Capitolul 15 – Vinovată

Din perspectiva lui Edward

La naiba Alice! Nu putea să vină şi ea cu câteva minute mai târziu? De ce mereu trebuia să intervină ceva? Niciodată nu apucam să o sărut pe Bella. Şi la naiba, chiar îmi doream asta şi încă foarte, foarte mult. Îmi doream să simt gustul buzelor ei suprapuse peste ale mele, să simt trupul ei mic li fragil atât de aproape de mine. O doream pe Bella!

Nici nu mi-am dat seama când Bella s-a dat puţin mai în spate şi avea o faţă chiar speriată, iar de faţa lui Alice, nici nu mai vorbesc. Mă speria şi pe mine. Alice venea în fugă spre Bella cu fulgere în ochi. Săraca Bella. Ştii, ai putea şi tu să o ajuţi. Adică îmi sugerezi să mă bag singur în gura lupului? Nu prostule! Doar să o ajuţi pe Bella cu Alice care seamănă cu un uragan. Mda, ai dreptate. Arată mai rău decât Uraganul Katrina. Tocmai de asta nu vreau să intervin. Atunci poate îţi convine să rămâi fără Bella.

Off, avea dreptate. Eu continuam să cântăresc opţiunile dacă să o ajut pe Bella sau să o las singură. Deci, dacă o las să se descurce singură cu Alice, partea bună: eu rămân în viaţă, partea proastă: deşi rămân în viaţă, rămân fără Bella. A doua opţiune, să o ajut pe Bella, partea proastă: mor şi eu, partea bună: mor odată cu ea, deci murim împreună.

Grea alegere. De ce e viaţa aşa grea? De ce nu puteam alege decât să rămân în viaţă alături de Bella? De ce să aleg între a interveni sau nu între ele. Dar la urma urmei nici măcar nu ştiam de ce era Alice aşa nervoasă, iar Bella aşa speriată.

Şi ca să aflu trebuia doar să stau şi să ascult.

-Cum ai  putut Bella? De ce nu m-ai ascultat şi nu ai aşteptat să îţi spun eu că eşti gata? Uită-te la tine! Rochia ta e şifonată.

-Logic că e! Doar am purtat-o. Uite ce e Alice. Scuze că nu am aşteptat ca să termini tu cu reverificatul rochiilor, felului cum arătăm pentru a…. pentru a…. ah, am pierdut numărătoarea de la 8. Aveam alte planuri.

-Ce planuri avea cu Tyler de erau mai importante decât perfecţiunea la care m-am chinuit eu să ajung? Doar nu voiai să ţi-o pui cu Tyler.

-Doamne fereşte! Cum crezi că aş putea să mi-o pun cu ăla? Doamne Alice, sigur ai înnebunit. Şi în caz că nu ai observat, Tyler nu e partenerul meu la bal. Şi mai e ceva. Cum naiba crezi că aş putea face aşa ceva cu un gay?

Am hotărât că acum era momentul să intervin. La naiba cu Alice şi cu presupunerile ei. Cum să creadă aşa ceva? Numai gândul la asta mă făcea să fierb de nervi şi să vreau să îl bat pe Tyler. De ce pe Tyler, deşi Alice a pus asta? Pentru că în Alice nu pot să dau pentru că e fată, iar cum presupunerea ei ăn includea pe nemernicul de Tyler, trebuia să îl bat pe el. Parcă ziceai că intervii! Corect! Mulţumesc că mi-ai adus aminte.

-Aşa e Alice. Totuşi, nu cred că sunt atât de mic încât nu mă vezi.

-Mda bine, Edward, cum spui tu. Deci, Bella, care a fost motivul pentru care ai plecat în gra…STAI!!! EDWARD?!?!?! Ce se petrece aici? Eu nu mai înţeleg nimic. Tu – spuse ea arătând spre mine – parcă veniseşi la bal cu Lauren, iar tu – acum arătă spre Bella – cu Tyler. Îmi explică cineva ce se întâmplă? Şi mai stai! Ai zis cumva de Tyler că e gay? Doamne Dumnezeule, ce s-a petrecut cât noi ne pregăteam?

-Ai terminat cu şirul tău de întrebări? Şi în plus, ţi-ai adus aminte să şi respiri?

-Da! Acum zi, nu mai mă ţine în suspans.

-Păii… Edward, începi tu sau încep eu? Se uita Bella la mine cu o privire cu subînţeles. Clar, voia să o facă pe Alice să fiarbă de curiozitate. Asta o să fie amuzant aşa că am hotărât să îi fac jocul.

-Sincer nu ştiu.. Începe tu… Ba nu, eu… De fapt, mai bine tu.

-Ok. Deci… Nu, nu vreau să încep eu. Spune tu.

-Dacă insişti… Dar nici eu nu vreau să spun.

-Bine atunci o să numărăm.

Bella veni în faţa mea şi ridică o mână. Expresia feţei lui Alice era de nepreţuit. Ah, unde a pus Bella aparatul? Dar nu am avut timp să mă gândesc, pentru că Bella începuse să numere.

-Din Oceanul Pacific, a ieşit un peşte mic… Nu! Nu asta. Ştiu. Pe o bară, se… Neah, nici asta. Gata, ştiu. Într-un castel de ciocolată, trăia o zână fermecată ce cul…

-Ziceţi odată unul dintre voi că turbez aici.

Atunci Bella s-a întors şi i-a făcut poză. Mi-a arătat opera ei şi nu m-am putut abţine şi am izbucnit în râs, ceilalţi, Emmett, Rose, Jake şi Tanya au început să râdă şi ei, numai Jasper se abţinea să nu râdă. S-a îndreptat spre Alice şi a luat-o în braţe.

-Gata iubire, nu mai fi supărată. Sunt nişte insensibili. Nu trebuia să îţi facă poza. Cu atât mai puţin să râdă de faţa ta haioasă datorită nervilor.

-Dar Jazz, eu nu sunt supărată pentru poză sau pentru că râd, ci pentru că nu-mi spun mai repede ce se petrece aici şi ce am pierdut.

-Ok – hahaha – ok – hahaha – Alice. Spuse Bella printre hohote de râs. A tras adânc aer în piept şi a încercat să se calmeze şi să nu râdă din nou.  Gata Alice, acum pot să îţi povestesc. Asta nu cumva vrei să afli totul de la Edward.

-BELLA! Poate să îmi spună şi bunica, nu îmi pasă! Vreau doar să aflu mai repede. Şi pentru ce ai făcut mai devreme, va trebui să îmi povesteşi totul cu lux de amănunte.

-Off.. Mai ai şi pretenţii. Dar bănuiesc că meriţi. Deci, totul a început când Edward a auzit o discuţie dintre Tyler, Ben şi Eric, îl legătură cu anumite gânduri ascunse ale lui Tyler şi Mike. Evident, Edward mi-a spus şi împreună am hotărât să ne răzbunăm. Tyler şi Mike primeau ce e mai rău, pentru ce au gândit, iar Edward, cum era exasperat de Lauren şi de faptul că nu îl mai lăsa în pace, a fost de acord să mă ajute. Astfel, Edward a ajuns să meargă cu Lauren la bal, iar eu a trebuit să le accept invitaţiile lui Mike şi Tyler. Pe Mike şi pe Tyler i-am trimis într-o cameră, făcându-i să creadă că eu sunt acolo. Ei, crezând că sunt eu, au început să se sărute unul pe altul, iar noi le-am făcut poze, pe care o să le vedeţi când termin. Iar Edward, i-a spus lui Lauren că nu mai vor fi parteneri la bal şi a lăsat-o singură, fără pereche. Am terminat. Acum, pozele.

Bella le-a dat aparatul, iar Alice l-a luat imediat şi s-a uitat.

-Hahaha! Pozele sunt geniale. Ei bine, pentru asta a meritat ca tu să pleci şi te iert.

-Alice, vrem să vedem şi noi! Se plânse Emmett.

Imediat, aparatul a circulat din mână în mână şi toţi prietenii noştrii au văzut pozele, care cu siguranţă le vor vedea şi restul colegilor noştrii.

Toţi râdeau, fireşte Emmett cel mai tare dintre toţi, altfel nu ar mai fi fost Emmett.

-Hahaha! Sunteţi geniali! Dar, ce veţi face cu pozele?

-Nu ştiu sigur. Ori le publicăm pe internet, ori le împrăştiem prin toată şcoala. Zise Bella gânditoare.

-Am eu o idee. Zise Emmett ca şi când s-ar fi aprins un beculeţ deasupra capului lui.  De ce nu ambele?

-Să ştii că e o idee bună.

-Da, da bine geniilor. Haideţi că am venit la bal să dansăm şi să ne distrăm, nu să faceţi voi planuri.

-Ok, ok Alice.

În următoarele ore am continuat să dansăm, să vorbim, să glumim, pe scurt să ne distrăm. Era 3 dimineaţa şi norocul nostru, directorul ne dăduse liber pentru ziua de mâine.

În momentul ăsta dansam cu Bella pe melodia Cascada – Everytime we touch, în timp ce prietenii noştri erau împrăştiaţi prin toată încăperea, unii dansând şi ei, alţii vorbind, alţii sărutându-se. Melodia ce urmă a fost Rihanna – Te amo. Bella dansa excepţional, pur şi simplu mă înnebunea. În clipa de faţă, nu mă mai gândeam la ea ca la un pariu. De fapt, ca să fiu sincer, aproape niciodată nu m-am gândit la ea în felul ăsta. Bella este o fată extraordinară, mirifică, minunată, perfectă, extrem de frumoasă, încântătoare. Nu puteam spune că sunt îndrăgostit de Bella, însă cert e că ceva, ceva tot simţeam pentru ea.

Au mai avut loc foarte multe apropieri între noi, dar niciunul ca cel de dinainte de întreruperea lui Alice. Uram momentul când Alice a intrat pe uşă şi ne-a întrerupt. Putea să mai stea 5 minute să se arranjeze, dar nu. Ea trebuia să ne întrerupă.

-Edward?

Gândurile mi-au fost întrerupte de vocea celei mai minunate fiinţe existente pe acest pământ, Bella.

-Da, ce e?

-Mie mi-e cam somn şi vreau să merg să dorm. Eşti de acord? Adică vii şi tu, sau tu mai stai aici?

-Ok plecăm, dar cu o condiţie.

-Care?

-După ce se termină melodia asta, să mai dansezi cu mine pe încă una.

-Bine, fie.

De fapt, chiar dacă îmi zicea că nu mai vrea să danseze şi să plecăm mai repede acceptam. Nu-i puteam refuza nimic. Dar nici nu voiam să stau departe de ea.

Rihanna – Te amo se apropia de sfârşit. Îmi doream ca următoarea melodie să fie cât mai lungă pentru a sta cât mai mult timp cu Bella mea.

Imediat încăperea a fost pătrunsă de sunetul melodiei Cascada – Miracle.

Boy meets girl
You were my dream,my world
But i was blind
You cheated on me from behind
So on my own
I feel so all alone
Though I know it’s true
I’m still in love with you

I need a miracle
I wanna be your girl
Give me a chance to see
That you are made for me
I need a miracle
Please let me be your girl
One day you’ll see it can happen to me
I need a miracle
I wanna be your girl
Give me a chance to see
That you are made for me
I need a miracle
Please let me be your girl
One day you’ll see it can happen to me
It can happen to me

Urmă o pauză pentru intrumental, timp în care eu şi Bella ne priveam în ochi. De fapt, în toate dansurile noastre din seara asta ne-am privit în ochi şi am stat foarte apropiaţi.

Day and night
I’m always by your side
Cause I know for sure
My love is real my feelings pure
So take a try
No need to ask me why
Cause I know it’s true
I’m still in love with you

I need a miracle
I wanna be your girl
Give me a chance to see
That you are made for me
I need a miracle
Please let me be your girl
One day you’ll see it can happen to me
I need a miracle
I wanna be your girl
Give me a chance to see
That you are made for me
I need a miracle
Please let me be your girl
One day you’ll see it can happen to me
It can happen to me

-Edward…

Îmi spuse numele, apoi oftă. Dar nu a fost ca şi cum mă striga sau voia să îmi spună ceva, ci doar mi-a spus numele.

Îmi mai spusese numele şi înainte, dar acum era ceva diferit. Am simţit cum un fior îmi străbate tot corpul. Sentimentul pe care îl simţeam era de nedescris. De fapt nu era doar un sentiment, ci era o combinaţie de sentimente. Pasiune, speranţă, bucurie, dragoste… Stai! Am spus dragoste? Asta înseamnă că eu o iubsc pe Bella?

-Edward, mergem?

-Um.. Da, sigur.

I-am anunţat pe prietenii noştri că noi plecăm. Ei au zis că vor să mai rămână.

Am condus-o pe Bella până în faţa camerei ei.

-Noapte bună.

I-am zis şi m-am aplecat spre ea să îi dau un sărut pe obraz. Sărutul a ajuns până aproape de buzele ei. M-am îndepărtat uşor de ea şi am văzut că avea ochii închişi şi nu se clintise reun centimetru. Apoi ca şi cum s-ar fi trezit dintr-un vis îndepărtat a tresărit şi s-a redresat.

-Noapte bună Edward.

Mi-a dat şi ea un sărut pe obraz, doar că buzele ei mi-au atins colţurile buzelor mele. Cu asta a plecat în cameră, iar eu am rămas acolo ca un prost în lumea viselor. Fata asta mă înnebunea la propriu.



Din perspectiva lui Alice

Cum am putut fi atât de neatentă? De ce? De ce am stricat eu totutl? Eu care voiam cel mai mult să îi cuplez pe Bella şi pe Edward, am stricat totul.

-Alice, ce ai păţit?

-Am stricat totul. Dacă nu ţipam atunci după Bella, ei se sărutau. Şi acum nu vor mai fi împreună. Eu sunt singura vinovată. Ar trebui să îmi interzică cineva să mai merg la cumpărături următoarea săptămână. Asta merit.

Jazz râse, iar eu m-am încruntat. Asta chiar nu era ceva amuzant.

-Oh, Alice. Nu era nimic, decât un sărut. Tu crezi că dacă se sărutau gata erau împreună?

-Păi.. Nu chiar, dar era un pas mare în relaţia lor.

-Dar nu aveai de unde să ştii. Nu e vina ta.

-Ba da e! Şi nu încerca să mă faci să mă simt mai bine pentru că nu vei reuşi.

-Nici aşa?

Mă întrebă în timp ce îmi luă faţa în mâini şi îmi dărui un sărut dulce, gingaş şi foarte scurt.

-Nu… Nu merge aşa.

Mă sărută din nou de data asta fiind un sărut mai lung.

-Acum?

-Hmm… Să zicem că eşti pe drumul cel bun.

Acum îşi zdrobi buzele de ale mele şi începu să le frământe cu dragoste. Mâinile lui îmi mângâiau spatele în timp ce mâinile mele se jucau în părul lui.

După sărut am mai dansat un pic, iar mai apoi ne-am dus la ceilalţi, dar am observat că Bella şi Edward nu mai erau acolo. Ori încă dansau, ori au plecat. Când mi-am amintit de Edward şi Bella, sentimentul de vinovăţie a pus din nou stăpânire pe mine.

Jake îmi arunca priviri fioroase, mai că nu sărea să-mi rupă capul. La urma urmei îl înţelegeam, avea tot dreptul. Şi mie îmi venea să îmi rup capul de pe umeri din cauza gafei mele.

-Nu puteai să găseşti alt moment să o iei pe Bella la rost pentru că s-a grăbit să ajungă la bal? Întrebă Jake furios la culme.

-Are dreptate. Ne chinuim atât cu planul pentru ce?

-Nu-mi vine să cred. Cum ai putut să faci asta?

-Dar chiar nu vedeai ce au de gând să facă?

-Sau nu vrei ca ei să fie împreună? Dacă e aşa anulăm tot.

Mă simţeam groaznic. Şi ce era cel mai rău e că aveau dreptate. Trebuia să fiu eu obsedată de faptul că era necesar ca noi să arătăm perfect. Cum puteam spera ca ei să nu mă urască când eu mă uram singură în acest moment? Am întrerupt ceva important. Practic, am aruncat pe geam planul nostru. Nu sunt bună de nimic. O să renunţ la cumpărături şi la aranjat pentru că  asta m-a adus în starea asta.

-Încetaţi! Se simte şi aşa groaznic. Nu trebuie să îi săriţi toţi în cap. Nici nu şi-a dat seama ce face. Doar nu merită pedeapsa capitală pentru asta. Cu toţii facem greşeli.

-Jazz, au dreptate. Merit ce e mai rău.

-Nu, Alice, nu noi avem dreptate, ci Jasper. Nu trebuia să ne purtăm aşa cu tine. Sperăm să ne ierţi pentru ce am făcut.

-Dar nu eu trebuie să vă iert. Şi în plus, o să renunţ la aranjamente, la cumpărături, la tot. Pentru că astea au stricat planul nostru.

Toţi au tăcut pentru un moment, timp în care se uitau la mine cu ochii ieşiţi din orbite.

-Ce? Alice eşti nebună? Nu poţi renunţa. 1 pentru că asta îţi place ţie să faci cel mai mult, 2 pentru că tu eşti cea care pregăteşte totul pentru ziua Bellei.

-Dar aţi văzut şi voi cum am dat-o-n bară rău de tot mai devreme.

-A fost o greşeală ca oricare alta. Toţi greşim şi vorba lui Jasper nimeni n-a primit pedeapsa capitală pentru asta.

-Dar Rose…

-Niciun „dar”. Ai înnebunit dacă vrei să renunţi la asta. Şi am înnebunit şi eu pe lângă tine dacă nu voi face nimic să te opresc.

-Off… Bine. Aveţi dreptate. Sper să mă iertaţi că am dat planul peste cap.

-Eşti deja iertată.

-Îmbrăţişare de grup! strigă Emmett.

Era bine să ştiu că măcar ei m-au iertat. Oare Bella era supărată pe mine?

-Apropo… cu toate astea am uitat. Bella şi Edward unde sunt?

-Au plecat mai devreme. Bellei îi era somn şi au plecat amândoi.

-Poate nu e totul pierdut… spuse Jasper gânditor.

-Ce vrei să spui cu asta?

-Au plecat împreună, deci poate vor continua ce nu au putut face aici.

-Hmm… La asta nu m-am gândit, dar să ştii că ai dreptate. Dacă nu vor face nimic decât „pa” sau „noapte bună”, jur că am cel mai nătărău frate din lume.

Noi ceilalţi am râs. Mă simţeam bine să pot râde după un astfel de moment.

Era 4 dimineaţa, dar pe noi tot nu ne atinsese somnul. Majoritatea elevilor din liceu au plecat. Am mai rămas decât noi 6 şi încă câţiva.

Acum că totul trecuse şi mă puteam gândi mai bine, nu-mi venea să cred că m-am gândit să renunţ la cumpărături. „Alice”, „renunţat” şi „cumpărături” nu pot exista într-o propoziţie cu sens, decât într-una fără sens, aruncată la nimereală.

Pe la 6 dimineaţa ne-am hotărât că ar fi timpul să plecăm şi noi. Acesta va rămâne cu siguranţă un bal de neuitat.
______________________________________________________________________________

Hey:d…Sper să vă placă capitolul, penrtu că m-am cam grăbit să îl termin. Nu ştiu când voi mai posta pentru că încep tezele, se apropie sfârşitul anului şcolar, aşadar teste peste teste, proiecte la greu şi eh…ştiţi voi.

Vreau să vă mulţumesc în primul rând pentru că citiţim dar mai mult vreau să vă mulţumesc mai mult celor care lăsaţi comentarii.

Şi mai vreau să le mulţumesc şi altor persoane: Cristina, BBi, miniiiii, Mary, rrosemary, Trice, Oana pentru premiul “Sunshine Award”.

Ceva de încheiere… Succes la şcoală pentru că toţi avem nevoie..uff.. şcoala asta:d

Oh, şi nu uitaţi. Comentaţi!:) Mulţumesc!

Kisses and hugs:*:*:*:*>:d<>:d<

 

Capitolul următor –>