bella, e în regulă dacă nu vrei să vorbeşti.

-Nu, nu e asta. Vreau, chiar vreau să vorbesc cu cineva. Dar… Nu ştiu cum să spun. El a tăcut şi a aşteptat ca eu să încep. Deci, părinţii mei au…au…au di-divorţat. Au divorţat. De fapt nu încă, dar asta vor. Nu m-am putut abţine şi un alt val de lacrimi a apărut. Mi-am aruncat faţa la pieptul lui din nou. Nu ştiu de ce, dar aici mă simţeam în siguranţă, mă simţeam protejată.

-Gata Bella. Şşş.. Sunt aici. Gata.

Nu avea idee cât de bine îmi făceau cuvintele lui. Să simt că e cineva lângă mine, dar de data asta nu oricine, ci el. Chiar nu ştiu de ce aveam sentimentul ăsta de sgiuranţă şi de fericire că tocmai el era cel care era lângă mine.

Mi-am vărsat amarul în continuare. Nu mi-a mai spus nimic ci doar mă lua în braţe. Oare avea idee că faptul că el mă lua în braţe era mult mai bine decât orice cuvânt pe care mi-l putea spunea? Avea idee că în acest moment depindeam de el?

Dintr-o dată am simţit cum pământul a dispărut de sub mine. Ce se întâmplă?

-Bella, cred că ar fi mai bine să dormi. Aşa te vei mai linişti.

Nu am răspuns, ci doar am dat din cap. Nici nu ştiu când am ajuns aşa repede în camera mea şi nici măcar cum a deschis uşa cu mine încă în braţele lui. Săracul, cred că se va trezi cu o durere groaznică de spate la cât cântăresc. M-a lăsat pe pat, iar când a dat să plece, am făcut ceva ce chiar şi pe mine m-a surprins. L-am apucat de mână şi l-am tras înapoi.

-Nu pleca, te rog. Mai..mai stai…

S-a pus în pat lângă mine şi m-a luat din nou în braţe.

-Dormi Bella, dormi Bella mea. Sunt aici cu tine.

„Bella, Bella mea” aceste cuvinte m-au încântat mai mult decât ar trebui, mai ales felul în care le-a spus, de parcă era un lucru sigur că eu eram a lui. Acest lucru m-a bucurat şi mai mult. Oare ce e cu mine? Chiar nu am nici cea mai vagă idee. Eu da. Dar nu-ţi zic. De ce? Pentru că oricum nu m-ai crede, aşa că nu am chef „să-mi răcesc gura” de pomană. Haide, zi! O dată în viaţa vreau să aud şi eu opinia ta, iar tu taci din gură şi nu spui nimic. Te rog, spune-mi! Gândeşte-te la ce ţi-am mai spui. Că nu am chef să mă repet. Păi, ai zis o groază de tâmpenii printre care şi acela cum că aş fi îndră…gos..tită de…de el.

Oare era posibil aşa ceva? Adică e adevărat că doar el mi-a dat sentimentele de siguranşă, de linişte, de protecţie când aveam cea mai mare nevoie. E adevărat că începeam să mă gândesc doar la el, dar oare să fiu îndrăgostită de el? De cel care-mi  va face rău din cauza acelui pariu? Oare chiar îl iubesc pe Edward?

Am alunecat într-un somn adânc. Un vis frumos şi-a făcut apariţia.

Eram într-o grădină foarte frumoasă cu multe flori colorate, dar nu eram singură. Pe un leagăn mă aştepta cu braţele deschise, fâcându-mi semn să mă aşez lângă el, un băiat, care dacă mă uitam mai bine era… Edawrd?! Involuntar m-am dus şi m-am aşezat lângă el.

-Te iubesc. Îmi şopti la ureche.

-Şi eu te iubesc.

-Mami, mami Emma nu mă lasă să mă joc cu ea cu păpuşile. Zice că eu sunt băiat şi nu am voie. Mami, am voie să mă joc cu păpuşile chiar dacă sunt băiat, nu?

-Desigur Will. Dar nu vrei tu mai bine să te joci cu maşinuţele?

-Păi nu vreau să mă joc singur. Emma nu vrea să ne jucăm cu maşinuţele aşa că i-am zis să ne jucăm cu păpuşile, dar nici aşa nu vrea.

-Nu vrei mai bine să îl chemăm pe verişorul tău Riley ca să te joci cu el?

-Vin şi unchiul Em cu mătuşa Rose?

-Da, vin şi ei.

-Iee! Mami te iubesc. Îmi spuse Will şi sări la mine în braţe ca să-mi dea un sărut pe obraz. Apoi plecă în casă.

-Hmm… Bella, Bella mea.

-Te iubesc Edward.

-Şi eu te iubesc Bella, mai mult decât orice pe lumea asta.

Ţârrr!!! Ţârrr!!! Ţârrr!!! Ah! Lua-te-ar naiba de ceas? 5 minute nu mai puteai aştepta? Tocmai când era pe punctul de a mă săruta, te-ai gândit şi tu să suni.

Am vrut să mă întind să îl opresc, dar eram încătuşată de braţele unei persoane. Nu se poate! Doar nu e adevărat tot ce s-a întâmplat ieri. Nu se poate ca părinţii mei chiar să fi divorţat, iar eu să mă gândesc la posibilitatea că sunt îndrăgostită de Edward. Că veni vorba, oare ce e cu visul de azi-noapte? Eu eram cu Edward? Şi aveam doi copii? Şi ne iubeam în vis? Chiar nu mai înţeleg nimic.

Înainte să mai gândesc ceva, l-am simţit pe Edward cum s-a mişcat şi a oprit alarma de la ceas.

-Bună dimineaţa frumoasa din pădurea adormită. Cum te mai simţi?

-Um..bine, cred… Unde sunt fetele?

-Nu ştiu. Nu au venit azi-noapte. Cel puţin nu le-am auzit venind.

-Oh… Bănuiesc că azi trebuie să mergem la ore, nu?

-Da… Apropo.. L-am rugat pe Emmett să-mi aducă uniforma. Azi nu am de gând să te las singură, mai ales după cum erai ieri.

-Dar mă simt mai bine. Nu trebuie să stai cu mine toată ziua. Deşi trebuie să recunosc că îmi convenea de minune.

-Bella, nu discut aici.

-Ok, cum spui tu. Eu merg să mă schimb. Sau nici asta nu pot să fac singură? Am vrut eu să îl tachinez. Am observat cum a tăcut pentru un moment şi a înghiţit în sec.

-Logic că asta ai voie să faci singură. Dar doar asta, nimic altceva.

-Ok mami.

Mi-am luat uniforma, iar când m-am întors, am văzut că şi Edward făcuse acelaşi lucru.

-Hai să mergem.

Când am ajuns ăn clasă, toţi erau ocupaţi să se holbeze la nişte poze.

-Hey Bella, Edward nu vreţi să aflaţi părerea colegilor noştri despre poze?

-Um.. Ce poze?

-Dar adormită mai eşti Bella. Am vrut să vă scutim de o treabă şi am scos noi pozele şi le-am împărţit în toată şcoala. De postatul pe internet s-a ocupat Jasper. Acum toţi au aflat de „iubirea” dintre cei doi. Oh şi era să uit, nimeni nu ştie că noi suntem în spatele poveştii.

-Emmett, frăţioare, nu-mi vine să cred că spun asta, dar eşti un geniu. De fapt nu doar tu, ci toţi sunteţi.

-Wow, nu ai mai spus asta în viaţa ta; că sunt un geniu.

-Bucură-te pentru că prima şi ultima oară când auzi asta.

-Eh… Mă mulţumesc şi cu asta.

-Unde e? Se auzea vocea lui Mike din ce în ce mai tare. Ups! Am dat de naiba. Mike dădu buzna în clasă. Cum l-a văzut, toţi au început să râdă şi să îl arate cu degetul.

-Tu… spuse el şi arătă cu degetul spre mine. Tu eşti vinovată pentru asta. Apoi într-o fracţiune de secundă, mă izbi cu spatele de perete. Impactul a fost atât de puternic încât mi s-a oprit respiraţia pentru un moment. Să faci ceva să rezolvi toată situaţia asta, altfel vei regreta că te-ai pus cu mine. Ai înţeles?

-Ia-ţi labele de pe ea javră. Strigă Edward la el şi îl trase din faţa mea dându-i un pumn în faţă. Apoi încă unul în zona abdominală.

-Nu Edward, nu merită. Te rog, nu mai da în el.

Edward se opri şi veni spre mine.

-Dar Bella, mai avea puţin şi îţi rupea oasele când te-a împins în parete.

-Nu contează. Nu mai da în el. O să ai probleme.

-Nu-mi pasă! Nu atâta timp cât te agresează în halul ăsta.

După ce s-au calmat spiritele, ne-am uitat încă o dată la Mike, care acum îi avea alături pe Tyler şi pe Lauren şi vorbea ceva cu ei.

-Deci Tyler. Tu cum crezi că ar fi dacă părinţii tăi ar divorţa?

-Nu ştiu. Dar poate ne spune Bella. La urma urmei ea trece prin asta, deci ea ne poate spune cel mai bine.

De ce ziua mea care aparent începuse bine se schimbase atât? De ce a trebuit să îmi reamintească de decizia părinţilor mei? Asta chiar a fost o lovitură sub centură.

-Ce s-a întâmplat Bella? Ţi-a păpat pisica limba?

-Taci dracului din gură. Nici măcar nu ştii ce vorbeşti.

-Dar ce e vina mea că părinţii mei încă au o căsnicie perfectă, pe când ai tăi se despart?

-Idiotule! Să te ia dracu!

Am plecat din sala de clasă cu ochii în lacrimi. Când credeam şi eu că mă simt mai bine, s-a întâmplat asta. Îmi detest viaţa.

-Bella, aşteaptă.

M-am întors şi Edward era în spatele meu.

-Edward… asta a fost tot ce am putut spune. I-am sărit în braţe. Doar de el aveam nevoie acum; de nimic altceva.

M-a dus până în camera mea şi m-a aşezat pe pat, iar el s-a pus lângă mine.

-De ce Edward? De ce mi se întâmplă mie asta? De ce mama şi tata? Oare s-au gândit vreun pic la mine când au luat decizia asta?

-Bella, te rog, te implor nu mai plânge. Nu suport să te văd aşa.

-Dar nu pot. Nu pot să nu plâng. Sunt părinţii mei…

-Poate e mai bine aşa. Adică ceea ce vreau să spun e că e bin că au ajuns la un comun acord. Dacă şi-au dat seama că nu se iubesc, nu e mai bine că se despart decât să continue o căsnicie care nu mai are niciun rost şi care v-ar face mult mai mult rău la toţi 3?

-Da… Ai dreptate. La asta nu m-am gândit. Dar totuşi mi-e greu să accept aşa pur şi simplu faptul că ei divorţează.

-Dar nici nu am spus că să accepţi uşor. Înţeleg că te simţi rău şi de asta sunt aici lângă tine. Şi voi fi lângă tine mereu când vei avea nevoie, indiferent de situaţie.

-Mulţumesc. Mulţumesc că eşti alături de mine şi că nu m-ai lăsat singură.

-Oricând. Acum cred că ar fi bine să te culci. Ţi-ar prinde bine.

Începu să fredoneze un cântec de leagăn necunoscut mie. Era foarte frumos. Mă liniştea când îl auzeam, iar cu fredonat de vocea catifelată a lui Edward, era superb.

-Hmm… Ce cântec frumos. Nu l-am mai auzi până acum. De cine e compus?

-Vei afla în curând. Acum dormi.

Am adormit în braţele lui Edward, în timp ce el continua să fredoneze acel cântec superb.

________________________________________________________________________

Deci, iată că am terminat şi capitolul 16:d. Sper că v-a plăcut şi că nu am aberat prea mult. De asemenea am încercat să îl fac mai lung; chiar e cel mai lung capitol pe care l-am făcut vreodată.

Deci, sper că veţi comenta, pentru că vreau să ştiu ce credeţi despre capitol:)

Şi din nou spun că nu ştiu când voi posta următorul capitol pentru că încă nu am terminat cu tezele şi totuşi este o perioadă grea. Sper să mă înţelegeţi:)

PS: Nu ştiu câte aţi înţeles din capitolul ăsta, pentru că mare parte din el l-am scris după 12 noaptea.

Nu uitaţi comentaţi;;)

 

Capitolul următor –>

Advertisements

32 thoughts on “Capitolul 16 – Cântecul

  1. :X:X:X doamne…sunt asa de dragutsi:X:X:X:X:X:X
    si pe mike si tyler ii omor…o sa ii las fara vlaga>:) cum adik…nu trebuie sa se ia asa de bella…
    sunt nijte idioti incompetenti>:P
    vreau nextu:X:X:X
    succes la teze:X

    Like

  2. nu mi se pare atat de lung!!!!
    DELOC!!!
    NU SE PUTEA MAI LUNG????!!!!
    dar totusi este…FENOMENAL!!!!
    yeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!!bella la visat pe edward…si aveau copiii…!!!
    si doamne vreau next!!!!

    Like

  3. cat mau enervat lauren, mike si tyler!!!
    sper ca bella sa isi bage putin ghearele prin parul lui lauren, cu siguranta nu i-ar strica un permanent :):)))
    deci a fost bestial capitolul asa ca il astept pe urmatorul :D:D:D:

    Like

  4. imi pare rau de bella dar imi pare bine ca e edwaed langa ea si o sprijina
    abia astept nextul…spor la scris….

    Like

  5. l-am inteles
    dar nu am inteles de unde au aflat idiotii aia despre parintii bellei
    cat de rau imi pare pentru ea:|
    ma bucur ca edward ii este alaturi
    succes la scoala:*

    Like

    1. Păi ziua trecută când Bella i-a spus lui Edward de ce este supărată, Lauren se afla prin preajmă… Şi a vrut să se răzbune pentru că Edward a lăsat-o baltă la bal în favoarea Bellei:). Sper că te-am lămurit:d

      Like

  6. Baai, in sfarsit, si-au dat seama de sentimentele lor. Sau ma rog, cel putin au o idee 😀
    Mike, are cam mult tupeu. Si sper sa nu o mai amageasca pe Bella, cu divortu`, asta`i viata.
    Nu ai aberat deloc, si de abia astept petrecerea de ziua ei:X.
    Succes la teze:* >:D< Si note cat mai mari

    <#

    Like

      1. Paii, si capitolul urmatoor? :o3 Curaand?
        Haai, ca m-ai facut curioasa.
        Da-ne macar un indiciu ;;)
        __
        App` am si eu un fic nou Miracle of Love http://razzika.wordpress.com/ daca ai timp sa intri si sa lasi o parere. 😀
        mersii mult >:<D:*
        __
        Succes, inspiratie si timp libeer:*:*

        Like

  7. ineresnat capitol…imi pare rau de bella…dar ma bucur k edward a stat k ea..:)…astept cap 17:P

    Like

  8. 😦 saraca bella prin cate a trecut 😦
    edward a fost asa dragut si a stat cu ea :X:X i-a mai si compus acel cantec:X,iar pe deasupra a aparat-o si de mike 🙂
    ce colegi idioti are bella X( cum pot sa rada de asemenea subiecte delicate X( 😦
    e bine ca edward si bella si-au dat seama de sentimentele lor:X
    de abia astept continuarea:X
    spor la scris si succes la scoala:*

    Like

  9. wow…adika Mike sau tampitul care i-ar fi spus ce i-a spus,chiar merita una in freza:|:|:|:|:||::|.
    E naspa rau ce se intampla cu ea.Napsa ca ai ei se despart,macar bine c ED E Cu ea.
    Mi-a placut ff mult cap,a fost lung ceea ce 2.mi-a placut..pentru ca am putut savura,
    Bafta in continuare si note mari la teze:::::::XX:X:

    Like

  10. Ador ficul tau!
    Este GENIAL!
    Esti un geniu!
    Toate capitolele sunt perfecte!Imi pare rau pentru Bella,dar partea buna e ca acum Edward este si va fi mereu langa ea…in sfarsit impreuna!Abia astept nextul!Succes la scris cat si la scoala!
    Kisses!

    Like

  11. saraca bella…
    Mike, Taylor si Lauren sunt niste javre… Edward e bravo, e alaturi de Bells… si sunt niste dulci impreuna…
    Capitolul e minunat… astept continuarea.. 🙂

    Like

  12. imi place mult cand Edward se transforma in aparatorul Bellei….
    i se potriveste ca o manusa….
    ma bucur ca se aproprie din ce in ce mai mult….
    ok,deci cap e superb….like it!!!!!!
    ma uimesti cu fiecare capitol….
    mersi ca mi-ai indulcit seara
    bafta la scoala si spor la scris!
    kisses&hugs

    Like

  13. deci nu imi vine sa cred ce am uitat….. doar yo pot uita sa comentez. 😐
    mrg n-am ce comenta pt ka mi-a plc enorm… te descurci grozav… succes cu compu shy de abia ajtept cap 17 😀

    Like

  14. Imi pare rau deoarece Bella sufera din cauza despartirii parintilor ei,dar este bine ca il are pe Edward alaturi de ea,sa o sustina:)
    Este foarte frumos capitolul:XA adormit in bratele lui:D:X:X:X:X

    Like

  15. bella sufera foarte tare din pricina despartirii parintilor ei! 😦
    dar edward a fost alturi de ea si a consolat-o!
    imi vine sa ii omor pe prostii aia!!!! ce idioti!!!!!

    Like

  16. saraca Bella
    bine ca macar il are pe micul Ed:D
    cat m-au enervat idiotii aia de Tyler,Mike si Lauren
    sunt niste idioti,tampiti,javre,bolnavi mintal
    le lipseste materia cenusie
    oh,gata,m-am calmat:))
    un cap superb:D:D:D
    :*:*:*

    Like

  17. e foarte tare imi place dar nu iuta ca edward si oricare dintre baieti nu au voie sa intre la fete in camere si viceversa.si apropo nu uita d prietenii lor bagai mai mult in conversatie

    Like

  18. Trist. 😦 De ce se despart acum, dupa atatia ani? 😦
    Biata Bella.
    Macar e Edward alaturi de ea. 😡 Sper ca Bell’ s si Ed sa – si dea seama ca e doar un plan. 😀
    Genial. 😡

    Like

  19. M-am trezit în „simfonia” provocată de sforăiturile lui Emmett.
    asta’i tare
    ce javre imputite are in clasa Bella
    tupeu pe Lauren sa faca asta
    merita statutul de curva nevertebrata fara creier
    cat tupeu jegos poate sa aiba in ea
    fi puternica Bella
    stiu ca ii vei arata asta
    fau sa plateasca pt faptele ei de javra imputita
    catea
    si ce bine ca il are pe Edward langa ea
    iti vei reveni Bella, iti vei reveni

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s