Capitolul 19 – Adevăr şi minciună

Din perspectiva Bellei

 

Pentru mine deja nu mai conta daca pentru el eram un pariu sau nu. Era deja prea târziu. Nu-mi păsa că aveam să sufăr. Oricum, orice aş fie ales fie „da”, fie „nu”, tot voi suferi. Dacă îi voi spune nu, atunci voi suferi în tăcere pentru că deja eram îndrăgostită de el, iar dacă voi alege da, atunci voi avea parte de o relaţie cu el, dar una falsă, iar eu voi fi conştientă de asta.

Totuşi, el însemna foarte mult pentru mine, indiferent de ceea ce însemnam eu pentr el. Deci nu cred că se mai punea problema unei alegeri. Dacă tot aveam să sufăr, măcar să primesc  cât mai mult posibil. Am tras aer în piept pentru următorul răspuns ce aveam să i-l dau.

-Edward şi tu însemni mult pentru mine şi simt ceva pentru tine. Deci da, vreau să fim împreună.

Faţa lui Edward se lumină şi în următoarea secundă îşi zdrobi buzele de ale mele într-un sărut pasional. Limba lui cerea permisiunea, iar eu i-am acordat-o fără să stau prea mult pe gânduri. Încet, încet am ajuns cu spatele pe iarbă şi cu Edward deasupra mea.

Mi-am pus o mână în jurul gâtului lui , iar cealaltă mână mi-o plimbam prin părul lui moale şi dezordonat. Mâinile lui îmi redescopereau trăsăturile feţei. Începuse să mă sărute mai flămând, ca şi cum ziua de mâine nu ar mai exista. Îşi luase buzele de pe ale mele doar ca să-mi atace şi gâtul cu săruturile lui.

Puse din nou posesie pe buzele mele. Braţele lui erau ca o închisoare în jurul meu. mi-a prins buza inferioară în dinţi lui şi atunci un geamăt de plăcere mi-a scăpat. Mi-am coborât mâinile din părul lui de-a lungul spatelui său, până am ajuns la baza tricoului ce-l purta.

Mâinile mele au intrat pe sub tricoul lui Edward şi au început să urce înapoi pe spatele său. Am apucat tricoul şi am început să i-l scot. Habar nu aveam ce făceam, dar instinctele şi hormonii îmi spuneau că fac ceea ce trebuie. După ce am scăpat de tricoul lui am început să îi mângăi abdomenul bine lucrat, continuând cu pieptul lui perfect şi ajungând la muşchii şui bine tonifiaţi şi proeminenţi. Mi-am mutat mâinile la baza bluzei ce o purtam şi am început să o ridic.

Edward s-a făcut stană de piatră şi mi-a prins ferm mâinile, apoi a rupst imediat sărutul. Ce naiba? Făcusem ceva greşit?

-Edward? Ce s-a întâmplat? Am făcut ceva greşit? Nu m-am putut abţine să nu întreb.

El păru surprins că am ajuns la concluzia asta.

-Nu. Îmi spuse pe un ton  ce lăsa loc şi pentru un „bineînţeles”. Nu ai făcut absolut nimic greşit… doar că… nu acum, nu aici.

Eu am roşit imediat. Oh, oare unde mi-o fi fost capul? Eram aproape de a mă dărui lui Edward de la nici câteva ore de când suntem împreună. Asta-mi trebuie dacă mă las purtată de hormoni şi de instincte. Însă o parte din mine – şi trebuie să recunosc, o parte cam mare – nu avea niciun regret pentru tot ce era pe cale să se întâmple.

Am roşit şi mai mult la acest gând.

-Eşti minunată cu culoarea aceea în obraji.

Asta nu m-a făcut decât să roşesc mai mult.

-Şi încă roşeşti.

-Termină! Am spus eu nevrând ca să mă mai facă prea mult să rolesc. Deja atinsesem culoarea de roşu absolut.

-Cu ce? Ce am făcut?

-Oh, nimic! Am murmurat eu sarcastic.

-Nu am făcut decât să spun adevărul. Chiar te prinde bine culoarea. Arăţi mult mai… sexy!

Asta chiar nu m-a ajutat. Însă imediat mi-a prins faţa în mâinile lui şi aducându-şi ochii la acelaşi nivel cu al meu, apoi îşi apăsă delicat buzele de ale mele într-un sărut scurt. Mult prea scurt.

-Ar trebui să mergem. Se cam întunecă şi cred că ceilalţi au venit la internat. Dacă nu au venit, să le fie de bine. Nu mă mai întorc după ei.

Am început să râd.

-De ce?

-Crezi că aş pierde din timpul pe care aş putea să îl petrec doar cu tine pentru  a merge să îl iau pe fratele meu enervant? Şi la urma urmei are şi el maşină. Aşa că să o folosească.

Nu voia să piardă din timpul petrecut cu mine. Numai la asta mă gândeam . deşi ştiam că aceasta era doar o replică, o minciună. Ceva fals. Totuşi tonul pe care a spus-o, vocea pe care e folosit-o, făcea ca acea propoziţie să pară reală, ca şi cum ar fi exact ceea ce simte. Şi o parte din mine – inima mea – îmi spunea că el chiar vorbea serios.

Şi brusc, în minte mi-au apărut versurile din cântecul lui Miley Cyrus – Don’t Wanna be Torn.

“I thought you said it was easy
Listenin’ to your heart
I thought you said I’d be ok
So why am I breaking apart?”

„Listening to your heart!”

Să-mi ascult inima. Oare o fi adevărat? Oare chiar îi pasă? Nu, nu cred. Jake mi-a spus clar că a auzit de pariu. Şi nu cred Jake, cel mai bun prieten al meu din copilărie ar fi în stare să mă mintă. E clar! Cântecul ăla e o prostie.

Ajunsesem în curtea şcolii. Majoritatea elevilor erau pe acolo. Toţi se uitau ciudat la mine şi la Edward, dar apoi m-am prins că ne ţineam de mână, ceea ce pentru ei era ciudat din moment ce eu şi Edward până mai acum câteva zile nu ne înţelegeam bine. Dar totuşi de acum o săptămână nu ne-am mai certat sau tachinat, aşa că nu înţeleg ce era aşa ciudat.

Nu mi-au scăpat nici privirile ucigaşe şi pline de invidie ale tuturor fetelor. Dar nici mutrele învinse ale băieţilor.

-Asta e cam ciudat. Am mormăit eu.

-Mie-mi spui? Se uită la noi ca la maşini străine.

Imediat ce termină de vorbit mă întoarse spre el şi-şi presă delicat buzele de ale mele. În scurt timp am uitat că mă aflam în curtea liceului şi m-am lipit de Edward încolăcindu-mi mâinile în jurul gâtului lui.

Câţiva dintre elevi şi-au dres glasul, ceea ce m-a adus înapoi în lumea reală şi am conştientizat unde suntem, astfel ne-am orpit din sărut. Toţi se uitau la noi cu ochii cât cepele şi cu gurile deschise de parcă ar fi văzut a opta minune a lumii. Aoleu! Care-i treaba lor? Să-şi ia o viaţă şi să ne lase pe noi în pace.

Dar ce a fost cu Edward? De ce a făcut asta? De ce aşa spontan şi brusc?

-Asta să le răspundă la întrebări şi să mi auzim aceeaşi întrebarede zeci de ori. Răspunse Edward la întrebarea mea nerostită. Oare citeşte gândurile oamenilor? Oh, Bella ce imaginaţie bogată ai.

Toţi elevi erau deja informaţi că eu şi Edward suntem împreună. O jumătate adevăr şi o jumătate minciună. Adevăr din partea mea, minciună din partea lui Edward. Însă nimeni nu ştia asta. Mă rog… nimeni în afară de Emmett, iar Jake probabil credea că sunt cu Edward doar pentru a-i da o lecţie, pentru a mă răzbuna.

I-am lăsat pe toţi fără să mai spunem vre-un cuvânt şi ne-am îndreptat spre camere. Edward mă adusese până la camera mea, însă restul preitenilor noştrii erau chiar acolo.

-Ce e cu voi? Întrebă Tanya care stătea în patul ei, cu Jake alături. Nu v-am văzut de când ne-am trezit.

-Şi când a fost asta? Acum un sfert de oră?

-Nu Einstein. Nu ajungeam într-un sfert de oră. Suntem aici şi vă aşteptăm de câteva ore.

-Ore?!

Ore?! Oare atât timp trecuse cât eu şi Edward am stat în poieniţa noastră?

-Da ore. Acum acum aveţi de gând să ne spuneţi ce e cu voi doi?

Edward mă luă atunci de mână şi apoi vorbi.

-Păi…  – spuse Edward – suntem împreună.

Linişte.

Din nou, jumătate adevăr, jumătate minciună.

Încă era linişte şi nimeni nu spunea nimic. Asta până când toţi, de parcă ar fi avut un buton de pornire ce a fost apăsat în acelaşi timp, au început să ţipe şi să ne felicite. Se purtau de parcă ne-am fi anunţat logodna.

Dar eu nu ştiau că toate erau doar de faţadă. De fapt nu toate. Eu chiar ţineam la Edward. Însă pentru el sunt doar un joc. M-am şi plictisit de câte ori am zis asta, dar totuşi mă doare de fiecare dată. Şi mai rău este că de fiecare dată mă doare mai rău. Ca şi cum ar lua cineva un fier încins şi l-ar pune pe mine.

Din perspectiva lui Edward

-Păi… Suntem împreună.

Pentru un moment a fost linişte, dar apoi toţi au izbucnit în urale. Ce naiba? Am zis doar că suntem împreună nu că ne căsătorim. Nu ar trebui să reacţioneze chiar aşa.

După ce am mai stat câteva ore în camera fetelor, ne-am dus la culcare. Am pornit spre camera noastră, a băieţilor, cam supărat că trebuie să o las pe Bella. Voiam să stau cu ea în seara asta şi înseara ce urma şi pentru tot restul vieţii.

Jake şi Jasper s-au scuzat că pleacă să-şi facă un duş, lăsându-ne pe mine şi pe Emmett singuri. Că tot veni vorba de asta, Emmett mi-a aruncat priviri sugestive toată seara.

-Frăţioare, felicitări!

-Pentru? Am întrebat ridicând o sprânceană.

-Pentru că ai câştigat pariul. Dăă!

Acum chiar eram nedumerit.

-Ce? Despre ce pariu vorbeşti?

-Cum adică ce pariu? Nu mai ţii minte ce pariu am făcut noi? Sau tu de ce eşti cu Bella? Întrebă Emmett suspicios.

Şi atunci mi-am amintit. Ahh. Pariu nenorocit. Uitasem de ăla. Deci de asta se uita Emmett la mine ciudat.

La naiba! Ce-i spun? Adevărul? După dacă zice că pierd pariul şi nu mai mă lasă să cânt la pian? Sau să-i spun o minciună? Dar atunci Emmett avea să devină suspicios când va vedea că nu mă voi despărţi de Bella. Totuşi nu e chiar aşa prost.

Cred că merg pe minciună. Dar el nu va afla adevărul.

-Ei bine? Ţi-a mâncat pisica limba Eddie?

-Chiar deloc Emmie. Desigur că ştiu despre pariu. M-am prefăcut că nu ştiu ca să văd ce ai face tu. Acum voi continua să cânt la pian. Şi voi avea grijă să fac asta de fiecare dată când eşti tu acasă. Şi voi cânta doar muzică clasică, special pentru tine frăţioare. Acum… dacă bine-mi amintesc.. dacă eu câştigam pariul tu trebuia să faci ce spun eu.

I se puse un nod în gât. Oare chiar atât de mult îi displăcea muzica clasică? Sau se temea de ce aveam să îi cer să facă? Ei bine, dacă era aşa, atunci avea de ce să se teamă.

-Şi ce anume trebuie să fac? Întrebă el precaut.

-Păi… în primul rând. Nu ai voia să îi spui Bellei sau oricui altcuiva despre pariu. Apoi să nu mă întrebi nimic de relaţia mea cu Bella.

-Phiu. Răsuflă el uşurat. Dacă-i doar pe atât e ok.

El crede că e doar atât? Oh, cred că nu mă cunoaşte. Atunci v-a trebuit să-i reamintesc. Şi să îi arăt tu lui să se mai pună cu mine şi cu muzica mea.

-A zis cineva că am terminat? Mai am o cerinţă… în seara asta.

-Cum adică în seara asta?

-Dacă bine-mi amintesc trebuia să faci ceea ce vreau eu pe o perioadă de timp nedeterminată. Aşa că mai am ceva pentru tine în seara asta. Am spus cu un zâmbet viclean pe faţă.

-Nu-mi place privirea aia. Nu prevesteşte ceva bun.

Ba chiar deloc dragul meu frate.

-Ai să-ţi distrugi toate cd-urile cu jocurile tale şi cu chestia aia pe care tu o numeşti muzică.

Emmett rămase fără cuvinte, apoi izbucni dintr-o dată.

-CE??? Eşti nebun dacă-ţi închipui că voi face aşa ceva!

-Oh, nu sunt deloc nebun! Şi ai să faci asta! Nu doar eu am fost de acord cu pariul.

-Hai Edward… Doar suntem fraţi… Doar nu ai fi în stare să-mi faci asta, aşa-i? Se uită la mine sub gene şi clipea des.

-Oh, ba da! Şi ăsta e doar începutul.

-Edward dă-o dracu’ de treabă! Fac orice altceva, numai nu asta.

-Bine, bine! Să nu zici că sunt un frate aşa rău… Nu te pun să distrugi cd-urile. Ci doar să mi le dai mie. Şi nu le mai vezi ceva timp.

-Nu poţi să pui şi tu orice altceva care să nu aibă legătură cu cd-urile mele?

-Emmett! Un pariu e un pariu. Aşa că ce mai aştepţi?

-Off! Afurisit pariu! Afurisit plan! Şi afurisită Alice!!!

Ce a zis? Ce plan? Şi ce legătură are Alice?

-Emmett stai! Ce ai zis?

Acum părea speriat de-a binelea.

-Ce? Ce am zis?

-Nu te preface că nu ştii! Ai zis ceva depsre un plan şi despre Alice. Emmett Cullen îmi vei spune în momentul ăsta despre ce e vorba!

-Oh… Am spus Alice? Voiam să spun viaţă.

-Emmett, nu mă minţi!

-Nu te mint. Chiar voiam să spun viaţă. „Afurisită viaţă”.

-Emmett, mă crezi prost?

-Dacă îţi spun că da, atunci încetezi să mă mai bombardezi cu întrebări?

-NU! Deci încă aştept.

Însă fix atunci au intrat Jacob şi Jasper.

-Ce se petrece aici? De ce vă certaţi?

-Edward… M-a pus să-i dau toate cd-urile mele ca pedeapsă că am…

-Emmett, nătărăule! Care era prima cerinţă?

-Oh, da, aşa e! Oh, ia uitaţi-vă ce târziu e! Mi-e somn. Noapte bună.

După asta Emmett se aruncă în pat şi trase pătura pe el. Fără să se mai schimbe, fără nimic.

-Edward, deci de ce vă certaţi? Întrebă Jacob.

-Nimic. Nu mai contează. Noapte bună.

M-am pus şi eu în pat, însă eu am apucat să mă schimb. La scurt timp s-au culcat şi Jasper şi Jacob.

Am adormit cu gândul la cea mai perfectă şi frumoasă persoană din acest Unviers, la Bella mea.

-Eu, Edward Antony Cullen , te iau pe tine Isabella Marie Swan, de soţie. Şi promit să te iubesc şi să te respect, să-ţi fiu alături la sănătate şi la boală, la bogăţie şi la sărăcie, în fericire şi în tristeţe, până ce moartea ne va despărţi. Am spus aceste lucruri în timp ce puneam verigheta, simbol al iubirii noastre veşnice, al căsătoriei noastre pe inelarul ei.

-Eu, Isabella Marie Swan , te iau pe tine Edward Antony Cullen, de soţ. Şi promit să te iubesc şi să te respect, să-ţi fiu alături la sănătate şi la boală, la bogăţie şi la sărăcie, în fericire şi în tristeţe, până ce moartea ne va despărţi. Spuse asta şi o lacrimă i se prelinse. Îmi puse verigheta pe deget.

-Prin puterea investită în mine, vă declar soţ şi soţie. Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă. Poţi săruta mireasa.

Am ridicat încet voalul ce-i acoperea faţa şi am sărutat-o cu toată dragostea ce i-o purtam.

Alarma ceasului deşteptător mă trezise din cel mai minunat vis pe care l-am avut vre-o dată. Bella era minunată în alb.

Gândurile mele erau încă îndreptate spre acel vis.

Mi-am luat hainele şi m-am dus să-mi fac un duş. Abia când m-am întors de la duş am observat că băieţii nu erau în cameră. Aşa matinali? Ce e cu ei? Se treziseră înaintea mea şi eu am pus şi ceasul mai devreme decât de obicei.

Eh, cui îi pasă? Am luat repede uniforma pe mine şi am plecat spre camera Bellei. Voiam să fiu lângă ea când se trezeşste. Am trecut de supraveghetoare şi am ajuns în camera fetelor, unde se afla doar Bella. Acum încep să-mi dau seama unde puteau fi cei trei. Nici nu era aşa greu de ghicit.

Bella încă dormea. M-am dus lângă ea. Când am ajuns, am rămas fără cuvinte. Era mult prea frumoasă când dormea. Orice înger pălea pe lângă frumuseţea ei. Ce am făcut eu să o merit? Nimic. Nu am făcut nimic.

Exact atunci a sunat şi alarma ceasului ei deşteptător. Am oprit-o imediat. M-am apropiat de urechea ei şi am şoptit.

-Bella, e timpul să te trezeşzi.

Zâmbetul ei se lărgi. Deci se pare că o încâncă că sunt aici. Asta nu făcea decât să mă încânte şi pe mine.

-Bella! Am continuat eu şopting foarte aproape de urechea ei. Vei întârzia la ore dacă nu te vei trezi. Atunci i-am sărutat buzele. Un sărut foarte scurt, din păcate. Ea se trezi imediat şi se uita uimită în jur.

-Edward?

-Da, eu sunt.

-Ce cauţi aici?

-Am venit să-mi trezesc iubita şi să mergem împrună la ore.

Deşi numai de ore nu aveam eu chef acum. Dar dacă era cu Bella, aş fi stat oriunde. Nu conta locul, ci persoana care mă acompania.

-Dar iubita ta nu merită un sărut de „bună dimineaţa”? întrebă ea cu ochii de căţeluş.

-Nu! Am spus eu, iar ea era cu adevărat surprinsă, apoi se întristă şi coborî privirea în pământ. De ce s-a supărat? Nici măcar nu m-a lăsat să termin. Nu merită doar un sărut. Merită mult mai multe săruturi.

Nu am mai aşteptat să zică nimic. Am sărit imediat în pat şi am luat-o în braţe, apoi am sărutat fiecare părticică din faţa ei. Obrajii, ochii, nasul, fruntea, bărbia, până am ajuns la buze. Dar am îngheţat imediat, deoarece s-a auzit uşa de la intrare.

-Oh, nu! La naiba! Spuse Bella dintr-odată speriată. Intra aici. Spuse ea ridicând pătura.

Bella stătea deasupra mea ca să nu se vadă că sub pătură se aflau două persoane. Dar la naiba să mă ia că asta a fost cea mai proastă alegere. Bella purta doar un maieu care nu acoperea prea mult şi că veni vorba, nici nu purta sutien şi mai avea o pereche de pantaloni scurţi – dacă pot fi numiţi pantaloni, pentru că până şi boxerii mei sunt mai mari decât ce purta ea. În afară de vestimentaţia ei mai era şi căldura emanată de corpul ei, modul în care fiecare trăsătură a corpului ei se mula perfect peste corpul meu. dacă mai stăteam mult aşa o luam razna.

-Domnişoară Swan?

Ah, la naiba! Vocea supraveghetoarei mă trezise din fanteziile mele nebune. Sper să nu vină. Doamne ajută să nu se apropie de patul Bellei.

-Da?

-Mai este cineva aici?

-În afară de mine, nu. Colegele mele de cameră deja s-au dus la ore sau să ia micul dejun.

-Sigur?

-Da. Dar de ce întrebaţi?

-Se auzeau voci de băiat.

-Oh. De aici nu erau sigur. Sunt doar eu care m-am trezit acum 5 minute.

-Bine. Îmi cer scuze de deranj.

-Nu e nimic.

Supraveghetoarea ieşi repede şi Bella şi eu am răsuflat uşuraţi în acelaşi timp.

-A fost pe-aproape. Spuse Bella în şoaptă.

-Da, a fost. Am aprobat eu.

-Deci unde eram înainte să fim întrerupţi?

-Ăăă… Cred că eram la partea în care tu ar trebui să dormi mai îmbrăcată. Ai putea răci.

Se uita la ea să vadă mai bine, apoi a roşit. Cât ador această culoare la ea. E atât de Bella.

M-am ridicat din pat şi m-am uitat la ea. Noroc că încă mai era sub pătură.

-Ar trebui să te îmbraci. Apoi mergem să luăm micul dejun, ok?

-Da.

În momentul când ridică pătura, m-am prefăcut că eram atent la altceva. De fapt chiar eram atent la pozele de pe noptiera Bellei. Dar încercam să nu mă gândesc la ce purta Bella şi la cât de ispititoare putea fi.

În mai puţin de 10 minute Bella era gata.

-Sunt gata. Să mergem.

-Stai.

Ea se uita la mine nedumerită. Am luat-o în braţe şi am sărutat-o.

-Eşti foarte frumoasă.

-Mersi. Dar tu eşti de departe mult mai frumos.

Am vrut să protestez, dar gura ei peste a mea mă oprise. I-am răspuns şi eu la sărut. Imediat ce ne-am orpit din sărutat, am luat-o de mână şi ne-am îndreptat spre uşă.

_____________________________________________________________

Da, am mai terminat un capitol:D

Ştiu că având în vedere că e vacanţă ar fi trebuit să postez mai des, dar zilele astea am stat cu una dintre prietenele mele cele mai bune. Motivul? Ea a plecat la ţară şi e posibil să nu ne mai vedem până la sfârşitul vacanţei.

Dar acum cred că voi posta mai des.

Trebuie să recunosc că în timp de scriam capitolul, am ascultat într-una doar 2 melodii. Şi anume:El rostro de Analia – Balada (cântecul lui Daniel şi al Anei) şi Adrian – Iubeşti un vis. Îmi plac la nebunie:x le ador:x

Mă rog…revenind la oile noastre. Sper că v-a plăcut capitolul şi nu v-am plictisit:)

Şi vă rog, vă implor dacă tot citiţi lăsaţi şi voi un comentariu cu părerea voastră. Fie şi numai un cuvânt, dar vă rog spuneţi-mi cum vi se pare.

Kisses :*:*:*:*:*

 

Capitolul următor –>