Capitolul 21 – Purul adevăr

Capitolul 21 – Purul adevăr

 

Din perspectiva lui Edward

Oare despre ce era vorba? Ce putea fi mai important decât Bella în acest moment?

–         Bine, despre ce e vorba?

–         Mai ştii de pariul pe care l-am făcut?

–         Ce întrebare mai e şi asta, Emmett? Nu vezi că din cauza acelui nenorocit de pariu sunt în situaţia asta? Şi uitasem de el, dar acum cu siguranţă îmi voi aminti de acesta toată viaţa.

–         Deci da, îţi aminteşti. Ei bine, vezi tu…

–         Ce e Emmett? Spune mai repede!

–         Totul a fost un plan pus la cale de noi toţi.

–         Ce? Adică…?

–         Păi ne săturasem să vă vedem mereu certându-vă. Ştiam că simţeaţi ceva unul pentru celălalt. Se vedea pe feţele voastre. Şi cum niciunu nu făcea nimic ca să nu vă mai certaţi şi să vă daţi seama că vă plăceaţi, am hotărât să vă dăm un mic imbold. Deci te-am făcut să te enervezi că ştiam că numai aşa vei accepta şi am pus în joc pianul tău pentru ca să nu mai ai cale de întoarcere. Iar Jake a convins-o pe Bella să-ţi facă „jocul”. Şi totul a mers bine. Asta până acum.

Atunci rămăsesem fără cuvinre. Cum au îndrăznit să facă asta? Altă metodă nu au găsit şi ei?

Când au văzut că nu spun nimic, au început să mă strige. Dar nu le dădeam atenţie. Mă gândeam într-una la Bella. Unde ar putea fi ea acum? Deja începea să se întunece.

Strigătele celor 6 au început să se întensifice tot mai mult pe măsură ce vedeau că nu răspund.

Dar nici de data asta nu i-am băgat în seamă, ci doar m-am întors pe călcâie şi am ieşit din cameră. Trebuia s-o caut pe Bella, trebuia să ştiu că e în siguranţă. Probabil acum mă ura. Şi asta doar din cauza planului deloc genial al micilor non-genii.

„Ştii, dacă stai aici şi începi să arunci vina în stânga şi-n dreapta, nu o vei găsi pe Bella. Pleacă mai repede şi caut-o!”. Ştii, în mod normal nu te-aş suporta şi aş începe să urlu la tine – adică la mine – dar acum îţi mulţumesc pentru intervenţia ta. Ai perfectă dreptate.

Mi-am luat un hanorac pe mine şi cheile de la maşină şi-am pornit în parcare. Am urcat în Volvo-ul meu şi-am apăsat pe acceleraţie. Trebuia să merg la toate hotelurile, poate s-a cazat undeva.

Am căutat în absolut toate hotelurile din Seattle şi nici urmă de ea. Oare unde poate fi? Doar nu a plecat din oraş. Totuşi m-am dus şi la aeroport să verific. N-a trecut nici pe-acolo.

Dacă… dacă a păţit ceva? NU! Nici măcar nu am voie să mă gândesc la ipoteza asta. Este cea mai înfiorătoare. Mai bine o ştiu câ mai departe posibil, dar în siguranţă.

Era 11 noaptea. Mă plimbam ca un nebun prin tot oraşul, poate Bella era pe vreo stradă, când maşina a încetinit, apoi s-a oprit. Grozav, am rămas fără benzină! Mai rău de-atât se poate?

Dar a trebuit eu să deschid gura. Nici nu am terminat bine fraza că parbrizul a şi fost stropit de câteva picături de ploaie. Se pare că de acum va trbui să o caut pe Bella mergând pe jos.

Mă aflam lângă un parc. Exact atunci mi-am amintit de seara aceea când mergeam la club. Când Bella o plecase înaintea mea şi era singură. Apoi acel beţiv o luase. Eram deja înspăimântat? De ce m-am gândit la asta? De ce am lăsat-o singură azi? Dacă stăteam cu ea, nu mai avea când să plece.

Trebuie să fie pe aici, pe undeva. Vreau doar să ştiu că e bine. Poate urla la mine cât vrea. Poate să-mi spună că sunt un mare idiot. Poate să mă insulte în câte feluri vrea şi în câte limbi cunoaşte. Dar să ştiu că ea e bine şi că nu s-a atins nimeni de ea.

Fără să-mi dau seama, deja mă plimbam prin parc. De parcă mă aşteptam să o găsesc aici. Am colindat întreg parcul, fiecare colţişor şi se pare că Bella nu era nici aici.

Mai bine m-aş duce la poliţie. Dar nu o pot declara dispătură decât după 48 de ore. Şi plus că scrisoarea aceea nu putea ajuta pentru că demonstra faptul că ea a plecat de bună voiu. Şi din moment ce era majoră, nicio lege nu o împiedica să facă asta.

Mă îndreptam spre ieşirea din parc. Eram convins să o caut pe Bella toată noaptea dacă era nevoie. Dar când am ieşit din parc, mi-am dat seama că nu ieşisem pe unde intrasem. Maşina mea nu era aici. Probabil asta era cea de-a doua ieşire din parc.

Am auzit nişte suspine care proveneau de la o persoană ce se afla pe banca de lângă parc. M-am îndreptat spre acea persoană şi pe măsură ce înaintam, mi-am dar seama că persoana respectivă plângea. Dar nu doar auzul era mai clar pe măsură ce mă apropiam, ci şi vederea. Vedeam trăsăturile persoanei aceleia. Şi nu era un om oarecare. Puteam recunoaşte oriunde şi oricând acel păr ca mahonul şi acea statură. Era Bella. Bella mea. În sfârşit o găsisem.

M-am dus la ea şi mi-am pus mâna pe umărul ei, ea tresărind la acel contact dintre mâna mea şi umărul ei. Apoi îşi întoarse faţa spre mine şi i-am putut vedea acei ochi ciocolatii minunaţi, dar care acum erau roşii şi înlăcrimaţi.

Plânsese – şi continua să plângă – din cauza mea. Această înger plângea din cauza mea. Acum mă simţeam ca un demon. Un demon ce a distrus fericirea unui înger. Şi nu un înger oraecare, ci a acestui înger. Oare va mai putea să mă iubească? Sau i-am făcut atât de mult rău, încât nici nu vrea să mai audă de mine?

Dar vocea îngerului meu îmi întrerupse gândurile.

–         Edward? Spuspiciunea şi îndoiala distingându-se în vocea ei.

–         Da.

Din perspectiva Bellei

Nu ştiam unde să merg. Doar am rătăcit pe străzi, fără vre-un scop anume. Tot ce voiam era să uit, dar nu reuşeam. Tot mă gândeam la Edward. Şi îndoiala era nelipsită. Nu mă puteam abţine să nu mă îndoiesc de ceea ce tocmai am făcut.

Mâine aveam să merg la aeroport şi să plec din oraş. Nici nu mi-am dat seama că deja era noapte. Picioarele mă dureau îngrozitor, dar nu se compara cu durerea din suflet.

M-am aşezat pe o bancă pentru a-mi odihni picioarele. Am simţit câteva picături de ploaie, dar erau mici, nu reprezentau o ameninţare a unei furtuni care se apropie. Amintirile îmi năvăliră în minte. Nu mai puteam opri lacrimile ce începeau să curgă şiroaie pe obrajii mei, lacrimile pe care le-am stăpânit de când am plecat de la internat.

Am stat singură şi nimeni nu m-a băgat în seamă – nu că ar fi fost cineva prin preajmă. Eram singură. Acel loc era complet pustiu, nepopulat. Asta până când am simţit o mână atingându-mi umărul. Am tresărit la acel gest. M-am întors cu o oarecare reţinere să văd cine era. Mă temeam că ar putea fi un hoţ sau un beţiv. Dar când am văzut persoana care stătuse în spatele meu am rămas încremenită. Acel păr ca bronzul, ciufulit, acei ochi verzi ca smaraldul, acele trăsături ale feţei. Era Edward. Dar o parte din mine se îndoia de acest lucru. Ce făcea el aici?

–         Edward? Am întrebat cu îndoiala încă în mine.

–         Da.

Da, el era. Era vocea lui catifelată. Acum era numai o singură întrebare care era în capul meu. Ce căuta aici? De ce a venit după mine? Sau poate n-a venit după mine, ci doar voia să se plimbe. M-am ridicat în picioare de pe bancă şi m-am pus în faţa lui.

–         Ce faci aici?

Dar el îmi ignoră întrebarea şi îmi adresă o alta în schimb.

–         De ce plângi?

–         Nu mi-ai răspuns la întrebare.

–         Nici tu.

–         Dar eu am întrebat prima. Edward, de ce eşti aici?

–         Bella… eu…

Dar nu mai continuă ce avea de gând să spună că mă trase repede înspre el. Eu m-am izbit puternic de pieptul lui, iar el şi-a înfăşurat braţele în jurul  meu. Mă strângea în braţe cu o putere de nedescris. De parcă nu ar mai vrea să-mi dea drumul. Deşi sigur, asta era imaginaţia mea.

–         Bella, te rog, spune-mi că nu ai păţit nimic.

–         N-am păţit nimic. Sunt bine…

acum. Am continuat eu în gând. Într-adevăr, acum mă simţeam bine. Mă simţeam întreagă.

–         Auzi şi la mine „de ce plângi”. De parcă nu aş şti.

Îmi spuse el imediat ce-mi dădu drumu din acea îmbrăţişare – care a durat prea puţin. Mi-am coborât privirea, deoarece nu voiam să-l privesc în ochi. Dar el nu m-a lăsat aşa. Şi-a pus degetul sub bărbia mea şi mi-a ridicat privirea spre el.

–         Bella, nu trebuia să pleci aşa. Trebuia să vorbim. M-am simţit oribil când am citit acea scrisoare de la tine.

–         Totuşi de ce ai venit?

–         Nu puteam să stau fără să ştiu ceva de tine. Gândul ăsta mă omora.

–         Nu înţeleg. De ce?

–         Pentru că era posibil ca din cauza mea să păţeşti ceva.

–         Oh, înţeleg…

–         Pe bune?

–         Da. Dar nu înţeleg de ce? De ce naiba te simţeai vinovat când asta a fost decizia mea? Indiferent de ce mi s-ar fi întâmplat mie, ar fi fost din cauza deciziei mele, nu din cauza ta.

–         Stai! Nu vina m-a adus până aici. Adică recunosc că mă învinovăţesc în mare parte pe mine. Dar nu din cauză că mă simţeam vinovat m-a făcut să te caut de ceva ore.

–         Atunci ce? De ce eşti aici? Asta nu înţeleg.

–         Bella… Ştiu că ţi-am făcut mult rău, ştiu că sunt un mare idiot, ştiu că nu trebuia să cad în plasa lui Emmett. Dar crede-mă că acel pariu nu mai înseamnă nimic pentru mine. Eu şi uitasem de el până azi. Astăzi mi-am amintit de el pentru că am citit scrisoarea ta. Bella, poate la început m-am apropiat de tine pentru a câştiga pariul. Dar nici măcar atunci. Eu te plac din prima clipă când te-am văzut. Apoi când te-am cunoscut mai bine, am ajuns să mă îndrăgostesc de tine.

–         Edward eu…

–         Nu spune nimic. Ştiu, ţi-e greu să mă crezi şi nu te condamn pentru asta.

–         De fapt, o parte din mine te crede, mereu te-a crezut când îmi spuneai că mă iubeşti, inima mea ştia că tu erai sicer. Dar creierul, partea raţională îmi amintea mereu de pariu. Iar acum nu ştiu ce să mai zic.

–         Bella, nu-ţi cer decât o a doua şansă. Aşa îţi voi putea demonstra că eu chiar te iubesc. Doar timpul te poate convinge.

Să-l cred? Oare e posibil ca el să spună adevărul? Sau doar vrea să-şi bată şi mai mult joc de mine? Acea parte din mine, care „gândea” cu sentimentele, mă îndemna să-l cred. Să-i acord o a doua şansă. Nu ştiam ce să fac. Eram confuză.

Când am deschis gura ca să-i spun ceva, mă întrerupse imediat.

–         Nu-ţi cer să-mi dai un răspuns acum. Ci doar să te gândeşti bine. Alege cum crezi tu că e mai bine pentru tine. Eu nu o să mă supăr indiferent de alegerea pe care o vei lua.

–         Da.

–         Ce da?

–         Da, îţi dau o a doua şansă.

–         Ce?… Pe bune?… Serios?… Bella, îţi mulţumesc.

Atunci mă lua în braţe şi mă ridică pe sus, apoi a început să se învârtească cu tot cu mine în braţe. Mă simţeam atât de bine în acel moment.

–         Sunt atât de fericit. A spus Edward punându-mă jos.

–         Văd. I-am răspuns eu chicotind.

–         Serioa Bella. Mai făcut cel mai fericit om din întreg Universul acordându-mi o a doua şansă. Te iubesc atât de mult.

Îmi mai spusese că mă iubeşte şi îaninte, dar de data asta era diferit. Era o senzaţie de bine, un sentiment de bine cum n-am mai simţit vreodată. Ochii mi se umeziră. Am încercat să-mi stăpânesc lacrimile, dar una tot căzuse şi se prelinse pe obrazul meu. Spre deosebire de lacrimile de mai devreme, asta era una de fericite.

–         Şi eu te iubesc Edward. Te iubesc cum n-am mai iubit pe nimeni în viaţa mea.

În acel moment fără vreun avertisment, Edward îşi presă buzele de ale mele şi dădu startul unui sărut extrem de pasional. La fel ca senzaţia pe care am avut-o când mi-a spus „te iubesc”, la fel şi miile de senzaţii ce-mi străbăteau corpul în momentul ăsta, erau diferite faţă de alte dăţi când ne mai sărutaserăm.

Sărutul încetase mai repede decât voiam. Mult mai repede.

–         Bella îţi jur că te iubesc. Voi face orice ca să-ţi demonstrez asta.

Fu rândul meu să-i sar în braţe. Aveam un sentiment de întregire în acel moment. Simţeam că acolo este locul meu. Şi, îl credeam. Nu ştiu de ce şi cum, dar simţeam că spune adevărul.

Nu ştiu cât am stat acolo. Pierdusem noţiunea timpului. Tot ce mai conta pentru mine era Edward care mă strângea în braţele sale.

***

Deja observam cum începea să se crape de ziuă.

–         Cred că ar trebui să ne întoarcem. Ceilalţi probabil sunt îngrijoraţi.

–         Înjrijoraţi pe dracu’. Spuse Edward cu o furie ce mă sperie. Dar am încercat să ascund acest lucru.

–         De ce spui asta?

–         Pentru că din cauza lor era să te pierd. Din cauza lor şi a ideii lor stupide.

–         Nu înţeleg. Despre ce vorbeşti?

–         Pariul acela a fost un plan pus la cale de ei. Emmett ştia că mă voi enerva, aşa că m-a încolţit – dacă pot spune aşa – şi m-a făcut să nu pot renunţa. Apoi Jacob a venit la tine să-ţi spună despre acel pariu ştiind că şi tu te vei enerva. Aşa ţi-a propus ca tu să-mi plăteşti cu aceeaşi monedă ştiind că vei accepta fără ca să te gândeşti de două ori.

–         Ce? Jacob? Ahh… Acel…

Deja simţeam cum începeam să fierb de nervi. Unde naiba le-a fost capul? La ce s-au gândit? De fapt nici nu cred c-au gândit.

–         Edward, trebuie să ne răzbunăm.

–         Oh, crede-mă că m-am gândit la asta.

–         O să mă gândesc şi eu la asta.

–         Deja mi-e milă pentru ei. Spuse Edward şi începuse să râdă.

–         Hei! Ar trebui să mă simt jignită?

–         Nu. Dimpotrivă este un compliment. La ce le-ai făcut lui Mike şi lui Tyler, mă aştept de la orice.

–         Oh, da. Amintire frumoasă. Încă mai am poza.

–         Şi eu.

Am râs amândoi.

–         Ei bine, hai să mergem îanpoi la internat. Ne gândim la ceva pe drum.

–         Ok.

Ne-am ridicat pe bancă şi am plecat împreună în parc pentru a ajunge la maşina lui parcată la cealaltă ieşire a parcului. Înainte de a intra în maşină, Edward mi-a dat un sărut pe creştetul capului. Mă simţeam excelent.

Fu rândul meu să-i sar în braţe. Aveam un sentiment de întregire în acel moment. Simţeam că acolo este locul meu. Şi, îl credeam. Nu ştiu de ce şi cum, dar simţeam că spune adevărul.

Nu ştiu cât am stat acolo. Pierdusem noţiunea timpului. Tot ce mai conta pentru mine era Edward care mă strângea în braţele sale.

***

Deja observam cum începea să se crape de ziuă.

–         Cred că ar trebui să ne întoarcem. Ceilalţi probabil sunt îngrijoraţi.

–         Înjrijoraţi pe dracu’. Spuse Edward cu o furie ce mă sperie. Dar am încercat să ascund acest lucru.

–         De ce spui asta?

–         Pentru că din cauza lor era să te pierd. Din cauza lor şi a ideii lor stupide.

–         Nu înţeleg. Despre ce vorbeşti?

–         Pariul acela a fost un plan pus la cale de ei. Emmett ştia că mă voi enerva, aşa că m-a încolţit – dacă pot spune aşa – şi m-a făcut să nu pot renunţa. Apoi Jacob a venit la tine să-ţi spună despre acel pariu ştiind că şi tu te vei enerva. Aşa ţi-a propus ca tu să-mi plăteşti cu aceeaşi monedă ştiind că vei accepta fără ca să te gândeşti de două ori.

–         Ce? Jacob? Ahh… Acel…

Deja simţeam cum începeam să fierb de nervi. Unde naiba le-a fost capul? La ce s-au gândit? De fapt nici nu cred c-au gândit.

–         Edward, trebuie să ne răzbunăm.

–         Oh, crede-mă că m-am gândit la asta.

–         O să mă gândesc şi eu la asta.

–         Deja mi-e milă pentru ei. Spuse Edward şi începuse să râdă.

–         Hei! Ar trebui să mă simt jignită?

–         Nu. Dimpotrivă este un compliment. La ce le-ai făcut lui Mike şi lui Tyler, mă aştept de la orice.

–         Oh, da. Amintire frumoasă. Încă mai am poza.

–         Şi eu.

Am râs amândoi.

–         Ei bine, hai să mergem îanpoi la internat. Ne gândim la ceva pe drum.

–         Ok.

Ne-am ridicat pe bancă şi am plecat împreună în parc pentru a ajunge la maşina lui parcată la cealaltă ieşire a parcului. Înainte de a intra în maşină, Edward mi-a dat un sărut pe creştetul capului. Mă simţeam excelent.

______________________________________________________________________________

Ei bine, după cum am promit la 15 comentarii.

Sper să vă fi plăcut capitolul:) N-am vrut să-i las prea mult certaţi.

Ei bine, în capitolul următor veţi avea parte de răzbunarea lui Edward şi a Bellei.

Kisses :*:*:*

 

Capitolul următor –>

Advertisements

42 thoughts on “Capitolul 21 – Purul adevăr

  1. Superb cap!Brav-o!Te-au furat extraterestrii?Nu-mi vine sa cred c-ai postat,pe zi!
    Imi vine sa-i chelesc pe Emmet,alice,jasper si rosalie!ehh,dar apoi dulcea razbunare,deci m-ai facut sa ma simt mai bn!Spor la 22!

    Like

  2. deci,te iubesc fataaa:X defapt de ador :X:X:X cea mai tare supriza :x:x:x:x
    SI CAP E MINUNAT ,LA FEL CA FICU !!!
    si inca odata …te iubesc :X:X:X!!!!!:*:*:*>:D<

    Like

  3. Super capitolul acesta, ce bine ca s-au impacat…

    Abia astept sa citesc urmatorul capitol, sunt foarte curioasa cum se razbuna cei doi

    Like

  4. ABia astept sa vad ce razbunare pun cei 2 la cale >:)
    Capitolul e GENIAL :X
    Ma bucur ca cei doi sunt din nou impreuna :X
    Abia astept sa scri cap 22 :*

    Like

  5. cap bestial:X:X: imi place la nebunie :X:X:
    ce bine ca Edward si Bella sunt din nu impreuna:X:X:
    abia astept nextul
    spr la scris:X
    kisses and hugs

    Like

  6. OMG OMG OMG!!!!!!
    1. Bine ca a aflat adevarut…de la trupa…dupa 7 luni (fratee)
    2. Bine ca a reusit sa o gaseasca cat de cat repede pe Bella si ca nu a patit nimic.
    Mi-a placut enorm reactia lui 😀 si ca ea s-a calmat in sfarsit.
    Aia cu farsa….saracii…au avut intentii bune 😦 ….
    Ma bucur ca i-ai impacat, nu as fi vrut sa se certe iar…si degeaba!
    Felicitari un capitl minunat!
    Abia astept urmatorul 😀

    Like

  7. superb si wow ai postat repede ap 21
    ce bine ca s-au impacat ca nu prea imi plaea ca ei sa fie certati deoarece se iubeau prea mult
    deabia astept sa vad cum se razbuna edward si bela pe ei , deja mi-e mila de ei dar ei au vrut-o
    spor la nextul
    kisess and hugs!

    Like

  8. wow Bella si Edward s-au impacat si eu m-am despartit de prietenul meu…wow….dar mai mult imi place Edward si bella:D
    abia astept nextul sa-i vad pe Bella si Edward in actiune…he heh ehe…:))
    razbunarea vine cu pasii mareti…. oare ce ne vei pregatii:>:>:>:>

    Like

  9. superb… absolut genial…
    mi-a placut la nebunie…
    ma bucur ca sunt impreuna…
    deja imi imaginez razbunarea… va fi dulce… 😀
    bft in continuarea..
    astept nextul… 🙂

    Like

  10. Geniaaaaaaal. 😡

    Togetherrrrrr. 😡

    Vezi că ultima parte se repetă. 😉

    Răzbunarea – i dulcee. Eh, amuzantă deasemenea, dacă ei o clădesc. Oare ce – or născoci? :)) Poate că se fac că nu mai vorbesc cu ei, evită orice, bla bla. :))

    Superrr. 😀

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s