19. Răpită

Din perspective Bellei

Sunetul enervant al alarmei întrerupse minunatul vis pe care tocmai îl aveam. Atunci realitatea mă lovi. Acum nu mai aveam doar visele. Edward mă iubea la fel cum îl iubeam și eu și nimic nu putea să schimbe asta.

M-am dat jos din pat foarte bine dispusă. Mi-am făcut un duș rapid și m-am spălat pe dinți, apoi m-am îmbrăcat. Am pus pe mine o cămașă albă, cu mânecile scurte și o fustă neagră, până la genunchi, cu talia înaltă, iar în jurul taliei avea o curea de piele, neagră. Părul mi l-am prins într-o coadă, pe care o lăsam să cadă pe umăr.

Am coborât până la bucătărie. Am fost surprinsă să o văd pe mama trează la ora asta.

–         Bună dimineața mamă.

–         ‘Neața Bells. Ce vrei să mănânci?

–         De fapt, o să iau doar un baton de cereale.

–         Ești sigură?

–         Da. Oricum nu prea mi-e foame. Mai iau unul în caz că-mi revine pofta de mâncare mai târziu. E bine?

–         În regulă.

–         Bine mamă. Am plecat.

–         Bella îmi poți lăsa mașina și azi?

–         Sigur. Voi merge pe jos.

Mama veni la mine și mă îmbrățișă.

Câteva minute mai târziu am ieșit pe ușă și mă îndreptam spre firmă. Era foarte frumos afară. Soarele era pe cer și lumina, dând o căldură delicată, plăcută. Nu știu sigur dacă ceea ce s-a întâmplat ieri este cauza, dar mă simt fericită. Simt că totul este perfect și nimic nu poate fi mai frumos de atât. Aproape ajunsesem la firmă. Un zâmbet începuse să se formeze pe fața mea, motivul fiind evident: aveam să-l văd pe Edward în scurt timp.

Niște brațe m-au apucat de talie și mă țineau strâns. Panica mi s-a răspândit prin corp și am început să mă zbat, dând cu mâinile peste tot, dar nimerind doar aerul. Deodată, acea persoană mi-a pus la nas o cârpă. Amețeala mă cuprindea, vederea mi se încețoșa, până când am pierdut contactul cu realitatea și un întuneric gros m-a cuprins.

Din perspectiva lui Edward

Sunt oficial cel mai fericit bărbat din lume. Bella mă iubește. Nici acum nu-mi venea să cred că Bella îmi spusese acele 2 cuvinte. Mă simțeam ca într-un vis. Cel mai bun vis pe care l-am avut vreodată. Când o auzisem spunând ”Te iubesc” mă gândisem serios să mă duc la un psihiatru.

Nici că puteam fi mai fericit de atât. Să știu că femeia pe care o iubesc îmi împărtășește sentimentele este un vis împlinit. Mă gândeam la Bella în fiecare moment al vieții mele, de când o văzusem prima oară.

Ziua de ieri a fost minunată, exceptând acea neplăcută întâlnire cu Tanya și James. Când am auzit ce spusese Tanya despre Bella, un văl de furie mi-a apărut în fața ochilor și singurul lucru pe care voiam să-l fac era să-i dau un dos de palmă Tanyei până își înghițea cuvintele. Dar Bella merita să fie apărată, nicidecum să o iau la bătaie pe Tanya, așa că pentru Bella am renunțat la acele gânduri și i-am spus Tanyei ceea ce merita. Acum tot ce speram era ca Tanya să fi ieșit din viețile noastre pentru totdeauna și să nu o mai văd vreodată, nici eu, nici Bella.

Am parcat mașina și am scanat parcarea cu o privire. Nici urmă de mașina Bellei. Ea de obicei venea înaintea mea.

Am intrat în firmă și m-am dus în biroul meu. Presupun că Bella avea să intre în biou când va veni. Mi-am aprins calculatorul și mi-am verificat mailurile. Aro îmi trimisese unul prin care ne mulțumea mie și Bellei pentru ajutor și îi transmitea tatălui Bellei multă sănătate. Altul era de la Alice. Mă anunța că azi se vor întoarce și ei din Los Angeles și să fiu pregătit pentru o petrecere în cinstea mea și a Bellei pentru reușite. Am zâmbit. Alice găsea motiv de petrecere în orice. Mai aveam și alte mailuri în care era vorba doar de reclame. Le-am răspuns lui Aro și lui Alice, apoi am luat cartea de medicină și am citit-o – din nou. Am fost întrerupt de o bătaie în ușă. Speram să fie Bella. Însă se pare că soarta nu era de partea mea. Tatăl meu era cel care intrase pe ușă.

–         Edward, ce e cu Bella de nu a venit? I-ai dat liber?

–         Nu. Probabil întârzie puțin.

–         Puțin? E ora 11!

–         Poftim?

M-am uitat la ceasul mare care era pe perete. Într-adevăr, ceasul indica ora 11. Oare ce era cu Bella de nu venise? Oare pățise ceva tatăl ei? Nu, nu avea cum să fie asta. Bella m-ar fi sunat și mi-ar fi spus ceva.

–         Edward? E totul în regulă?

–         Da. Nu. Nu știu. Sunt îngrijorat.

–         De ce nu o suni?

Desigur. Cum de nu m-am gândit la asta? Am format numărul ei, dar nu suna. Avea telefonul închis. Am sunat și la ea acasă, dar nu răspundea nimeni.

–         Telefonul ei e închis și acasă nu e nimeni. Dacă a pățit ceva?

–         Poate doar e cu tatăl ei.

–         Nu cred. M-ar fi sunat și mi-ar fi spus că nu vine. Nu-i stă în fire să tragă chiulul.

Telefonul tatălui meu a început să sune. A vrut să închidă, dar i-am spus că poate să vorbească. Trebuia să mă gândesc. Jacob. El trebuie să știe ceva. Dar nu aveam numărul lui. Of, îmi venea să urlu.

Am ieșit din birou și m-am dus la mașina mea. Aveam să merg până acasă la ea. Poate nu auzise telefonul. Dar nu am apucat să merg prea mult pentru că ceva mi-a atras atenția. Pe trotuar era un pantof, cu tocul mic. Mai văzusem acel pantof înainte; știam al cui este. Dar ce să caute aici? Am oprit mașina și am coborât din ea, apropiindu-mă de pantoful care era pe stradă. Da, nu mă înșelasem. Tot felul de scenarii mi-au trecut prin minte și în niciunu Bella nu arăta prea bine. Trebuia neapărat să dau cumva de Jacob. Pe părinții ei nu îndrăzneam să-i sun.

Bree. Am sunat-o repede și i-am cerut numărul lui Jacob, spunându-i că-i urgent. Ea nu m-a mai întrebat altceva și mi l-a dat. I-am mulțumit apoi am închis și imediat după l-am sunat pe Jacob.

–         Alo?

–         Jacob, sunt Edward.

–         Salut Edward. S-a întâmplat ceva?

–         Am nevoie de ajutorul tău. Poți veni, te rog, până la firmă? Este urgent.

–         Bine, vin imediat. În cel mult 15 minute, ajung.

Am închis telefonul și l-am așteptat. Mă uitam la ceas întruna. Eu nu eram la mare distanță de firmă. Puteam vedea parcarea din față, deci când Jacob va ajunge, mă va vedea aici. Îmi pierdeam mințile așteptând. Trecuseră abia 5 minute. Așteptarea mă omora. Jur că dacă mai stăteam mult, aveam să mă dau cu capul de capotă. Când mi-am ridicat din nou privirea, l-am văzut pe Jacob coborând din mașină. I-am făcut semn și a venit fugind.

–         Jacob, cred că Bella a pățit ceva.

–         Poftim?

–         Am găsit asta. I-am arătat pantoful, care încă era pe jos. E al ei. Știu sigur.

Jacob era agitat și se plimba de colo-colo.

–         Trebuie să-l sunăm pe Charlie.

–         Nu cred că ar fi o idee bună. Abia și-a revenit.

–         Tot va afla la un moment dat. Și crede-mă dacă află că noi știam și nu i-am spus, ar fi în stare să ne tortureze până la moarte pe amândoi.

Își scoase telefonul din buzunar și formă un număr, apoi puse telefonul la ureche.

–         Alo, Renee? Bună, sunt Jacob. Unde sunteți? Și mai durează mult? Perfect. Ne întâlnim la voi acasă.

A închis telefonul și s-a uitat la mine.

–         Deci?

–         Charlie și Renee erau la recuperare. Acum se pregăteau să plece. Mergem cu mașina ta sau cu a mea?

–         A mea e mai aproape. Haide.

Am urcat amândoi în mașină. Am pornit motorul și am apăsat pe accelerație. Nici nu eram atent la viteza cu care conduceam. Am ajuns în fața casei Bellei, dar se pare că părinții ei încă nu ajunseră. Îmi pusesem capul pe volan și mă rugam să apară din clipă în clipă.

–         Uite-i că vin! Spuse Jacob.

Am ieșit repede din mașină și am așteptat ca Renee să parcheze mașina. Renee se uita la mine surprinsă. Jacob s-a dus să-l ajute pe Charlie să meargă în casă. Renee era imediat în spatele lor, iar eu i-am urmat.

–         Renee, unde e Bella? Întrebă Jacob.

–         Cum, nu e la firmă? Întrebă ea uitându-se la mine.

–         Nu a ajuns. Am spus eu.

Charlie tresărise dintr-o dată.

–         Cum adică nu a ajuns? A plecat azi dimineață și a spus că merge la firmă. Doar nu ne-ar fi mințit.

–         Nici nu credem asta. Charlie… Edward a găsit ceva.

Jacob a scos pantoful și i l-a arătat lui Charlie.

–         Era în apropierea firmei. Am spus eu. E al ei, nu?

–         D-da. Bella a luat pantofii ăștia azi dimineață. Vocea lui Renee era tremurândă.

–         Duceți-mă la secție. Trebuie să vorbesc cu cineva.

__________________________________________________

Și iată și cap 19:D Îmi cer scuze pentru greșeli, nu am mai stat să-l corectez.

Vă aștept comentariile:)

Kisses.

 

Capitolul următor –>

14 thoughts on “19. Răpită

  1. TE BAT!!!X(X(X( MAMA!!! si in stare in care sunt acum si tot te bat!
    Cum se poate ma sa termin capitolul asa??????
    Vreau capitolul urmatoorrr!!!!!:((:((:((
    Macar i-a ramas un pantof in urma asa fac testu cu Cenusareasa in tot orasul si o gasesc=))
    Glumesc,acum pe bune, bine ca au gasit ceva macar.
    Succes la next:*:*:*:*:*:*>:D:D<

    Like

  2. T..t..t..t..TU !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Cum ai facut asta? Cum ai putut sa faci asta? Ne lasi asa usor in…..NIMIC??????????? fara nimic..cu gandul doar la…..bella.
    Tanya…nesuferita de Tanya a facut-o,nu ?
    Oricum,cine a facut-o nu mai e bine venit in fic….GARANTEZ.
    Un pantof,pe bune? Ce pot sa faca cu el. Macar o ceva de la ala care e rapit-o.
    In orice caz super tare……
    Pwp

    Like

  3. Hm… citesc fanficturile tale de cam…3 ani-cred- dar ultimele capitole, imi pare rau ca trebuie sa spun asta dar sunt groaznice! Nu descrii scenele, sari de aici incolo, ca sa progresezi trebuie sa incerci sa descrii detaliile-daca nu pentru mine atunci pentru Stephenie Meyer- Ador Saga Twilight, si eu scriu fictiuni Twilight dar tu esti in “meserie” de mai mult timp, eu nu, iar parerea mea e ca tot te intrec. DAR!! Celalalt fanfic mi-a placut la nebunie! Nu mai tin minte cum se numeste imi pare rau, dar acolo descriai si iti puneai sufletul si se si simtea asta. Sper ca nu o sa-mi iei comentariul ca pe unul insultator chiar daca e mai usturator, iti spun doar ca sa te ajut.
    Scoala nu te opreste sa scrii capitole mai lungi. Stiu si eu asta.
    Spor la scris, scoala si orice altceva mai vrei tu!
    Sincer,Misi.

    Like

    1. Bună:) Acum 2 ani m-am apucat:D, în fine, peste 1 săptămână se împlinesc 2 ani. Nu-l găsesc insultător, dimpotrivă, îți mulțumesc pentru părerea sinceră. Într-adevăr, nu prea descriu, însă credeam că am remediat situația. Adică în ultimele capitole chiar mi s-a părut c-am mai descris, față de celelalte. Și chiar nu știam că trec de la una la alta. De multe ori mi se pare că scriu unele propoziții chiar plictisitoare, dar le las acolo din motivul că nu vreau să trec de la una la alta. Însă chiar vreau să te contrazic la ceva: ”dar acolo iti puneai sufletu”. Poate nu mai scriu cum scriam la început, însă asta nu înseamnă că nu pun suflet. Poți să mă acuzi de ce vrei, să-mi arunci toate greșelile în față, dar nu spune că nu pun suflet. Pentru că eu mă implic în tot ceea ce vreau să fac. Și nu am zis niciodată că școala mă oprește să scriu capitole mai lungi. Eu am constatat că atunci când îmi impuneam un anumit număr de pagini(mai mare de obicei), postam mult mai greu, odată la 2 luni, iar acum postez odată la 2-3 săptămâni. Eu mi-am impus să scriu la un capitol atâta cât mă ține inspirația. Și nu știu ce clasă ești și (în caz că ești la liceu) la ce profil ești, dar eu sunt a 11-a, la mate-info. Și în anul ăsta a fost teroare, mai multe persoane îți pot confirma că de câte ori mă întreabă pe mess ”ce faci?” eu răspund ”tema la mate”. Și crede-mă nu exagerez.
      Eu îți mulțumesc încă o dată pentru părerea ta sinceră (asta e tot ce cer, sinceritate) și voi încerca să descriu mai mult. Dacă mai ai vreo nemulțumire, poți să-mi spui, chiar nu mă supăr.
      Kisses, AlexaNdra.

      Like

  4. @Misi: Nu discut faptul ca tie nu iti place si mie da.Pentru ca gusturile nu se discuta.Daca tie nu isi place asta este.Dar intrebarea este: daca nu iti place,de ce citesti?
    „tu esti in “meserie” de mai mult timp, eu nu, iar parerea mea e ca tot te intrec”
    Un sfat: mai bine ii lasi pe altii sa te laude nu tu pe insati.Si sunt curioasa,daca esti mandra cu ficurile tale,de ce linkul spre blogul tau nu este la nume? As fi curioasa sa iti citesc si eu ficurile/ficul.

    Like

  5. Deci …cum ai putut sa ne lasi asa cu ochii in soare ?! :)))
    Anyway….superb capitolul!!
    Astept next.u’ si sper sa fie cat mai curand >:D<

    Like

  6. In primul rand, as vrea sa-ti multumesc Alexandra ca nu ma iei cu “ohii rosii de furie”- sau poate da cnad mi-ai citit comentariul prima data, nu stiu, nu insinuez nimic- imi pare rau pentru greseala la ani, mi se paru ca au trecut mai multi ani, dar intodeauna dau gres mizerabil daca vine vorba de timp.
    Eram mai multe decat sigura ca voi primi comentarii referitoare la parerea mea, de alte fane de-ale tale; raspunsul la intrebarea cu ” de ce ii citesti ficul daca nu iti place” sau ceva de genul, este urmatorul: imi place cum scriai la primele capitole, de aceea m-ai si capturat. Tin minte ca ai renuntat o perioada de timp la acest fic ca sa termini Twilight Rebels- cred ca asa se numea, daca nu imi cer iertare- si de atunci in fiecare zi iti intram pe blog, anticipand sa postezi :)). Nu am lasat comentariul ca sa te jignesc, am lasat-o ca sa stii parerea mea, doar pentru asta sunt comentariile nu?
    Astept cu nerabdare capitolul urmator si sper ca o sa fie ca si la inceput.
    Nu sunt decat a 8-a, inteleg ce spuneai despre scoala, am si eu multe pe cap, examene finale, si eu mai am 2 examene la desen si pictura. Sunt la o scoala de arta.Oricum, iti doresc toate cele bune la scoala.
    Alaltaieri mi-a venit in minte WKAT :)) mai tin minte ce revolutie am facut impotriva ei. Zile bune/rele pentru noi si pentru ea. Sper ca nu ma consideri un fel de WKAT care intra aici ca sa te insulte.
    Nu imi pun link, fiindca asta e parerea mea, al lui M nu al scriitoarei care,nu stiu, cumva sare peste critici si decide sa ii placa, fiindca stie cum e si la ea.
    Te rog, nu crede ca ma cred “printesa scriitoare” sau orice prostii de genul, ce spunea si comentatoarea de mai sus. M-am lasat o perioada destul de lunga de timp din scris, ca sa ma concentrez asupra scolii, dar in tot acest timp citeam si ma interesam, si asa am invatat sa descriu situatiile mult mai mult si mai bine decat o faceam inainte. Eu la asta ma refeream, la nimic altceva.
    Imi pare rau ca comentariul este lung, dar vroiam sa ma clarific, pentru ca sa este persoana adevarata din mine-nu scriitoarea.

    Like

    1. Nu ai pentru ce. Oricum, nu am niciun motiv să ”te iau cu ochii roșii de furie”(ca să te citez:) ). Mereu am cerut părerile sincere ale celor care citesc ficul meu și când m-am apucat să scriu, am fost conștientă că o să fie momente în care o să o dau în bară sau că nu o să placă tuturor ( nu poți mulțumi pe toată lumea ). Nici eu nu aș ști ani, dacă nu m-aș uita la data primului post:)). Deci nu-i nicio problemă că i-ai greșit.
      Se numea Twilight Rebels, dar titlul nu spunea nimic, așa că l-am schimbat în Pariul Vieții. Da, renunțasem pentru un moment știu că odată nu am postat timp de 3 luni și ceva.
      De fapt nu m-ai insultat – cel puțin eu nu m-am simțit insultată – deci nu te consider un fel de WKAT.
      Sinceră să fiu, la comentariul tău m-a deranjat un singur lucru – pe lângă faptul că ai spus că nu-mi pun sufletul – ”tu esti in “meserie” de mai mult timp, eu nu, iar parerea mea e ca tot te intrec”(ceea ce ai spus tu). Nu contest faptul că poate te pricepi mai bine ca mine și nici nu am zis vreodată că eu sunt cea mai bună sau că scrierile mele sunt demne de a ajunge best-seller. Mie asta mi-a sunat a laudă și niciodată nu am suportat lăudăroșii.
      În legătură cu ultimele capitole… Cum am mai spus în celălalt comentariu, eu cred că descriu scenele. Poate nu detaliat ( recunosc asta ) dar totuși menționez anumite lucruri. Spre exemplu capitolul 18, eu chiar cred că am descris și sentimentele și întâmplările, nu am trecut peste lucruri.
      Și presupun că ai observat faptul că ultimele capitole sunt postate mai repede la intervale de timp cât de cât mici și de multe ori mă grăbesc să termin unele capitole și nu mai mă chinui să le fac lungi, unele scene/părți le scriu când sunt foarte obosită și de multe ori în loc să mă culc, eu la 1 stau și scriu – ținând cont că mă trezesc la 6 dimineața.
      Sper că am atins toate punctele și sper că nu am omis ceva:D

      Like

  7. Okey, multumesc. Nu sunt laudaroasa, asta trebuia sa spun:)) am doar increderea destula in mine ca sa imi spun parerile sau defectele fara sa imi fie rusine de ele.
    Stai sa clarific la ce magndeam: in fictiunile mele nu se intampla acelasi lucru ce se intampla in altele. Sunt tot cu Twilight, dar incerc sa gasesc intamplari cu cat mai indepartate de ale altora. La asta ma gandeam. Nici eu nu o sa ajung o scriitoare de bestseller asta mi-e clar, fiind faptul ca nici nu vreau. Daca as vrea as fi, la fel si tu si cu toti altii.
    Intru pe blogul tau cam din 2 in 2 saptamani, nu observ si nici nu ma uit la data in care postezi :P.
    Succes! Astept capitolul urmator! 🙂 *sper ca nu te superi pentru o imbratisare* >:D<

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s