Epilog

Din perspectiva Bellei

Sunt în New York de o săptămână, deoarece trebuia să mă acomodez. După multe discuții, Edward m-a convins să merg la facultate anul acesta. Hotărâsem ca până la urmă să merg la NYU. Am încercat să-l conving pe Edward să meargă și el la medicină, dar la cât de încăpățânat este, nu am reușit nimic. Deja mi-era dor de el. Nu conta că vorbeam în fiecare moment liber al zilei, voiam să fie lângă mine.

Am oftat și am oprit apa. M-am înfășurat cu un prosop și am ieșit din duș, mergând în camera mea să mă îmbrac. Reușisem să închiriez un apartament cu 2 camere și urma să-mi găsesc o colegă de cameră. M-am îmbrăcat cu o bluză cu mânecile largi, albastră, cu o curea de piele neagră în jurul taliei şi o pereche de pantaloni skinny, negri şi lucioşi. În picioare m-am încălţat cu o pereche de pantofi albaştri,  cu tocul de 13 cm şi platforma de 3 cm. Înainte să vin în New York, Alice se asigurase că mă „învăţase” să mă îmbrac. Mă pusese să merg şi pe tocuri. Am petrecut ore întregi cu ea, dar la final s-a declarat mulţumită şi chiar părea fericită. Deci de ce să nu mă bucur şi eu pentru ea?

M-am uitat la ceas şi am realizat că dacă nu plecam în momentul acela aveam să întârzii în prima mea zi de facultate. Mi-am luat geanta şi am trecut repede prin bucătărie să-mi iau un măr, apoi am ieşit din casă şi m-am grăbit să ajung la facultate. Nu stăteam departe. Ajungeam, dacă mergeam pe jos, în 15-20 de minute. Îmi întâlnisem deja jumătate din viitorii colegi. Făcusem cunoştinţă chiar şi cu cei care nu erau la acelaşi profil. Aici toţi erau drăguţi şi se înţelegeau bine unii cu alţii. Din primele zile mi-am dat seama că NYU a fost cea mai bună alegere pe care o puteam face. Singurul inconvenient este, desigur, că Edward nu-i aici. Altfel ar fi fost perfect. Prima zi nu a fost foarte obositoare. Ne-au predat câte ceva profesorii, dar mai mult am vorbit, am făcut cunoştinţă şi ne-a fost prezentată materia pe care o vom studia. În drum spre casă mă oprisem la o cafenea, deoarece stomacul meu era revoltat după ceva de mâncare. După ce plecam de aici, ar trebui să mă duc şi la supermarket. Frigiderul e gol. Şirul gândurilor mi-a fost întrerupt de telefonul meu care suna. Sigur trebuie să fie Edward. Am scos telefonul din geantă, m-am uitat la ecran şi am zâmbit. Edward.

–         Bună iubire, spuse el.

–         Bună dragule.

–         Cum a fost prima zi de facultate?

–         Nu foarte solicitantă. A fost plăcut.

–         Bella, ţi-am mai spus cât de bine te prinde albastrul?

Eu am rămas cu gura căscată de uimire.

–         Poftim? Întrebai eu de-a dreptul nedumerită.

–         Îţi stă al naibii de bine în albastru.

Nu m-am putut stăpâni şi roşeaţa îmi coloră obrajii.

–         În contrast cu acel roşu trandafiriu din obrajii tăi, albastrul acela arată magnific.

Acum chiar că rămăsesem fără cuvinte. Nu ştiam ce să mai spun. Era ca şi cum Edward mă vedea. Ce naiba a trimis o cameră după mine?

–         Mulţumesc… cred, a doua parte am spus-o mai încet.

–         Hai Bella, nu te ruşina. Spun doar ceea ce văd.

–         Ceea ce vezi? Am întrebat eu ridicând puţin tonul şi părând total surprinsă.

Edward doar râse, ceea ce mă făcuse să mă încrunt.

–         Hai scumpo, nu te supăra. Sper că încă mai ai nevoie de coleg de cameră. A spus el, iar eu i-am simţit zâmbetul în voce.

–         Da, mai am. Cunoşti pe cineva?

–         Cam da. Vrei să vorbeşti cu el?

–         Edward, ţi-am mai spus că nu voi avea un coleg de cameră, ci o colegă.

–         Totuşi hai, te rog, vorbeşte cu prietenul meu.

–         Pentru ce?

–         Tu doar vorbeşte cu el.

Am oftat renunţând. Cine ştie ce-avea Edward în minte. Totuşi, un lucru era sigur. Aveam încredere în el.

–         Bine, o să vorbesc cu el.

–         Perfect, spuse el fericit. Te aşteaptă în faţa cafenelei în care eşti.

Cum? De unde ştia el unde sunt? Am vrut să-l întreb, dar deja îmi închisese. Mi-am dat ochii peste cap, m-am ridicat de la masă şi am ieşit din cafenea. Nu am apucat nici să mănânc ceva. Îmi aranjam telefonul în geantă, când din greşeală am intrat în cineva.

–         Îmi cer scuze, am spus uitându-mă în sus ruşinată. Nu am vrut…

Dar cuvintele mi-au rămas în aer când am văzut cine stătea în faţa mea. Mi-a fost aşa dor de privirea lui plină de dragoste şi de zâmbetul lui fermecător, de părul lui răvăşit, care nu voia să stea aranjat de nici o culoare; braţele lui puternice care mă făceau să mă simt în siguranţă… şi lista putea continua. L-am luat în braţe, apoi l-am sărutat fără să-mi pese că treceau oameni şi ne vedeau. Mi-a fost prea dor de Edward ca să mai pierd timpul. Ştiu că poate par o disperată, având în vedere că a trecut doar o săptămână, dar fără el, timpul nu mai avea aceeaşi valoare. Fără el o zi mi se părea o lună.

–         Edward, eşti aici. Am spus eu privindu-l. Cât mă bucur!

L-am îmbrăţişat din nou.

–         Nu te întrebi de ce sunt aici?

–         Ba da. Dar nu prea contează motivul. Mă bucur că eşti aici. Mi-ai lipsit atât de mult.

–         Ştiu exact ceea ce spui.

Am petrecut restul zilei împreună. Edward îşi adusese bagajul la mine în apartament şi acum locuiam împreună. Aflasem că Edward în sfârşit se decisese să facă pasul cel mare şi să-şi urmeze visul. Era şi el înscris la NYU, dar la medicină. Eram atât de fericită pentru el. Ştiam că cel mai mult se temea de reacţia lui Carlisle, nu voia să-l dezamăgească. Dar Carlisle s-a simţit mândru când Edward i-a spus că este pasionat de medicină şi că vrea să studieze în acel domeniu, iar apoi să lucreze. L-a susţinut total pe Edward şi l-a încurajat spunându-i că va fi un doctor excelent. Şi chiar aşa era. Edward era inteligent, îndemânatic, priceput, dar cel mai important era că avea şi pasiunea pentru medicină, iar asta îl va ajuta foarte mult.

Cu Edward lângă mine, nu doar că mă simţeam fericită, dar mă simţeam şi completă. Acum toate erau aşa cum trebuia să fie.

–         Te iubesc Bella. Şi vreau să ştii că îţi aparţin în totalitate. Fiecare parte din mine, este a ta.

–         Acelaşi lucru este valabil şi pentru tine. Sunt a ta, cu fiecare celulă din corpul meu şi cu fiecare gând. Te iubesc Edward.

 

~ Sfârșit ~

_________________________________________________________

IMPORTANT! VĂ ROG, CITIȚI!

Îmi cer scuze că v-am ținut atât, dar am ținut morțiș să postez epilogul de ziua mea:D

Și acesta a fost epilogul… A fost un drum lung până aici și nu-mi vine să cred că am reușit să termin acest fic. În momentul în care mă apucasem să scriu și să postez la YBWM, mai scriam în paralel și la Pariu Vieții. La un moment dat, ajunsesem în punctul în care postam la câteva luni diferență.

Vreau neapărat să vă mulțumesc pentru faptul că ați rămas alături de mine și deși eu am abandonat pentru un moment ficul, voi nu ați renunțat și ați continuat să citiți. Toate comentariile voastre au contat foarte mult pentru mine și au fost un imbold pentru a continua și știind că erați voi, care așteptați, reușeam să trag de mine și să scriu câteva rânduri acolo, chiar dacă eram prea obosită sau nu aveam nici inspirație, nici chef.

Fiecare părere a voastră a contat pentru mine. Chiar și cele negative, m-au ajutat… Vă mulțumesc pentru sugestiile voastre(totuși, este una pe care nu prea am respectat-o… cea cu pozele la capitole, pentru care îmi cer scuze, dar de multe ori, eu aveam o imagine în cap și nu găseam nimic care să semene măcar puțin sau eu nu eram mulțumită de acea poză… și pentru a vă scuti de o așteptare, am hotărât să postez capitolele fără să mai caut poze).

Dacă nu mă înșeală pe mine memoria, nu cred că mai este vreo persoană care a rămas să citească de când am început ficul. Totuși trebuie neapărat să vă  mulțumesc tuturor celor care l-ați citit și ați comentat, pentru timpul pe care l-ați acordat acestui fic. Mă face să cred că munca mea nu a fost în zadar.

Aștept acum, măcar pe final, să-mi spuneți cum vi s-a părut acest fanfic. Și aș vrea, dacă nu vă e cu supărare, să știu câte persoane au citit acest fic. Deci dacă ați putea lăsa un comentariu, chiar și cuvântul „eu”, v-aș fi pe veci recunoscătoare.

Sper că nu v-am plictisit cu acest „discurs”, dar simțeam nevoia s-o spun. Și chiar dacă am mai spus-o, vă mulțumesc din suflet tuturor celor care ați comentat, și celor care ați citit.

Sper că v-a plăcut acest fanfic.

PS: Am postat o poezie care are legătură ( cât de cât ) cu fanficul YBWM. O găsiți aici.

xoxo, AlexaNdra.