Capitolul 16

Edward

 

 

Au trecut două săptămâni de când lucrurile s-au răcit din nou între mine și Bella și încă nu înțelegeam de ce. Adică fusese totul bine după ce mi-a povestit despre motivele ei pentru care i-a ascuns lui Bree adevărul. M-am tot gândit că ar putea fi din cauza acelui sărut pe care i l-am furat, dar nu credeam. Dacă ar fi fost așa, Bella ar fi fost supărată pe mine încă de atunci. Adică știu că ne certasem când am luat-o peste picior despre cum vânase, dar totuși nu mă privea cu acea ură ca atunci când s-a întors cu Bree. Când ne-am certat după vânătoare, mă privea pur și simplu nervoasă.

De atunci, atmosfera era mereu tensionată. Nu puteam să stau în aceeași cameră cu Bella fără să ne aruncăm insulte și înjurături. Și fără să ne băgăm în seamă, tot ajungeam să ne certăm. La început, de fiecare dată când ne întâlneam întâmplător prin casă aveam grijă să ne „alintăm” și să ne „spunem de dulce” până când intervenea cineva între noi ca să ne despartă. N-aș putea să spun cine a intervenit de cele mai multe ori. La început țineam scorul, dar după am pierdut numărătoarea. Totuși, în ultima săptămână m-am gândit că ar trebui să fac lucrurile mai ușroare cu familia mea, așa că o ignoram pe Bella, iar ea făcea la fel cu mine. Ceea ce era perfect. Dacă și ea mă ignora, o tentație dispărea. Deși cea mai mare rămânea în picioare. Să o văd pe Bella era suficient ca să mă facă să-mi doresc să o enervez.

Tocmai mă înorceam de la vânătoare,iar când am intrat în casă, Bella vorbea cu Carlisle și Esme. Bella era atât de prinsă în ceea ce spunea, că nici nu sesizat că cineva a intrat în încăpere.

–         Chiar m-am simțit ca un monstru atunci. Și aia nu a fost singura dată. Și înainte să renunț la sângele de om… Am avut un fel de întâlnire cu un bărbat, care mi-a deschis ochii și m-a făcut să-mi dau seama că ceea ce eram pe cale să fac era greșit.

–         Dar Bella, faptul că ai ales să fii vegetariană, înseamnă mult.

–         Da, dar asta nu mă face să nu mai fiu un monstru.

Știam că era o discuție serioasă. Știam că nu ar trebui să mă amestec pentru nimic în lume. Știam care ar putea fi consecințele. Dar asta m-a făcut să-mi țin gura? Nici că putea exista un răspuns mai evident. Normal că am deschis și eu gura.

–         Iubito, cum să-ți spun eu ție… Ești ceea ce ești. Oamenilor mereu le va fi frică de tine și înăuntrul tău mereu va exista un monstru. Unul care va striga cu disperare. Și câteodată… Acel monstru ajungi să fii chiar tu.

Am înțeles din privirea ei că ajunsesem prea departe, dar să mă oprească asta? Nici gând. Așa că am continuat să o privesc cu un zâmbet superior transmițându-i că nu exista un alt adevăr decât ceea ce-i spusesem. Bella a părăsit imediat casa, dar nu înainte de a-i vedea privirea rănită. Zâmbetul meu a pălit în timp ce mă uitam în urma ei la ușa care tocmai o închisese trândint-o cu putere.

–         Edward, ai întrecut măsura de data asta, îmi spuse Carlisle furios.

Asta nu putea fi de bine. În mai bine de un secol nu l-am văzut pe Carlisle furios de mai mult de zece ori. Și niciodată nu a fost din cauza mea. Am plecat capul deoarece nu puteam suporta să-i văd privirea furioasă îndreptată spre mine.

–         Eu doar…

–         Tu, nimic! Nu știu ce s-a întâmplat între tine și Bella, am înțeles că nu vă aveți la inimă unul pe altul, dar noi tocmai purtam o discuție serioasă cu Bella. Și tu ești vinovat pentru grijile ei. A început să aibe aceste gânduri de când a fost la vânătoare și era să omoare niște oameni. Și asta din cauza ta, că nu ai verificat pădurea înainte.

Știam că el nu mi-ar fi spus niciodată aceste lucruri dacă nu ar fi fost stăpânit de furie. Și e e cel mai rău e că știam că el nu minte, ceea ce mă făcea să mă simt și mai groaznic.

Au existat multe momente în care m-am urât petru c-am vorbit fără să gândesc, dar în ultimul timp au fost atâtea încât nu mai puteam să le țin contul.

–         Unde-i Bella? Veni Bree în grabă și alarmată.

–         Nu știm unde a plecat, a spus Esme supărată.

Grozav, ce să zic? Mi-am spus eu sarcastic. Cu doar câteva cuvinte am reușit să întorc pe dos dispoziția tuturor.

–         Bree, caută-i, te rog , pe Jasper și Emmett și spune-le să vină repede aici.

Bree a dat din cap și a plecat în grabă să execute ce i-a spus Carlisle. Eu m-am dus, cu capul plecat, în camera mea. Am continuat să ascult ce se petrecea jos, sperând ca Bella să se întoarcă cât mai curând și să nu mă urască atât de tare pe cât meritam.

Când Emmett și Jasper au intrat în casă, Carlisle i-a  pus să o caute pe Bella și să o aducă înapoi acasă. Ei au plecat imediat, dar până s-au întors, am crezut că o să mă urc pe pereți la cât de agitat eram.

–         Nu am găsit-o. Erau prea multe urme de-ale ei, de parcă s-ar fi învârtit în cerc. A mai și plouat în unele locuri și i-a șters urma.

Nervos, am dat un pumn în perete și aproape l-am dărâmat. Gândurile tuturor erau numai de îngrijorare pentru Bella. Nu mai puteam suporta și am ieșit din casă pe geam, dispărând în pădure. Aș fi vrut să o caut și eu pe Bella, dar eu eram ultima persoană pe care ar fi vrut să o vadă.

M-am dus din nou în poiana mea. În ultimele două săptămâni, treceam atât de des pe aici încât cred că și veverițele și aricii mă cunoșteau. M-am trântit pe iarbă și m-am uitat la cerul înnorat care prevestea o ploaie zdravănă. Când au căzut primii stropi, am ignorat asta și mă gândeam la ce-mi spusese Carlisle. Nu m-am gândit niciodată ce impact ar putea avea asupra Bellei acea neatenție a mea. Niciodată nu am crezut că ea este atât de sensibilă. Știam de la Carlisle că Bella și Bree nu voiau să rănească oamenii și de-asta au primit mai mult deât încântate alternativa propusă de familia noastră. Dar de aici până la a o face pe Bella să se simtă atât de rău, era o diferență mare. O fi ea arțăgoasă, impulsivă, ușor de enervat  și cu o gură spurată, dar știam că nu este rea și ar fi incapabilă să rănească pe cineva.

Deja turna cu găleata și m-am gândit să plec și eu de acolo. Dar nu voiam să mă duc la familia mea. Mai mult ca sigur, acum Bella trebuie să se fi întors și nu voiam să-i mai ies în cale o vreme, măcar până o lăsam să se liniștească. Până la urmă, m-am hotărât să mă duc la casa mea din pădure. Când am intrat pe ușă, eram deja leoarcă și se scurgea din hainele mele de parcă tocmai ieșisem dintr-o piscină, în care intrasem îmbrăcat.

Fiind prea ocupat să-mi storc apa din haine, nu am observat că cineva era deja în casă până  nu a făcut o mișcare, iar eu am tresărit speriat. M-am liniștit când am observat că era Bella, dar liniștea nu a durat mult. Nu era bine. Plănuisem să nu o mai văd pe Bella un timp, să se liniștească apele. Nu mă temeam de Bella – prea tare – dar ne-ar fi fost mai bine amândurora.

–         Tu ce cauți aici? Se răsti ea la mine. Încă nu ai terminat? Ce mai trebuie să faci? Să-mi descrii până la cel  mai mic detaliu cum va fi atunci când voi fi un monstru? Bine-atunci! Dă-i drumu. Simte-te bine.

E inutil să mai spun că furia era evidentă în glasul ei. Mi-am plecat capul rușinat.

–         De fapt… Am mințit. Într-adevăr îți va fi greu când vei încerca să stai în mulțime, dar cu timpul te obișnuiești și poți să faci față. Normal, încă vei simți arsura în gât când o să simți mirosul oamenilor, dar te poți stăpâni, nu este ceva imposibil.

–         De ce? De ce ai mințit și m-ai făcut să cred că este imposibil să mă stăpânesc la nesfârșit?

–         Nu știu… Am… Eu doar… Nu știu ce-i cu mine în ultimul timp. Adică știu că niciodată nu am fost cel mai temperat, dar acum nu mai reușesc deloc să mă controlez. Știu că te-am făcut din nou să suferi și trebuie să mă crezi că am făcut-o fără să mă gândesc, cu atât mai puțin nu a fost intenționat. Nu mă simt deloc bine pentru ce-am făcut. Iartă-mă.

–         De câte ori va mai trebui să te iert, Edward?

–         Ai dreptate. Ai toate motivele să mă urăști. Dar totuși, nu înțeleg un lucru. Începeam să ne înțelegem mai bine și dintr-o dată totul s-a dus naibii. De ce? Vreau să știu unde am greșit.

Bella lăsă capul jos evitându-mi privirea. M-am apropiat de ea și i-am ridicat capul punându-mi un deget sub bărbia ei. În clipa în care a avut loc contactul vizual, am amuțit. Ochii ei erau încă roșii, dar nu era un roșu la fel de intens. Privirea ei părea pierdută. Și-a coborât privirea până la gura mea. Felul în care îmi privea gura mă îndemna să o sărut lung și apăsat. Am făcut tot posibilul să rezist acelei tentații fiindcă ea era supărată pe mine, însă când și-a mușcat buzele tot autocontrolul și stăpânirea mea de sine s-au prăbușit ca Zidul Berlinului și mi-am aplecat capul prinzându-i buzele într-ale mele. La început nu făceam nicio mișcare și nici Bella, doar ne priveam în ochi, până când ea a închis ochii și și-a presat mai tare buzele de ale mele, masându-le ușor și abandonându-se total în brațele mele.

Gura Bellei s-a deschis, permitânu-mi să-i explorez cavitatea bucală. Și-a trecut mâna după gâtul meu, jucându-se un moment cu părul meu de la ceafă, apoi băgându-și mâna în el și trăgându-mă mai aproape de ea, în timp ce cu cealaltă mână cobora și urca pe spatele meu, până a ajuns să și-o odihnească e umărul meu.

Ne-am despărțit buzele încet cu un zgomot specific, rămânând îmbrățișați și deschizând încet ochii, privindu-ne fără ca vreunul din noi să vorbească.

Advertisements

16 thoughts on “Capitolul 16

  1. Foarte frumos! Chiar ma bucur ca ai postat. Abea astept urmatorul capitol. Spor la scris. App…chiar l-am regasit pe adevaratul Edward Cullen aici si ma bucura! :X Inca o data, spor la scris! Si daca nu te superi poate poti sa ma anunti si pe mine pe ice.queen906 cand postezi 😉

    Like

    1. Mă bucur că ți-a plăcut și mai mult mă bucur că reușesc să aduc cât de cât ceva din personajele autentice:)
      Nu mă supăr, ți-am dat add deja:)
      Mulțumesc:*:*:*

      Like

  2. Cat am asteptat un alt sarut de la ei !!!
    Cat de superb a fost capitolul 😡
    Totusi cred ca acum Edward sa nu mai fie chiar atat de badaran ,nu-i asa ?
    Abia astept next :*:*:*:*:*:*::**
    Bafta la tastat si la scoala :*

    Like

  3. wow!!!! deci, ce sa-ti zic??? in primul rand capitolul a fost… pur si simplu incredibil, adica vreau sa spun, chiar mi-a placut, in al doilea rand, mi-ar placea sa apara totusi, nu stiu, diego, si alice, pentru ca ea nu a aparut deloc… si in al treilea rand… te omor daca ma intelegei ce vreau sa spun daca nu o sa pui capitolul curand….

    Like

    1. Nu mai durează mult și o să apară și Diego în peisaj. Asta nu înseamnă că apare chiar din capitolul următor, dar nu mai e mult până acolo:)
      Mă bucur că ți-a plăcut capitolul:) Next-ul îl pun săptămâna viitoare:d

      Like

  4. îhî… tare… cred că nu mai are sens să îţi spun că eşti genială pentru că tu deja ştii asta… aşa că nu mai zic nimic.
    deci îmi vine să îl bat pe edward pentru ce i-a făcut bellei. dar, sper că acest sărut i-a împăcat.
    nu ştiam că au o casă în pădure… bine că am aflat.:D
    foarte interesant capitol. succesc la next:*:*

    Like

    1. E ceva mai mult decât împăcare:> Dar păstrez elementul surpriză pentru capitolul 17.
      Am zis să păstrez un element din cărți și să le dau și aici casa din pădure:))
      Mulțumesc:*:*:*:*

      Like

  5. Oricat de idiot a fost Eward la inceput tot nu am cum sa nu spun despre final asta: odododod :X:X:X
    Ce draguuuttt:X:X:X
    Desi tot nu am aflat de ce era Bella nervoasa pe el:)) Sper ca aflu in urmatorul!
    Te pup:*:*:*:*:*:*:*

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s