23. Propunerea

Din perspectiva Bellei

Alice mă ținea ostatică în camera ei de azi dimineață și încă nu terminase. De fapt nici nu începuse. Alice îmi spusese – nu, mă obligase – să vin la ea în dimineața asta pentru a ne pregăti pentru petrecerea din seara asta. Chiar dacă nu eram decât familia Cullen și familia mea, iar Jake și Bree nu știau sigur dacă vor veni; Alice tot petrecere îi spunea. Ideea cu pregătirea rămăsese pe acolo undeva, deoarece trebuia să așteptăm să vină și Rose de la cumpărături.

–         Deci, Bella… Ce planuri ai cu fratele meu? Se aud clopote de nuntă curând?

–         Alice! Nici măcar nu am vorbit despre așa ceva. De fapt, nici nu am avut când, având în vedere cum am fost în ultimul timp.

Alice se întristă pentru un moment, dar apoi își reveni.

–         Păi, acum te simți mult mai bine. Deci…

Din fericite Alice a fost întreruptă de Rosalie care intrase în cameră gâfâind și cerându-și scuze pentru întârziere. Mă temeam că Alice își va uni ”forțele” cu Rose și împreună vor continua interogatoriul lui Alice de mai devreme. Dar din fericire eram în întârziere, așa că am început să ne pregătim. Alice mi-a spus că azi nu voi avea nicio șansă să scap și va trebui să o ascult pentru ca totul să iasă bine. Mi-a spus-o pe un ton atât de categoric, încât nici dacă aș fi îndrăznit, nu aș fi putut să o contrazic. Niciodată nu am crezut că îmi va lua atât de mult să mă pregătesc pentru o cină. Când Alice a terminat cu tortura, m-am privit în oglindă și eram chiar foarte mulțumită. Eram îmbrăcată cu o rochie de culoarea crem în partea de sus, iar partea de jos era neagră. În jurul taliei avea niște dungi negre. Rochia era cam cu o palmă deasupra genunchilor. În picioare aveam niște pantofi negrii cu toc. Părul îl aveam ondulat și dat tot în partea stângă. Alice purta o rochie neagră, până la genunchi, care avea în partea stângă un model, făcut dintr-un fermoar. Era încălțată cu niște pantofi negri, decupați în față și cu toc. Părul și-l îndreptase, renunțând la coafura ei în toate direcțiile pe care o avea de obicei. Rosalie purta o rochie puțin mai scurtă decât a mea, turcoaz, cu mânecile largi. Încălțările sale erau o pereche de pantofi aurii, decupați în față și cu un toc doarte înalt. Părul făcut bulce îi încadra perfect fața. Înainte să coborâm telefonul lui Alice sună, anunțând-o că a primti un mesaj. Câna l-a citit s-a întristat puțin.

–         Jake și Bree ne anunță că nu pot veni.

–         De ce?

Am întrebat eu tristă că prietenul meu cel mai bun nu va fi prezent.

–         Ceva legat de planul lui Jake. Asta e tot ce știu.

Am dat din cap înțelegând. Jake mi-a spus că avea de gând să o întrebe pe Bree în fața părinților lui și ai ei dacă vrea să fie iubita lui oficial, dar nu știa când.

La parter discuțiile erau în toi. Când am coborât, băieții au încetat orice activitate și ne priveau. Lui Edward îi sclipeau ochii când m-a privit și mi-a dăruit acel zâmbet al lui care-mi oprea inima. Veni la mine și-mi dădu un sărut pe obraz apoi mă privi în ochi.

–         Ești frmoasă. Ești minunată. Ești superbă și ești a mea.

–         Sunt a ta – am spus și l-am sărutat scurt pe buze.

Afară începea să se însereze. Toată seara Edward s-a comportat ciudat. La început era relaxat și nu avea nimic, însă pe măsură ce timpul înainte el părea tot mai agitat și neliniștit.

–         Bella ai vrea să facem o plimbare? Mă întrebă Edward, părând cam emoționat.

–         Nu crezi că se vor supăra dacă plecăm așa?

–         Deci nu vrei să facem acea plimbare?

Jur că mai aveam puțin și observam cum se formau broboane de apă pe fruntea sa.

–         Nu am spus asta. Voiam doar să mă asigur că nu suntem nepoliticoși plecând sau că nu se va supăra cineva.

–         Așa e, ai dreptate. Proastă idee. Las-o baltă.

–         Ba nu, e o idee bună. Hai să mergem. Am spus eu văzând că Edward devine și mai agitat.

Eu și Edward ne plimbam prin orașul în atmosferă de sărbătoare. Vitrinele magazinelor erau împodobite, ici-colo mai vedeai câte un brad împodobit frumos. Totuși străzile erau libere. Oamenii erau în casele lor altărui de familiile lor sau în interiorul localurilor sărbătorind.

Îl țineam pe Edward de mână și simțeam cum podul palmei lui era foarte umed. M-am uitat la el și am observat că respira greu.

–         Edward, te simți bine?

–         Da, de ce întrebi?

–         Ești agitat. Am spus-o ca pe o afirmație, nu o întrebare.

–         Nu, nu sunt.

–         Ba da, ești. Ceva s-a întâmplat, știu sigur. Te rog, spune-mi ce s-a întâmplat.

–         Nu s-a întâmplat nimic, serios. Hai să ne continuăm plimbarea.

Am decis să îl las pentru un moment și mi-am spus că-mi va spune când va vrea el. Am mai mers timp de 15 minute, dar văzându-l așa aerian și agitat, nu mai puteam rezista.

–         Gata Edward. Ai de gând să-mi spui ce se întâmplă? Sau mă lași pe mine să ghicesc? Și nu-mi spune că nu e nimic, pentru că dacă ar fi așa nu ai mai fi agitat, cu gândul la eu știu ce chestii și nu ai mai transpira atât. Am spus eu mai tare decât era necesar și mi-a părut rău imediat ce am terminat de vorbit.

El a oftat și îmi evita privirea.

–         Am ceva foarte important să-ți spun.

–         Ok, te ascult.

Edward a tras aer adânc în piept, apoi m-a privit.

–         Bella, te iubesc. Și tot ce s-a întâmplat m-a făcut să-mi dau seama de un lucru. Ceea ce-mi doresc cel mai mult e să stau cu tine toată viața, să te iubesc, să te respect și să te protejez de orice lucru rău. Pentru mine nimic nu e mai important decât tine, să te știu în siguranță și să știu că-mi împărtășești iubirea. Isabella Marie Swan, vrei să fii soția mea?

Câteva lacrimi mi-au căzut pe obraz din cauza emoției. Era incredibil ceea ce tocmai se întâmplase. Știam că Edward mă iubea, altfel nu mi-ar mai fi fost alături în perioada aceea grea; nu ar mai fi stat lângă mine, chiar dacă uneori acționam ca o nebună, în adevăratul sens al cuvântului. Dar să știu că mă iubește și să știu că vrea să să căsătorească cu mine erau două lucruri diferite. Inima îmi tresălta la auzul cuvintelor lui. Nu puteam articula niciun cuvânt, fiind încă în transă.

–         Bella? Îmi pare rău că n-am făcut lucrurile așa cum trebuie. Ar fi trebuit să te întreb în fața familiilor noastre, dar am vrut să fim doar noi. Să te simți liberă să-mi răspunzi cum simți și să nu ne simțim nici tu, nici eu presați sau stânjeniți de ceilalți.

–         E perect așa cum e. Nimic nu m-ar face mai fericită decât să fiu soția ta.

–         Da? Da! A spus da! – strigă Edward în gura mare. Noroc că eram singuri pe stradă – Ăsta a fost un da, așa-i?

–         A fost un da ddin toată inima. Și încă este. Te iubesc Edward. Mai mult decât credeam că voi iubi vreodată.

–         Eu te iubesc mai mult.

Voiam să-l contrazic, dar nu am mai apucat să spun nimic. buzele lui s-au mulat perfect peste ale mele. Îl sărutam cu lăcomie vrând mai mult. Nu aveam intenția să termin sărutul acesta prea curând. Buzele noastre se mișcau la unison. Săruturile lui Edward mereu mă purtau pe cele mai înalte culmi și mă simțeam atât de bine sărutându-l încât îmi părea foarte rău când se termina sărutul.

Ne-am despărțit din sărut gâfâind. Edward băgă mâna în buzunar și scoase o cutiuță de catifea, neagră. O doschise și în fața ochilor mei se afla acum un inel din argint cu un safir de un albastru uimitor.

–         Doar nu credeai că am uitat de piesa de rezistență. Știu că de obicei este un diamant, dar nu voiam ceva banal, obișnuit. Tu ești unică pentru mine.

–         Sper că ai și un șervețel. După toate aceste cuvinte mi-ar fi imposibil să nu plâng.

Edward își ridică colțurile gurii într-un zâmbet fermecător care îmi trimitea de fiecare dată fiori prin tot corpul și-mi anima fluturii din stomac.

În drum spre casă, telefonul lui Edward începu să sune.

–         Chiar mă întrebam cât timp va mai trece înainte să sune cineva. Spuse el înainte să răspundă. Da Alice? Doar ne plimbam și noi puțin, atâta tot. Nu trebuie să ne dați dispăruți. Da, bine. Am înțeles. Acum venim. Pa! Off, chiar dacă e sora mea, uneori e enervantă – zise Edward după ce a închis.

–         Dar face parte din farmecul ei.

–         Da, așa e.

În câteva minute stăteam în fața casei lui Edward și ne pregăteam să intrăm.

–         Cred c-ar trebui să te avertizez. Dacă le spunem acum, Alice va cere toate detaliile. Și mama și Rose vor fi curioase, dar Alice va vrea să vorbești pe nerăsuflate și să știe și cel mai mic amănunt.

–         Atunci vor fi două. Mama va fi la fel ca Alice. Ah, nu-mi vine să cred ce ușor vei scăpa.

–         Ha! Asta s-o crezi tu. Tata îmi va ține o prelegere și-mi va da atâtea sfaturi încât nu voi mai ști cum mă cheamă. Emmett mă va tortura cu glumele de fiecare dacă când va avea ocazia. Și pe tine, ce-i drept, dar tu nu stai în casă cu el. Și chiar cred că Charlie va vrea să avem ”discuția” – spuse el făcând ghilimele la cuvântul discuția – în care mă va amenința că dacă-ți fac rău mă va urmări până la capătul pământuli și voi regreta. Totuși privesc partea bună a lucrurilor.

–         Care e aia?

–         Nu are arma la el.

Eu am râs cu gura până la urechi la spusele lui. Nici nu am intrat bine în casă și Alice a început să ne certe că am plecat de la petrecere. Timp de 10 minute nu am reușit să spun nimic, deoarece Alice vorbea fără oprire. Nici în pauzele în care lua aer nu apucam să spun ceva, asta până când Jasper a oprit-o din vorbit cu un sărut. Toți au chicotit, până când Rose s-a oprit brusc și a rămas blocată, privind ceva.

–         Oh, Doamne! Spune-mi că aia e ce cred eu că e!

Toți ne uitam la Rose, neînțelegând la ce se referă, deși eu aveam o vagă idee la ce se referă. Rose se uita fix la mâna mea și a lui Edward împreunate, iar inelul era la vedere. Alice se uita și ea în aceeași direcție și a făcut ochii mari.

–         Oh, Doamne! Oh, Doamne! Oh, Doamne! Edward, Bella felicitări.

Alice nici nu ne lăsă să vorbim și ne îmbrățișă.

–         Dacă acesta este motivul pentru care ați plecat de la petrecere, vă iert. Oh, Doamne, sunt atât de fericită.

–         Alice. Nici nu știm dacă e ceea ce credem noi. Lasă-i să vorbească. Deci, v-ascultăm… Spuse Rosalie privindu-ne.

–         Mda, voiam să vă dăm noi vestea – spuse Edward subliniind cuvântul ”noi” – dar se pare că surorile mele ne-au luat-o înainte.

–         Și da, ne căsătorim. Am spus eu.

După cum mă așteptam mama s-a bucurat foarte mult când a aflat și ne-a felicitat. Esme a venit și ea și ne-a îmbrățișat. Tata s-a dus la Edward și a spus simplu ”Trebuie să vorbim”. Jasper era fericit pentru noi și ne-a urat numai bine. Rosalie și Alice erau foarte emoționate, ne-au îmbrățișat, apoi Alice m-a asigurat că mai târziu o să vorbim mai detaliat. Carlisle ne-a îmbrțișat și ne-a spus să avem grijă și că trebuie să știm că acesta este un pas important în viață. Emmett, fiind Emmett nu a făcut alteceva decât să facă glume.

–         Bella fă-l să regrete pentru tot răul care mi l-a facut in viață. Nu uita cand ”vă jucați de-a dunga-dunga” să-i dai câte una peste cap din partea mea.

Totuși, Emmett a fost singurul care a primit una peste cap, din partea lui Rose.

Am mai stat puțin în sufragerie vorbind, apoi Alice și mama m-au târât în camera lui Alice pentru a le spune tot, iar Rosalie și Esme erau imediat în spate.

–         Vezi? Am intuit eu ceva. Acum, hai să vorbim mai întâi câteva chestiuțe, apoi aștept toate detaliile despre cum te-a cerut fratele meu. Ați stabilit data? Când va fi?

–         Nu am stabilit data. De fapt nici nu am discutat despre ea. Oricum vom avea timp să facem și asta.

–         Vrei să-ți vezi rochia?

–         Cum adică rochia mea? Vorbești de parcă o ai.

–         Și cine spune că nu o am?

–         Cum…?

–         Îmi cunosc fratele. Știam încotro se îndreaptă relația voastră. Și se vede clar că vă iubiți. Iar când doi oameni se iubesc atât de mult cum vă iubiți voi, se căsătoresc. Așa că nu voiam să fiu nepregătită.

–         Nimic nu ar putea să te prindă pe etine nepregătită. Spuse Rose chicotind.

–         Ei da. Asta așa e. Deci Bella, vrei să-ți vezi rochia?

–         Da.

Alice mersese până la dulapul ei și a scos un umeraș. Rochia era pe acel umeraș, dar era acoperită de o husă.

–         Acum cel mai important. Bella, să-mi spui părerea ta sinceră. Dacă nu-ți place îmi spui și gata. Nu mă voi supăra. Și voi – le privi pe mama, pe Esme și pe Rosalie – nu aveți voie să spuneți nimic, până ce nu zice Bella cum i se pare. Ne-am înțeles?

–         Da, doamnă. Au spus toate, iar eu am chicotit.

Alice dădu husa jos și când rochia a fost la vedere, nu-mi mai găseam cuvintele. Era într-adevăr superbă. Alice se întrecuse pe ea. Niciodată nu mai văzusem o rochie atât de frumoasă.

–         E minunată. Alice, îți mulțumesc.

–         Cu plăcere Bella. Ei bine, acum puteți vorbi.

Toate au lăudat-o pe Alice pentru alegerea făcută și au fost de acord cu mine. Rochia era minunată.

–         Și să vorbim despre data nunții.

–         Ați vorbit deja – O corectă Rose – Ți-a spus că nu au discutat încă.

–         Știu asta. Dar… Bella, trebuie să știi că poți alege data oricând. Bine, nu chiar oricând. Cel mai devreme să fie peste o săptămână. Mai devreme nu, pentru că nu aș avea timp să organizez totul.

–         Chiar îți ajunge o săptămână? Întrebă mama mirată.

–         De fapt, i-ar ajunge și 3-4 zile, dar vrea o săptămână ca să fie sigură că totul e bine. A răspuns Rose în locul lui Alice.

–         Bun, am terminat de discutat chestiuțele. Deci, Bella… Povestește-ne. Tot. Nu omite niciun detaliu, oricât de mic sau neînsemnat ar părea.

Le-am spus tot, după cum a cerut Alice, începând de la momentul în care Edward mi-e propus să facem acea plimbare. Alice făcea comentarii pe ici-colo că ar fi putut să o facă mai bine. Însă eu o contraziceam de fiecare dată, spunându-i că a fost perfect totul.

–         Și apoi am intrat în casă și știți continuarea.

Am avut grijă să omit partea în care ne plângeam de milă de cum vom fi torturați când familiile noastre vor afla.

–         Eu tot zic că se putea mai bine. Putea și el măcar să…

–         Tot te contrazic. Nu se putea mai bine. Cel mai important a fost că eram doar eu și Edward. Și cred că și dacă mă întreba în timp ce eram la cumpărături, sau când eram la birou și lucram la vreun caz, tot ar fi fost perfect. Pentru că e vorba de Edward. Și orice moment din viața mea este important doar atunci când el este lângă mine.

–         Ce drăguț. Dar tot nu mă convingi. Se putea mai bine.

Mi-am dat ochii peste cap știind că nu aveam cum să o contrazic pe Alice. Era ca și cum mă luptam cu morile de vânt, în zadar. Când în sfârșit Alice mi-a dat voie să plec, am ieșit din cameră și am mers în sufragerie. Se pare că Edward fusese eliberat înaintea mea. De cum m-a văzut, a venit la mine și m-a îmbrățișat.

–         Hai să mergem să facem o plimbare – de dat asta eu am fost cea care a propus.

Afară deja se întunecase, așa că nu am mers prea departe de casă.

–         Se pare că am supraviețuit. Spuse Edward în liniștea nopții.

–         Da. Am spus eu râzând. Cum a fost tortura ta?

–         Am scăpat ușor de tata. Charlie doar mi-a amintit că e polițist și știe foarte bine cum să folosească o armă. Emmett, din fericire nu a mai spus nimic. Cred că și faptul că era Charlie acolo l-a oprit. Deci sper că nu te superi dacă-l invit pe Charlie să locuiască cu noi.

Nu am putut face altceva decât să râd.

–         Și la tine cum a fost?

–         Exact cum ne așteptam. Alice și mama au cerut cele mai multe informații.

–         Aoleu! Acum  mi-am dat seama de ceva.

–         Ce?

–         Alice mă va teroriza toată viața. Îmi va spune în fiecare moment al vieții că aș fi putut face mai bine. Îmi va scoate ochii că nu te-am cerut cum trebuie.

–         Nu-ți face griji iubitule. Am spus eu punând mâna pe obrazul lui. Mie mi s-a părut perfect. Te iubesc.

–         Tu ești perfectă. Și eu te iubesc. S-a aporpiat spre mine și m-a sărutat. Și te-ai gândit la dată?

–         Alice a spus că să fie oricând dar nu mai devreme de o săptămână.

–         Atunci hai să fie o săptămână jumate.

–         Poftim?

–         Da. Hai să fie o săptămână jumate. Nu mai pot aștepta până când vei fi soția mea. Doamna Cullen… Îmi place cum sună. Desigur dacă tu nu vrei așa repede, alege tu o dată.

–         O săptămână jumate. De fapt îmi place.

–         Atunci ar trebui să o anunțăm pe Alice. Te iubesc Bella.

–         Și eu te iubesc Edward. Și îți mulțumesc că ai apărut în viața mea și ai făcut-o perfectă.

___________________________________________________________________

Nup, nu a fost o păcăleală de 1 aprilie.

După cum v-am promis, acest capitol a fost mai lung ( 9 pagini ). Îmi cer scuze pentru eventualele greșeli, m-am grăbit să-l scriu.

Aș vrea să fac niște precizări:
”joaca de-a dunga-dunga” – această expresie am luat-o din fanficul Kidnapped, de aceea este și pusă în ghilimele în fic:), iar restul replicii lui Emmett a fost ideea Biancăi, căreia vreau să-i mulțumesc pe această cale:).
când Edward îi spune Bellei că nu i-a dat un diamant deoarece este ceva obișnuit, pe asta am luat-o din Patimi de sucub ( Georgina Kincaid#4) – Richelle Mead. Însă în carte cuvintele nu sunt aceleași și de aceea nu am folosit ghilimele.

Sper că v-a plăcut capitolul. Comentați și votați cu steluțele acelea aurii, în funcție de cum vi s-a părut:)

Mulțumesc că-mi citiți ficul.

xoxo

 

Capitolul următor –>

27 thoughts on “23. Propunerea

  1. S-U-P-E-R-B!
    Doamne, este absolut minunat!
    Off si cand ma gandesc ca mai e putin si se termina ma apuca plansul:((
    Treci si pe la mine cu o parere :* (doar daca vrei,nu te obilg :)))

    Like

    1. Mă bucur că ți-a plăcut:) Și mie-mi pare rău că se termină. Adică acum ceva timp abia așteptam să-l termin, dar acum mi-e greu.
      Voi intra în câteva minute 🙂

      Like

  2. Awwww ce draguuttt:X:X:X:X:X Asta: „Cel mai important a fost că eram doar eu și Edward. Și cred că și dacă mă întreba în timp ce eram la cumpărături, sau când eram la birou și lucram la vreun caz, tot ar fi fost perfect. Pentru că e vorba de Edward. Și orice moment din viața mea este important doar atunci când el este lângă mine.” A fost cea mai dulce replica:X:x:X:X:X
    „…Totuși privesc partea bună a lucrurilor.

    – Care e aia?

    – Nu are arma la el.” Asta a fost geniala:))=))=))=))

    Mamaa!!=)) avea si rochia de mireasa! Alice is the best!
    Sti ce urmeaza sa spun,nu?:))
    Vreau capitolul urmator!!!:((
    Vreau nuntaa!!!
    Succes la next:*:*:*:*:*:*:*:*:*:*:*:*
    Ti pup dulche:*:*:*:*:*:*:*:*:*:*:*:*

    Like

    1. Mie mi s-a părut prea siropoasă replica aia…dar am lăsat-o acolo ( că mi-ai zis tu ).
      Capitolul următor va veni în 1-2 săptâmăni:D
      Pupici:*:*:*:*:*:*:*:*:*:*:*:*:*

      Like

      1. Eu nu glumesc cu 1-2 săptămâni:)) Cu toate activitățile astea, o să am noroc dacă voi apuca să ating laptopul sau caietul pentru fanficuri:))
        Deci chiar nu e glumă de 1 aprilie:)) Voi posta peste 1-2 săptămâni. Dacă vrei îți zic asta și peste 2 minute.

        Like

      2. da, durează o săptămână:)) dar după tre să mai am și timp să scriu.
        auzi :-w dar tu când postezi?:-w:-w:-w
        o să postez când vei posta tu.

        Like

    1. Scurt?:)) Are 9 pagini. E mai lung decât cum erau la început ( 7-8 pagini:D )
      Mă bucur că ți-a plăcut:)
      Dap, după cum i-am spus și Andutzei… și mie-mi pare rău că se termină. Dar dacă aș mai lungi-o mult aș da în telenovele… Și-așa ideea care mi-a venit mi se pare că deja e de telenovele, dar mă risc:D
      Următorul în 1-2 săptămâni.
      :*:*:*:*:*:*:*:*:*:*:*

      Like

  3. Un capitol absolut minunat…pacat ca se va termina. Succes si multa inspiratie :-* Sper ca urmatorul capitol va aparea curand.

    Like

  4. offff…. ce urat, e cel mai urat capitol din cate am citit pana acum ,sincer, ba nu, mint din toate blogurile citite pajna acum… bine, ma las batuta, nu mai pot minti, ecapitolul a fost minunat, cu toate ca a fost TOT scurt daca ma intrebi pe mine, dar a fost impresionant cum a descris reactiile familiei lor edward, si culmea cam tot la fel s-a intamplat…. rose ca de fiecare data perspicace nu ma dezamagit-si-a dat seama de cum au intrat pe usa….totusi, mi-ar placea daca mi+ai da si mie link-ul la patimi sub cub, te rog frumos!!!
    1 aprilie fericit!

    Like

    1. Deci pentru început m-ai speriat enorm de mult. Chiar am crezut că nu ți-a plăcut și mi-a părut rău. Deci chiar ți-a ieșit farsa de 1 aprilie:))
      Și ăsta e scurt?:))
      Patimi de sucub nu e postat… Este o carte și nu cred că ar posta-o cineva:D Sau în fine, poate ai găsi-o în engleză:-?

      Like

  5. deeci e prea tare. “Oh, domane!Oh, Doamne”:)) Ce tare!!
    Esti geniala.
    Si ma bucur ca e mai lung. sa nu ne mai tii in suspans!!!!.
    D-abia astept sa vina nunta!!!!!!!!!!!! si rochia!!!! Pot sa fiu domnisoara de onoare?
    Super tare si mult noroc la sccris!!
    Pwp

    Like

      1. cred ca imi e firca. daca sunt domnosoara de onoare, o sa vina alice pe mine cu paiete si mai stiu eu ce?

        Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s