26. Imposibil

Din perspectiva lui Edward

Priveam persoana care era în fața ochilor mei, cu James la  picioare și nu-mi venea a crede. Cum reușise?

–         Edward, iubitule, te simți bine?

M-am încruntat când am auzit cum mi-a spus. Nu am vrut să o enervez, așa că i-am ocolit întrebarea.

–         Tanya, cum…?

–         Am evadat împreună cu James. Nu știam că avea de gând să-ți facă rău. Mi-a promis că pe tine te va lăsa în pace. Te rog, iartă-mă!

–         Dezleagă-mă și pe mine.

–         Da, desigur. Uitasem.

Tanya îngenunche în spatele meu și începe să desfacă nodul făcut de James. Am aruncat o privire în direcția Bellei. Am încercat să o întreb din priviri dacă e bine. Se pare că a înțeles și mi-a răspuns dând din cap că da. De cum termină, Tanya s-a ridicat și a venit în fața mea.

–         Haide, ridică-te!

Am făcut cum mi-a spus și m-a tras de mână spre ieșire.

–         Stai! Nu plec fără Bella.

–         Haide Edward, las-o aici.

–         Nici gând.

–         Edward, te rog! Putem pleca departe și vom fi fericiți împreună. Te iubesc.

Am ignorat aberațiile ei și m-am întors la Bella.

–         Edward, ascultă-mă! Las-o pe ea și hai să plecăm.

Nu am băgat-o în seamă. M-am aplecat în spatele Bellei eliberându-i mâinile din strânsoarea frânghiei lui James. El încă stătea inconștient pe podea. După ce am scăpat de frânghie, am ajutat-o pe Bella să se ridice.

–         Stați pe loc! Spuse Tanya când am vrut să plecăm. Încă un pas și totul va fi în flăcări.

Ne-am întors spre ea. Tanya ținea în mână o cutie cu chibrituri, pregătindu-se să aprindă unul.

–         Edward, utlima șansă. Vino cu mine, altfel vom pieri cu toții în flăcări.

Tanya era serioasă. Avea o privire nebună și ochii îi sclipeau când spunea aceste cuvinte. Și acum că a venit vorba despre asta, am simțit un miros de benzină prin toată cabana. M-am uitat cu ochii mari în stânga și în dreapta.

–         Toată cabana este stropită cu benzină. O singură scânteie și – BUM! – totul este în flăcări.

Off, trebuie să mă gândesc repede. Tanya nu pare în toate mințile și o cred în stare să incendieze locul. M-am uitat la Bella căutând ajutor. Aș fi putut să-i spun Tanyei că merg cu ea și să o îndepărtez suficient de mult de cabană. Apoi trebuie să am încredere că Jasper și Emmett vor veni în curând. Dar nu am mai apucat să-i spun nimic Tanyei. Aceasta a aprins un chibrit și l-a aruncat repede. În câteva secunde, flăcările erau peste tot  în jurul nostru. Bella își trecu mâinile în jurul meu și mă ținea foarte strâns. Începuse chiar și să tremure din cauza fricii.

–         Dacă nu ai vrut Edward. Am fi putut fi fericiți. Acum, ne vedem în viața de apoi.

Spunând acestea s-a aruncat în locul în care flăcările erau mai mari. Bella a țipat speriată și și-a îngropat fața în pieptul meu, plângând.

–         Bella, liniștește-te. Vom găsi o ieșire.

M-am uitat în jur. Drumul până la ușă era cuprins de niște flăcări uriașe. Nu aveam nicio șansă pe acolo. De fapt tot locul ăsta ra fără scăpare. Am reușit să mergem în cealaltă cameră. Dar a fost o mare greșeală. Aici flăcările erau și mai mari. Ne-am întors în încăperea din care am plecat și am reușit să văd o fereastră în dreptul căreia flăcările nu erau mai mici și puteam trece. Am putut ajunge la geam și să-l deschid. M-am întors după Bella, care stătea la o mică distanță. Când să mergem din nou spre fereastră, Bella m-a tras înapoi.

–         Edward, ai grijă!

Exact atunci  se desprinse o scândură din tavan și căzu fix în fața noastră blocându-ne calea spre fereastră.

–         Grozav, acum pe unde o mai luăm?

–         Edward, uite. Mai e loc. Putem trece pe acolo.

Bella îmi arătă un mic loc pe care scândura care căzuse nu-l atinsese. Am trecut pe acolo și am ajutat-o pe Bella să iasă pe geam. Însă în timp ce făceam asta, am auzit o trosnitură, apoi m-am uitat în sus și am observat o altă scândură desprinsă, pe punctul de a cădea. Am împrins-o repede pe Bella să nu cumva să fie atinsă. Odată ce-am fost sigur că Bella e bine, m-am dat în spate ca să evit scândura ce avea să cadă. După nici 2 secunde scândura s-a desprins de tot și a căzut, blocându-mi de tot calea de ieșire pe la fereastră.

–         Edward! Strigă Bella.

–         Te-ai lovit? Scuze că te-am împins.

–         Lasă asta. Cum ieși de acolo?

–         Nu am cum.

–         Trebuie să mai fie o cale.

–         Nu mai e. Bella pleacă până nu se extind flăcările.

–         Nu, nu plec fără tine.

–         Ba da, o vei face Bella. M-ai auzit? Dar nu am primit niciun răspuns. Bella?

Nici acum nu mi-a răspuns.  Înseamnă că m-a ascultat. Plecase cât mai departe de aici. Sper doar să nu se rătăcească în pădure. Oh, nu! Dacă se rătăcește în pădure? Dacă…

Șirul gândurilor mi-a fost întrerupt de un zgomot. M-am uitat și am observat cum peretele din fața casei se dărâma. În scurt timp, în locul peretelui se afla duba în care James o adusese aici pe Bella, iar la volan era chiar Bella.

Nu puteam să cred c-a făcut o nebunie ca asta. Ce era în capul ei? Să intre cu mașina, care funcționează pe bază de benzină, într-o cabană în flăcări. Mă îndreptam spre ea, iar ea ieși repede din mașină. Am apucat-o de mână și am început să alergăm în pădure, cât mai departe de cabană.

–         Hai Bella. Nu cred că va mai rezista mult.

Am tot înaintat. Bella își împleticise picioarele și căzuse, făcându-mă și pe mine să mă aplec. Am observat că era obosită. Am considerat că suntem destul de departe de cabană, așa că ne-am întins în spatele unui copac, pentru protecție. Stăteam în fund pe josm cu spatele lipite de copac și picioarele întinse, iar Bella stătea pe picioarele mele și o țineam în brațe. Nu după mult timp se auzi un zgomot foarte puternic, care ne anunță că focul ajunsese la rezervorul mașinii și totul a sărit în aer.

O țineam pe Bella în brațe, fericit că totul se terminase și scăpasem cu bine. Azi dimineață, când mi-am imaginat cum va fi ziua aceasta, ziua în care ar fi trebuit să mă căsătoresc cu Bella, nu mi-a trecut nici prin cel mai îndepăratat colț al imaginației mele că lucrurile vor decurge așa.

I-am dat un sărut pe frunte și am contiinuat să o mângâi pe spate. Bella stătea cu capul pe pieptul meu, iar brațele ei erau în jurul meu și nu schița niciun gest. Mă temeam să nu fi intrat din nou în șoc.

–         Bella? Ești bine? O întrebai în șoaptă.

–         Da, sunt bine. Doar mă gândeam… Dacă lucrurile ar fi decurs normal, acum am fi fost căsătoriți. Spuse ea, tot în șoaptă.

Am strâns-o în brațe și am sărutat-o din nou pe frunte.

–         Dar cel mai important – continuă ea – este că acum suntem împreună și în afara pericolului.

Și-a întors fața spre mine și și-a lipit buzele de ale mele. Am tras-o spre mine și am eliminat orice urmă de aer care a fost între noi. Am întrerupt sărutul din cauza nevoii de aer, dar am continuat să stăm îmbrățișați. Nu după mult timp am auzit niște sirene îndreptându-se spre cabană. Ne-am ridicat și noi și am mers înapoi în acel loc. Acolo era un echipaj de poliție, pompieri și i-am putut vedea pe tata, Emmett și Jasper cum îl țineau pe Charlie, împiedincându-l să intre în flăcările care erau aproape stinse.

–         Bella, Edward! A strigat Harry! Vezi Charlie? Ți-am spus eu că-s copii deștepți.

Emmett veni în fugă spre noi și ne îmbrățișă ridicându-ne în aer, și nu glumesc. Jasper și Carlisle ne-au îmbrățișat și ei, dar erau mai calmi. Charlie, pe de altă parte, veni spre noi plângând și o luă pe Bella în brațe pentru câteva minute bune, apoi mă îmbrățișă și pe mine strâns, cum nu o mai făcuse vreodată.

–         Mulțumesc Edward. Ai avut grijă de ea cum nici eu nu am putut. Dacă vreodată am avut dubii, acum s-au risipit total. Fiica mea nu putea găsi pe cineva mai bun. Mulțumesc Edward, fiule!

Îmi zisese aceste cuvinte în șoaptă, astfel încât ceilalți nu le auziseră, dar nici nu era nevoie. Emoția m-a suprins, dar apoi l-am îmbrățișat și eu.

–         Nu ai pentru ce să-mi mulțumești. Bella e viața mea, sufletul meu. Să o apăr și să o protejez este un instinct și ceva absolut normal. I-am șoptit și eu la rândul meu.

***

Zilele trecuseră și începeam să dăm uitării incendiul și tot ce s-a întâmplat în acea zi. Eu și Bella am vorbit despre căsătoria noastră și am decis să lăsăm să treacă ceva timp. Incidentul ra destul de recent și încă ne temeam puțin, chiar dacă primisem confirmarea de la medicii legiști că Tanya și James muriseră în incendiul de la cabană.

Ne întorseserăm la muncă și lucrurile redeveniseră la normal. Eu și Bella nu grăbeam lucrurile și le lăsam să meargă de la sine. Dar nu conta, pentru că eram împreună. Acesta era un lucru primordial, iar iubirea noastră era de  neclintit.

________________________________________________________

Hei:) Pentru început, sper că v-a plăcut acest capitol, care este și ultimul din acest fic. Inițial, am vrut să postez acest capitol aseară, dar nu știu de ce nu mi-a mers netu’.

Aș vrea să vă aflu părerile. Așa de sfârșit:) (Doar mai este epilogul și gata:D)

Îmi cer scuze pentru eventualele greșeli:D

xoxo

 

Epilog –>