20. Coșmar

Din perspectiva Bellei

Un miros de mucegai și de vechi îmi invadă nările. Am deschis ochii încet, dar nu puteam vedea nimic. Ceva era pe ochii mei împiedicându-mă să văd. Am vrut să ridic mâinile, dar erau legate. Am început să mă zbat, dar era în zadar. În spatele meu era un stâlp, iar mâinile mele erau de o parte și de alta a cestuia, legate. Panica mi s-a răspândit prin corp imediat. Am început să mă zbat și mai tare și să țip. Am încercat să dau din piciaore, dar și acecstea erau legate.

Lacrimile au început să iasă din ochi și erau absorbite de cârpa de pe ochii mei. Am început să țip după ajutor. Surprinzător, gura nu-mi era acoperită, așa că puteam să țip cât mă țineau plămânii. Și asta am făcut.

–         Poți să țipi cât vrei. Nu te va auzi nimeni.

Vocea bărbatului îmi trimise fiori prin tot corpul. Mi-era teamă de ce avea să se întâmple.

–         Cine ești? Ce vrei de la mine? Am spus cu o voce gâtuită.

–         Cine sunt? Asta nu vei afla. Ce vreau de la tine? Vei vedea în curând. Ne vom distra așa de bine.

Cuvintele lui m-au speriat și mai tare. Plângeam, țipam, mă zbăteam, fără niciun rezultat. El îmi apucă bărbia și apoi am simțit cum mi-a dat un dos de palmă, atât de tare încât credeam că o să leșin.

–         Ajunge! Deja devii insuportabilă.

Am auzit cum pleca din încăpere. Am continuat să plâng. Mă rugam ca totul să fie un coșmar. Un coșmar oribil din care aveam să mă trezesc cât de curând. Îi auzeam din nou pașii, semn că intrase în încăpere. Se apropia de mine și se așeză lângă mine.

–         M-am răzgândit.

Mi-a desfăcut cârpa care mă împiedica să văd. Când am deschis ochii, vedeam totul în ceață din cauza lacrimilor și a durat un moment până când vederea mea s-a acomodat cu lumina.

–         Cred că ai vrea să vezi și tu ce vreau de la tine.

M-am uitat la acel bărbat, dar avea o cagulă pe cap. De ce tocmai pe mine? Nici nu cred că-l cunoșteam sau mă cunoștea.

–         Să-nceapă distracția.

Vederea mea începea să devină mai clară, dar mi-aș fi dorit să nu. A scos un briceag din buzunarul blugilor și a început să taie hainele care erau pe mine. Lacrimile șiroiau pe obrajii mei fără încetare. Îmi doream să mor. După ce mi-a ciopârțit toate hainele, s-a ridicat și și-a dat jos pantalonii și boxerii. Știam ce avea să urmeze. Am închis ochii strâns. Nu voiam să văd nimic. A intart în mine dur și adânc, iar eu am urlat de durere, plângând și mai tare. Trăiam un coșmar. Aș fi dat orice să mă omoare, numai să nu mai continue. Îl auzeam scoțând tot felul de sunete scârboase.

–         Îți place nu-i așa? Te simți bine? Târfă mică.

Fă-o să înceteze, fă-o să înceteze, te rog, fă-o să înceteze. Repetam într-una în mintea mea și plângeam. Urlam la el să mă lase, dar el mă ignora.

Mi s-a părut că aud în depărtare sirenele de poliție. Speram din tot sufletul să nu fie doar imaginația mea. Dintr-o dată, el s-a ridicat și a înjurat.

–         Asta nu se termină aici.

A ridicat cuțitul și mi l-a înfipt în abdomen, apoi a plecat, fugind. Sângele curgea din locul în care lama îmi pătrunse în carne. Eram mult prea slăbită, nu mai rezistam. Am închis ochii încet și am căzut în inconștiență.

 

Din perspectiva lui Edward

Am condus ca un maniac până la secția de poliție. Mă așteptam ca Charlie să-mi fi spus ceva, însă el nu zicea nimic. Cum am ajuns, am sărit din mașină și m-am grăbit să-l ajut pe Charlie. Când am intrat în secție, toată lumea se uita ciudat la noi.

–         Șerif Swan, nu știam că vă întoareți atât de curând.

–         Nu m-am întors la muncă Sam. Nu în totalitate. Trebuie să vorbesc cu Harry.

–         E în biroul lui.

–         Mulțumesc.

Charlie mi-a spus pe unde să o iau și când am intrat într-un birou, am dat de un om în vârstă de aproximativ 50 de ani, cu părul cenușiu, care ne privea foarte uimit.

–         Dar știu că nu ai glumit când ai spus că nu vei lipsi mult.

–         Harry, am neovie urgentă de ajutorul tău. Bella a dispărut, credem că a fost răpită.

–         Voi trimite imediat oameni să o caute.

–         Nu e nevoie, știu cum să dau de ea. Are un sistem de urmărire în telefon și nu am nevoie să vorbesc cu ea la telefon sau măcar să fie deschis pentru a afla unde este.

–         Oh, da. Îmi amintesc când ai făcut asta. Așteaptă numai puțin, merg să aflu unde e și să strâng câțiva oameni ca să meargă după ea.

–         Mergem – îl corectă Charlie. Doar nu crezi că am de gând să stau degeaba.

–         Îmi pare rău Charlie, dar tu tocmai ai suferit un accident. Știi bine că nu ar fi permis.

–         Nu-mi pasă acum de ce e permis sau nu. Este vorba de fiica mea, așa că merg.

Ceva din privirea lui Charlie l-a făcut pe Harry să nu mai spună nimic și să dea din cap aprobând. A ieșit din birou și a plecat spunând că vine cât poate de repede.

–         Știi că venim și noi, da? Spuse Jacob uitându-se la Charlie.

–         Nici vorbă. Este prea periculos.

–         Nu-mi pasă dacă e periculos sau nu. Este Bella cea care e la mijloc. Și nu aș putea niciodată să stau aici liniștit. Am spus eu simțind că nu mai suport.

Charlie și Jacob mă priveau ciudat, dar nu au spus nimic. Până la urmă Charlie a oftat și a lăsat capul în jos.

–         Bine, puteți veni. Dar numai dacă-mi promiteți că veți avea mare grijă și-mi veți asculta indicațiile. Altfel puteți să dați naibii gândul de a veni. Asta e o treabă serioasă, nu o joacă.

–         Nici nu am spus că ar fi așa. Dar în regulă, vom asculta tot ce ni se spune.

–         Așa e. A fost Jacob de acord cu mine.

În câteva minute, Harry s-a întors cu locul exact în care se afla Bella și ne-a spus să totul este pregătit pentru plecare. Am urcat într-o mașină a poliției, eu, Charlie și Jacob în spate, iar Sam conducea. În urma  noastră mai era o mașină în care erau Harry și încă doi polițiști. Au pornit girofarurile și sirena pentru a circula fără probleme și ca să ajungem cât mai repede la destinație. Charlie îi spunea într-una lui Sam să meargă mai repede, deși el deja ajunsese la 120 km/oră. GPS-ul ne-a condus până la o casă, ce părea abandonată.

Sam și cei doi au intrat în casă, iar Harry a rămas cu noi, pentru a ne împiedica să intrăm. Timp de 15 minute, Harry ne tot amenința pe mine și pe Jake că ne leagă de un copac dacă nu încetăm să bombănim și dacă mai încercăm mult să intrăm în casă. Am început să aud o sirenă, iar la scurt timp puteam vedea o ambulanță cum se apropia de noi.

Nu! Unul dintre ei trebuie să fi chemat ambulanța. Asta însemna un singur lucru. Bella era rănită. Atunci nu am mai putut aștepta. Am trecut pe lângă Harry și am intrat în casă. L-am auzit cum striga după mine, dar nu i-am acordat atenție. Tot ce era în mintea mea acum era legat de Bella. O căutam pe Bella sau pe unul dintre polițiști, însă nu găseam pe nimeni. Intrasem în fiecare încăpere, singurul loc în care nu mă uitasem era pivnița. Am pornit spre pivniță și atunci i-am văzut pe cei doi polițiști ieșind de acolo.

–         Ce cauți aici? Tu nu trebuia să aștepți afară?

–         Ba da. Am auzit o ambulanță. Bella e… A pățit ceva?

Cei doi s-au uitat unul la altul cu o privire semnificativă, apoi m-au privit.

–         Cred că ar fi cazul să ieși și să aștepți afară.

Am dat din cap în semn că nu și înainte să-și dea ei seama am reușit să-i ocolesc și să intru în pivniță. Am coborât scările în fugă și l-am văzut pe Sam uitându-se prin pivniță după ceva. Atunci am văzut-o. Bella… Bella mea stătea întinsă pe jos și corpul ei era plin de sânge. Și era dezbrăcată.

În momentul când am văzut-o, genunchii mi-au cedat și am simțit cum inima mi se sfâșia. Ceva înauntrul meu se rupsese. Mă distrugea să o văd așa și mă omora să mă gândesc ce i se întâmplase. O multitudine de gânduri au trecut prin mintea mea. Cum să-l omor pe nenorocitul care i-a făcut asta. Voiam să treacă prin chinuri groaznice.

Lacrimi curgeau pe obrajii mei, fără oprire. Sam a venit lângă mine și mi-a spus să plec, dar eu nu am vrut. Nu puteam să mă mișc. Încă stăteam în genunchi în mijlocul încăperii. Paramedicii au intrat și au pus-o pe Bella pe targă, apoi am plecat la ambulanță. Am stat câteva clipe după ce au plecat și apoi am mers după ei. O urcau pe Bella în ambulanță. Charlie se certa cu paramedicii și obrajii  lui erau umezi, semn că a plâns.

–         Cum adică nu-mi puteți spune în ce stare e? Ați terminat facultatea aia degeaba?

–         Domnule trebuie să înțelegeți că…

–         Că nu-mi puteți spune în ce stare e fiica mea?

M-am apropiat de Charlie și mi-am pus mâna după umărul lui sprijinindu-l. Nu știu cât mai avea să reziste, doar acum  câteva zile a fost în spital.

–         Încearcă să te calmezi. Bella trebuie să ajungă urgent la spital și acolo ne vor spune sigur ce are. Acum nu ne pot da detalii. Corect? – când am spus ultimul cuvânt mă uitam la paramedicul care părea mulțumit de intervenția mea și de faptul că Charlie se mai calmase.

–         Exact.

–         Deci cum credeți că e?

–         Nu știm sigur dacă i-a atins vreun organ vital. Noi tindem să credem că nu, dar asta vom ști sigur după câteva analize și radiografii.

–         Mulțumim pentru informații.

–         Acum ar trebui să plecăm. O persoană poate urca în ambulanță, în drum spre spital.

–         Te ajut să urci? – L-am întrebat pe Charlie.

–         De fapt, Edward, cred că mai bine mergi tu.

–         Eu? Dar…

–         Trebuie să merg acasă și să-i spun lui Renee. Vom veni și noi la spital.

–         Domnilor, trebuie să plecăm.

–         Du-te Edward.

Am dat din cap zâmbind recunoscător și am urcat în ambulanță. M-am așezat lângă Bella și am apucat-o de mână. Ușile s-au închis și ambulanța a pornit spre spital. Am sărutat mâna Bellei.

–         Vei fi bine iubito.

___________________________________________________________________________________

Gata și capitolul 20:D.

Cam am emoții :-s. Vreau să aflu părerile voastre.

Azi se împlinesc 2 ani de când am început acest fic. Nu-mi vine să cred că de 2 ani îl tot scriu. Rușine să-mi fie.

Încerc să scriu cap 21 mai repede, dar acum au început profesorii cu nebunia lor cu teste și note și bla, bla, bla…

În fine, tot o să-mi fac puțin timp să scriu:D

Până atunci comentați, comentați, comentați:)

xoxo

 

Capitolul următor –>