Capitolul 22 – Revanşa

 

Din perspectiva Bellei

Ne aflam în faţa liceului. În acest moment discutam despre ultimele detalii ale planului nostru. Eram hotărâţi că cei 6 meritau o lecţie pentru ce ne-au făcut. Înţeleg că au făcut-o spre binele nostru, dar puteau găsi o altă cale prin care să rezolve acel lucru. Nu tocmai asta, prin care am suferit şi eu şi Edward.

–         Bella, n-ai idee cât de mult mă bucur că eşti acum cu mine.

–         Păi dacă şi tu eşti la fel de fericit ca mine, atunci cred că ştiu.

–         Te iubesc.

–         La fel cum te iubesc şi eu.

Atunci se aplecă şi-şi zdrobi buzele de ale mele într-un sărut demenţial. De fiecare dată când îl sărutam pe Edward, eram în al nouălea cer. Pur şi simplu nu mă mai săturam.

Dar mi-am amintit de planul nostru şi am rupt sărutul.

–         Ce s-a întâmplat? A întrebat Edward surprins.

–         Planul. Ai uitat? Să sperăm că nu ne-au văzut.

–         Oh, da planul. Aşa e ai dreptate. M-a cam luat valul.

–         Ei bine, nu mă supăr dacă te ia valul mai des.

–         Bella…murmură Edward dezaprobator.

–         Ce? Sunt sinceră. Am spus eu cu zâmbetul pe buze.

–         Acum cine uită de plan?

–         Oh, lua-l-ar naiba de plan.

–         Hai să mergem. A spus Edward chicotind.

Împreună cu Edward am intrat în liceu. Deja nu mai zâmbeam şi ne pregăteam să ne jucăm rolul cât mai bine. Pe faţa mea se aşternu o privire care nu exprima nimic, care părea pierdută. Iar expresia de pe faţa lui Edward era asemănătoare cu a mea.

Când am intrat în camera mea şi a fetelor, i-am gâsit pe toţi dormind care pe unde apucase. Dar se pare că Jake încă doarme iepureşte şi cum am deschis uşa, el a tresărit. Apoi s-a uitat mai atent la uşă.

–         Bella! Eşti aici! Spuse Jake, cam tare ce-i drept.

Toţi s-au trezit repede speriaţi din cauza lui Jake, apoi când m-au văzut, toţi au venit spre mine.

–         Bella, te-ai întors!

–         Ce bine că n-ai păţit nimic.

–         Eşti teafără?

–         Eşti supărată pe noi?

–         Bella nu a fost cu intenţie.

–         Bella, te simţi bine?

–         Pari cam palidă.

–         Unde-ai fost toată noaptea?

În acel moment nu mai ştiam nimic. Toţi săriseră la propriu pe mine, iar întrebările curgeau ca apa la robinet. Nici nu apucam să procesez o întrebare, dar să răspund la ea, că venea alta.

–         Terminaţi! O copleşiţi cu toate întrebările voastre! Lăsaţi-i spaţiu să respire. A spus Edward ridicând tonul.

Au încetat să mai pună întrebări. Atunci Edward a continuat.

–         E teafără. N-a păţit nimic. Puteţi să vă liniştiţi.

–         Bella, îmi pare rău pentru ce am făcut. Nu trebuia să te mint. Te rog să mă ierţi.

–         E în regulă Jake.

–         Şi…cu voi doi… cum a rămas? A întrebat Rose.

–         Păi… le spun eu sau le spui tu? Mă întrebă Edward.

–         Mai bine spune-le tu. Am spus eu adăugând un oftat.

–         Eu şi Bella ne căsătorim.

–         DA!! Ce?! Izbucniră toţi deodată de parcă cineva ar fi apăsat pe un buton.

–         Cum adică vă căsătoriţi? Întrebă Emmett.

–         Aşa e. Aveţi doar 18 ani. Ce naiba e cu voi? Întrebă la rândul lui şi Jasper.

–         Staţi puţin. Spuse Alice cam suspicioasă.

Oups! Sper să nu bănuiască ceva.

–         Tocmai aţi spus că vă căsătoriţi. De ce nu sunteţi fericiţi? Sau măcar să zâmbiţi? De ce aveţi feţele astea de înmormântare?

Am răsuflat uşurată în sinea mea. Alice, fără să ştie ne ajuta pe mine şi pe Edward să dăm vestea bombă.

–         Pentru că… Sunt însărcinată.

–         Cum?

–         Însărcinată?

–         Nu se poate!

–         Nu, trebuie să fie o glumă.

–         O să fiu unchi?

–         Ce-o să spună Renee şi Charlie când vor afla?

–         Bella, spune-mi că glumeşti.

–         Doar nu ar glumi pe tema asta.

Aşa a început din nou avalanşa de întrebări. La fel ca mai devreme, totul era anapoda şi nu mai înţelegeam nimic.

–         Cum vreţi să vă răspundă dacă o atacaţi cu atâtea întrebări? Vorbiţi şi voi pe rând!

–         Bella, este adevărat? Întrebă Jacob.

–         Da. Este cât se poate de adevărat.

–         Dar.. Bella… Ce le vei spune părinţilor tăi? Îţi dai seama cum vor reacţiona Charlie şi Renee? Vor înnebuni.

–         Unde e? Bellaaaa! Se auzi vocea mamei care venea de undeva de pe hol. Apoi a dat imediat buzna în cameră. Bella, spune-mi că nu e adevărat!

–         Scuze mamă…

–         Ce?! Fata mea? Şi tu, băiete? Tu… Am avut încredere în tine şi tu ce-ai făcut? Să vă fie ruşine la amândoi.

–         O să-mi asum responsabilitatea pentru asta. Spuse Edward coborând privirea în pământ.

–         Cu siguraţă vei face asta tinere. Tatăl meu stătea în pragul uşii şi îl privea pe Edwrd cu o privire ucigătoare.

–         Uşor Charlie. Băiatul meu a spus că-şi va asuma răspunderea pentru copil. Nu-i aşa fiule? Întrebă Carlisle apărut şi el în acel moment.

–         Da tată. Exact cum am mai spus.

–         Bella, Edward, să mergem în altă cameră acum! Trebuie să avem o discuţie serioasă. Spuse mama mea mai furioasă ca oricând.

Eu şi Edward am făcut ce a spus mama şi am mers în camera de vizite, urmaţi de părinţii mei şi ai lui Edward. Imediat cum ne-am asugirat că uşa era închisă am început să vorbim.

–         Mamă, tată sunteţi nişte actori grozavi. Şi voi la fel Carlisle, Esme. Mulţumim că ne ajutaţi.

–         Eee… Trebuie să recunosc că-mi plac copilăriile astea.

Toţi am râs de mama, inclusiv ea. Era aşa un copil uneori.

–         În altă ordine de idei, când va fi „nunta”? întrebă Carlisle amuzat.

–         Păăăi…. Ce ziceţi de săptămâna viitoare? Am sugerat eu.

–         Da… Săptămâna viitoare ar fi perfect. Adică având în vedere situaţia, aşa ar părea cel mai credibil că voi aţi hotărât ca „nunta” să fie cât mai repede. A spus Edward, aprobându-mă.

Apoi şi părinţii noştrii au fost de acord.Am mai stat ceva timp şi am discutat, apoi ei au plecat lăsându-ne pe noi să terminăm ce aveam de terminat. Şi-au spus că dacă mai avem nevoie de ajutor, ne putem baza pe ei. La scurt timp după plecarea lor, eu şi Edward ne-am întors în cameră, unde ceilalţi ne aşteptau vrând să afle ce s-a întâmplat.

–         Păi am mai vorbit şi am hotărât ca peste o săptămână se ne căsătorim.

–         O săptămână? Nu poţi organiza o nuntă într-o săptămână. Îţi trebuie mai mult timp.

Desigur, indiferent de situaţie, Alice rămâne tot Alice. Dar totuşi trebuia să continuăm.

–         Alice, vreau ca totul să fie simplu. Nu mă căsătoresc pentru că vreau. Mă căsătoresc pentru că trebuie. Dar ai dreptate , trebuie să organizez măcar o petrecere mai restrânsă. Alice, Rose, Tanya, aţi vrea să mă ajutaţi?

–         D-da. Răspunse Rose bâlbâindu-se.

–         Ce vrei să faci?

–         Păi aş vrea să organizez o ceremonie mai restrânsă. Şi să nu fie prea mulţi invitaţi. Poate doar familiile noastre.

–         Dar… Da, probabil ai dreptate.

–         Bella ai vrea să mergi să iei puţin aer? Întrebă Edward.

–         Da sigur.

Mi-am dat seama că voia să vorbească cu mine ceva şi nu voia ca ei să audă. Ceilalţi au înţeles că vrem să fim singuri. Şi sinceră să fiu, păreau cam şocaţi.

Ne-am dus în poieniţă pentru că nu voiam să riscăm să fim auziţi de cineva. Nici nu am ajuns bine în poieniţă că Edward s-a şi întors spre mine.

–         De când aştept momentul ăsta.

–         Ce moment?

–         Eu. Tu. Singuri.

–         Oh.. Acest moment.

Nu am mai apucat să spun nimic altceva deoarece s-a năpustit asupra mea şi mi-a atacat buzele într-un sărut demenţial. Oare cum putea să sărute aşa de bine? Jur că nu mai eram în stare să gândesc coerent când eram sărutată de Edward. Nici nu mi-am dat seama că aveam nevoie de aer până când Edward nu a întrerupt sărutul, din acelaşi motiv.

–         Mi-a cam lipsit asta.

–         Dar a trebuit să ne prefacem că suntem mai distanţi unul faţă de celălalt şi mai supăraţi cel mult o oră.

–         Ehh.. Aşa e. Dar tot mi-a lipsit asta.

De data aceasta fu rândul meu să mă apropii de el şi să-l sărut.

Cum spuneam, nu mă puteam opri şi simţeam nevoia să-l sărut sau să stau în braţele lui sau să fiu în preajma lui în fiecare secundă din viaţa mea. Nici nu ştiu cum m-am putut gândi la acea plecare. Cum m-am putut gândi că aş putea rezista fie şi numai o zi fără el.

În acest moment stăteam în poiană culcaţi pe spate pe iarbă şi privind cerul senin de un albastru minunat. După cum lumina soarele, ne-am dat seama că deja au trecut câteva ore, aşa că ne-am întors la liceu.

***

O săptămână mai târziu

Din perspectiva lui Emmett

Oh, frate! Azi e nunta lui Edward.

Ne grăbeam să ajungem, dar de fapt noi nici nu am plecat. Şi asta doar din cauză că fetelor le ia o veşnicie până sunt gata. Bella şi Edward deja s-au dus la starea civilă. Cred că până ajungem noi, ei deja au şi semnat  şi au şi primit certificatele de căsătorie.

Of, la naiba! Cât de mult poate să îţi ia să pui o rochie pe tine, să te machezi şi să-ţi aranjezi părul? 5 ore nu sunt suficiente?

–         Ştiţi, dacă mai stăm mult o să ratăm nunta. Spuse Jasper care se tot învârtea de colo-colo.

–         Imediat. Suntem aproape gata. Se auzi vocea lui Alice.

–         Aproape gata? Aproape? Asta aţi spus şi acum o oră! Strigă de data asta Jake, de-a dreptul exasperat.

–         Calmează-te dragule. Acum chiar suntem aproape gata. Spuse Tanya.

–         Să trăiesc s-o văd şi p-asta. Am mormăit eu.

–         Te-am auzit! Răspunseră cele 3 în cor, iar băieţii au chicotit.

Nu trecură mai mult de 5 minute şi după cum au promit, fetele erau gata şi au ieşit din cameră. Ştiu că ar trebui să fiu supărat că am stat atâta timp după ele,dar cum aş putea fi supărat când Rose arată aşa de… Demenţial!

Purta o rochie colorată, cu un decoldeu adânc în “V” şi foarte scurtă. Pur şi simplu nu mă puteam opri din a o admira. Pentru o clipă am aruncat o privire la ceilalţi băieţi şi am văzut că şi eu îşi admirau iubirile. Nu am mai fost atent la ce purtau Alice şi Tanya, singura la care mă puteam uita era Rose, care mă înnebunea. La proriu.

–         Ce faceţi băieţi? Acum nu mai vreţi să mergem?

–         Ăăă…da. Să mergem. Spuse Jasper care se trezi din visare.

–         Em, mai eşti printre noi?

Auzeam tot ce era în jurul meu, dar nu puteam judeca nimic. Încă îmi contemplam zeiţa care arăta divin.

–         Hai Emmett, să mergem! Mă trezi din visare vocea lui Rose.

–         Oh, da! Să mergem.

Am pornit spre parcare, iar eu tot cu privirea pe Rosalie stăteam.

***

Ajunsesem la primărie iar eu aproape reuşisem să mă concentrez şi să nu mai mă gândesc într-una la Rosalie.

–         Bună ziua! I se adresă Jake, doamnei care era la intrare şi dădea informaţii.

–         Bună ziua!

–         Nu vă supăraţi, au intrat cei care aveau cununia programată la 15:00?

–         Da, tocmai au intrat acum 10 minute.

–         Bine. Mulţumesc frumos.

Jake veni înspre noi şi ne-am grăbit să intrăm în sală. Când am intrat noi, totul s-a oprit. Nimeni nu mai făcea nimic, primarul nu mai spunea nimic, fotografii încetaseră să facă poze şi toţi şi-au îndreptat privirea spre noi. Atunci ne-am dat seama că nu am venit unde trebuie şi că noi tocmai am întrerupt nunta unor necunoscuţi. Ne-am cerut scuze şi am ieşit din sală. Nu mai înţelegeam nimic din ce se întâmplă. Edward şi Bella au spus clar că nunta începe la 15:00. Jake s-a dus din nou la doamna de la informaţii.

–         Mă scuzaţi. Acum nu trebuia să fie cununia civilă a lui Edward Cullen şi Isabella Swan?

–         Staţi doar să verific.

–         În regulă.

–         Nu. Aici nu apar niciun Edward Cullen şi nicio Isabella Swan. Nici azi, nici mâine şi nici toată săptămâna. Poate aţi înţeles greşit data.

–         Da. Poate. Mulţumesc.

Cum adică nu erau pe listă? Dar ei ne-au spus că azi. Şi la fel şi mama şi tata. Chiar şi Renee şi Charlie.

Ce naiba se petrece aici?

–         Eu nu mai înţeleg nimic. Nu au spus ei că azi au nunta? Întrebă Alice.

–         Ba da. I-a răspuns Tanya.

–         Păi şi unde sunt? Nici măcar pe listă nu apar. A spus Jake.

Oh, nu! Ei nu au făcut asta!

–         Doar nu credeţi că… începu Rose.

–         Nu are cum. Termină Jasper.

–         Doar ştiau şi părinţii lor de asta. Spuse Alice.

–         Da, chiar ei i-au cam obligat să facă asta. Spuse şi Jake.

–         Doar dacă nu cumva… am început eu.

–         … şi ei erau implicaţi. Iar Jake a terminat.

–         Or să vadă ei. Hai la mine acasă.

Ne-am urcat în maşini şi am pornit spre casa mea, unde sper că acei farsanţi se aflau.

____________________________________________________________

Şi iată că într-un final fericit ( bănuiesc ) am reuşit şi eu să postez:D

Deci acesta a fost capitolul 22. Sper că v-a plăcut. L-aş fi scris mai repede, dar eu am ales să-mi pierd timpul cu altceva în loc să scriu la capitol. Mda, o foarte mare greşeală din partea mea.

Revenind la capitol. Ştiu că s-au mai strecurat câteva greşeli, dar ca de obicei, nu am mai stat să corectez pentru că:

1. Mi-e somn.

2. La somnul pe care-l am nu aş fi constatat care sunt greşelile.

3. Dacă l-aş fi recitit, m-aş fi râzgândit şi aş reface capitolul:D

Ştiu că postez foarte rar, dar acum că a început şcoala chiar nu mai am timp de nimic. Inspecţii, teme, teste, ascultat, proiecte s.a.m.d.

Sper că au mai rămas cititori pe aici:D

So, comm&rate.

Kisses  :*:*:*:*

 

Capitolul următor –>