24. Nunta

Din perspectiva Bellei

O săptămână și jumătate a trecut repede. Alice era mereu ocupată cu aranjamentele pentru nuntă. Deși terminase deja, ea mai verifica de 2 ori ca să fie complet sigură.

Alice chemase o echipă de ”experți” – după cum spunea ea – pentru a ne aranja. Aceștia veniseră cu tot echipamentul. Mi-au spălat părul, l-au uscat și apoi l-au coafat. Primiseră instrucțiuni clare de la Alice să nu mă lase să mă văd până nu eram gata coafată, machiată și îmbrăcată.

După ce m-am îmbrăcat, m-am uitat la toate și am observat că stiliștii făcuseră o treabă foarte bună. Esmee purta o rochie alb spre cenuștiu, cu un decolteu în V, până la genunchi și cu o fundiță la într-o parte, la mijloc și avea părul desprins și ușor ondulat la vârfuri. În picioare avea o pereche de sandale. Mama  purta o rochie maro închis, lungă până în pământ și cu volănașe lungi, iar părul era drept, prins într-o coadă de cal. Rosalie avea o rochie roșie, lejeră, până deasupra genunchilor, cu un fel de bretea, mai gorasă într-o parte și o broșă în formă de floare prinsă pe acea bretea. Părul îl avea împletit într-o coadă într-o parte, pe partea opusă bretelei, iar în picioare avea o pereche de sandale cu toc, albe. Alice și Bree erau domnișoarele mele de onoare. Bree era îmbrăcată cu o rochie albastru deschis, lungă până în pământ și strâmtă. Era încălțată cu o pereche de pantofi albi, cu toc înalt, iar părul îl avea făcut bucle și prins cu niște clame albastre. Alice purta o rochie mov, cu decolteu în V, cu niște curelușe argintii sub bust. În picioare avea o pereche de sandale negre. Părul ei era drept.

–         Arătați superb. Am spus eu după ce le-am privit pe toate.

–         Se vede că încă nu s-a uitat în oglindă. A spus Bree chicotind.

Alice m-a întors pentru a mă putea privi în oglindă. Rămăsesem fără cuvinte. Nu puteam să cred că străina din oglindă eram eu. Din instinct am ridicat mâna pentru a mă convinge. Cea din oglindă a făcut același lucru. Mi-am dus mâna la față și cea reflexia mea a făcut același lucru. Eram dată cu rimel și aveam genele mai mari decât de obicei, dar nu cu mult, iar în obraji aveam o nuanță ușoară de trandafiriu. Părul meu era prins într-un coc lejer, format din bucle și prins ici-colo cu niște clame cu trandafiri albi. Deși mai probasem rochia de două ori, niciodată nu o văzusem pe mine. Rochia era lungă, cu un decolteu în V și largă, cu trena scurtă, iar sub bust avea o curelușă gri. Mânecile erau despicate și-mi lăsau brațele la vedere. Eram… Eram frumoasă. Am zâmbit la acest gând. Abia așteptam să văd reacția lui Edward.

–         Wow… A fost tot ce am putut spune.

–         Era să uit. Ăștia sunt pentru tine.

Mama îmi înmână o cutie mică, pătrată, îndemnându-mă să o deschid. Am ridicat capacul și am văzut o pereche de cercei minunați, cu perle.

–         Au fost a stră-bunicii mele. Și au trecut prin toate generațiile de atunci. Ți-i dau azi, la fel cum îi vei da și tu fetei tale în ziua când se va căsători.

Mamei îi dase o lacrimă la ultimele cuvinte. Mi-am pus cerceii și apoi am îmbrățișat-o și i-am mulțumit, cu ochii înlăcrimați.

–         Gata, cu lacrimile. Veți distruge machiajul.

Eu și mama am ascultat-o pe Alice, deoarece părea foarte serioasă.

–         Poftim.

Rose îmi dăduse un lănțișor din perle, ce se potrivea perfect cu cerceii.

–         Acum ai ceva nou, ceva vechi, ceva albastru și ceva împrumutat. Eu am zâmbit.

–         Bun, suntem gata. Mamă, Renee și Rose puteți coborî. Trimiteți-l pe Charlie și spune-le lui Jacob și Jasper să se pregătească.

–         Da, să trăiți. Spuse Rosalie amuzându-se de tonul de comandant al lui Alice.

Nunta avea loc în curtea casei familiei Cullen. Am avut noroc și în ciuda faptului că eram în ianuarie, afară era soare și nu era foarte frig. Alice amenajase curtea cu o boltă din flori, sub care ne aștepta preotul pentru a ne uni în căsătorie. Erau aranjate bănci și scaune, împodobite cu flori. Totul era o atmosferă de poveste și de sărbătoare.

Când Alice a fost sigură că parterul a fost eliberat, ne-a anunțat că putem ieși din cameră. Tata tocmai urca pe scări și venea spre noi.

–         Charlie, nu ai luat florile?

–         Am uitat de ele.

–         Du-te repede și ia-le. Bella nu poate să meargă la altar fără flori.

Tata a coborât din nou scările și a plecat după buchetul meu. Alice mi-a spus și mie să cobor, apoi a plecat spunându-mi că mai are ceva de verificat. Îl așteptam pe tatăl meu în sufrageria familiei Cullen. Nu era nici țipenie de om, toți erau în curte și așteptau ca ceremonia să înceapă. Azi era ziua mea cea mare. Azi voi deveni doamna Cullen.

Cineva m-a apucat de talie și apoi mi-a îmăbușit țipătul punându-și mâna peste gura mea. M-a luat pe sus și ne îndreptam spre ieșire. Încercam  să mă zbat și să strig după ajutor, dar tot ce reușeam să articulez erau niște mormăieli ininteligibile. În fața casei familiei Cullen erau parcate multe mașini, printre care și o dubă, în care m-a pus acel nebun. Am simțit cum pornește duba și pleacă din loc. Nu puteam să văd nimic acolo, era prea întuneric. Tot ce speram era ca acesta să fie doar un coșmar datorat emoțiilor dinaintea nunții și să mă trezesc curând.

Din perspectiva lui Edward

Azi era ziua mea și a Bellei. În sfârșit mi se va împlini visul de a mă căsători cu Bella și de a fi împreună pentru totdeauna. Totul a fost o veselie continuă azi. Ne-am pregătit pentru nuntă și acum stăteam sub bolta de flori, așteptând ca ceremonia să înceapă.

Dar ceva nu era în regulă. Eu nu mă simțeam foarte bine. Brusc a început să mi se facă rău și aveam o stare de parcă voi da la boboci.

–         Edward, te simți bine? Întrebă Jasper observând că transpirasem tot.

–         Da. Nu. Nu știu am o stare nasoală.

–         Dacă ai tras o dușcă înainte să cobori. A spus Emmett amuzat.

–         Emmett eu nu am pus strop de alcool în gură azi. Tu ești cel care a băut.

–         Liniștește-te! E normal să-ți fie rău. Doar dai de naiba.

–         Emmett! Nu dau de naiba. Mă căsătoresc cu femeia pe care o iubesc.

–         Edward, mai bine du-te și bea o gură de apă. Spuse Jasper, calm.

–         Nu, ceremonia trebuie să înceapă.

–         Nu va începe fără tine și fără Bella, putem să mai o amânăm 5 minute. Intră în casă și bea o cană cu apă și ia o pastilă. Doar nu vrei să ți se facă rău în timpul ceremoniei.

I-am dat dreptate lui Jasper. Ultimul lucru pe care-l voiam era să mi se facă rău și să stric eu totul. Am intrat în casă și am mers până la bucătărie. Când am vrut să-mi pun apă în pahar mi s-a părut că aud niște zgomote, pe cineva încercând să vorbească. Am mers ghidându-mă după sursa zgomotului și apoi am auzit ușa de la intrare închizându-se. Nevrând să las misterul neelucidat și având un presentiment urât, am mers la ușă și am deschis-o. Ceea ce văzusem mă făcu să văd negru în fața ochilor. Bella mea era luată pe sus de cineva. O duceau departe de mine. Am luat niște chei la întâmplare din cuier și am apăsat pe butonul care dezactiva alarma. Se pare că nimerisem noul Porsche al lui Alice. Am urcat în el și am laut urma dubei în care se afla Bella. Am încercat să mă țin mai la distanță și să nu-i atrag atenția celui care o luase. Nu puteam risca să pun viața Bellei în pericol.

Nu reușisem să văd cine era acea persoană. Deși îl suspectam pe James, știam că el nu avea cum să fie, deoarece era la închisoare. Sunetul telefonului meu sparse liniștea din mașină, dar nu am răspuns. Nici măcat nu mi-a păsat cine mă sunase.

La un moment dat, individul a cotit la stânga și se îndrepta spre ieșirea din oraș, spre pădure. Drumul era foarte prost și erau multe gropi și a trebuit să reduc cu mult viteza. A oprit în fața unei cabane mici, făcută din lemn. Am așteptat ascuns după copaci până când acel tip a luat-o pe Bella din dubă și au intrat în cabană. Bărbatul purta o cagulă pe cap și nu mi-am putut da seama cine e. Am trimis un mesaj în care explicam pe scurt unde sunt și motivul. Ca să fiu sigur i-am trimis mesajul atât lui Emmett, cât și lui Jasper.

Am ieșit din mașină și m-am dus după ei în cabană. Se auzeau zgomote dintr-o cameră și mi se păreaa fi plâns. Imaginându-mi la ce i-ar putea face acel animel Bellei, nu am mai gândit rațional și m-am îndreptat spre acea cameră. Dar se pare că răpitorul era cu un pas înainte. A venit de la spate și m-a lovit cu ceva în cap. Impactul a fost atât de puternic încât m-a doborât. Mi-a legat mâinile la spate și m-a tras în încăperea unde era și Bella. Când am văzut-o am fost devastat. Fața ei brăzdată în lacrimi era cea mai tristă imagine care mi-a fost dat s-o văd.

–         Dă-i drumul idiotule. Am spuse printre dinți, scăpându-mi un mârâit.

–         Nu prea cred că eșit în postura în care să-mi ordoni sau să mă insulți.

Îi recunoșteam vocea. La auzul acesteia, am încremenit.

________________________________________________________________________

Acesta este capitolul 24. Tare mi-e că o voi da în telenovele – dacă nu am făcut-o deja – așa că îmi cer scuze anticipat.

Sper că v-a plăcut acest capitol, am încercat să descriu mai mult:D

PS: Da, știu! Și eu mă mir că am postat așa de repede:o

PS2: Vă rog scuzați greșelile:D

xoxo

 

Capitolul următor –>