14. Gânduri

Din perspectiva Bellei

M-am trezit cu o multitudine de amintiri. Tot ce s-a întâmplat seara trecută era prezent în mintea mea. Îmi mintea mea încă era prezent momentul în care Bella mi-a spus ”iubire”. Am fost șocată, iar apoi am avut impulsul de a-l săruta, însă mi l-am stăpânit. Totuși l-am luat în brațe. Și m-am simțit întregită. În acel moment am simțit că acela era locul meu, că aparțin lui.

Dar am ales să revin la realitate și să-mi dau seama că noi doi nu eram meniți să fim împreună. Eu doar îl iubeam pe Edward, asta nu însemna că și el mă iubea pe mine.

O bătaie în ușă m-a făcut să revin la realitate. Mi-am pus pe mine un halat și am mers la ușă. Acolo stătea Edward, care era deja îmbrăcat și aranjat. Imediat m-am panicat.

–         Azi începem mai devreme? Îmi cer scuze. Voi fi gata în câteva mi…

–         Nu, Bella. Am venit doar ca să-ți spun că azi ești liberă. Aro vrea să plec cu el până la fabrică și a spus că nu e neapărat nevoie să vii și tu, așa că m-am gândit că meriți o zi liberă.

–         Dar…

–         Nu, am vorbit deja cu Alice, va sta ea cu tine. Deci nu vei fi singură.

Am dat din cap înfrântă. Dacă refuzam, Alice va crede că am ceva cu ea și ultimul lucru pe care vreau să-l fac este să o supăr.

–         Bine, atunci. Succes.

–         Mulțumesc.

După ce a plecat am mers să-mi fac un duș, apoi m-am îmbrăcat cu o rochiță albastră până la genunchi. Și m-am încălțat cu niște balerini.

Am coborât pentru a lua micul dejun. Pe drum m-am întâlnit cu Alice. Imediat cum m-a văzut a venit la mine.

–         Bella! Ce mult mă bucur că Edward a fost de acord. O să vezi, ne vom distra azi. O să stea și Rose cu noi. Sper că nu te superi.

–         Nu, e în regulă. Cu cât mai mulți, cu atât mai bine, nu?

–         Ăsta-i spiritul.

Alice a început să-mi spună ce planuri avea pentru azi și câte vom face. Cel mai mult a vorbit despre cumpărături și de cât de grozave sunt magazinele de aici.

***

O oră mai târziu ne aflam în drum spre centrul orașului, la magazinele pe care Alice le considera de încredere. Rosalie m-a anunțat că va terbui să am răbdare cu Alice și să nu o contrazic când vine vorba de o ținută, altfel va fi de rău. Când mi-a văzut fața îngrozită a început să râdă, dar mi-a zis să stau liniștită că nu este chiar atât de rău.

Dacă mi-ar fi spus cineva că o persoană poate fi atât de activă și că poate să decidă dacă o ținută vine bine cuiva doar uitându-se pentru 5 secunde la respectiva ținută, pote nu credeam; dar văzând-o pe Alice, mi-am dat seama că așa ceva este posibil.

Până la sfârșitul cumpărăturilor, eu aveam deja 3 perechi de pantaloni, una scurtă și celelalte 2 lungi, 2 bluze, o rochiță și niște santale cu toc – de 10 centmetrii!!! Iar eu abia îmi țin echilibrul – și o cămașă albastră. Alice a insistat că albastrul îmi vine foarte bine, iar acel model al cămășii mă avantajează. Evident, după cum mi-a spus Rosalie, eu nu am contrazis-o.

După acele cumpărături obositoare, ne-am oprit la o cafenea. Alice era hotărâtă să mai vizităm și alte magazine, dar Rosalie a reușit să o facă să se răzgândească. Trebuie să-mi amintesc să-i mulțumesc mai târziu pentru asta.

Însă, dacă aș fi știut despre ce urma să discutăm, aș fi ales cumpărăturile.

–         Deci, Bella… Ce este între tine și fratele meu? Întrebă Alice, rânjind.

Aproape că m-am înecat cu cafeaua când am auzit întrebarea.

–         Nimic, doar o relație profesională. Am spus eu, roșie în obraji.

–         Serios? Interveni Rose.

–         Serios.

–         Chiar nimic mai mult? A continuat Alice.

–         De fapt suntem prieteni.

–         Aha, deci am ajuns undeva.

–         Nu am ajuns nicăieri, Rose. Suntem doar prieteni și atât. Am spus eu din ce în ce mai jenată.

–         Hmm… Pentru Edward nu prea pare.

Acum chiar m-am înecat. Am început să tușesc.

–         Bella, ești bine? Întrebă Alice, în timp ce mă bătea pe spate.

–         Da, sunt bine. Am spus eu după ce m-am liniștit.

Ele nu au mai continuat discuție, dar eu eram foarte curoioasă. Cum adică ”pentru Edward nu prea pare”? Nu știam ce voiau să zică. Așa că am făcut ceea ce nu credeam vreodată că voi face. Am redeschis discuția.

–         Ce vreți să spuneți cu asta? Cum adică ”pentru Edward nu prea pare”?

–         Păi din ce ne-a spus el, din ce-am oservat.

–         Ce a spus? Ce ați observat? Întrebam eu, încercând să-mi ascund disperarea. Pentru că da, chiar eram disperată să știu.

–         I-am promis că nu vom spune nimic. Dar acum, fi serioasă Bella. Nu-mi spune că nu ai observat și tu! Spuse Alice.

–         Ce să observ?

–         Bella, Edward te adoră. Te privește ca un orb care a văzut pentru prima oară soarele. Îl cunosc de ceva timp și spun că nu l-am mai văzut așa de fericit niciodată. Trebuie doar să fie în aceeași încăpere cu tine și dispoziția lui devine mai bună.

Rămăsesem mută. Chiar nu știam ce aș putea zice.

–         Te iubește Bella.

Putea fi oare adevărat? Oare Edward chiar mă iubea sau Alice și Rosalie au interpretat greșit semnele? Poate doar li se părea. Nu avea niciun sens ca Edward să mă iubească. Eram absolut banală, mai ales în comparație cu el. El merita pe cineva de o frumusețe izbitoare, la fel ca a lui. Avea nevoie de o fată fermecătoare, irezistibilă, inteligentă și interesantă; nu de una ca mine, care nu era niciuna din acele lucruri.

Îl iubeam și nimic nu m-ar fi făcut mai fericită ca și el să mă iubească la rândul lui. Dar asta era posibil doar în mica mea lume de basm,  nu și în realitate. Nici nu voiam să iau în calcul o asemenea ipoteză, deoarece știam că atunci când voi da piept cu realitatea, mă va durea.

Nu. Nu există nicio șansă ca ceea ce spun ele să fie adevărat. Se înșeală în privința lui și a sentimentelor lui. Acesta este răspunsul la întrebare. Este trist, dar adevărat.

–         Bella? Strigă Rosalie, trecându-și mâna prin fața ochilor mei.

–         Da, scuze.

–         Suntem gata de plecare.

–         Bine, să mergem.

Deși am încercat să nu, pe drum mă gândeam într-una la cele spuse de Rosalie și Alice. Chiar dacă ajunsesem deja la o concluzie, nu pteam să nu mă gândesc cât de frumos ar fi ca ceea ce au spus ele să fie adevărat.  Prin minte îmi trecură tot felul de imagini. Cu mine și Edward îmbrățișați, pvindu-ne cu dragoste, plimbându-ne cu mâinile îmreunate, zâmbind unul către altul și una sărutându-ne. Aș da orice pentru a simți din nou acea senzație.

Nici nu mi-am dat seama cât de repede a trecut timpul. Eram deja în fața hotelului. Tot drumul am stat și m-am gândit. Probabil Rosalie și Alice cred că sunt nebună.

–         Ai avut dreptate Alice. Chiar m-am distrat. Am spus, simțind nevoia să repar gafa pe care o făcusem.

–         Ți-am spus eu. Dar ziua încă nu s-a terminat. Luăm doar o mică pauză.

–         Bună fetelor. Cum a fost? A întrebat Edward care venea împreună cu Emmett și Jasper.

–         Sau poate că nu vom mai face nimic.

Ce? Ce voia să spună cu asta? M-am uitat la Alice cu o privire întrebătoare.

–         Nu contează.

–         Oo, Bella. Încă trăiești. Stai în picioare, nu pari să fi intrat în șoc. Fir-ar. Jasper tu câștigi pariul ăsta! A spus Emmett scoțând o bancnotă de de 10 dolari și dându-i-o lui Jasper.

–         Pariu? Am întrebat eu nedumerită.

–         Emmett a insistat să pariem dacă vei supraviețui sau nu după sesiunea de cumpărături cu Alice.

Alice și-a dat ochii peste cap.

–         Hai măi că nu sunt chiar așa de rea.

–         Nu. Doar puțin mai rea ca Hitler.

–         Ba nu. A spus Alice îmbufnându-se.

–         Allie, nu te supăra. Nu-l asculta pe bufonul ăsta. A spus Jasper vrând să o îmbuneze pe Alice. Ea părea că cedeaza.

–         Emmett, promit că timp de o lună nu-ți mai cumpăr nimic. Să văd cum te descurci. Rosalie, nici tu nu ai voie să-l ajuți.

–         Da doamnă. A zis Rosalie luând poziția de drept și ducând mâna la frunte.

Eu mă abțineam să nu râd la scena din fața mea. Edward deja zâmbea.

–         Chiar nu s-a comportat ca un tiran? A șoptit Edward în urechea mea.

Am simțit un fior care-mi străbătea tot corpul când i-am simțit respirația lângă urechea mea și pe gât. Tremurând am dat din cap că nu.

–         Asta-i ciudat. A spus el îndepărtându-se de data asta.

–         Băieți, va trebui să ne scuzați un moment, dar noi mergem până sus să lăsăm cumpărăturile. A zis Rosalie, trăgând-o pe Alice după ea.

Am mers și eu în spatele lor până am ajuns la lift. Eu m-am dus spre camera mea iar ele spre camerele lor. Nu înainte ca Alice să strige la mine ca în 10 minute să fiu înapoi jos.

Când am intrat în cameră, mi-am auzit telefonul sunând așa că m-am grăbit să-l iau. Când să răspund, melodia a încetat. Mama era cea care mă sunase. Aveam deja 15 apeluri pierdute și 10 mesaje. Am sunat-o înapoi, iar ea a răspuns imediat.

–         Mamă, îmi cer scuze. Mi-am uitat telefonul în cameră.

–         Bella, s-a întâmplat ceva grav.

_______________________________________________________________

S-a produs minunea și în sfârșit am postat. Sper că v-a plăcut capitolul.

Aștept părerile/comentariile/sugestiile/criticile voastre:)

Of, era să uit. Capitolul acesta este cu dedicație pentru Bianca, care azi împlinește 15 ani. La mulți ani:*:*:*

Kisses.

 

Capitolul următor –>