7. Vestea

Capitolul 7 – Vestea

 

BellaPOV

 

Jake se purta ciudat de câteva zile încoace. O fi oare pentru că şi-a dar seama că nu simt nimic mai mult de oo iubire frăţească pentru el? Sau din cauză că şi el a realizat acelaşi lucru, că între noi nu poate fi nimic mai mult decât o prietenie­? Speram din tot sufletul să fie a doua variantă, deoarece ţineam mult la Jacob şi nu voiam să sufere.

–         Bella?

Vocea catifelată a lui Edward mă scoase din gândurile în care eram adâncită.

–         Da?

–         Aş vrea să te rog să cauţi următoarele persoane. Îmi înmână o foaie cu două coloane de nume pe ea. Numele de pe coloana din stânga sunt pentru cayul doamnei Andrews, iar cele de pe coloana dreaptă sunt pentru cazul lui Bree Tanner. Să cauţi pentru fiecare numărul de telefon şi adresa.

–         Bine.

–         Să mi le aduci în birou când termini. Şi dacă cineva are treabă cu mine, îi spui că nu îl pot primi. Nu contează cine e.

–         Desigur.

M-am pus în faţa calculatorului şi am început să fac ceea ce-mi spusese Edward. Datorită faptului că „The Cullens” este o firmă importantă, aveam acces la baza de date a fiecărei persoane care a trecut prin Seattle. Aşadar u mi-a fost greu să găsesc numărul de telefon şi adresa fiecărei persoane de pe listă.

Sunetul unor tocuri m-au făcut să-mi ridic privirea din monitorul calculatorului. Era o femeie blondă, de fapt un blond spre roşcat şi îmbrăcată foarte sumar. Pe faţa ei se putea vedea foarte clar că a folosit foarte mult machiaj. Foarte mult fond de ten. Se şi vedea că nu era acela tenul ei. Parcă avea faţă de plastic. De gene ce să mai spun? Erau încărcate şi lipite din cauza rimelului în exces pe care l-a folosit. Iar pe buze purta un luciu de buze oribil.

–         Micuţul meu Eddie e în biroul lui?

–         Eddie?

–         Edward! Cine altcineva?

Eddie? Ugh… Sună oribil. Nu ştiu cum poate trăi Edward cu asta.

–         Oh, da! Edward, am spus accentuând numele lui, este în biroul lui, dar a cerut să nu fie deranjat.

–         Nu-ţi mai face atâtea griji şi lasă-mă să intru. Sunt mai mult ca sigură că va fi încântat să-şi vadă pisicuţa.

Ea a vrut să intre în birou. M-am pus imediat în calea ei pentru a-i bloca accesul în birou. Şi am simţit că nu fac asta doar pentru că mi-a spus Edward să nu las pe nimeni să intre, ci şi pentru ciudatul motiv că u voiam ca Edward să vorbească sau să o vadă pe blonda asta.

–         Ce faci idioato? Dă-te din calea mea!

–         Îmi pare rău, dar Edawrd a spus: „fără excepţii”. Aşa că îmi pare rău, dar nu puteţi intra. Totuşi îi puteţi lăsa un mesaj.

–         Tu eşti surdă sau ce? Nu ai auzit când ce am spus mai devreme? Sunt iubita lui. Deci lasă-mă să trec.

–         De fapt nu aţi specificat acest lucru. Şi cum am mai spus, Edward a spus clar: „fără excepţii”. Deci nu puteţi intra.

–         Da’ tu chiar eşti proastă! Dă-te din calea mea.

Atunci îşi puse mâna în jurul umărului meu şi mă dăduse din faţa ei, împingându-mă într-o parte. În momentul în care m-a împins m-am împiedicat de piciorul ei şi m-am dezechilibrat. Înainte să fac contact cu podeaua, am pus mâna în faţă pentru a nu mă lovi aşa rău, însă proastă mişcare. Încheietura mâinii mă durea îngrozitor. Cred că mi-am rupt mâna. Blonda a profitat de acest timp în care eram pe jos şi a intrat în biroul lui Edward.

–         Tanya? Ce cauţi aici?

–         Iubitule, ţi-a fost dor de mine?

La auzul cuvintelor ei un sentiment de furie ne-mai-întâlnit până acum a pus stăpânire pe mine. M-am ridicat de pe jos şi m-am dus până în birou. Vocile celor doi continuau să se audă.

–         Edward, îmi pare rău, nu am putut să o opresc.

–         Nu vezi că ne întrerupi împiedicato?

–         Bella nu întrerupe nimic. Îmi vei face favoarea de a pleca imediat de aici.

–         Nu plec. Vreau să vorbim. Între patru ochi.

Am priceput aluzia şi am plecat închizând uşa. Mi s-a părut că aud un „aşteaptă”. Dar cum spuneam, era doar imaginaţia mea.

Mâna începea să mă doară din ce în ca mai tare. Chiar începuse să se umfle. Trebuia să caut gheaţă. Din fericire am găsit puţină gheaţă pe care am pus-o într-o pungă.

Nici nu am ajuns bine la biroul meu că telefonul a şi sunat.

–         Firma de avocatură „The Cullens”. Cu ce vă putem ajuta?

–         Aş dori să vorbesc cu Edward Cullen.

–         Nu se poate în momentul acesta. Este… într-o şedinţă. Doriţi să lăsaţi un mesaj?

–         Spuneţi-i să mă sune îndată ce iese de la şedinţă. Sunt Aro Volturi.

EdwardPOV

În mod sigur ceva e în neregulă cu mine. Nu-mi pot lua gândul de la Bella. Orice aş face. Ca şi cum dintr-odată nu ar exista altceva decât ea.

Nici la cazurile care se apropie nu mă pot concentra. În mintea mea nu sunt prezente decât chipul ei angelic, trupul eu divin, părul ei de culoarea mahonului, ochii ei ciocolatii, buzele ei pline şi rozalii, pielea-i ca de fildeş…

Gândurile mi-au fost întrerupte de Tanya care a intrat val-vârtej la mine în birou.

–         Tanya? Ce cauţi aici?

–         Iubitule, ţi-a fost dor de mine?

„Iubitule”? A căzut cumva şi s-a lovit din întâmplare, iar asta să-i fi cauzat o amnezie? Sau a uitat că nu mai suntem împreună? Sau poate a băut prea mult şi nu mai ştie de ea. Dar stă bine pe picioare, deci asta iese din discuţie.

–         Repet. Ce cauţi aici?

–         Mi-era dor de iubitul meu şi am decis să îl vizitez.

Exact atunci intrase Bella pe uşă. Părul ei era cam ciufulit. Ce s-o fi întâmplat?

–         Edward, îmi pare rău, nu am putut să o opresc. Spuse Bella îngrijorată.

–         Nu vezi că ne întrerupi împiedicato?

–         Bella nu întrerupe nimic. Îmi vei face favoarea de a pleca imediat de aici. Am încercat să o spun cât de calm am putut.

–         Nu plec. Vreau să vorbim. Între patru ochi.

Bella nu a mai stat şi a plecat, închizând uşa în urma ei.

–         Bella aşteaptă!

Degeaba. Nu cred că mă mai auzise.

–         Hai Eddie că nu e nicio problemă. Bine că a plecat şi ne-a lăsat intimitate.

–         Intimitate pe dracu’. Ieşi din biroul meu înainte să chem paza!

–         Dar ce s-a întâmplat cu tine? Înainte nu erai aşa irascibil.

–         Nu s-a întâmplat nimic. Parcă veniseşi să-mi spui ceva. Deci, ce e?

–         Uite Eddie, te iert pentru că te-ai despărţit de mine şi îţi voi da o a doua şansă.

Mă uitam la ea ca la maşini străine. Despre ce vorbea ea? Despre iertare şi acordarea unei a doua şanse?

–         Tanya, eu nu ţi-am cerut iertare pentru ceva vreodată şi nici măcar nu ţi-am cerut o a doua şansă.

–         Adică am venit şi mi-am călcat pe mândrie pentru nimic?

–         Nu privi lucrurile chiar aşa. Tanya, între noi nu mai poate fi nimic. De ce să continuăm să fim împreună dacă nu mai e la fel? Eu nu pot simţi pentru tine ceea ce vrei tu. Nu te pot iubi.

–         Adică tu mă…mă refuzi pe mine?

–         Tanya. Eu nu pot sta cu o femeie pe care nu o iubesc. Înţelege asta.

–         Dar ce s-a întâmplat? Te-a făcut alta să mă uiţi?

–         Tanya nu m-a făcut nimeni să te uit. Acum că ţi-am răspuns la întrebări, te rog să pleci. Am treabă.

–         Edward, nu sunt proastă. Ştiu că e vorba de o femeie aici. Şi voi afla despre cine e vorba. Acum plec şi ce las că ai treabă.

Şi cu asta a plecat. Neuitând să trântească uşa în urma ei.

Nu înţeleg de ce insista pe tema asta. Nu era nicio fată sau femeie din cauza căreia m-am despărţit de Tanya. Recunosc că dacă aş fi cunoscut-o pe Bella înainte, probabil m-ar fi determinat s-o termin cu Tanya. Dar pe Bella am întâlnit-o la o zi după ce m-am despărţit de Tanya.

Două ciocănituri în uşă m-au readus la realitate. Persoana care intră la mine în birou fu nimeni alta decât Bella.

–         Iubita ta a plecat cam furioasă. Mă mir cum de mai e întreg biroul. La cum a trântit uşa…

–         Nu e iubita mea.

–         Oh! Ea aşa spunea. Mă rog nu de asta am venit. Am vrut să te anunţ că am terminat cu numerele de telefon şi că ai primit un telefon de la Aro Volturi.

–         Aro? Când a sunat?

–         Când erai în birou cu iub…ăăă, cu fata aia. Şi a spus să-l suni când termini.

–         Ok. Mulţumesc.

Bella a părăsit biroul după ce mi-a lăsat nişte foi cu numere. Totuşi mi se părea ceva ciudat la ea. De parcă ar fi păţit ceva. Poate devin eu prea paranoic.

Am format numărul lui Aro. Oare de ce m-o fi sunat pe mine de data asta? De obicei tata se ocupa de el. Aro este un vechi prieten de familie. Şi un foarte important om de afaceri.

–         Aro? Sunt Edward Cullen.

–         Edward. Bună.

–         Pentru ce ai sunat mai devreme?

–         Îţi voi spune pe scurt. Am nevoie ca tu să mergi cu mine în Los Angeles pentru vreo 2-3 săptămâni.

–         Poftim? Los Angeles?

–         Da. Dar mi-ar plăcea să nu discutăm despre asta la telefon. Ai putea veni la restaurantul „La Belle”, în aproximativ 30 de minute.

–         Desigur.

–         Bine atunci. Ne vedem la restaurant pentru a discuta mai detaliat despre călătoria în Los Angeles.

Los Angeles? Vorbea serios? Sau el şi tata se plictiseau şi nu aveau altceva mai bun de făcut decât o farsă? Numai când îmi amintesc cum era atunci când eram copil, iar tata şi Aro aveau nişte idei trăsnite de farse. Parcă ei erau copiii, iar eu adultul. Câteodată mai era implicat şi Emmett în farsele care de obicei erau destinate mie.

Când i-am spus tatei că voi pleca de la birou pentru restul după-amiezii a înţeles imediat că era vorba de Aro şi că trebuie să discut cu el. Mi-a spus că nu e nicio problemă, că pot pleca liniştit. Dar m-a şi rugat să-i transmit salutările lui, lui Aro.

Am rugat-o pe Bella să-mi anuleze toate programările care pe aveam pentru azi şi am anunţat-o să se pregătească pentru că vom pleca la o întâlnire de afaceri.

Eram deja în restaurant căutândul pe Aro cu privirea. Imediat ce l-am zărit am luat-o pe Bella de mână şi ne-am îndreptat spre el.

–         Aro. Am salutat eu politicos. Scuze dacă am întârziat.

–         Nu, e în regulă. Eu am venit mai devreme.

Îi ţineam scaunul Bellei pentru a lua loc la masă, când Aro a vorbit.

–         Deci, Edward. Cine e ea? Noua ta iubită?

Aproape m-am împiedicat când am auzit ceea ce tocmai spusese Aro. Mi-am coborât privirea spre Bella şi am putut observa cum o culoare de roşu îi colora obrazul. Presupun că situaţia era chiar jenantă pentru ea. Trebuie să recunosc că pentru un moment chiar m-a încântat ideea aceasta. Dar nu era ceva ce Bellei i-ar fi convenit, aşa că am decis să clarific situaţia repede.

–         Nu, nu! Ea e… secretara mea.

–         Oh, am înţeles. Îmi cer scuze pentru ceea ce am spus.

–         Nu-i nimic. A fost doar o confuzie. Deci, Aro, ea este secretara mea, Bella. Bella, el este Aro Volturi, un vechi prieten de familie şi un important om de afaceri.

–         Încântată să vă cunosc domnule. Spuse Bella cu zâmbetul ei minunat şi dând mâna cu Aro.

–         De asemenea.

Am luat şi eu loc şi am început să discutăm despre ce s-a mai întâmplat. Aro mi-a spus de noile contracte pe care le-a încheiat, ceea ce mi-a adus aminte de motivul principal pentru care mă aflam aici.

–         Mă bucur foarte mult pentru tine şi sunt sigul  că şi Carlisle se va bucura. Şi că tot veni vorba, Carlisle îţi trimite salutări.

–         Spune-i că-l salut şi eu şi că s-ar putea ca zilele astea să trec pe la el.

–         Desigur.

–         Acum probabil vrei să afli despre ce era vorba la telefon.

–         Exact.

–         Deci, după cum ştii, am început construcţia unei noi clădiri în Los Angeles, de fapt e deja terminată, doar că mai trebuie să fac câteva retuşuri; pentru a extinde fabrica mea de parfumuri. Şi am fost înştiinţat că va trebui să participe un avocat la ceremonia de ceremonia de deschidere şi să fie prezent la primele şedinţe pentru a vedea că totul e legal. Iar când am spunat la biroul lui Carlisle, acesta mi-a spus că are prea multe cazuri şi că ar fi ami bine dacă aş discuta cu tine.

–         Am înţeles. Şi cam în ce perioadă va trebui să fiu în Los Angeles?

–         Să fiţi. Mă corectă el, iar când îmi citi nelămurirea din privire, mi-a clarificat situaţia. V-a trebui să vină şi Bella cu tine. Păi plănuiam să deschid  fabrica peste aproximativ două săptămâni. Până atunci ar trebui să termine cu ultimele retuşuri.

–         Dacă cele duă procese decurg cum trebuie şi nu apar complicaţii, ăn două săptămâni ai termina cu ele, deci ai putea pleca în Los Angeles. Spuse Bella, care când văzu intenţia lui Aro de a o corecta, făcu singură acest lucru. Să plecăm.

–         Dacă e vre-o problemă cu timpul, se poate rezolva. Voi amâna deschiderea.

–         Pentru orice eventualitate aş dori să amâni deschiderea.

–         Bine.  O săptămână e bine?

–         E mai mult decât bine. E excelent.

–         Bine atunci. Peste 3 săptămâni vă aştept în Los Angeles. Acum îmi cer scuze, dar va trebui să plec să vorbesc cu colaboratorii meu.

–         Desigur. Şi noi vom pleca la firmă.

–         Bine. Mi-a făcut plăcere să te revăd Edward. De asemenea mi-a făcut plăcere şi să te cunosc Bella.

–         Şi mie mi-a făcut plăcere să vă cunosc domnule.

–         Mă bucur să aud asta. Edward, nu uita să-i transmiţi mesajul tatălui tău.

–         Nu voi uita. La revedere Aro.

–         La revedere Edward, Bella.

–         La revedere.

Aro a plecat de la masa noastră după ce a plătit nota. La câteva clipe l-am urmat şi noi.

În maşină atmosfera a fost plăcută şi iniştită până când am oprit la un semafor. Atunci m-am uitat la Bellaşi am observat că faţa i se strâmba de durere de parcă ar durea-o ceva.

Dacă stau şi mă gândesc, aşa a fost pe tot parcursul discuţiei de la restaurant. Chiar şi când eram la birou. Şi asta cam de când venise Tanya. Pentru că înainte am vorbit cu ea şi nu era deloc aşa. Oare i-a făcut ceva?

Se ţinea de mână şi îşi masa încheietura mâinii. Când m-am uitat mai atent, am putut observa că mâna ei era umflată.

–         Bella, ce ai păţit la mână?

–         Nimic.

–         Asta nu pare a fi nimic.

–         Nu e nimic grav serios. Doar am căzut în mână.

–         Când?

–         Când a venit Tanya.

–         Ce s-a întâmplat? Şi nu-mi spune că ai căzut tu singură că nu te cred.

–         Ba da… Nu ar fi mai bine să o lăsăm baltă? Porneşte că s-a făcut verde.

Am apăsat pe acceleraţie, dar nu pentru a ajunge la firmă, ci pentru a opri într-un loc ca să putem vorbi. Trebuia să-mi spună.

–         Ce faci? De ce ai oprit?

–         Nu am de gând să pornesc maşina până nu-mi spui ce ai păţit.

–         Ţi-am spus. Am căzut.

–         Da. Dar nu mi-ai spus cum.

–         Ce mai contează detaliile?

I-am apucat bărbia şi i-am ridicat capul astfel încât feţele noastre erau la acelaşi nivel şi o priveam în ochi. Acei ochi care mă fermecau. Şi uitasem ce mai voiam să spun. Mă pierdusem cu totul în timp ce priveam acei ochi ciocolatii, care erau plini de sentimente. O puteam citi foarte uşor. Doar privin în ochii ei şi îmi puteam da seama de ce simte. Şi acum era şi o urmă de durere. Mi-am adus imediat aminte de mâna ei, aşadar şi ce voiam să-i spun.

–         Te rog, spune-mi ce s-a întâmplat. Şi nu minţi.

Încă îi ţineam faţa aproape de a mea şi mă uitam în ochii ei.

–         Stăteam în faţa uşii de la biroul tău pentru a o împiedica pe acea blondă – Tanya – să intre. La un moment dat m-a împins, iar eu m-am împiedicat de piciorul ei şi m-am dezechilibrat. În momentul când am ştiut că voi cădea, am întins mâna în faţă şi am căzut fix pe ea. Şi de atunci mă doare.

–         Cum de nu mi-ai spus nimic? Trebuia să fii dusă la doctor.

–         Aveam de gând să mă duc. Dar apoi a trebuit să plecăm, aşa că am gândit că ar fi mai bine să merg mâine.

–         Dacă-mi spuneai, în momentul ăsta mâna ta era deja văzută şi înjrijită de către un doctor.

–         Nu e chiar aşa rău.

–         Te doare?

–         Nu chiar. Mă doare foarte rău atunci când încerc să-mi rotesc mâna de la încheietură.

–         Stai să mă uit puţin la ea.

I-am luat mâna şi am început să o examinez. Am încercat să ignor fiorul pe care l-am simţit în momentul când mâna mea a apucat mâna ei. Acum era important ca Bella să nu fi păţit ceva grav. Cum a putut Tanya să facă aşa ceva? Voi vorbi cu cei de la pază să-I interzică intrarea în clădire.

–         Nu cred că e vorba de nimic mai mult decât o entorsă. Hai să mergem repede până la birou.

Am pornit din nou maşina, vrând să ajung cât mai repede la firmă. Ştiu foarte bine că acolo am un unguent foarte bun pentru entorse şi cred că am şi o faşă elastică.

Am ajuns la firmă într-un timp foarte scurt. I-am spus Bellei să mă urmeze. Când am intrat în birou, am pus-o să ia un loc pe canapeaua care o aveam acolo.

–         Ce ai făcut după ce te-ai lovit?

–         Am pus puţină gheaţă.

–         Asta e bine. Am un unguent foarte bun pentru astfel de lucruri.

–         Ok.

–         L-am găsit. Dă mâna.

Am încercat din nou să evit fiorul ce m-a stăbătut în momentul contactului dintre mâinile noastre. I-am masat cu unguent încheietura. Ea nu spunea nimic. Dar simţeam privirea ei asupra mea.

După ce am terminat cu încheietura ei, am căutat faţa elastic, pe care cum am găsit-o am şi pus-o pe mâna ei.

–         Acum ar fi bine să faci cât mai puţine mişcări cu mâna aia. De fapt îţi dau liber câteva zile.

–         Nu. Pot să lucrez doar cu o mână.

–         Bella, nu vreau să te chinui.

–         Dar nu m-aş chinui. Nu e nicio problemă în a lucra cu o singură mână. Şi la urma urmei ai spus „cât mai puţine mişcări”, nu ai spus că nu am voie să-mi mişc mâna deloc.

–         Offf… Mai are rost să mă contrazic cu tine?

–         Nu, nu mai are.

–         Aşa credeam şi eu. Hai să te duc acasă.

–         Nu e nevoie. Am maşina mea. Mă pot duce singură acasă.

–         Nu poţi. Mâna ta.

–         Nu e mare lucru.

–         Ba da este. Te voi duce eu acasă.

–         Păi şi maşina mea?

–         O voi ruga pe sora mea să ţi-o aducă.

–         Dar nu trebuie să o deranjezi pe sora ta. Lasă că mă descurc şi eu singură.

–         Nu accept niciun refuz. Dacă am acceptat ca tu să vii la muncă şi să te chinui cu o singură mână, să ştii că nu voi accepta nici în ruptul capului să te duci singură acasă.

–         Presupun că acum ar fi rândul meu să întreb „mai are rpst să mă cert cu tine?”, iar tu să-mi răspunzi „nu, nu mai are”.

–         Presupui corect.

–         Ok. Oftă ea înfrântă. Stai să-mi iau geanta.

–         Bine. Te aştept la maşină.

La scurt timp a urcat şi Bella în maşina mea. M-a ghidat până am ajuns la casa ei. Nu era foarte departe de a mea. Puteam foarte bine să-i aduc maşina şi să merg pe jos până acasă. Mi-a înmânat cheile de la maşina ei, spunându-mi şi unde le pot lăsa. Fie sub streaşina de la casa ei, fie în cutia poştală.

–         Mulţumesc că m-ai adus.

–         Pentru nimic.

M-am aplecat deasupra ei şi m-am întins ca să-i pot deschide uşa de la maşină.

Am mai fost aproape de Bella, dar niciodată atât de aproape. Îi simţeam respiraţia pe ceafa mea, iar fiorii simţiţi mai devreme la contactul dintre mâinile noastre nu însemnau nimic pe lângă acesta, care-mi făcea pielea de găină. Am fost lovit de un impuls puternic şi ciudat de a o lua în braţe şi de a o săruta. Cu mult efort m-am dat în spate şi mi-am stăpânit acest impuls. Nu voiam să o sperii şi să fugă.

–         Noapte bună.

–         Noapte bună. Ne vedem mâine, Bella.

–         Da.

Şi cu asta ieşit din maşină, dar nu înainte de a-mi adresa un zâmbet divin, la care i-am răspuns cât de bland am putut. Nu voiam să o las să vadă lupta interioară pe care o duceam. Într-un fel mă simţeam uşurat că plecase şi acum mă puteam relaxa. Dar mă simţeam şi rău, pustiit, de parcă aş fi fost privat de ceva ce era al meu. Şi sunt al naibii de conştient că tot ce am zis sună patetic.

Mi-am lăsat gândurile de o parte şi am sunat-o pe Alice să mă ajute cu maşina Bellei. Exact cum mă aşteptam, Alice fu de acord să mă ajute cu maşina Bellei. M-am dus repede să o iau pe Alice de acasă, apoi am condus până la firmă ca să luăm maşina Bellei şi să i-o lăsăm acasă. După ce am ajuns la casa Bellei, Alice a lăsat maşina acolo şi am pornit împreună spre casă.

Cina a fost liniştită. Şi când spun “liniştită” mă refer la Alice care vorbea despre hainele care au mai apărut şi despre ce se poartă, Jasper care stătea şi o privea fără să spună nimic, Emmett cu glumele şi ironiile lui, Rosalie care mă cam călca pe nervi, iar Carlisle şi Esme care erau cei mai liniştiţi. Măcar ştiu că am şi oameni normali în familie.

După cină mi-am făcut un duş, apoi m-am dus în camera mea. Cum nu aveam ce face, am hotărât să citesc o carte. În scurt timp, somnul a pus stăpânire pe mine, iar eu am adormit cu cartea în braţe şi – ca de obicei – cu gândul la Bella.

______________________________________________________________________

Da, în sfârşit am postat şi eu capitolul 7:))

Sper că v-a plăcut. Iar dacă nu v-a plăcut, aştept să-mi spuneţi ce nu v-a plăcut:d
Mda ştiu.. am cam repetat “v-a plăcut”.

Şi scuze că postez rar, dar chiar dacă e vacanţă, totuşi nu stau toată ziua în casă, la calculator.

Sper că nu v-am dezamăgit cu capitolul şi că a fost destul de lung. Are 12 pagini şi un sfert. În cuvinte: 3802, cu exactitate:)).

Păi… Cam atât am avut de spus.

Kisses :*:*:*:*:*:*

 

Capitolul următor –>

24 thoughts on “7. Vestea

  1. Superb cap!Imi place!!Tanya are cam mult tupeu!Si daca mai are de gand s-o mai faca odata pe Bella idioata,cred ca am sa incep sa scot fum pe urechi!!Ok,deci spor la nextul!

    Like

  2. tare cap:X:X
    iai ce ma enervat tanya!ia rupt mana bellei!X(X(
    edward o place pe bella edward o place pe bella:X:X:X:X:>:>:>:>
    tare:X
    astept next!!!
    spor la scris:*:*:*:*:*

    Like

  3. yey in sfarsit cap 7 si bineinteles ca nu am cum sa fiu prima ca dak as fii prima nu ar mai sta nimenii pe afara
    tanya a fost asa… de tanya cum a putut sa ii faca asta belei desi eu in locul belei o trageam si pe ea in jos
    edward o iubeste pe bele yupii
    dar oare ce simte bela pt edward ?
    sper sa se desparta mai repede de jacob
    spor la nextul si scuze de exprimarea mea dar sunt putin cam ametita in ultimul timp
    kisess and hugs!

    Like

  4. A…e asa frumos capitolul :X
    Edward e un dulce :X pe cand Tanya o scorpie X(
    Lucrurile incep sa devine din ce in ce mai bune intre Edward si Bella :X
    Pacat ca e Jacob la mijloc 😐
    De abia astept continuarea:X
    Spor la scris:*

    Like

  5. superb capitol…
    Edward is soo sweet… but I hate Tanya… 😀
    Lucrurile se incing intre Bella si Edward…
    dar oare cum merg lucrurile intre Jake si Bree???
    abia astept urmatorul…
    spor la scris 🙂

    Like

  6. cand mai postezi… nu ai mai postat de foarte mult timp..
    sper sa nu te lasi de fic ca ii foarte frumos imi place la nebunie
    astept next

    Like

  7. o sa postezi dupa ce termini TWILIGHT REBELS? oricum, ambele sunt superbe si merita asteptarea! totus, eu sunt cam nerabdatoare de obicei!deci, cam cand vine urmatorul? esti geniala! ai un fic super, deci felicitari!

    Like

  8. mai suntem in 31 dec si tu nu mia postezi ….imi place mult ficul si as fii foarte suparata daca ai renunta la el …sper ca vei reusi sa postezi urmatorul capitol ….

    Like

  9. mda .. nu vreau sa fiu rea… ce dmnezeu vorbesc ..vreus sa fiu rea ……Au trecut 5 luni de cand ai postat ultima data . Sunt curioasa , si nu cred ca sunt singura , daca ai renuntat sau nu la fic .

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s