Capitolul 20

Anterior, în capitolul 19:

Edward

Am intrat înapoi pe proprietatea familiei mele și puteam auzi o mulțime de voci și de gânduri. Erau mulți vampiri împrăștiați peste tot prin jurul casei. Bella văzuse ceva care o făcu să se oprească din mers și să se holbeze la acel lucru. M-am uitat și eu în aceeași direcție și i-am observat pe Kate și Garrett. Stăteau față în față și Garrett întindea mâna ca să o atingă pe Kate, iar în clipa în care a avut loc contactul dintre mâinile lor, Garrett s-a cutremurat și s-a prăbușit la pământ. De lângă mine, Bella a scos un sunet șocat.

____________________________________________

Bella

–         Oh Doamne! E bine?

Garrett se ridică repede și se scutură de pământ. Nu părea să aibă nimic. O privea pe Kate cu un zâmbet ciudat pe buze.

–         Asta a fost super tare, strigă el entuziasmat.

–         Cum ai făcut asta? Eram eu curioasă.

–         Asta este abilitatea mea vampirică. Descărcările electrice. Când ating pe cineva, pot să-l fac să simtă ca și cum ar fi electrocutat sau puțin curentat. Dar asta nu la propriu, doar la nivelul minții.

–         Mă întreb oare…

Edward nu-și termină propoziția și căzu pe gânduro. Am așteptat să-și reia ideea, dar el nu o făcu.

–         Ce? L-am întrebat în cele din urmă.

–         Kate, ai putea să încerci și pe Bella? Unul ușor.

–         Poftim? Strigarăm eu și Kate la unison.

–         Bella, ai încredere în mine.

M-am uitat un timp la el și am observat că era foarte serios, de asemenea și absolut încrezător. Am dat ușor din cap în semn că da, apoi m-am întors spre Kate.

–         Ce trebuie să fac?

–         Doar întinde-ți mâna spre mine.

Și așa am făcut. Am ridicat mâna, întinzând-o spre ea și am aștepta să facă și ea același lucru, mâinile noastre întâlnindu-se la mijloc. Degetele ni s-au atins și am așteptat șocul, dar nu s-a întâmplat nimic. I-am aruncat o privire lui Kate și ea se uita când la mine, când la mâinile noastre uimită.

–         Nu ai simțit nimic?

–         Nu.

–         Mai încearcă o dată, unul mai puternic de data asta, o îndemnă Edward.

Kate își puse palma pe antebrațul meu. Nici de data asta nu am simțit nimic. Kate își apăsă puțin palma peste mâna mea, dar tot nimic.

–         Nu-mi vine să cred. Cum este posibil?

–         Bella este un fel de scut, o lămuri Edward. Este imună la toate abilitățile vampirilor care acționează la mivel mental.

–         Adică, cam la toate abilitățile vampirilor, concluzionă Garrett.

–         Cam așa ceva, îl aprobă Edward.

–         Poți să-ți extinzi puterea? Întrebă dintr-o dată Kate, curioasă.

–         Poftim?

–         Scutul tău. Poți să-l extinzi și să cuprinzi și pe altcineva sub el?

–         Nu… cred. Nu știu, nu am încercat vreodată.

–         Încearcă acum, poate poți să faci asta.

–         Ăăă… bine. Dar ce-ar trebui să fac?

–         Te concetrezi și încearcă să-ți exteriorizezi puterea. Lasă-ți mintea să ți se destindă.

–         Stai, ori mă concentrez, ori las mintea să se destindă?

–         Amândouă. Încearcă să nu stai încordată. Lasă-ți mintea liberă, dar gândește-te cum îți eliberezi scutul.

–         Bine, o să încerc.

Am închis ochii pentru a nu permite nimănui și la nimic să mă deranjeze. Am încercat să stau cât mai relaxată și să-mi las mintea să se extindă. Nu simțeam nimic nou sau schimbat. Văzând că asta nu dă roade, am încercat să-mi întind scutul în afara mea. Dar nici așa nu mă simțeam cu nimic mai diferit.

–         Cum îmi dau seama dacă merge?

–         Simți cum puterea se întinde în jurul tău, cum încearcă să iasă din tine. Simți ceva asemănător?

–         Absolut deloc.

–         Mai încearcă.

Am făcut-o. Am încercat, dar totul era în zadar. Nu puteam să simt nimic diferit. Am încercat mai tare să împing scutul.

–         Bella, dacă nu poți este în regulă, spuse Edward venind chiar în fața mea.

Dar eu nu l-am ascultat. Am continuat să mă concentrez, să fac tot posibilul să reușesc. Te rog, să funcționeze. Te rog, să funcționeze. Te rog… Repetam într-una ca un disc stricat. Pentru un moment am simțit ceva ca o furnicătură și asta mi-a dat încredere să continui. Am căutat să mă mai relaxez și să renunț puțin la încordare și să-mi împing mai mult scutul în afară. Simțeam cum se extindea puțin câte puțin și îl exteriorizam. Curând am devenit conștientă de faptul că mai era cineva sub apărarea scutului meu. Chestia asta era epuizantă, simțeam cum mă părăsesc forțele, dar asta nu m-a împiedicat să-mi continui încercările.

–         Wow, asta este incredibil, am auzit vocea lui Edward.

–         Ce e? Ce s-a întâmplat? Am auzit-o și pe Kate.

–         Gândurile voastre… Nu le mai pot auzi. Kate, încearcă un șoc ușor, pe mine.

–         Ești sigur?

–         Absolut. Bella, tu încearcă să te menții așa. Nu face eforturi mai mari.

Nu i-am răspuns, dar am făcut așa cum mi-a spus. Am auzit cum cineva se apropia de noi. Am rămas cu ochii închiși și-mi mențineam scutul așa cum era acum.

–         Ai simțit ceva? Întrebă Kate.

La început am crezut că mi-era adresată mie, dar când l-am auzit pe Edward răspunzând, mi-am dat seama că era pentru el.

–         Nimic.

–         Asta este de necrezut.

–         Bella, mai poți? Mă întrebă Edward.

Am dat din cap în semn că da.

–         Bun, încearcă acum să-ți mai extinzi scutul. Dacă simți că nu mai poți și că e greu, o lăsăm pe mai târziu.

Am dat din cap că nu și am încercat în continuare să-mi extind scutul. Edward și Kate nu mai spuneau nimic și mă lăsau să mă pot concentra în liniște. Îmi simțeam scutul ca un elastic care se extinde treptat și cu cât voiam să-l întind mai mult, cu atât era mai greu. Însă asta nu mă făcea să dau înapoi.

Dar deodată am auzit un țipăt scurt și am deschis brusc ochii. Edward se cutremura și era pe cale să cadă la picioarele mele dacă nu-l prindeam. Toată concentrarea mea s-a dus pe apa sâmbetei. Mi-am simțit scutul cum se trage brusc înapoi.

–         Edward! Edward, ești bine? Am întrebat alarmată.

–         Edward, îmi pare rău. Nu mi-am dat seama că o să se întâmple așa ceva. Eram doar… Încântată. Și eu… Iartă-mă.

–         Nu-i nimic, Kate. Bella, talentul tău este incredibil.

–         Despre ce vorbești? Te simți bine?

–         Da, sunt bine. Stai liniștită.

–         Eu m-am cam pierdut. Îmi poate explica și mie cineva ce s-a întâmplat aici? Întrebă Garrett încurcat.

–         Păi Bella a reușit să-și extindă scutul și era și Edward ferit de puterea mea.

–         Asta am înțeles. Dar mai încolo?

–         Se pare că puterea Bellei este ca o umbrelă. Când sunt la adăpostul ei, nimeni cu puteri ca ale mele și ale lui Kate nu mă pot atinge. Dar imediat cum cineva vine sub „umbrela” Bellei, ca să spuna așa, eu nu mai sunt imun. Și așa s-a întâmplat cu Kate. A ajuns și ea sub protecția scutului Bellei și așa am putut simți acel șoc electric. Și lasă-mă să-ți spun Kate, nu a fost deloc unul ușor. Nu te încurci.

–         Iartă-mă, Edward.

–         Glumeam, Kate. Ți-am mai spus, e în regulă.

–         Wow, Bella. Puterea ta este incredibilă, spuse Garrett entuziasmat.

–         Mai mult decât indredibilă. Dar, Bella trebuie să înveți să o controlezi mai bine. Trebuie să înveți să alegi pe cine vrei să protejezi cu scutul tău și pe cine nu. Dar asta mai poate aștepta până mâine. Acum odihnește-te. Adică relaxează-te.

–         De fapt, Kate, cred că o să merg la vânătoare. Toate exercițiile astea cu extinderea scutului mi-au crescut apetitul. Edward?

–         Sigur, să mergem, spuse Edward arătând gata de plecare.

Un chicot mi-a scăpat când l-am văzut așa săritor. Așa a fost toată săptămâna. Am făcut ce mi-a spus Alice și am încercat să-l țin la distanță de ceilalți. La început am crezut că o să am dificultăți și că Edward nu va accepta de fiecare dată, dar m-am înșelat. Când îl rugam să vină cu mine întreba doar unde, nu și de ce.

Ne-am dus din nou în pădure și am pornit la vânătoare. Am prins un căprior care nu prea m-a săturat și am mai căutat ceva. Speram să prind o pumă, un urs sau ceva carnivor, dar norocul nu mi-a surâs. Am mai dat de o turnă de cerbi și a trebuit să mă mulțumesc cu unul. Spre deosebire de cum vânam înainte, acum eram mult mai ordonată. Desigur, Edward încă reușea să fie rafinat și când vâna.

Când am terminat amândoi cu vânatul ne-am întors înapoi acasă. Mergeam mai încet, tot din cauză că voiam să stea cât mai mult timp departe de ceilalți vampiri, dar și pentru că voiam să petrec mai mult timp cu el.

–         Edward, îmi pare rău pentru mai devreme.

–         Pentru ce, mai exact?

–         Fiindcă din cauza mea Kate te-a…

–         Nu-mi vine să cred că avem această discuție, mă întrerupse el.

–         Ce? Chiar așa e… Eu am…

–         Bella, nu a fost deloc vina ta, mă întrerupse din nou. De fapt eu chiar am fost încântat să descopăr lucruri noi despre talentul tău. Oricum, nu pot să spun că Kate mi-a făcut mult rău. A fost ceva doar pentru un moment. Nu e ca și cum aș resimți acum urmările acelei întâmplări.

–         Dar…

Și din nou m-a întrerupt. Dar de data asta, și-a trecut mâna după gâtul meu și m-a sărutat. De fapt, cred că-mi place acest gen de întrerupere. Doamne, cât mi-a lipsit să-i simt dulceața buzelor. Când a încetat sărutul s-a uitat la mine și a zâmbit.

–         Deci, mai ai alte lucruri inutile de spus? Să știi că eu nu mă supăr să te reduc la tăcere.

–         Și mai exact, ce consideri tu lucruri inutile? Nu vreau să încep să le ghicesc.

Edward râse și mă trase pentru un alt sărut. Mâinile îi erau pe spatele meu și mă ținea strâns la pieptul lui. Buzele lui se mișcau frenetic peste ale mele.

–         Bella, Edward. Bellaaaa… Sunteți pe aici?

Un strigăt din depărtare ne-a făcut să ne depărtăm brusc. Am recunoscut vocea ca fiind a lui Bree. Eu și Edward am mers în direcția sunetului și ne-am întâlnit cu ea.

–         Ce bine că v-am găsit. S-au întors ceilalți. Și Alice spune că are ceva foarte important, dar voia să fim cu toții. Așa că m-a trimis pe mine după voi.

–         E de bine, sau de rău? A întrebat Edawrd.

–         Nu a spus nimic, dar după privirea ei, era de rău.

–         În regulă, atunci să mergem, am spus eu.

De data asta am alergat cu viteza vampirică și am ajuns acasă foarte repede. În curte nu mai era nimeni, cum se întâmpla adesea. Toți erau în casă și vorbeau despre ce putea fi atât de important încât Alice voia să fim prezenți cu toții. Imediat cum am intrat în casă, Alice era lângă noi.

–         Bun, acum că sunteți cu toții aici, vă pot spune. Volturii vin mai devreme.

–         Cât de devreme înseamnă „mai devreme”, Alice? întrebă Tanya.

–         Mâine, la amurg.

_______________________________________________

Știu că nu a fost cine știe ce, dar am zis să fac tot posibilul să reușesc să postez weekendul ăsta. Oricum, nu mai sunt foarte multe capitole din fic:)

Sper că v-a plăcut capitolul:*:*:*:*

Succes tuturor la școală>:D<