Capitolul 14

Bella

Am făcut cum mi-a spus. Am lăsat natura să-mi vorbească. Auzeam vântul trecând printre frunze și făcând un zgomot plăcu, auzeam susurul unei ape care curgea înspre sud, auzeam un bâzâit slab, auzeam cântecul păsărilor de noapte, ce-i drept puțin cam straniu și auzeam și câteva bubuituri lent. Se auzeau în depărtare, dar totuși erau clare. Sunetele erau ca cele ale unei inimi, dar era diferit de cea umană.

Când Edward m-a întrebat ce aud i-am răspuns, iar el mi-a spus că-i foarte bine. Acum trebuia să mă concentrez pe miros și să-l las să mă ghideze. Am inspirat și am adulmecat aerul. Încercam să fiu cu fața împotriva direcției vântului, astel mirosul ar fi perceput imediat de simțurile mele vampirice puse în alertă, din timpul vânătorii. La un moment dat, am simțit un miros mai puternic decât orice altceva din jurul meu. M-am îndreptat spre acel miros, apoi am încercat să-mi folosesc și auzul. Mă îndreptam lent spre ce avea să fie prada mea. Mă apropiasem suficient de mult și am observat că era o turmă de căprioare, care stăteau pe jos în acest moment și păreau că dorm. Știam că dacă voi face zgomot, se vor trezi și vor fugi, așa că încercam să mă mișc cu cât mai multă grație posibilă. Însă atunci, sensul în care bate vântul s-a schimbat și mi-a ajuns un alt miros la nări. Fără să vreau am inhalat adânc și orice gând aveam să atac acele capre, a pierit. Mirosul care l-am simțit acum era mult mai puternic, mă chema, era mai ispititor și promitea mai multe. Simțeam cum mi se aduna veninul în gură și arsura din gât era mai puternică. Dar știam că în curând, dacă înaintam, aveam s-o potolesc, așa că asta mă făcea să pun un picior înaintea celuilalt. Cunoșteam prea bine acel miros, știm ce înseamnă faptul că mă îndreptam spre el, dar tentația era prea mare și parcă rațiunea mea dispăruse complet și nu mai conta că ce aveam de gând era complet greșit.

Un sunet mi-a distras atenția, semăna cu foșnitul unor frunze. Atunci mi-am dat seama că cineva mă urmărea și m-am întors pregătită de atac și mârâind. Când urmăritorul meu a ieșit dintre tufișuri, am mârâit și mai tare. Am vrut să mă lansez asupra lui, dar el era înaintea mea cu o secundă și a sărit spre mine, aruncându-mă pe jos, iar el era deasupra mea, punându-mi mâinile de o parte și de alta a capului meu, iar picioarele lui stăteau bine peste ale mele, șoldul lui lipit de al meu mă împiedica să mai pot face vreo mișcare. Eram imobilizată și la mila acestui vampir.

Atunci mi-am permis să-l privesc pe cel ce stătea deasupra mea și am fost surprinsă să realizez că este Edward. Fața lui era la câțiva centimetri deasupra mea și felul cum mă ținea, stând încordat, îi scotea mușchii în evidență și corpul bine lucrat. De nicăieri, a apărut o dorință ce nu o credeam posibilă. Îmi doream să fim mai aproape de atât, îmi doream să mă sărute, să mă  țină în brațe cum m-a ținut mai devreme, în seara asta. Îmi doream atât de multe…

Pe nepregătite, Edward și-a aplecat și mai mult capul și și-a presat buzele de ale mele prinzându-le într-un sărut dulce. Buzele lui au început să se miște, masându-le suav pe ale mele. Mă săruta cu tandrețe, delicat, încet și sunt sigură că ăsta avea să fie un sărut de neuitat. Am uitat chiar și ce făceam înainte, acum doar sărutul ăsta incredibil era tot ce conta.

Ritmul sărutului începu să scadă și Edward se retrăgea încet, iar atunci un sentiment de regret mă învălui. Mi se părea că a durat prea puțin, că s-a terminat prea repede. Edward încă mă țintuia la pământ și nu se ridicase de pe mine, iar eu eram perfect conștientă de locurile în care corpurile noastre se întâlneau și aș putea să jur că și temperatura crescuse în acele zone.

–         De ce ai făcut asta? Întrebai eu șoptit.

Atunci Edward se ridică de pe mine de parcă ar fi fost ars. Mi-a luat câteva secunde ca să mă pot ridica și eu, încă eram în transă după sărutul cu Edward.

–         Ăăă… Ca să… Pentru că… Păi să te împiedic să mă ataci. Adică erai în timpul vânătorii, când simțurile tale sunt în alertă și cel mai evident, atunci când te-am urmărit, era să mă ataci și voiam să împiedic o eventuală luptă. Te-am urmat și am vrut să te opresc pentru că era să vânezi niște oameni. Da, știu… Asta e numai vina mea. Ar fi trebuit totuși să mă asigur că nu sunt oameni și nu să mă bazez pe presupuneri.

Edward începuse să vorbească fără să respire și turna propozițiile una după alta. Era amuzant să-l văd așa. Și mai era și agitat pe deasupra. Totuși amuzamentul meu pieri când mi-am amintit de sărutul acela de mai devreme.

–         Aha… Ok, am spus eu privind în altă parte. Crezi că am putea să… hmm.. să continuăm vânătoarea?

De fapt, numai de vânat nu aveam eu chef acum, dar mai devreme când începusem să vânez, setea mea a fost trezită la viață și acum mi-era greu s-o ignor.

–         De, desigur. O să mergem în alt loc și de data asta o să mă asigur că nu mai riscăm să dăm peste vreun om.

Edward a luat-o în față și eu l-am urmat până când mi-a zis să mă opresc într-un loc și să-l aștept acolo. Încercam, fără succes, să mă gândesc la orice altceva, numai la acel sărut nu. Dar cum am spus mai devreme, am eșuat lamentabil. Îmi aminteam cum Edward și-a apropiat buzele de ale mele, îmi aminteam cum și le mișca, îmi amintesc senzațiile acelea minunate pe care mi le provoca. Încă eram adâncită în gândurile mele când Edward reapăru în fața mea.

–         Bun, acum e liber. Fă ce ți-am spus mai înainte.

Am încuviințat și am procedat la fel cum procedasem înainte. Am fost atentă la sunete, apoi am adulmecat aerul, apoi am îmbinat aceste două simțuri și am putut să iau urma unui animal. Mirosul era puțin diferi de data aceasta. Nu era la fel de ispititor ca cel al sângelui de om, dar cu siguranță părea mai gustos decât cel al căprioarelor și m-am întrebat ce ar putea fi. Dar nu am renunțat de la vânătoare. Dacă Edward nu încercase iar să mă oprească, știam că nu putea fi ceva rău.

În scurt timp, am observat că luasem urma unei pume. O pumă ce se pregătea să atace o altă vietate a pădurii. Un prădător care vânează un prădător. Mi-am stăpânit un chicot când m-am gândit la asta. Exact când se pregătea să atace, am sărit și eu, punându-mi brațeje în jurul animalului și căzând la pământ cu tot cu el. Dându-și seama de pericolul în care se afla, puma începu să se zbată și să lovească cu ghearele unde nimerea. Și-a trecut gheara peste fața mea, dar nu-mi făceam griji, oricum aveam să mă vindec. Printre alte lovituri cu ghearele, reușisem într-un final să-mi înfig colții în gâtul pumei. Am observat cum încet, încet nu se mai zbătea și era mai calmă, semn că o omorâsem. În curând am simțit că nu mai aveam ce sânge să beau din animal, așa că am aruncat-o puțin mai departe de mine. M-am ridicat de pe jos și am încercat să-mi aranjez cât de cât părul care ajunsese un dezastru. Apoi m-am uitat în jos la mine și am privit la cum ajunsesem. Pantalonii puțin cam largi și tricoul pe care le purtam, erau acum aproape niște zdrențe cu multe găuri din cauza ghearelor pumei. În plus mai aveam și sânge pe mine, care provenea tot de la pumă. Edward veni atunci lângă mine și mă privi în parte amuzat, în parte agitat.

–         Ce-i? L-am întrebat eu intrigată de felul în care mă privea.

–         Este foarte… interesant felul în care te hrănești.

Bine, acum eram sigură că râde de mine, așa că nu m-am abținut să nu-i răspund puțin arțăgoasă.

–         Scuză-mă, dar nu sunt obișnuită ca prada să mi se opună.

–         Nu, nu ești. Scuze, nu trebuia să râd de tine. Și poate ar fi trebuit să insist pe ceva mai puțin sălbatic pentru primul tău vânat „vegetarian”.

–         Adică vrei să spui că eu sunt o nepricepută!

–         Ești imposibilă! Eu admit că am greșit și…

–         Jignindu-mă!!!

–         Și tu te răstești la mine. Femeile! Cine le înțelege?

M-am întors cu spatele la el și m-am dus să mai vânez ceva. Simțeam că puma nu fusese de ajuns. În cele din urmă am găsit o căprioară singură și aceasta nu a fost la fel de greu de răpus ca puma și mi-a fost mult mai ușor să mă hrănesc. Desigur nu am ieșit nici mai șifonată decât eram, dar totuși, parcă sângele pumei fusese mai bun.

M-am hotărât să-l caut pe Edward ca să-i spun că acum puteam merge acasă. Dacă nu aveam să-l găsesc o să mă duc și singură. O parte din mine chiar spera asta. M-am dus totuși după el pentru că nu voiam să-i dau motiv ca mai târziu să se ia de mine și să aibă ce să-mi arunce în față. Nu mi-a  luat mult să-l găsesc. Se pare că și el voia să vâneze și mi-am spus că mi-ar putea fi de folos să-l urmăresc pe el cum face asta. A făcut la fel ca mine până într-un punct. În momentul în care s-a aruncat asupra prăzii, a lui fiind un leu de munte, nu i-a lăsat răgaz să-și pună instinctele de apărare în funcțiune și-și înfisese direct dinții în gâtul lui, reușind să se hrănească fără să miște nici măcar un fir din păr de la locul lui. Și vorbim aici de părul lui, care oricum nu are nicio formă, totuși cum era atunci când a sărit la atac, așa era și când a terminat. L-am privit cu o oarecare invidie și speram că voi ajunge și eu să fac la fel.

După ce s-a hrănit și Edward am mers înapoi la casa Cullen, vorbind foarte puțin pe drum. Dar când am ajuns acolo, am simțit și niște mirosuri diferite. Erau clar tot ale unor vampiri, dar nu-i cunoșteam. Am intrat în casă și acolo am dat de trei blonde superbe care stăteau în living împreună cu Rosalie și Alice. Fetele alea erau așa de frumoase și semănau atât de tare încât puteau fi surori. În scurt timp intrară în sufragerie și Esme și Carlisle însoțiți de o tipă brunetă și un alt vampir înalt și el tot brunet. Am putut observa că toți nou veniții aveau ochii aurii ca ai familiei Cullen.

–         Bella, Edward, ați venit. Sper că lucrurile s-au lămurit, spuse Carlisle privindu-l pe Edward.

–         Da… Și Bella tocmai a vânat pentru prima oară.. o pumă.

Când Edward a pomenit de asta, mi-am amintit de felul în care arătam. Cu siguranță dacă aș fi fost om, acum m-aș fi înroșit.

–         Bella, mă bucur că ai venit deoarece trebuie să-ți prezint pe cineva. Ei sunt clanul Denali, celălalt clan de vampiri „vegetarieni”. Ei sunt Carmen și Eleazar, mi-i prezentă pe cei care intraseră împreună cu el și Esme. Iar ele sunt Irina, Kate și Tanya.

Nu știam care e cine, în afară de Eleazar și Carmen, dar le-am zâmbit și am încuviințat.

–         Încântată să vă cunosc.

–         Și eu mă bucur să te cunosc. Carlisle mi-a spus totul despre tine și prietena ta, Bree. Este admirabil că ați reușit să vă stăpâniți, nou-născute fiind, și nu ați făcut rău oamenilor. Nu-i de mirare că Carlisle s-a oferit să vă ajute cu tot ce poat, mi-a spus Carmen și am putut să remarc un ușor accent mexican în vocea ei.

–         De fapt, noi am fost foarte norocoase că am fost descoperite de Carlisle, altfel și acum am fi stat prin păduri.

–         Oh, dar sunt sigură că ați fi găsit voi o modalitate.

–         Mulțumesc, am spus neștiind ce altceva să mai spun, iar Carmen pur și simplu mi-a zâmbit.

–         Dacă nu vă supărați, aș vrea să-i arăt Bellei camera în care va sta, a spus Alice zâmbind. Haide Bella, îmi spuse venind spre mine, lui Bree i-am arătat-o deja acum ceva timp. A făcut și ea cunoștință cu clanul Denali și acum se acomodează în noua ei cameră. Sper să-ți placă a ta. Și nu te supăra pe mine, dar ai nevoie urgentă de alte haine. Astea sunt… Câh! Mă dor ochii numai să mă uit la ele.

Alice era așa amuzantă și așa ușor de îndrăgit că ți-era imposibil să nu-ți placă compania ei și să nu o vrei ca prietenă. Am urcat scările și am mers în cameră la viteza umană. Când Alice a deschis ușa am rămas cu gura căscată. Era incredibilă. Pereții erau de un verde deschis liniștitor, covorul și cuvertura de pe pat erau de un galben șters. Mobila era albă, aveam chiar și o bibliotecă, deși era aproape goală. Șifonierul era imens, în schimb și cred că aveam acolo haine pentru o viață întregă și mi-ar fi ajuns să mai dau și câtorva persoane.

–         Biblioteca ne-am gândit s-o lăsăm așa. Când vom merge la cumpărături, o să-ți alegi tu cărțile sau CD-urile pe care le vrei.Ai și o combină muzicală, și un cd-player. În șifonier ți-am aranjat eu hainele. Știu c-am spus că vom merge împreună la cumpărături, dar m-am gândit că nu ar fi o idee așa de bună să ieșim și să fim în mijlocul oamenilor. Oricum, hainele astea, cât și cele ale lui Bree sunt din rezerva mea. Dar în curând, când vom putea, o să mergem la cumpărături și o să alegem altele. În curând trebuie să apară noua colecție…

Oare Alice rămânea vreodată fără subiect de discuție? Am alungat imediat întrebarea, deoarece deja știam răspunsul. Normal că mereu putea găsi ceva de discutat.

–         Vorbesc cam mult, nu?

–         Puțintel.

–         E-n regulă… Mi s-a mai spus. Trebuia totuși să mă atenționezi. Câteodată nu știu când să mai mă opresc și vorbesc fără încetare, indiferent despre ce e vorba. Adică nu mă gândesc, pur și simplu o fac și câteodată îi stresez pe cei din jurul meu. Nu trebuie să te gândești că m-ai răni, pur și simplu spune-mi dacă încep să vorbesc fără încetare, eu o priveam amuzată. Adică cum o fac acum… Bine, eu plec înainte să încept iar să pălăvrăgesc. Te las să te acomodezi. Apropo, camera lui Bree este lângă a ta. M-am gândit că v-ați simți mai bine așa.

Eu am dat din cap și i-am mulțumit, iar Alice a plecat și a închis ușa. Mă întrebam oare de ce aveam un pat în cameră, adică era evident că nu dormeam, dar am ridicat din umeri și m-am trântit în pat. Hmm.. chiar dacă nu dormeam, era confortabil. Am inspectat și mai bine restul camerei.Unul din pereți era făcut în totalitate din sticlă și un geam se putea deschide, dând într-un balconaș micuț. Am ieșit să văd priveliștea, însă tot ce puteam vedea era pădurea care se întindea nemărginită în fața mea. Verdele acela crud al copacilor înalți și impozanți era uimitor, ca de basm. Însă în timp ce contemplam minunata panoramă a pădurii, am prins cu coada ochiului o mișcare și m-am uitat într-acolo și am dat de Edward cu una din tipele blonde de mai jos. Stăteau față în față și vorbeau foarte încet, iar eu nu reușeam să-i aud. La un moment dat blonda își pusese mâinile pe fața lui Edward, iar el își ridicase mâinile și i le prinse într-ale sale. Atunci blonda s-a ridicat pe vârfuri și l-a sărutat pe Edward, iar acesta își mutase mâinile pe umerii ei. M-am dat în spate nedorind ca ei să mă vadă.

Am simțit cum ceva urât mă străbate. Nu-mi plăcea senzația asta, cum mă făcea să mă simt. Îmi doream să mă duc între ei și să-i separ unul de altul, să pun distanță cât mai mare între ei. Ahh! Nenorocitu’ de Edward! Cum îndrăznea? Adică mai devreme mă sărutase pe mine, pe mine, și acum se sărută cu alta ca un nerușinat. Aveam un chef nebun să dau cu el de toate alea și să-l arunc în ce prindeam, și mai presus de toate, aveam chef să-l sărut. Da! Chiar și după ce l-am văzut sărutându-se cu alta, eu voiam să-l sărut. Puteam fi mai proastă, mai patetică de-atât? Răspunsul era destul de simplu. Nu, nu puteam.

Un ciocănit în ușă m-a făcut să tresar violent. Cine dracului se găsește să mă deranjeze acum? Jur că aveam să-l fac una cu pământul.

–         Da? Am spus eu cam răstit.

–         Bella… sunt eu, Bree… Pot să intru?

Bree… Bree… Numele și vocea ei m-au făcut să revin la normal și am încercat să mai mă calmez.

–         Sigur, intră, i-am spus când eram sigură că nu aveam să-mi vărs nervii pe ea.

Ea intră șovăitoare la mine în cameră și mă privi precaută.

–         Te simți bine, Bella?

–         Sigur! De ce nu m-aș simți? Am ridicat vocea fără să vreau, apoi mi-am dat seama că eram în pericol să-mi vărs nervii pe Bree. Scuze… De ce ai venit?

–         Poate ar fi mai bine să vin mai încolo…

–         Nu, nu! Scuze, Bree. Uite nu vreau să-mi vărs nervii pe tine, dar te rog, nu mă lăsa singură acum.

–         Dar ce ai pățit?

–         Nu pot să-ți spun… I-am văzut privirea rănită și apoi am adăugat repede. Nu pentru că nu aș avea încredere în tine, ci din alte motive…

Bree a dat din cap, dar tot nu părea convinsă. Faptul că am pomenit despre încredere mi-a amintit de ceva. Un lucru pe care trebuia să-l fac și eu ca bătuta în cap uitasem de el.

–         Bree, îmi pare rău că nu v-am spus adevărul ție și lui Diego atunci.

–         Nu Bella, te înțeleg. Aveai toate motivele. Și eu eram precaută față de Diego la început. Și la urma urmei nu puteam avea pretenția de la tine să ai încredere în noi de parcă am fi prieteni de-o viață. Ai avut motivele tale pe care o să mi le spui dacă dorești, și te înțeleg.

–         Normal că doresc să ți le spun.

–         Îmi pare rău că am spus că te urăsc și că nu mai ești sora mea. După ce a dispărut Diego, tu ai fi putut să mă abandonezi, dar nu. Tu ai avut grijă de mine și m-ai păzit în continuare. Iar așa ceva nu face  oricine. Aș fi proastă să pierd o prietenă ca tine doar din cauza unei tâmpenii.

–         Bree, te iubesc. Știi asta, da? Tu și Diego mi-ați redat încrederea în ceilalți.

–         Și eu te iubesc, Bella.

Trebuia să discutăm despre atâtea lucruri. Aveam încă destule să ne spunem, așa că ne-am scuzat de la ceilalți și am plecat undeva în pădure ca să putem vorbi fără să fim deranjate. Totuși, nu am plecat înainte ca eu să-mi iau pe mine niște haime mai acătării.

_____________________________________

Acesta a fost și capitolul 14. Din păcate trebuie să vă anunț că de acum încolo, capitolele s-ar putea să fie mai scurte. Nu voi mai avea timp să postez și să scriu, și decât să mă chinui să lungesc un capitol ca să-l fac să se termine acolo unde simt eu că trebuie și astfel să întârzii cu postatul luni de zile, aș prefera să postez mai des, și capitole mai scurte. Așa cum făcusem în ultimul timp la YBWM. Sper că veți fi de acord și nu vă veți supăra.

Asta am avut de zis, până data viitoare… Vă pup și spor la învățat:*:*:*