Capitolul 18 – Doar noi doi

Din perspectiva Bellei

-Nu! Edward, te rog nu pleca! Nu mă lăsa!

-Bella, înţelege odată, mi-am atins scopul. Acum lasă-mă să plec şi nu te mai smiorcăi.

-Dar Edward…eu…eu te..te iubesc.

-Crezi că-mi pasă?

NU!

Nu din nou. E deja a treia oară în noaptea asta când mă trezesc din cauza asta. De fapt acum nu mai e noapte, este deja… 12? Este prânz? Sigur merge bine ceasul? Nu este cu câteva ore înainte? Judecând după razele soarelui care abia pătrundeau în cameră, este chiar foarte posibil să fie 12.

Dar dintr-o dată am observat ceva. Asta nu era camera din internat, cu atât mai puţin nu era camera mea. După petrecerea de aseară nu am plecat nicăieri şi am rămas la Edward, iar asta era camera lui. Cel puţin aşa mi-a spus Alice ieri.

Dar ce caut în camera lui şi – m-am uitat mai atentă la mine – îmbrăcată cu haine de băiat? Oare ce s-a întâmplat azi-noapte? Ai visat ceva nu tocmai frumos? Aa, da! Ai dreptate. Dar eu în locul tău nu l-aş numi vis. Pentru mine a fost cel mai îngrozitor coşmar. Oh, da! Uitasem că aseară ai recunoscut ceva ce eu încerc să îţi spun de ceva vreme. Ok, uite ştiu că am făcut rău că nu te-am ascultat. Şi nu-mi vine să cred că voi spune asta, dar ai avut dreptate, mereu ai avut dreptate, dar eu din cauza încăpăţânării nu am vrut să accept. Dacă spui tu… Hey! Eu încerc să facem pace. Cu o încăpăţânată ca tine? Cam greu. Oh, las-o baltă! Cu tine nu se poate face nimic.

Sunetul produs de uşa camerei care se deschise, îmi atrase atenţia. Automat mi-am îndreptat privirea spre uşă şi l-am văzut pe Edward care tocmai intrase în cameră. Arăta de parcă nu prea ar fi dormit.

-Te-am trezit?

-Nu. Eram trează de ceva vreme.

-E bine atunci. Te informez că în afară de noi, restul încă dorm.

-Aha. Dar tu arăţi de parcă nu prea ai fi dormit.

-Cam greu. De pe canapeaua din sufragerie se auzeau cam multe.

-Adică?

-Să zicem că prietenii noştrii, mai ale Em şi Rose, au cam avut de lucru azi-noapte.

-Oh! Am înţeles. Apropo… Cum am ajuns aici?

-Nu-ţi aminteşti?

-Nu prea…

-Păi erai foarte obosită, aşa că te-am adus în camera mea să dormi, dar mi se părea cam incomodă rochia ta, aşa că ţi-am dat o pereche de pantaloni şi un tricou de la mine. Apoi am ieşit din cameră şi te-am lăsat să te schimbi şi să te culci. Asta e tot ce ştiu.

– Şi ceilalţi?

-Păi de când te-am adus pe tine în cameră, a mai continuat cam jumătate de oră, apoi s-au retras în camere. Mă refer Emmett şi Rosalie la Emmett în cameră, iar Alice şi Jasper într-o cameră de oaspeţi şi Tanya cu Jacob în cealaltă cameră de oaspeţi. Iar restul au plecat.

-Aha.

-Eu am venit să îmi iau nişte haine. Dacă ţi-e foame, găseşti jos, în bucătărie ce vrei.

-Mersi. Chiar mi-era foame.

M-am dus jos. Acum întrebarea este: unde naiba se află bucătăria? Cred că trebuia să-l întreb pe Edward. Acum poate se schimbă, sau îşi face un duş, aşa că nu-l deranjez. La urma urmei, cât de greu poate fi să găseşti o bucătărie?

Exact cum spuneam, nu e greu să găseşti o bucătărie. De cum am intrat în acea încăpere, am simţit miros de ouă prăjite şi bacon, dar şi de clătite. Mmm.. Miros extraordinar de bine şi de gustos.

Am mâncat două ouă prăjite cu bacon, apoi am băut un pahar cu suc de portocale. Micul dejun la prânz. Am spălat vasele şi m-am dus în sufragerie. Acolo era Edward care strângea decoraţiunile.

-Edward! L-am strigat eu dezaprobator. De ce nu mi-ai zis să te ajut?

-Păi mâncai. Şi oricum nu e nevoie, mă descurc singur.

-Da sigur! Cum să nu? Lasă-mă să te ajut. Dacă strângem amândoi, terminăm mai repede.

-Dar…

-Niciun „dar”. Te ajut, orice-ai zice sau face.

Era deja ora 3. Prietenii noştrii încă nu s-au trezit, iar noi am terminat de strâns după petrecerea de aseară. După asta ne-am dus să mâncăm. La masă a fost o linişte mormântală, amândoi refuzând să fim cel care rupe tăcerea. Am terminat de mâncat, am spălat şi vasele, dar ceilalţi tot nu s-au trezit.

-Um… Ce facem acum?

-Nu ştiu. Nu-mi vine să cred că zic asta, dar era mai bine dacă Emmett era treaz. Cel puţin dacă s-ar trezi el, ceilalţi nu ar avea încotro decât să se trezească şi ei, la cât ar urla el.

Mi-l şi imaginam pe Edward urlând cât îl ţin plămânii şi cum ceilalţi încep să strige la el. Chiar aş vrea să văd asta. Edward observă asta şi îmi spuse repede.

-Nici să nu te gândeşti. Ultima oară când am făcut asta m-am pricopsit cu miere pe toate hainele mele.

Am izbucnit în râs.

-Hey nu e amuzant! Să te văd pe tine în situaţia asta. Tu ce ai face?

-Simplu. M-aş răzbuna.

-Da, bună idee. Ca mai apoi el să-mi facă altă farsă.

-Nu-i nimic. Poţi să-i mai faci şi tu încă una.

-Iar el din nou face altă farsă, şi aşa mai departe.

-Eh. Oricum devine plictisitor la un moment dat. Aşa că unul din voi ar trebui să renunţe.

-Stai puţin. Noi vorbeam aici de ce ai face tu.

-Mai contează?

-Nu chiar.

Am râs amândoi.

-Deci, te vei răzbuna? Dacă da să ştii că te-aş ajuta cu plăcere.

-Nu ştiu. Dar, serios m-ai ajuta? De ce?

-Să ştii că nu am uitat toate comentariile şi „glumiţele” lui Emmett din excursie.

-Oh, da! Eu le uitasem. Dar acum că mi-ai adus aminte… nici nu termină să zică ce a avut de zis pentru că din nou a izbucnit în râs. Scuze Bella, doar că…că… trebuie să recunosc, uneori fratele meu chiar e amuzant.

-Mda dacă spui tu…

-Ok, gata! Am terminat. Nu mai râd. Prea curând. Şi cum mă aşteptam a râs din nou. Să se pună şi el în locul meu. Bine, acum chiar am terminat.

Nu i-am răspuns. Doar stăteam şi mă gândeam la ce aş putea să fac ca să alung această plictiseală. E strigător la cer. Plictiseala asta e infernală. Trebuia să fac ceva, pentru că simţeam că voi înnebuni mai rău decât sunt. Nu puteam nici măcar să ies afară, pentru că nu aveam haine de schimb. Alice nu s-a gândit la asta? Se pare că nu. Şi eu care credeam că Alice mereu se gândeşte la toate. M-am înşelat. Că tot veni vorba de schimbat, mi-a venit o idee. Mai bine merg până la liceu să mă schimb. Şi aşa nu am nimic mai bun de făcut. Dar aveam o altă problemă. Cu ce se presupunea că voi ajunge până acolo? Dintr-o dată m-am simţit ca în desene, şi parcă am văzut cum un beculeţ s-a aprins deasupra capului meu făcând „tring!” – am zis eu că voi înnebuni de la plictiseală. Edward îmi putea împrumuta maşina lui ca să ajung la liceu. Sper că va fi de acord.

-Um, Edward?

-Da?

-Pleci pe undeva azi?

-Nu. De ce?

-Păi.. ai putea să-mi împrumuţi şi mie maşina ta să mă duc până la liceu?

-Pentru?

-Să îmi iau nişte haine de ale mele.

-Oh, da…păi… vin cu tine. Şi aşa, aici mă plictisesc de moarte.

-Ok. Hai să mergem.

În 5 minute eram în garaj şi ne îndreptam spre maşina lui Edward. Eu eram îmbrăcată tot cu hainele lui Edward. Oare ce vor spune oamenii când vor vedea? Dar oare ar trebui să-mi pese? Neah… Eram prea prinsă în gândurile mele ca să observ vitezometrul, însă când am aruncat o privire, am încremenit şi strângeam scaunul în mâini.

-Sfinte Sisoe, Edward încetineşte!

-Ţi se pare că merg cu viteză? Întrebă el oarecum amuzat.

-Nu! Ai dreptate 140 km/h este ceva foarte normal, extrem de legal şi nu prezintă niciun pericol de accident. Am spus eu cu sarcasm evident în voce.

-Hai Bella că nu e chiar aşa. Dacă ţi se pare că eu merg cu viteză, stai să vezi cum conduce Emmett.

Deci de notat: să nu mă urc vreodată în aceeaşi maşină cu Emmett. Totuşi acum aveam altă problemă. Trebuia să încetinească pentru că dacă nu muream într-un accident de maşină, într-unul cardio-vascular, sigur muream.

-Ok, mulţumesc de informaţie. Dar te rog încetineşte. Pentru sănătatea mea mintală şi fizică, încetineşte.

Oftă, dar am observat cum acul vitezometrului scădea gradual spre 110.

-E mai bine?

-Vrei să spui că asta e încet?

Din nou a mai încetinit, până a ajuns la 90. Nu era perfect, dar era mult mai bine.

Trecuse doar o jumătate de oră şi eram deja la jumătatea drumului, care de obicei o făceam într-o oră. Bine, poate că să conduci cu viteză are şi avantaje, dar are mai multe dezavantaje.

-Off… Când te gândeşti că dacă conduceam normal, acum eram la liceu.

-Mai bine să ajungem mai târziu, dar în viaţă.

-Ştii, conduc de ceva ani şi nu am făcut accident, nici măcar nu am luat amendă. Ce te face să crezi că asta s-ar schimba acum?

-Tu nu te uiţi la ştiri?

El îmi ignoră întrebarea şi îmi adresă o altă întrebare.

-Tu te uiţi?

-Ei bine, nu. Dar mi-au zis destule părinţii mei de câte accidente se întâmplă din cauza vitezei.

Dar ce subiect de discuţie ne-am găsit şi noi. Extrem de neinteresant.

-Ştii ce? Hai să o lăsăm baltă cu asta. Am spus eu, decisă să terminăm cu discuţia aceasta.

-Mda, acelaşi lucru voiam să spun şi eu.

-Geniile gândesc la fel.

Am râs amândoi, apoi liniştea s-a aşternut în jurul nostru. Eu eram atentă la umbrele copacilor, care nu erau prea clare din cauza că mergeam cu viteză. Nici nu mi-am dat seama că deja ajunsesem până când nu mi-a spus Edward.

Am mers spre camerele noastre. Edward s-a dus în sectorul băieţilor, spre camera lui, iar eu în cel al fetelor spre camera mea. Dar chiar înainte să intru în cameră, din camera care era lângă a mea au ieşit Tyler şi Lauren care se sărutau de mama focului. Am nevoie de o pungă să vărs. La un moment dat se opriră din linsul lor, pe care ei îl numeau sărutat, şi s-au uitat amândoi la mine.

-Bella, Bella, Bella… M-ai dezamăgit. Tu cea care erai sfântă, uită-te la tine cum ai venit îmbrăcată. Cred că Bella noastră a fost cam ocupată cu cineva într-o cameră sau un dormitor. Şi acel cineva e Edward, din moment ce aţi venit împreună.

-Exact cum spune Ty. Ne-ai dezamăgit Bella. Stai să vezi când vor afla ceilalţi că tu ţi-o tragi cu Edward Cullen. Voi avea grijă să afle toată şcoala.

-Nu ai decât. Eu măcar o fac cu unul, nu cu toţi cum faci tu, târfă.

-Ce ai spus? Întrebă ea ridicând tonul la mine. Cine se crede asta?

-Ce ai auzit. Nu repet pentru toţi idioţii.

-O să-ţi pară rău că ai zis asta.

-Nu serios! Şi cine o să mă facă să-mi pară rău? Tu? Bună gluma.

Se repezi să-şi bage mâna în părul meu, dar i-am luat-o înainte şi i-am prins mâna, apoi i-am dat o palmă tare că i s-a întors capul. Lauren a început să se vaite de parcă i-aş fi dat 3 pumni, nu o palmă. Imediat cum am lovit-o pe Lauren, Tyler se repezi la mine cu mâna ridicată. Fix înainte ca palma lui să facă contact cu faţa mea, o mână îl apucă de încheietură. Edward apăru în faţa mea imediat şi îl împiedica pe Tyler să poată da în mine.

-Gunoi ce eşti! Dacă mai ridici fie şi numai o singură dată mâna la Bella, îţi jur că te castrez. Acum plecaţi dracului de aici, amândoi. Se răsti Edward.

Tyler şi Lauren au plecat imediat cu feţele îngrozite. Imediat cum s-au îndepărtat, Edward s-a întors spre mine.

-Eşti bine? Ţi-au făcut ceva?

-Sunt bine. Nu mi-au făcut nimic pentru că nu au apucat. Mersi Ed.

-Nu ai pentru ce Bella. Oricând. M-a luat în braţe, iar apoi m-a sărutat pe frunte, făcându-mă să mă simt în siguranţă, protejată. Îmi dădu drumul din îmbrăţişare, doar ca să-mi ia faţa în mâini şi să privească adânc în ochii mei. După câteva clipe în care am stat aşa, el mi-a dat drumul şi s-a depărtat puţin.

-Du-te să te schimbi. Apoi dacă vrei, mergem să ne plimbăm.

Am încuviinţat din cap. Am intrat în cameră şi mi-am luat tot ce era necesar pentru ca să-mi fac un duş. După ce am terminat cu duşul, m-am dus în dreptul şifonierului să-mi aleg nişte haine cu care să mă îmbrac. După ce m-am uitat vreo 5 minute, am ales să mă îmbrac cu o pereche de blugi prespălaţi şi o bluză albastră în dungi cu mânecile lungi şi un decolteu nu prea adânc în V. Am încălţat o pereche de conversi albaştrii.

Când am ieşit, l-am văzut pe Edward cum se sprijinea de peretele din faţa camerei mele. A zâmbit când m-a văzut şi s-a îndreptat spre mine.

-Te prinde bine albastru.

-Mulţumesc. Am spus eu şi am simţit cum sângele îmi inundă obrajii.

În acest moment ne plimbam prin curtea liceului, ţinându-ne de mână.

De-odată mi-am adus aminte de ceva. Un loc perfect, locul meu secret. Poieniţa pe care am descoperit-o la începutul anului şcolar.simţeam nevoia de a împărtăţi cu Edward acel loc minunat. Oare va accepta să mergem? Nu există decât un singur mod să afli. Iarăşi tu? Dispari, ia-ţi o viaţă şi lasă-mă pe mine liniştită. Eu ţi-am spus că e greu să faci pace cu o încăpăţânată. Las-o baltă. Nu am chef de tine. Normal! Doar eşti cu Edward. Poţi să crăpi de ciudă. Până îl întrebi de poieniţă, se întunecă. Se pare că eşti şi tu utilă la altceva, nu doar la a călca oamenii pe nervi.

Am deschis gura să spun ceva, dar am închis-o la loc. De ce nu puteam întreba pur şi simplu? Când am vrut să îl întreb, emoţiile au pus stăpânire pe mine. Ok, deja devin patetică. O să-l întreb şi gata.

-Edward…

-Da Bella. S-a întâmplat ceva?

-Nu! Doar că… ei bine… acum ceva timp mă plimbam prin pădure şi am dat de un loc foarte frumos. Şi mă întrebam dacă ai vrea să vii.

-O poieniţă cumva?

-Da… De unde ştiai?

-Eu am descoperit locul ăla săptămâna asta, într-o zi când tu ai fost cu Alice la cumpărături. Mă plictiseam, aşa că am ieşit să mă plimb şi am descoperit locul acela minunat. O să zici că sunt nebun, dar… mi se pare magic.

-Atunci suntem doi nebuni. Pentru că şi eu cred la fel. Poieniţa aceea are un farmec aparte.

-Ştii… E o idee bună. Hai să mergem în poieniţă.

Edward mergea în faţa mea prin pădure şi avea grijă să îndepărteze crengile din drumul meu. A fost atent tot drumul la mine şi eu la el. Am ajuns în sfârşit în poieniţă. Totul era mai minunat, mai magic, mai extraordinar decât îmi aminteam eu. Sau poate asta era din cauza persoanei care era lângă mine.

Edward a înaintat şi m-a tras şi pe mine după el. S-a oprit fix în mijlocul poieniţei şi s-a aşezat în fund pe iarbă, bătând cu palma locul care era lângă el. M-am aşezat automat, fără să aştept să insiste.

-E mult mai plăcut decât era zilele trecute. Spuse Edward rupând liniştea ce se aşternuse printre noi.

-Serios?

-Da.

-Dar oare de ce?

-Pentr că totul depinde de compania în care te afli. Acest loc are ceva special oricum, dar cu tine aici este mult, mult mai special. Spuse Edward şoptind şi apropiindu-se de mine.

Buzele lui le atinseră pe ale mele într-un sărut scurt. Cel puţin aşa se voia la început, deoarece încetul cu încetul s-a transformat într-un sărut pasional şi plin de dorinţă. Brusc voiam din ce în ce mai mult. M-am apropiat din ce în ce mai mult de el, eliminând spaţiul dintre noi. Îi simţeam corpul lipit de fiecare trăsătură a corpului meu. Mâinile lui se odihneau pe talia mea şi mă trăgea mai aproape de el. Iar mâinile mele se plimbau lacome pe faţa lui, cu trăsăturile lui perfecte. În momentul în care buzele noastre s-au despărţit, mi-a şoptit numele.

-Bella, trebuie să-ţi spun ceva important.

-Ce este Edward? Mă sperii.

-Nu! Nu e nimic rău. Mai ştii ce ţi-am zis ieri?

Mă uitam puţin nedumerită la el. El a observat acest lucru, aşa că a continuat.

-Bella, tu însemni foarte mult pentru mine. Simt ceva puternic şi intens pentru tine. Ţi-am mai zis, nu ştiu când şi cum s-a întâmplat asta. Dar nu-mi pare rău. Pentru că eşti o persoană deosebită, excepţională. E ceva mai mult decât atracţie fizică. Nu mă atrage aspectul tău fizic cât mă atrage persoana ta. Bella, ai vrea să fim împreună? Mă refer ca un cuplu. Asta doar dacă şi tu simţi la fel. Te rog spune-mi adevărul. Ai vrea să fim împreună? Ai vrea să mă laşi să te iubesc?

Ce să-i spun? Sunt îndrăgostită de el. Dar pentru el reprezint doar un pariu.

-Ei bine…eu…

__________________________________________________________________

Mda..Am reuşit să postez:x

Sper că v-a plăcut capitolul:)

Următorul s-ar putea să vină mai repede:)

Să nu uit. Scuze pentru numeroasele greşeli care au fost în acest capitol, dar după o noapte în care nu am dormit deloc, nu prea am fost în stare să scriu normal.

Rate & Comment 😡

Kisses and hugs, Sasha>:d<:*:*:*

 

Capitolul următor –>