17. Vești bune

Din perspectiva Bellei

Zilele treceau și tatăl meu tot nu își revenea. Docorul ne-a spus că mai sunt cazuri în care durează până ce pacientul își revine, așa că nu avem motive să ne alarmăm. Spre deosebire de ziua în care m-am întors din Los Angeles, acum eram mai optimistă și simțeam că tatăl meu va fi bine.

Billy, Jake și mai nou și Bree stăteau când cu mine, când cu mama, în fiecare zi. Mă simțeam mai bine știind că aveam oameni pe care mă puteam baza și care-mi erau alături. Nu mai spun de Edward, care mă suna în fiecare zi, uneori poate chiar de 2 ori pe zi.

Tocmai intram în spital, cu paharul cu cafea în mână, deoarece ultimele mele nopți nu au fost foarte odihnitoare. Nici nu intrasem bine și doctorul m-a întâmpinat, cu o ușoară urmă de zâmbet.

–         Bună dimineața, Bella. Ce mai faci?

–         Bine, puțin cam obosită. Dumneavoastră?

–         Încerc să salvez cât mai multe vieți omenești.

–         Și faceți o treabă minunată, deci ține-ți-o tot așa.

–         Mulțumesc.

–         Pentru puțin.

–         Bella, ai vrea să intri la tatăl tău?

Auzind acestea, fața mi s-a luminat.

–         Serios? Îl pot vedea?

–         Desigur. Tocmai a fost mutat într-un salon.

–         Asta înseamnă că suntem pe drumul cel bun?

–         Da, tatăl tău trebuie să-și revină din clipă în clipă.

Tatăl meu avea să-și revină. Era ceva sigur acum. Nu cred că am fost vreodată mai fericită sau să fi primit vreo veste mai bună.

–         Hai să te duc în salon.

–         Sigur. Am spus și am simțit cum o lacrimă îmi alunecă pe obraz. Era o lacrimă de fericire.

Am intrat în salon și când l-am văut pe tatăl meu, mai că nu mi s-a rupt inima. El care era un om puternic și nu se lăsa niciodată învins, acum era ținut într-un pat. Și totul din cauză că a încercat să-l salveze pe Michael, cel mai tânăr polițist din echipa tatălui meu. Charlie era foarte dedicat serviciului său și făcea tot posibilul ca cineva să nu fie rănit.

–         Te las. Trebuie să mai văd niște pacienți. Dacă se întâmplă ceva, apasă pe butonul de deasupra patului.

Am încuviințat și i-am mulțumit doctorului, apoi acesta a părăsit salonul.

Am înaintat încet până la patul lui Charlie și m-am abținut să nu izbucnesc în plâns. Pentru a opri plânsul ce amenința să pună stăpânire pe mine, îmi repetam într-una cuvintele doctorului ”trebuie să-și revină din clipă în clipă”, ”trebuie să-și revină din clipă în clipă”, ”trebuie…”.

Am văzut un scaun lângă fereastră și l-am tras mai aproape până am ajuns lângă pat. M-am așezat, apoi l-am luat de mână și am început să-i vorbesc. Îi povesteam tot ce s-a mai întâmplat. Când am întors capul să mă uit pe geam, am observat că se întunecase. Nici nu-mi dădusem seama cum zbura timpul pe lângă mine.

Am vrut să merg până jos, la bufet ca să-mi iau o cafea. Dar nici nu am apucat să mă fac un pas că am auzit ceva.

–         Hmm.. Be-ella. Bel… Bella.

Înmărmurită, m-am întors încet pe călcâie, vrând să mă asigur că nu mi s-a părut.

–         Bella?

Da, era adevărat. Tatăl meu… Tatăl meu se trezise. Cu lacrimi în ochi m-am dus repede la el.

–         Da, sunt aici! Ai nevoie de ceva?

–         Renee?

–         Trebuie să vină și ea. Acum e acasă.

Am apăsat pe butoul de care mi-a spus doctorul.

–         S-a trezit! Tatăl meu s-a trezit!

În câteva minute în salon erau 2 doctori și 4 asistente.

–         Bella, te rog, așteaptă afară. Avem nevoie de cât mai mult spațiu posibil.

Nu am așteptat să-mi spună de 2 ori. Dacă aș fi insistat, i-aș fi încurcat și aici era vorba de viața tatălui meu. Am mers repede la ceilalți să-i anunț. Când am intrat în sala de așteptare, am avut parte de o mare supriză. Acolo erau Jake, Bree și… Edward.

–         Tatăl meu și-a revenit.

Am spus eu și apoi am fugit la Edward și l-am luat în brațe. La început a rămas blocat, dar apoi și-a trecut mâinile pe spatele meu și m-a îmbrățișat.

–         Asta e minunat. A zis Edward fără să-mi dea drumul din îmbrățișare.

Am stat îmbrățișați până când…

–         Ehem!

Și-a dres cineva glasul, intenționat. Am ridicat privirea și acolo stătea doctorul privindu-mă amuzat. O, Doamne! M-am depărtat de Edward și am roșit – evident. Totuși, mâna lui Edward a rămas pe mijlocul meu și mă ținea aproape de el.

–         Bella, am vești grozave. Mâine tatăl tău va putea pleca acasă. Îl mai ținem sub observație în noaptea asta.

–         Mulțumesc pentru tot.

–         N-ai pentru ce. Acum mă scuzați, se pare că am un nou pacient.

–         Nicio problemă.

La nici 5 minute după ce a plecat doctorul, mama mea a intrat în sală. Am alergat spre ea și am îmbrățișat-o.

–         Tata și-a revenit. Și mâine îl externează.

–         Bella, scumpo, asta e cea mai bună veste din ultimele zile.

***

Acum mă aflam în mașină, după ce mama a insistat că ar trebui să merg acasă. Ea a rămas la spital cu tata, rămânând ca mâine să vină ei doi acasă. Astfel mașina mea a rămas la spital, iar în acest moment eram în mașina lui Edward în drum spre casă. Liniștea se așternuse printre noi și niciunul  din noi nu spunea ceva.

În vreo 20 de minute, deja ne aflam în fața casei mele.

–         Mulțumesc că m-ai adus.

–         N-ai pentru ce. Mă bucur că am putut ajuta.

–         Um, ai vrea să… ai vrea să intri?

Edward  m-a privit surprins.

Din perspectiva lui Edward

–         Da, sigur.

Am fost foarte suprins când m-a invitat Bella în casă. Nu-mi doream ca seara să se termine, mai voiam să stau în compania ei, așa că invitația ei a fost bine-venită.

După ce Bella a descuiat ușa și a intrat în casă, am urmat-o. Casa nu era foarte mare, dar era primitoare, frumos mobilată de cineva cu gusturi bune. Bella m-a invitat în sufragerie și mi-a spus să iau loc, întrebându-mă dacă vreau să beau ceva. I-am spus că un pahar de suc, iar ea a plecat spunând că se întoarce imediat. Și așa a și făcut. După ce mi-a dat sucul a luat loc pe canapea lângă mine.

–         Bella… Ce s-a întâmplat cu Jacob?

–         Ce să se întâmple? Întrebă ea nedumerită.

–         Păi azi stătea cu Bree și păreau destul de apropiați. Poate prea apropiați.

–         Oh, asta. Zise Bella râzând. Jake și Bree sunt împreună.

–         Poftim? Întreb eu nevenindu-mi să cred. Dar, parcă… Adică eu știam că… Nu mai înțeleg nimic.

–         Da – spuse Bella încă râzând – Se pare că ei se cunosc de ceva timp și s-au îndăgostit. Când am venit din Los Angeles eu și Jake am vorbit și am decis că nu mai avea niciun rost să continuăm acea relație care oricum nu ducea nicăieri. Eu nu pot să-l văd altfel decât ca pe un frate și el mă vede ca pe o soră. Așa că am rămas prieteni foarte buni.

–         Aha. Am spus eu neștiind ce altceva să spun.

Eram atât de fericit. Bella nu mai era cu Jacob. Niciodată, în toată viața mea nu am fost mai fericit. Și fericirea mea era și mai mare să știu că Bella nu-l iubea pe Jacob și nici nu suferea în urma despărțirii.

Telefonul meu a început să sune. M-am uitat la numele apelantului. Alice.

–         Alo?

–         Edward, unde ești?

–         Sunt la Bella.

–         Ooo și ce faceți voi acolo? Întrebă sora mea cu un ton sugestiv.

–         Alice! Am mârâit. Spune doar ce vrei!

–         Of, bine! Tata vrea să vorbească cu tine. Dar dacă vrei îi pot spune că ești ocupat cu viitorii lui nepoți. A spus ea începând să râdă. Eu deja fierbeam de nervi.

I-am închis telefonul fără să mai zic ceva și înainte să mai aud vreun comentariu.

–         Hei, ești în regulă? Întrebă Bella punându-și o mână pe umărul meu.

Am simțit cum mă calmez imadiat, ca și cum ar fi apăsat pe un buton. Atingerea ei mă calma.

–         Alice. Am spus eu ca și cum ăsta ar fi un răspuns. Bella, scuze dar trebuie să plec. Am spus eu ridicându-mă

–         Sigur, nicio problemă. S-a ridicat și ea de pe canapea. Te conduc.

Am mers împreună cu Bella până la ușă. Am așteptat să deschidă ușa și apoi am pășit afară.

–         Am plecat. Mai vorbim.

–         Dap, ne vedem mâine.

–         Știam eu c-am uitat ceva. Mâine nu trebuie să mergem la firmă nici tu, nici eu.

–         Oh.. Ok. Spuse Bella tristă.

Oare ce a întristat-o? Știu că oricine s-ar bucura dacă ar avea o zi liberă.

–         E totul în regulă? Întreb eu.

–         Da, sigur. A zis zâmbind.

–         Bun – am zis fiind sigur că nu o puteam face să-mi spună ce a indispus-o – păi eu plec. Pa Bella.

M-am aplecat să o îmbrățișez. Când ne-am desprins din îmbrățișare, obrajii ni s-au atins. Atunci am prvit-o în ochi și o dorință de a o săruta a pus stăpânire pe mine. Iar în acel moment m-am aplecat și i-am capturat buzele într-un sărut tandru. Ea mi-a răspuns imediat la sărut. Și-a trecut mâinile după gâtul meu și m-a tras mai aproape de ea. Mâinile mele erau pe talia ei și mă jucam cu părul ei. Buzele ei moi și catifelate se mulau perfect peste ale mele.

După ce ne-am despărțit din sărut, am rămas îmbrățișați pentru un moment. Nu știu cât a durat, dar știu că era perfect. Din păcare acel moment incredibil a fost întrerupt de telefonul meu care a început să sune. Eram hotărât să-l ignor, dar atunci Bella s-a desprins din îmbrățișare. Însă eu tot nu am scos telefonul din buzunar.

–         Nu răspunzi? Întrebă Bella.

Atunci am scos telefonul din buzunar, însă nu am mai apucat să răspund. Acum pe ecran îmi apărea un apel nepreluat. M-am uitat să văd de la cine e. Nu știu la ce mă așteptam, ar fi trebuit să-mi dau seama că este vorba de Alice.

–         Alice? Întrebă tot Bella, iar eu am încuviințat. Deci presupun că acum trebuie să pleci. Spuse Bella cu privirea în pământ.

–         Mda. Noapte bună.

–         Noapte bună Edward.

I-am dat un sărut pe frunte, apoi am pornit spre mașină. Am ajuns în dreptul acesteia și am intrat. Bella încă stătea în pragul ușii. I-am făcut cu mâna, iar ea mi-a răspuns. Apoi am călcat accelerația și am pornit spre casă.

_______________________________________________________

Și se pare că a venit și capitolul 17. Îmi cer scuze că a durat atât. Inițial am vrut să-l postez acum o săptămână, dar cu chiu cu vai am reușit să-l termin. Îmi cer scuze că unele părți au cam fost trase de păr. Sper totuși că v-a plăcut.

Aștept comentarii/păreri/sugestii.

Îmi cer scuze pentru greșeli:D

Kisses.

 

Capitolul următor –>